Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.
joi, 29 decembrie 2022
marți, 27 decembrie 2022
sâmbătă, 24 decembrie 2022
Grupul psaltic Tronos - Colindul celor adormiți (colinde 2022)
miercuri, 21 decembrie 2022
Grupul Psaltic "Tronos" - Concert de Colinde - Biserica "Sfânta Vineri -...
duminică, 18 decembrie 2022
Concertul de colinde RĂSĂRITUL CEL DE SUS, organizat de Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române - 16 decembrie 2022
Concertul de colinde RĂSĂRITUL CEL DE SUS, organizat de Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române - 16 decembrie 2022
sâmbătă, 17 decembrie 2022
Corul Passionis - Sectiunea ansamblu/grup - Clasele V-VII
Dor NESTINS de MĂMICA MEA...
..Așa scriam anul trecut...:
Mulțumesc, Breaban Didi !
...marți, 13 decembrie 2022
vineri, 9 decembrie 2022
joi, 8 decembrie 2022
joi, 1 decembrie 2022
Luna decembrie și amintirile sale…
Luna decembrie și amintirile sale…
Pentru unii, luna decembrie înseamnă lumină, globulețe colorate, brazi împodobiți, cadouri. Ale lor pentru alții și ale altora pentru ei. Pentru alții, luna decembire înseamnă lacrimi, tristeți…
Pentru toți, luna decembrie aduce cu sine înfiorare și suflete tremurânde…
Pentru mine, luna decembrie nu mai are niciun farmec, sărbătoarea nu mai are nimic din magia și mângâierea altor ani… Pentru mine, luna decembrie înseamnă dor de mamă (de un an și trei luni sufletu-mi plânge de dorul său…), înseamnă casă pustie și acoperită de norul deznădejdii…; înseamnă dor de Ana, prietenul perfect, născută într-o zi de prăznuire a Sfântului Prooroc Daniil Sihastru, primind, din naștere, darul sfatului celui bun, al sufletului mișcat de suferința aproapelui. Era cea care te susținea și te îmbărbăta, deși tu nu îi cereai lucrurile acestea. Era mâna care se așeza pe umărul tău și te susținea în tot ce făceai, moral și material. Nu am avut timp s-o cunosc prea mult timp. Prietenia noastră a fost extrem de scurtă, dar sinceră și puternică! Doar cu un lucru m-a amăgit, dar și eu: îi repetam mereu că nu se pune problema ca ea să nu se facă bine, iar ea mi-a promis că merge la Costești atunci, în 29 iunie, și se va întoarce repede acasă. Nu s-a ținut de cuvânt… A luat drumul unei călătorii fără de-ntoarcere, tocmai în ziua prăznuirii Sfântului Constantin Brâncoveanu, din anul 2014… Îmi sunt vii și acum amintirile îmbrățișării sale de după vizitele ce mi le făcea singură, ori împreună cu soțul său, Călin: îmbrățișări sincere și calde, îmbrățișări de suflet… Îmi lipsesc acele îmbrățișări! Doar o singură persoană, din prezentul puțin trecut, a reușit să-mi dăruiască aceste îmbrățișări, în primăvară: doamna Mariana. Dar, la un moment, s-a oprit… Și de-atunci am devenit o străină pentru dumneaei...
MAMA - MINUNEA MEA
ALĂTURI DE MINE MEREU: MAMA
__________________
ANA:
CU ANA, ÎN 17 DECEMBRIE 2013
CARTEA DESPRE ANA: UN SUFLET DRAG, UN ÎNGER PE PĂMÂNT: ANA PREDOIU-IOVAN. Carte apărută în februarie 2015, la Editura UNIVERSITARĂ din București
Îmi lipsește dragostea de mamă, îmi lipsește acel suflet care, pe unii dintre voi, vă mai așteaptă acasă, adesea cu bunătăți pe masă și lumină picurată din Înalt… Doar o singură persoană, după ce a murit mama, și-a asumat să mă ajute ca o mamă, dar nu până la capăt… Încă mă mai întreb „de ce?”… Dacă și-a asumat rolul acesta, știindu-mi suferința, știindu-mi neajunsurile, de ce … m-a abandonat? O întrebare la care nu vrea să-mi răspundă…
Luna decembrie, care ar trebui să cearnă lumină străluminată de bucurie și speranță, în sufletul meu cerne tristeți și lacrimi…
Da! Sunt recunoscătoare că port numele Sfântului Ierarh Nicolae, sunt recunoscătoare că port numele bunicului matern, al nașului de botez, al fratelui mamei. Deocamdată, numai atât…
Bunicul matern? Nicolae Istocescu. Născut și crescut în Costeștii Vâlcii, din Pietreni a fost luat de mic și crescut, de bunici, în Mlăci. Unde, mai târziu, s-a și căsătorit. Cu Tudorița, născută în Mateeștii Vâlcii. Casa lor? Ultima, din Mlăci.
Un om puternic, ferm, credincios. Care știa a lucra, dar a se și bucura, a participa la slujbele religioase, a spera. A fost darnic. Nu am apucat să-l cunosc prea bine, a murit când eram în clasa a III-a, în martie 1982, dar țin minte că îmi plăceau vacanțele petrecute la el. Știa să povestească și ne dădea sfaturi prin pilde…
.jpg)
Nașul meu, Nicolae Svoreni, a fost un ofițer al Armatei Române, fără frică. De ce? Pentru că, la botezul meu, îmbrăcat în uniforma militară a participat la săvârșirea acestei Sfinte Taine. Fără frică… În decembrie 1972…
M-a bucurat faptul că a fost prezent la deschiderea anului școlar 1979-1980, când am pășit, pentru prima dată, în clasa I. La fel, când a fost ziua mea de nume, prin 1981… De atunci, în vizită venea doar nașa mea… Ultima dată, m-am întâlnit cu dumnealui în decembrie 1989, înainte de vacanța de Crăciun al acelui an, în fața bisericii „Albe” din Calea Victoriei. În ianuarie 1990 a murit…
Fratelui mamei, Nicolae Istocescu, îi plăcea să ne învețe astronomie, istorie, geografie, prin povești și legende, despre Sfinți și curaj. De la el am învățat, pentru prima dată, despre Carul Mic și Carul Mare, am învățat să fac birouri din cutii de chibrituri, cu multe sertare, cuburi de diferite mărimi, am învățat despre Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, despre Mănăstirea Tismana și al său Nicodim cel Sfânt, căruia se urca – singurul – să-i aprindă candela sus, pe stâncă, cu binecuvântarea Preotului slujitor și al maicii starețe; despre Arnota și Bistrița-Olteană, despre Hurezi, despre Peștera Liliecilor (numită, acum, Peșterea Sfântului Grigorie Decapolitul). Cu ajutorul lui și al unui verișor al său (Costel Istocescu, profesor de biologie și de limba franceză, precum și bibliotecar al Liceului Special Bistrița din comuna Costești, județul Vâlcea), sora mea a scris cea mai frumoasă compunere despre această Peșteră și împrejurimile sale feerice.
ÎȚI PLĂCEA SĂ SPUI POVEȘTI
Îți plăcea să spui povești
Și cerul, seara, să-l privești…
Îți plăcea să ne descrii
Cerul, noaptea, luminat de stele mii…
Îți plăcea să ne conduci
Pe alei cu pruni, cu nuci,
Să ne-arăți, în noaptea plină de mistere,
Carul mic și carul mare,
Carul pentru fiecare…
Îți plăcea să cugeți la Înalt
Și dintr-o dată ai plecat
La cerul tău iubit,
La cerul înstelat…
Senin să-ți fie drumul
Spre cer, spre carul mare,
Să ne alini aleanul
Dureros de tare…
Din calea ta spre Sus,
Din raza stelei ce-a aprins,
În tine, doruri și tristeți,
Să ne trimiți bineți,
Să îți simțim povestea,
Să-ți auzim rostirea,
Din vremuri de demult,
Să îți simțim povestea,
Să-ți auzim rostirea,
Suflet chinuit și blând!…
Rămâi în pace,
În ceru-ți înstelat,
Rămâi în pace,
În carul mic,
În carul mare,
În carul pentru fiecare…
Amintiri…
Amintirile lunii decembrie…
Bcururia mi-e străină și departe...
