Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

luni, 20 iulie 2015

       Triste amintiri...

       ...În urmă cu un an (22 iulie 2014) făceam a treia operație din cele de îndreptare și fixare a gleznei membrului inferior stâng afectat de pareza dobândită în urma accidentului suferit în 1998... Asta n-ar fi nimic (rău), însă tot atunci am vorbit, pentru ultima oară, cu Ana, care a ales să plece, mult prea devreme, în lumea îngerilor, așa cum au făcut-o bunica, tata, tanti Vetuța... Aşa cum au trăit, aşa au şi plecat: grăbiţi, suferind în tăcere, lăsând în urma lor un gol...
       Mi-e dor de Ana, aș vrea s-o mai aud la telefon, spundându-mi, chiar dacă trist: ”- Ce să fac, Nicoleta?!...”, ori bucurându-se, așa cum știa ea cel mai bine, pentru realizările mele... Și acum le sunt recunoscătoare - și le mulțumesc, sincer! - celor de la ”Ziarul Lumina”, pentru interviul ce mi l-a acordat Ana și pe care dumnealor au hotărât să-l publice în luna iunie a anului trecut, astfel încât și ea să-l poată citi și să fie mulțumită de el!!!
       Deși numai o mână de om, avea un suflet mare, știa să te încurajeze, să te facă să te simți... util și important pentru cei din jur, chiar dacă starea ta fizică nu-ți îngăduia acest lucru. Însă știa să ”scoată” și să-ți arate ”plus valoarea” ta!
       A trecut aproape un an de când Doamne-Doamne a chemat-o la El, însă i-am simțit prezența de multe ori, uneori în cele mai grele clipe, ori atunci când îmi aminteam, cu drag, cum venea pe la mine și apoi ne luam rămas bun în poartă... Ne îmbrățișam de ”la revedere” și parcă niciuna dintre noi nu mai voia ca ea să plece acasă :((... Îmi aduc aminte cum se bucura - sincer - de orice lucru, oricât de neînsemnat ar fi fost: o floare, un telefon, un rând pe care-l citea.
       I-am simțit prezența, de mii de ori, iar a merge la ea, sus, la Păpușa, la mormânt, îmi face bine - deși mă mâhnește ce au putut face ai ei (surori, părinți, poate cumnat) și stau, câteodată, și mă-ntreb: oare oamenii aceștia chiar n-au suflet, conştiinţă?! -, acolo mai pot să vorbesc cu ea, s-o rog multe... Știu că, de dincolo, mă ascultă... Aș vrea ca și cei dragi ei să-i simtă prezența, s-o simtă alături, în orice clipă a vieţii lor.
       Ana, mi-e atât de dor de tine!!! Cum e la tine, sus??? Te rog să nu ne uiți!

Niciun comentariu: