Din slujba Vecerniei Mari și a Litiei – la prăznuirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
(înregistrări făcute prin 2005 la Mănăstirea Bistrița-Olteană)
https://youtu.be/-Mc-G-VqliU?si=LsNuwziLPpIr4g7d ,
https://youtu.be/bw7leRApP9U?si=GZps15NHzquMOvsm ,
https://www.youtube.com/shorts/9rXW_A0pNnk ,
https://youtu.be/SBZt7l6jnDs?si=-JdicnX5QiPzircN ,
https://youtu.be/Lp4SqzHmQoU?si=x5k0Y-Qd2BFzHxuR ,
Viața, minunile și rugăciuni către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul
20 noiembrie: prăznuirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Pornind pe cărările-aducerii-aminte, alintată de un dor fierbinte, de cântecul privighetorii și-al imnurilor sfinte, iată-mă ajunsă, în cele din urmă, în fața Marii Porți Ferecate a Costeștiului Vâlcii, singura cale de acces spre sufletul locuitorilor Comunei, cu tradițiile, cu obiceiurile, cu realizările și poveștile lor, poartă pe care scrie, cu litere gravate-n bronz și-argint, „La obârșie, la izvoare”...
M-am oprit în fața Porții... Oare unde aș putea găsi cheia acesteia? Caut cu privirea în jurul meu... Mare și minunat este Domnul Dumnezeu! Iată, dar’, acolo, jos, un bilețel! Oare ce scrie-n el? Ridic biletul degrab’ și-l citesc cu nesaț. Stă scris, cu litere negre, pe alb: „Pentru a putea pătrunde aici, trebuie să rostești cele trei formule magice…”... Din nefericire, sfârșitul ilizibil al mesajului mă dezamăgi pe dat’… profund... Cele trei formule magice?!??? De unde să le iau? Oare care-or fi ele? Niciun indiciu? Nimic? Și de ce neapărat trei? Ah, da! Nu observasem! Poarta are trei mari lacăte de aur!
Îmi doresc atât de mult să mă identific, măcar și pentru o clipă, cu sufletul locuitorilor din Costești, încât voi face tot posibilul pentru a găsi cheile potrivite cu care să deschid lacătele de poveste!
Un vânt adie ușor, înviorând și floare, și fir de iarbă, și rază de stea, rază de soare, stăpânitoare… Și-n unduirea lor, florile-și scutură firav corola de farmece și de minuni... Minuni? Ca într-un basm, ca-n basmele copilăriei mele, descoperite, întâia oară, în cartea din casa bunicilor mei, Istocescu T. Nicolae și Teodora, costeșteni din satul Văratici, strada Mlăci, basme cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, basme cu formule consacrate, inițiale (de deschidere), mediane și finale, precum „A fost odată ca nicioată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti”, „Și-nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este”, „Și-ncălecai pe-o șea și vă spusei dumneavoastră așa”, pornesc, frenetic, în căutarea lor, cu mult entuziasm. Și caut..., și caut... Prima formulă n-ar putea fi...
...Am bătut
la porțile muntelui
și ele mi s-au deschis,
lăsându-mă
să-i descopăr
minunea…
Am bătut
la inima muntelui
și ea mi s-a deschis,
lăsându-mă
să te descopăr –
Lumină și Vis…
Am bătut, apoi,
la inima ta
și ea mi s-a deschis,
lăsându-mă
să plutesc
între Realitate și Vis...?!???…
Am spus aceste versuri și iată că cercul de aur al primului lacăt a pocnit, lăsându-l să se deschidă în mâna mea...
Plecând, mai departe, în descifrarea misterului, m-am gândit că a doua formulă s-ar putea să fie..., s-ar putea să fie... Da! De ce nu? Chiar LEGENDA COMUNEI COSTEȘTI ...
LEGENDA COSTEȘTIULUI
Legenda Costeștiului sună așa:
Trei frați fost-au aievea, cândva -
Costea, Bărbat și Dobre numele lor erau,
Ținuturi noi și mândre-ntemeiau,
La poale de munte,
Cu vii, păduri și lanuri multe,
Cu ape repezi, de cristal,
Tămăduitoare și pline de har.