sâmbătă, 26 noiembrie 2022
vineri, 25 noiembrie 2022
miercuri, 23 noiembrie 2022
vineri, 18 noiembrie 2022
joi, 17 noiembrie 2022
luni, 14 noiembrie 2022
sâmbătă, 12 noiembrie 2022
vineri, 11 noiembrie 2022
marți, 8 noiembrie 2022
luni, 7 noiembrie 2022
Viața-i tristă și grea...
1 an și 2 luni fără tine, mami... 😥😥😥
3 luni de când cea care mi-a fost, din martie, ca o mamă (purtându-mi, un timp, de grijă, povățuindu-mă, cu drag, cândva, cerându-mi sinceritate), m-a abandonat, tratându-mă, acum, ca pe un străin, nemaivând timp de mine, de sufletul meu... 😓😓😓😓😓😓😓😓😓
duminică, 30 octombrie 2022
sâmbătă, 29 octombrie 2022
Rugăciune puternică pentru momentele grele ale vieții
Băncile - proză scurtă după imagine, premiată - ediția octombrie 2022
Mulțumesc, Agora ARTELOR!
vineri, 28 octombrie 2022
joi, 27 octombrie 2022
luni, 24 octombrie 2022
miercuri, 19 octombrie 2022
duminică, 16 octombrie 2022
joi, 13 octombrie 2022
luni, 10 octombrie 2022
duminică, 9 octombrie 2022
MĂRIUCA
MĂRIUCA
Măriuca întinse mâna, spre a-și lua cartea preferată din care obișnuia să citească înainte de culcare, însă simți ceva atingându-i, ușor, mâna. Se învățase să nu se mai uite după carte pe policioară, ci să o ia direct, fiindcă reușea, de ficare dată, să-și aducă în fața ochilor imaginea lucrurilor, ordinea lor, poziția, culoarea. Acum, curioasă, se uită în direcția policioarei, iar de-acolo doi ochi negri, ca mura câmpului, o urmăreau cu atenție, fiind atenți la orice mișcare a fetiței. Ochii negri, precum și năsucul roz, în vânt, dar și mustăcioarele albe aparțineau unui ghemotoc de blăniță alb, cu pete negre, ici-colo, pe spate și pe lăbuțe: o pisicuță ageră, de nici două luni. Fetiță și pisicuță se apropiară una de alta, cu sfială, timid. Era pentru prima dată când Măriuca, la cei 10 anișori pe care îi avea, vedea un pui de pisică și – mai ales! - atât de drăguț!
- Hei, Pisi, ce faci? Cum de ai ajuns pe policioara mea plină de cărți? Cum ai intrat aici? Ah..., da! Am lăsat, întreaga zi, geamul deschis...
- Draga mea, bine ai făcut! Dacă nu aș fi găsit geamul camerei tale deschis, de mult aș fi fost o simplă amintire... Grivei, cățelul vecinilor tăi, mă alerga de să-mi sară inima din piept, nu alta!...
- Tu vorbești, Pisoiaș?
- Da. E nostim, nu? Dar nu mă pot auzi decât oamenii cu suflet bun...
- Și tu crezi că suflețelul meu este bun?
- Dacă mă auzi..., asta așa este!
- Hai să facem cunoștință! Eu sunt Măriuca și am 10 ani, sunt în clasa a IV-a și îmi place foarte mult să citesc. Din păcate, sunt tristă...
- Mie mi se spune în multe feluri: Pisi-Pisoiaș-Miaunica. Sunt o fetiță de două luni și am rămas singură pe stradă.
- Hai să fim prietene, Miaunica! Eu nu am nicio prietenă... De fapt, la câteva luni după ce a murit mămica mea, doamna Aniela a avut grijă de mine ca o mămică, îmi spunea „suflețel”, dar... de ceva timp m-a părăsit..., am rămas din nou singură... Încă mai sufăr și mi-e dor de mămica mea, mi-e dor și de doamna Aniela...
