Legea rezonantei - ROsub

ȘI EU! ȘI EU AM AVUT ȘANSA DE A O CUNOAȘTE PE POETA ȘI JURNALISTA DANIELA ȘONTICĂ!

Mulțumesc, Daniela! Mulțumesc și pentru interviu!

INTERVIU CU POETA ȘI JURNALISTA DANIELA ȘONTICĂ

”Sensibilitatea poetică nu m-a împiedicat niciodată să-mi fac meseria de jurnalist.”

       Daniela Șontică, născută la 23 martie 1970, a debutat cu versuri în 1989, în revista ”Convorbiri Literare” și este autoarea volumelor de poezie ”Arlechini într-o pădure săbatică” (Editura VINEA, 1995) și ”Uirați-vă prin mine” (Editura BRUMAR, 2007), precum și a volumului de publicistică ”Însemnări din pridvor” (Editura TRINITAS, 2013) - o carte scrisă cu un fin simț jurnalistic, o carte pe care, atunci când te-apuci s-o citești, n-o mai lași din mână; o carte scrisă de un fin observator aflat nu numai în tindă, ci și în pronaosul, și în naosul bisericii.

       I-au fost decernate: Premiul Special al Juriului la Concursul Național de Literatură ”Vasile Voiculescu” în 1993, Premiul I la ediția a VI-a a Concursului Național de Poezie ”Ion Vinea” (1995), Premiul pentru Poezie al revistei ”Luceafărul” (2006).

       Din 2010 este redactor-șef al ”Ziarului Lumina” al Patriarhiei Române.

-         Ce volume ne mai pregătiți?

-         Chiar acum se află la tipar un nou volum de poezie. Va purta titlul ”Iubita cu nume de profet” și va apărea la Editura ARTE din București.

-         Poezia este pentru dumneavoastră o pasiune sau un moft?

-         Pentru mine, poezia nu este un moft și nu este nici măcar o pasiune, ci felul meu cel mai profund și mai potrivit de a mă exprima artistic, de a spune ceva despre mine, despre viață, despre lume.

-         De unde chemarea spre poezie, spre rostirea înaripată de mister?

-         Poate din copilărie, când eram atât de fermecată de poveștile pe care mi le spuneau cei mari, în special mama și o mătușă, poate pentru că am avut șansa să văd frumusețea și ”corolla de minuni a lumii” în poeziile pe care le citeam și le auzeam. Această mătușă de care spun că era o povestitoare bună, era talentată la multe lucruri artistice, nu numai că inventa, de multe ori, poveștile pe care mi le spunea, ci o auzeam adesea cântându-și viața în versuri atunci când cosea la mașină (era și o pricepută croitoreasă). Apoi, adolescența mi-a arătat clar că am nevoie să citesc poezie adevărată, și nu mai știu cum m-am trezit scriind și eu versuri… De la 16 ani nu m-am mai oprit.

OPTZECISTĂ SAU NU…

       Poezia optzecistă are o serie de trăsături distinctive: prozaicitatea lirismului, apropierea poeziei de existența cotidiană, narativizarea liricii, introducerea unor elemente de relatare directă, de povestire, biografismul, ancorarea poeziei în existența nemijlocită a scriitorului, cultivarea ironiei ca formă de detașare lucidă față de miturile poeziei și chiar față de propriul univers poetic, spiritul ludic, bucuria jocului, dorința de amuzament, de ”a plăcea”, desconspirarea convențiilor literare, utilizarea frecventă a parodiei, a aluziei și a altor forme de intertextualitate etc..

       Angela Bidu-Vrânceanu, în ”Dinamica vocabularului românesc – după 1989”, constată că ”terminologia medicală reprezintă principala sursă de metafore”.

       Optzeciștii au știut că parodiind clișeele poetice într-un stil colocvial, discursul capătă naturalețe. Poezia lor ”coboară în stradă”. Limbajul lor este direct, denotative, tranzitiv, oral, ironic, parodic.

-         Ce poeți v-au influențat în adolescență?

-         Eminescu, Bacovia, Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, François Villon, Serghei Esenin. Acum am și alte admirații, inclusive poeți contemporani.

-         Ce teme abordați?

-         Dragostea, viața, moartea, condiția artistului în veacul său; uneori, temele mele nu sunt anunțate și vizibile, îmi place să fie descoperite  în țesătura poemelor. O temă astfel sugerată des de poeziile mele este deșertăciunea vieții trăite fără Dumnezeu, lipsa de sens într-o lume fără chemarea spre absolutul divin și – în general – fără valori eterne.