În timpul ce-a trecut,
Barbu Craioveanu-a vrut
Multă mântuire pentru-acest ținut.
Rugându-se neîncetat,
Slavă Preasfintei Treimi a ridicat.
Domnul pe el bine l-a cuvântat
Să aducă-n sat
Sfinte moaște de cinstire,
La a sa zidire,
Falnica-i Mănăstire –
Bistrița - cea renumită,
Bistrița - multcăutată,
Bistrița - Cetate-Olteană,
Bistrița cea vâlceană.
Povestea-n continuare spune-așa:
Grigorie Sfântul și el dorea
Bună cumpărarea sa.
Astfel ușor el s-a lăsat
Pe talerul cântarului -
Bucurie Banului.
Din Decapolia fu adus,
Spre închinare a fost pus,
Grabnic ajutător el s-a aflat,
Vindecător preaminunat.
În suflete, speranță, tuturor a dat,
Lumină - ochiului cel întinat.
Iată că și cel de-al doilea lacăt și-a scuturat cu putere hainele-i de aur ce-l împresurau și, pocnind ca dintr-un bici fermecat, s-a deschis în fața mea.
A mai rămas un lacăt!... Acum, nu trebuie să greșesc absolut deloc! Dacă nu nimeresc formula, voi rămâne blocată, pe veci, aici… Dacă dau greș… Totuși, îmi iau inima-n dinți și-ncerc!
Înainte de a rosti formula, gândul mă duce la puterea locuitorilor costeșteni, la demnitatea lor și mândria de a aparține acestor meleaguri… Aaaa!... Aha! Este! Da!
ARNOTA
Scăpând de urmăritorii turci,
Domnitoru-a ridicat atunci
Mândră Mănăstire,
Loc de primenire
Și de mântuire.
Brâncoveanu Constantin,
Cel cu inimă de martir,
Daruri din destul a dat,
Cu suflet ales, curat.
Renovată de Știrbei,
Dăinuie tăcut în munte.
Curcubeu frumos și punte
Ea din veac s-a arătat
Credinciosului adevărat,
Ridicându-l spre Înalt.
De Arhangheli ocrotită,
Arnota este numită.
Arnota e binecuvântată,
Tăria lui Matei s-arată,
Tărie în credință,
Luptă, dor și biruință.
„Cuib de vulturi” legendar,
„Stup de-albine”, și nectar -
Asta-i Arnota de-acum,
Rugăciune, muncă, spor și har,
Asta-i Arnota de-acum,
Maici, surori, cu bucurie-apar,
Slavoslovind neîncetat
Pe-al nostru Mare Împărat.
sau…
...de ce nu?!?…
LEGENDA DOMNITORULUI MATEI BASARAB
Domn al Țării Românești,
Te-ai luptat cu vitejie,
Apărând și țară, dor,
Al strămoșilor odor:
Credința cea curată,
Speranța nemăsurată.
Legenda spune că-n Costești
La loc falnic ai descins,
Cu fapte vrednice, bărbătești,
Răul cel mare ai învins.
Scăpând de urmăritorii turci,
Prin livezi cu pruni, cu nuci,
Prin fâneți și stufărișuri,
La Arnota te-ai aflat,
Mulțumire, lui Hristos, ai înălțat.
La Arnota, drept răsplătire
Tu-ți dormi somnu-n nemurire,
Ocrotind cu rugă, tainic,
Cuib de vulturi, singuratic.
Ctitor al Arnotei tu ești,
Cu mână tare pe toți îi unești
Într-un gând și o simțire,
Spre Ceruri aleasă însoțire.
Domnitorule neînfricat,
Cu inimă de vast învățat,
Îndreaptă poporul român
Spre a cinsti ce-i mai bun,
Spre a fi vrednic de Rai,
Bucurie, din Cer, să ne dai!
