Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

joi, 5 martie 2026

Preacinstirea Maicii Domnului și omagiu mamei creștine – cea mai iubită ființă de pe pământ

 Preacinstirea Maicii Domnului și omagiu mamei creștine – cea mai iubită ființă de pe pământ

    În anul omagial al pastorației familiei creștine și anul comemorativ al Sfintelor femei din calendar (Mironosițe, Mucenițe, Monahii, soții și mame), în ziua de marți, 3 martie 2026, din a doua săptămână a Postului Sfintelor Paști, o zi aflată între 1 Martie – ziua primăverii – și 25 martie – Ziua Bunei Vestiri a Maicii Domnului și sărbătoarea mamelor creștine -, elevii Școlii gimnaziale „George Bacovia” au avut bucuria de a o avea în mijlocul lor, la orele de religie din orar, pe doamna preoteasă Georgiana Bărîcă, de la biserica „Buna Vestire"-Belu, de pe raza căreia face parte instituția de învățământ. Sub îndrumarea domnilor profesori de religie ortodoxă, Gheorghița Negoiță și Luca Florian, și cu sprijinul doamnei preotese, copiii au realizat picturi pe sticlă și desene cu chipul Maicii Domnului și felicitări destinate mamelor, înălțând rugăciuni Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria și aducând un sincer omagiu mamelor creștine din întreaga lume. Materialele destinate acestor frumoase ore de religie au fost realizate de doamnele din comitetul parohial al bisericii „Buna Vestire"– Belu, sectorul 4.
     A consemnat profesor Nicoleta Enculescu, București