- Aici cu cine locuiești, fetiță dragă?
- Aici locuiesc cu o bătrânică tare neputincioasă. O ajut la curățenie, la spălatul rufelor și al veselei, la cumpărături. A, să nu te gândești că merg la magazin! Nu! Nici nu aș putea, nici nu mi-ar vinde mie cineva, văzându-mă atât de mică. Fac comandă și ni se livrează produsele la domiciliu. Sunt atentă când plătesc și ce rest mi se dă. Fac calculele rapid, pentru că mă pricep. Sunt elevă foarte bună la matematică!
- Îți place la școală, să înțeleg.
- Da, chiar da! Îmi place să citesc, să scriu, să socotesc. Acum mă pregătesc pentru un concurs de povești, organizat de școală. Sper să câștig Premiul cel Mare, ca să îi pot cumpăra bunicuței medicamentele necesare.
- Să scrii și despre mine, da? Ai să vezi că o să reușești! Mă voi ruga pentru tine, pentru bunicuța la care stai și pentru doamna Aniela!
Așa le prinse seara pe cele două noi prietene: Măriuca și Pisi-Pisoiaș-Miaunica.
Fetița își pusese, serios, în gând, să se hotărască doar asupra unui nume. Însă lăsă lucrul acesta pentru a doua zi, după concurs.
Noaptea se lăsă ca un fur peste fiecare stradă, peste fiecare casă. În cămăruța lor, luminată de becul lămpiței de pe masa de lucru de lângă pat, fetiță și pisicuță se rugam cum puteau ele mai bine, mai simplu, mai frumos.
Ziua sosi și când geana dimineții își deschidea, somnoroasă, pleoapa, lăsând lumina să pătrundă întreaga fire, Măriuca deja era în picioare, rostind rugăciunile dimineții. Își spălă bine ochișorii și dințișorii, din care i se mai clătina încă unul, jucăuș, într-o parte, îi dădu Miaunicăi din laptele de la școală, pe care și-l oprise fără vreun scop anume, își dezmierdă noua prietenă, o ajută pe bunicuța Miriam să-și ia gustarea de dimineață și medicamentele, apoi o porni veselă spre școală. După o oră de citire, una de matematică, lucrul manual și caligrafie, avea să o aștepte faimosul concurs de povești. De-abia aștepta să-și citească povestea! Era convinsă că îi va fi apreciată, era convinsă că mămica ei, de sus, din Ceruri, Îngeraș devenit acum, o va ajuta.
Și da! Minunea se împlini! Fetița obținu Premiul cel Mare, diploma și felicitările. Toți erau bucuroși de reușita ei. Doamna învățătoare Liliana, de la clasa ei, dar și doamna de limba română de la gimnaziu, Daiana, plângeau, pe ascuns. I se înmânară banii de Premiu și doamna Liliana o însoți la farmacie, pentru procurarea medicamentelor.
După o îndelungă și sinceră îmbrățișare, dascăl și elev se despărțiră, fiecare pornind-o spre casa lui.
Intrând în casă, Măriuca o găsi, la bunicuța Miriam, pe doamna Aniela, care o salută, cu dragoste și lacrimi în ochi:
- Doamne, ajută, Suflețel! Te rog să mă ierți!
Măriuca le îmbrățișă pe amândouă, pe bunicuță și pe mămica sa de suflet, doamna Aniela, picurând în sufletele lor bucurie și bunătate, dragoste de copil și sinceritate. Iar Miaunica se alinta și ea, frecându-i-se de pantofiorii roșii de lac, primiți, în urmă cu doi ani, de fetiță, de la Îngerașul său din Cer. Era tare mândră Miaunica de prietena sa blândă, care împrăștia, în juru-i, bucurie și bunătate!
De bucurie, bunătate, dragoste și sinceritate să aveți parte și voi, dragii mei, dragi!
Nicoleta Enculescu, București, 9 octombrie 2022
sâmbătă, 8 octombrie 2022
joi, 6 octombrie 2022
ZIUA DE 6...