Ce norocoasă am fost! După ce au pocnit cercurile de aur ale celor trei lacăte, Poarta s-a deschis și am putut intra în lumea mirifică a Costeștiului, cu școlile sale mănăstirești, cu obiceiurile și tradițiile care vin din veacuri străbune, cu frumoasele costume care îi fac pe purtătorii lor să semene cu haiducii și cu prințesele poveștilor copilăriei. Iară din loc în loc, ca niște bijuterii de mare preț, proiectate pe cerul senin al primăverii, se zăresc bisericuțele sfinte din basmul copilăriei mele dragi: Costești!
Am văzut locurile acestea cu ochi de copil, în foșnet de frunze și de miros de fân… Apoi am simțit mirosul laptelui proaspăt, muls de la vacă, Joița sau Joiana… În final, am înțeles că aceste meleaguri sunt unele dintre acelea binecuvântate de Domnul pe pământ! Aici este locul în care legenda își dă mâna cu Îngerii și Sfinții, aici îți poți regăsi etern liniștea, pacea sufletească, îți poți „reîncărca bateriile” și a o lua mai departe. Aici ai prilejul de a rosti, din inimă, doruri nespuse, nescrise, la umbra moaștelor Sfântulețului ce ocrotește tot: loc, oameni, natură, pelerini. Cine este Sfântulețul - așa-l alintă, cu drag și cu speranță, localnicii! -? Sfântul Grigorie Decapolitul. Pe sub racla căruia e musai să treci de trei ori.
Curaj, pelerin-călătorule! Fie ca Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul să-ți îndrume pașii spre mai bun, fie ca Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul să ne ocrotească pe toţi, costeşteni (de Vâlcea), pelerini, creştini de pe întreg cuprinsul ţării şi al lumii!
La mulți și binecuvântați ani sănătoși tuturor celor ce poartă numele Sfântului!
PĂRINTELE ARHIMANDRIT VENIAMIN MICLE
Legendă vie a cinului monahal şi a culturii române, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle, veiţuitor al Mănăstirii Bistriţa-Olteană, a fost un om al rugăciunii, truditor în ogorul spiritualităţii româneşti, un om care aducea liniştea şi calmul în sufletele ucenicilor săi.
Descendent al unei vechi și renumite familii româneşti din Maramureşul istoric, al cărui străbunic (contele Ioan Micle de Şugatag) s-a stabilit în Ţara Chioarului încă din anul 1477, a primit, de la o vârstă fragedă, o aleasă educaţie creştinească, în tradiţia rugăciunii, muncii şi a disciplinei, după cum însuşi mărturiseşte Preacuvioşia Sa în cartea „Memorial”, la pagina 7. S-a născut la 7 iulie 1939, în localitatea Plopeşti-Şişeşti, judeţul Maramureş, fiind unul dintre cei şase copii ai familiei Timofte şi Eudochia Micle, primind, la Botez, numele Valer. La vârsta de 5 ani, a învăţat să citească, de la sora sa mai mare, iar de la vârsta de 7 ani vorbele tatălui său i-au deschis ochii spre înţelegerea realităţilor sociale, cuvinte pe care şi le aducea aminte mereu și care i-au fost călăuză în viață: „Să ştii că suntem viţă nobilă, dar să nu spui la cineva să audă ăştia”. Era ca o prevestire a ceea ce urma să fie.
La 11 noiembrie 1954, în vârstă de 15 ani, renunţând, de bună voie, la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu-Mare, unde fusese admis ca bursier, și-a urmat calea sufletului, luându-şi Crucea cu demnitate: a intrat ca novice la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, judeţul Maramureş, condusă de Protosinghelul Iustinian Chira. Remarcându-se ca un tânăr studios, avid de noi cunoştinţe, Părintele stareţ l-a trimis la Seminarul Teologic din Cluj, unde a fost admis în anul 1955.
La 19 iulie 1958, a depus voturile monahale, primind numele Veniamin.
A absolvit cursurile Seminarului Teologic din Cluj, primul din cei 40 de colegi câţi avea, în luna iunie 1959, iar în toamna aceluiaşi an a fost admis, tot primul, la Institutul Teologic din Sibiu. Însă, pe 3 octombrie, în baza Decretului 410/1959, a fost înlăturat din Institut, apoi, la 1 noiembrie, chiar izgonit din mănăstire, împreună cu ceilalţi monahi. La 7 noiembrie, s-a angajat într-un Atelier de pictură şi confecţionat rame de tablouri, în oraşul Dej, urmând şi Şcoala de Artă Populară din localitate, certificându-i-se talentul de pictor nativ.