”TREBUIE SĂ EXISTE O SCHIMBARE ȘI PROGRES LITERAR”

-         Cum vi se pare poezia de astăzi? Mai produce emoții puternice în sufletul cititorului, așa cum învață, încă de mici, elevii despre creațiile literare aparținând genului liric?

-         Da, citesc poezie contemporană și descopăr multă emoție, văd că poeții nu s-au ”degradat”, așa cum ar spune cei nostalgici după versuri explicit romantice și sensibile. Faptul că astăzi scriem despre orice, că fiecare cuvânt poate fi folosit în versuri - și nu mă refer la cuvintele obscene – arată că arta scrisului a evoluat foarte mult. Este însă posibil ca, pe măsură ce poezia s-a rafinat și și-a găsit forme și direcții noi de abordare, să fi lăsat în urmă cititorii, masa largă a acestora (deși poezia n-a avut niciodată mulți admiratori). Este posibil ca mai mult cei avizați și formați prin lecture susținute și de factură actuală să poată înțelege mesajul poeziei contemporane. Dar nu este vina autorilor, credeți-mă! Cititorii trebuie să se autoeduce. Trebuie să existe o schimbare și progres literar. Nu se mai poate scrie poezie ca la 1848!

-         Ca poet, poți să fii și un bun creștin, un creștin autentic?

-         Sigur că da. A scrie poezie nu înseamnă a te falsifica sau a scrie altfel decât îți spune adâncul tău, cu tot ce înseamnă aceasta: credință, principii și valori de viață.

-         Ce versuri din creația proprie vă reprezintă?

-         E greu de răspuns. Ca și cum ați pune o mamă să vă spună pe care dintre copiii ei îi iubește mai mult.

-         Cum v-ați caracteriza, pe scurt, poemele?

-         Un scris care încearcă să facă trimitere și la altă realitate.

”LUMEA INTERIOARĂ A UNUI ARTIST”

-         ”Uitați-vă prin mine” este un titlu care se constituie parcă într-o invitație incitantă la a percepe lumea prin ochii unui artist al condeiului. Cum este lumea în care trăiește un scriitor?

-         Lumea în care trăiește un scriitor este lumea în care trăim toți. Ochii și mintea scriitorului sunt cele care văd altfel, uneori mai mult. Lumea unui scriitor, mai ales dacă este un romancier, de exemplu, cred că este și mai diferită de lumea obișnuită. Lumea interioară a unui poet este mai ales constituită din imagini, este o lume care se naște când aude chiar și un cuvânt într-un anume context, ceea ce îi produce în sine un declic. În orice caz, fiecare artist, nu doar cel care scrie, vede și arată ceea ce omul obișnuit nu poate sau nu este conștient că vede.

-         Cum se împacă poezia cu jurnalismul, cu publicistica?

-         La mine se împacă bine. Un poet nu este neapărat un visător cu capul în nori, un tip care nu-și poate organiza viața pentru că ar fi aerian. Un poet este un om obișnuit într-un fel, și neobișnuit pentru felul în care vede lumea, sensibil. Sensibilitatea poetică nu m-a împiedicat niciodată să-mi fac meseria de journalist, de a ști mereu mai multe lucruri despre profesie în sine și despre cum să fiu la înălțime în demersurile mele. M-am îndreptat spre partea mai culturală a presei. Am scris reportaje și interviuri cu oameni din multe sfere sociale, despre locuri, întâmplări și evenimente deosebite între ele, am abordat tot felul de teme, dar cele care mi-au ieșit totdeauna bine au fost cele pe care le-am făcut cu multă pasiune.

-         Cum s-a produs trecerea dumneavoastră de la presa laică la cea bisericească?

-         A fost ceva destul de firesc. După ani buni de scris și în domeniul religios la ”Jurnalul Național”, conducerea ”Ziarului Lumina” mi-a propus, în 2010, să mă alătur echipei redacționale. Am primit cu bucurie.

”LUMINA LITERARĂ ȘI ARTISTICĂ” – ȘANSA DE A PROMOVA ARTA, SUB TOATE ASPECTELE EI

-         Cum s-a născut ideea suplimentului ”Lumina literară și artistică”?

-         Am considerat că publicațiile ”Lumina” ar fi întregite de acest nou supliment. Ne propunem să aducem cititorilor, de fiecare dată, texte interesante ale unor scriitori contemporani, precum și interviuri cu aceștia și cu artiști din toate sferele artei. În timp, va fi un câștig atât al ”Ziarului Lumina”, care va strânge în jurul său din ce în ce mai mulți oameni de cultură, cât și un câștig al publicului, care va avea șansa de a se delecta cu o lectură de calitate.