Întrucât Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia rămăsese fără slujitori, Părintele stareţ Iustinian a intervenit, pe lângă Episcopia Clujului, pentru readucerea sa în aşezământul monahal şi, la 20 decembrie 1959, în urma aprobării eparhiale, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost hirotonit ierodiacon, iar în ziua următoare ieromonah, calitate în care, pe lângă activitatea gospodărească din Sfânta Mănăstire, a oficiat Sfintele Slujbe bisericeşti, a predicat şi a mărturisit credincioşii, a desfăşurat o activitate misionar-pastorală în unele parohii vacante, precum Vima Mică, Maşca, Fânaţe, Copalnic etc..
În perioada ianuarie – aprilie 1961, a suplinit parohia Suciu de Sus, din Protopopiatul Lăpuş, judeţul Maramureş.
La îndemnul Episcopului Teofil al Clujului de a-şi relua studiile universitare, s-a înscris în acelaşi Institut Teologic din care fusese înlăturat, frecventând cursurile facultăţii între anii 1962 – 1966, la 26 iunie susţinându-şi examenul de licenţă, pe care l-a trecut cu calificativul „Excepţional”.
Timp de doi ani, la recomandarea rectorului Sofron Vlad, între 1966 şi 1968, a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti, Secţia Practică, specialitatea Omiletică şi Catehetică, avându-l ca îndrumător pe profesorul Diacon Dr. Nicolae Balca.
În vacanţe mergea la Mănăstirea Rohia, încadrându-se în programul de muncă şi rugăciune.
Ca doctorand, a obţinut o bursă guvernamentală franceză, în aprilie 1968.
În Franţa, la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg (1968 – 1971), şi-a pregătit teza de doctorat cu titlul „Problemele predicii creştine în vremea noastră”, cercetând şi documentându-se la modul cel mai serios, în bibliotecile Universităţii franceze, precum şi în cele ale oraşului, participând la congrese teologice, vizitând renumite centre de cultură şi aşezăminte monahale din Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
S-a reîntors în ţară la 24 august 1971, când a fost numit asistent şi duhovnic al Institutului Teologic din Bucureşti.
A fost profesor la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeş, unde a predat, în anul şcolar 1971 – 1972, Limba franceză şi Tipicul bisericesc, fiind, în acelaşi timp, şi duhovnicul elevilor.
La solicitarea profesorilor Institutului Teologic din Sibiu, a candidat şi ocupat postul de asistent la Catedra de Omiletică şi Catehetică, conducând seminariile Catedrei, precum şi pe cele de Istorie a Bisericii Universale, predând însă şi Limbile Franceză, şi Latină.
La recomandarea Patriarhiei Române, a fost numit reprezentant al Institutului Teologic din Sibiu pe lângă Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim, în 1973, perioadă în care şi-a continuat definitivarea cercetărilor privind teza sa de doctorat, bucurându-se de aprecierea tuturor membrilor acelei instituţii de învăţământ superior.
Chemat în ţară, la 7 iunie s-a prezentat în audienţă la Preafericitul Patriarh de atunci, Iustinian Marina, acesta întâmpinându-l cu cuvintele: „Veniamine, eşti prelucrat! Ştiu că sunt intrigi, nu te descuraja, că şi eu am avut parte de ele toată viaţa.”
La Departamentul Cultelor, unde a fost chemat şi primit de vicepreşedintele Gheorghe Nenciu, au avut loc discuţii dure, Părintele Arhimandrit fiind acuzat de activitate antiguvernamentală, antipatriotică şi antiortodoxă. Cu ajutorul lui Dumnezeu însă, care „inima înfrântă şi smerită nu o va urgisi” (Psalmul 50 al lui David), după mărturisirea părintelui de la pagina 11 a cărţii sale, „sufletul i-a fost învăluit într-o pace divină”, care l-a ajutat, de atunci înainte, să privească totul „cu detaşarea înţeleaptă a monahului”. Părintele Veniamin Micle a fost transferat la Seminarul Teologic Mofleni – Craiova, la recomandarea Departamentului Cultelor „de a nu fi pierdut pentru Ortodoxie într-un centru ca Sibiul, unde sunt mai multe confesiuni creştine”. Aici a predat Limbile Franceză, Engleză, Rusă, Filosofia, Logica, Ecumenismul şi Istoria religiilor, fiind, permanent, şi diriginte. Timpul liber şi l-a dedicat studiului, publicând în numeroase reviste de specialitate, fiind ridicat, de către Preasfinţitul Mitropolit al Olteniei de atunci, Părintele Teoctist, la treapta de Protosinghel.
Preafericitul Părinte Patriarh Justin Moisescu l-a numit, la 1 septembrie 1977, director al Seminarului Teologic din Bucureşti, având atribuţii administrative şi didactice.
Recunoscându-i-se meritele, Sfântul Sinod l-a ridicat la treapta de Arhimandrit.
Conştient de responsabilităţile ce-i reveneau ca director, a organizat şi condus întreaga activitate conform legilor şi regulamentelor aflate în vigoare, ceea ce însă i-a atras numeroase animozităţi, chiar duşmănii, urzindu-se numeroase intrigi pentru înlăturarea sa. A apărat drepturile elevilor şi ale angajaţilor acestui aşezământ liceal teologic şi, pentru că nu l-a părăsit pe Părintele Calciu în vremea în care acesta îşi începea lupta făţişă cu regimul politic şi cu complicii săi din sânul Bisericii, prin predici care au ridicat tinererul, teologi și studenți la diferite facultăți din Capitală, odată cu dărâmarea Sfântului Lăcaş Enei (1 mai 1977), Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost biruit de „cei interesaţi”, Departamentul Cultelor şi foruruile bisericeşti superioare retrăgându-l la mănăstire, pentru tot restul vieţii. Avea 40 de ani, dintre care 25 de viaţă monahală. Aşa că nu s-a speriat.
De la Bucureşti, a ajuns la Mănăstirea Cozia, unde a avut o parte din biblioteca personală de pe vremea când activase ca asistent la Institutul Teologic din Sibiu şi unde a fost numit preot slujitor, stareţul de atunci, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Gamaliil Vaida, permiţându-i să-şi continue activitatea culturală. Este perioada când a publicat o serie de studii teologice, bine documentate, în cele mai prestigioase reviste bisericeşti. A refuzat, cu demnitate, orice fel de avansare, chiar şi susţinerea tezei de doctorat, smerindu-se pe deplin.
În urma insistenţelor venite din partea Preasfinţitului Episcop Iosif al Râmnicului, a acceptat cu greu funcţia de mare eclesiarh al Catedralei episcopale, între 1982 – 1983, perioadă în care a întreprins călătorii de studii la Muntele Athos, pentru cercetarea manuscriselor româneşti din Biblioteca Schitului Prodromu. Reîntors în ţară, a solicitat, în scris, Episcopiei Râmnicului, să intervină la forurile competente pentru recuperarea clădirilor Sfintei Mănăstiri Bistriţa – Olteană, care, de peste 20 de ani, serveau drept altceva. Primind aprobarea, i s-a încredinţat stăreţia acestei Sfinte Mănăstiri, în vederea restaurării şi reorganizării vieţii monahale. Ca urmare a numeroaselor demersuri, s-a hotărât ca la Mănăstirea Bistriţa – Olteană să se creeze un centru de restaurare şi conservare a bunurilor de patrimoniu (icoane şi cărţi vechi), precum şi organizarea unui muzeu al tiparului românesc, aici descoperindu-se primele tipărituri din ţara noastră; de asemenea, s-au creat săli spaţioase pentru lectură, simpozioane, conferinţe şi comunicări ştiinţifice, repartizându-se, pentru acestea toate, un spaţiu generos, de peste 1000 m pătraţi.