-         Ce gânduri le-ați adresa, în încheiere, adolescenților înrăgostiți de poezie, de frumos, tuturor celor care au chemare spre scris?

-         Le spun să fie perseverenți, să nu lase talantul lor acoperit în pământ, ci să scrie. Să citească mult, să fie la current cu felul de scriere al prezentului, să-și însușească tehnici de scriere prin participarea la întâlniri literare. Le recomand cenaclul de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, condus de scriitorii Liliana Ursu și Costion Nicolescu. În general, le doresc îndrăzneală și autenticitate, precum și sinceritate cu sine, în toate privințele.

-         Vă mulțumesc pentru interviul acordat și vă doresc sănătate, putere de muncă și numeroase apariții editoriale.

Interviu realizat de Nicoleta ENCULESCU

DIN NOU, CEI DIN ”CASA DE PE CHEI” (SPLAIUL UNIRII, NR.195, SECTOR 3, BUCUREȘTI) NU NE LASĂ SĂ NE ODIHNIM SAU SĂ ÎNVĂȚĂM

IATĂ CUM SE AUZEA, LA ORA 23.03, DE LA EI PÂNĂ LA MINE ÎN CASĂ. 

CUM AR TREBUI PROCEDAT CU EI? PENTRU CĂ LA RUGĂMINȚILE NOASTRE DE A ÎNCETA, CONTINUĂ SĂ NU NE LASE SĂ NE ODIHNIM SAU SĂ ÎNVĂȚĂM, NE DERANJEAZĂ ÎN CONTINUARE CU POLUAREA LOR FONICĂ!!!

NU POT SĂ CRED CE MI SE ÎNTÂMPLĂ!!! 

În 24 martie 2014, m-am prezentat la Comisia de Evaluare a Capacității de Muncă din Policlinica Vitan, când mi s-a schimbat gradul de invaliditate, din II în III. Sunt diagnosticată cu:

a)     Pareză de SPE și SPI – membrul inferior stâng;

b)    Discopatie lombară f.III, stadiul III L4-L5 și L5-S1 stg.;

c)     Discartroză cervicală cu sindrom radicular C5-C6;

d)    Microprolactinom hipofizar laterosellar stg.;

e)     Condromalacie gradul II condil femural int., platou tibial – articulație rotulă dreaptă – operată în 2008;

f)      Nucleoplastie percutană a discului intervertebral L5-S1, prin abord posterolateral stg. (2010);

g)     Artroză grad III supraastragaliană glezna stângă – operată în ianuarie 2012;

h)     Artroză grad IV subastragaliană glezna stângă – operată în ianuarie 2012;

i)       Fractură de astragal glezna stângă – operată în iunie 2012.

Nu mă pot deplasa (prin curtea casei și până la poarta de la stradă) decât cu ajutorul cârjelor; pe distanțe mari, când am nevoie de ceva din oraș (cumpărături, facultate, bibliotecă, medic de familie, spital, biserică), sunt nevoită să circul cu taxiul.
În data de 30 mai 2014, am primit următoarea decizie, de la Casa de Pensii:

Din data de 3 aprilie 2014, până la 30 mai 2014, când am primit această decizie, pensia de grad de invaliditate nu mi s-a modificat. Am crezut că s-au mai mărit pensiile, căci tot vorbeau mai marii țării noastre că le vor mări celor ce au pensii mici.
Nu mi s-a modificat pensia nici până acum (luna iunie).
Pe 10 iulie, am primit o nouă decizie, din partea Casei de Pensii:

Nedumerirea mea este mare:
Cum este posibil să plătesc eu pentru greșeala altora? 

Eu, ca pensionară cu grad de invaliditate, care nu mă pot deplasa prin oraș decât cu ajutorul taxiului, să merg la Casa de Pensii și să-i trag de mânecă pe funcționar și să-i atenționez că nu au operat la timp, astfel încât să primesc pensia corectă? Atâta timp cât s-a vorbit de mărirea pensiilor celor cu pensii foarte mici, am considerat că și mie mi s-a mărit pensia. Este greșeala mea, oare?

Pentru deplasare, ca să ajung la Casa de Pensii, trebuie să scot din buzunar cel puțin 20 de lei! Cum este posibil ca un om bolnav să meargă acolo, spre a-i atenționa pe funcționarii acesia că au greșit, că nu-și fac datoria? Și mai ales cum poate un om bolnav să stea la cozile interminabile din fața ghișeurilor Casei de Pensii? 
Cine ar trebui să plătească? Nu cei ce au greșit? Nu vinovații? 
CE AȘ PUTEA FACE ÎN CAZUL ACESTA???