În luna septembrie a anului 1986, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost numit diriginte de şantier, aducând contribuţii majore la refacerea materială a Mănăstirii.
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Veniamin Micle a stat neclintit în faţa furtunii şi a mers fără şovăire, cu coloană vertebrală dreaptă, către împlinirea lucrării bune şi de folos. Un om exigent cu sine, călugăr de vocaţie , un neliniştit căutător de comori din trecutul spiritual românesc. Un monah-cărturar care se înscrie pe linia bunelor tradiţii ale monahismului românesc. Tot ce a scris Părintele Arhimandrit Veniamin Micle certifică o viaţă închinată lui Dumnezeu prin cuvânt şi scris, precum şi cercetării Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, a monahismului ortodox. Părintele Arhimandrit Veniamin Micle, de la Sfânta Mănăstire Bistriţa – Olteană, face cinste, prin tot ceea ce a întreprins în domeniul vieţii monahale şi spirituale, nu numai sfântului lăcaş de cult vâlcean, ci şi Ardealului, al cărui fiu vrednic este. A meritat orice jertfă să-l căutăm, pentru că niciodată nu-i prea mult ca să întâlneşti un înţelept. Merită să-i cunoaștem opera. Merită să-i cunoaștem lucrarea. A scris și a tipărit multe cărți și lucrări în chiar chilia sa de la Mănăstirea Bistrița-Olteană, opere – teologice și de istoria limbii române, lingvistice, despre viețile și minunile Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, Sfântul ocrotitor al Olteniei de N; lucrări despre trecutul istoric al localității în care ființează de veacuri Sfânta Mănăstire Bistrița-Olteană , precum și despre alte lăcașuri de cult existente aici – bine documentate, în care își susține fiecare idee cu citate și argumente logice, edificatoare.
L-am cunoscut și eu pe Cuvioșia sa, în anul 2000! Dar mai întâi din ceea ce îmi spunea bunica despre dânsul, am citit despre viața, minunile și Acatistul Sfântulețului de la Mănăstirea Bistrița-Olteană, pe sub racla căruia trebuie neapărat să treci de trei ori (tradiția locului) - cărți ce-i poartă semnătura - . Era omul care, vazandu-te doar o singură dată, după un an te recunoștea și-ți spunea pe numele mic (prenume), știa de unde ești, ce probleme ai. De-abia așteptam să vină vara, pentru a urca la dumnealui, când ajungeam în Costeștiul meu drag, de Vâlcea, de care mă leagă multe, dar în special faptul că mama era născută acolo, în Costeștii Vâlcii; Costeștiul este leagănul vacanțelor copilăriei mele.
Ultima dată am fost la Părintele Veniamin in februarie 2024. I-am remarcat atunci (și m-au impresionat mult) mâinile (sale) albe, translucide. L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-l mai prind in viață când oi mai ajunge acolo. Nu a fost să fie.
Părintele l-a iubit mult pe Sfântul Grigorie Decapolitul, a iubit mult Mănăstirea Bistrița-Olteana, de care nu s-a mai despărțit de când a ajuns acolo. A fost un om al culturii,un om duhovnicesc, lăsându-ne moștenire multe cărți și sfaturi hrănitoare și întăritoare de suflet. În seara zilei de 17 noiembrie 2025 a trecut la Domnul, la vârsta de 86 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace, la Dreapta Sa, în loc luminat, în loc de verdeață, de unde a dispărut toată întristarea și suspinarea!
https://youtu.be/70aJYmr5DaY?si=kHqjZGVARjhRzYnX
Din seria Povești. Povești pentru toți, povești pentru cei mici, povești pentru cei mari. Povești personalizate. Povești scrise de mine. Povești scrise de autori cunoscuți și mai puțin cunoscuți. P.S. Povestea de acum am citit-o la câteva zile de la prima operație făcută la ochi și postată de-abia în seara aceasta, a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.
https://youtu.be/e5bLCu2UtSk?si=mAKSkEHmzSGNjw3j
La mulți ani! - de ziua Armatei Române
M-a fermecat, încă de mică, haina militară, în special cea de Aviație, albastră precum cerul senin al primăverii-verii...
