AMINTIRI DE NEUITAT...
Timpul aleargă fără șovăire,
cu o repeziciune de neimaginat, nemaiavând, parcă, răbdare să trăim clipa
vieții cu adevărat...
Timpul se scurge ca un
fuior de abur blând, ce se înalță în nori pufoși, de catifea, cerul cu fruntea
atingând...
Timpul ne învelește sufletul
cu amintiri: dulci, colorate, împrăștiind bucurii, storcându-ne o lacrimă sau
uneori mai multe... De dor, de bucurie, emoție sau întristare... De dor de NOI,
într-un cuvânt!
Cu emoție privim în urmă și
ne regăsim, din nou, copii... Și-acum retrăiesc - precum odinioară - clipele
când, în sâmbăta celei de-a doua săptămâni a lui Cireșar, ne îndreptam
școlărește, eu și sora mea (mai mare), gătite parcă de sărbătoare (dar nu în
costum popular, ci în uniforma de pionier!), pășind, în ritm vioi și parcă
grăbit, alături de părinți, spre careul din curtea instituției de învățământ în
care an de an, zi de zi, clipă de clipă, dorul de carte, și de a fi
cunoscătoare întru toate, ori cel puțin la bunul început de drum, era adăpat,
modelat, hrănit, bine crescut de mâini și inimi pricepute, bătând la același
unison: învățători și profesori destoinici, de treabă, cu tact și metodă de
reali pedagogi.
Ne îndreptam vioi, în ritm
alert, dar cu sfială, spre careu, florile fiindu-ne, de astă dată, partenere
întru emoții și bucurii: noi și gladiolele. Eternele gladiole! Căci - da!
Sfârșitul de an școlar era încununat de gladiole! Gladiole dăruite - cu drag -
învățătoarelor sau profesoarelor noastre, gladiole dăruite directoarelor școlii
noastre. Sfârșitul de an școlar fără gladiole nu-și avea farmecul său! Așa cum nici
coronițele din margarete nu lipseau a fi cu atenție pregătite pentru a fi
așezate pe capetele învingătorilor. Sau coronițele realizate din garoafe! Albe
sau roșii, neapărat!
Mereu cu emoție, sora mea -
fără a fi mândră în vreun fel - spre a-și primi premiul binemeritat, iar eu
spre a citi bucuria și sfiala colegilor mei de clasă și de școală. Da! Sora mea
a fost premiantă, din clasa I și până într-a XII-a, inclusiv, iar eu mereu pe
locul II în casă. Căci în clasă eram a doua după mențiuni... Dar nu asta (mai)
contează acum - oricum, eu mă simțeam în largul meu, pentru că... aveam, la
științele exacte, caietele cu exerciții și probleme rezolvate ale surorii mele.
Pe care le preluam fără prea mare efort... Învățam și citeam de zor la materiile
ce-mi erau dragi, pe gustul meu... -, ci, amintindu-mi de trecut, eram
bucuroasă - și acum mai simt acel sentiment - de spectacolul acelei minunate zile
în care noi, elevii, eram micii eroi de povești: învingători în lupta cu
știința, cu notele (de ce nu?), crescând, evoluând, dăruind, la rându-ne, ce
acumulasem un an întreg.
Zâmbete și flori încununau
ziua, felicitări și urări rostite și primite cu drag și cu voie bună. Și-apoi începea aventura: vacanța
cea mare, vacanța care, pe vremea mea, ”venea cu trenul din Franța”...
De zâmbete, flori și bucurii,
la început de vacanță, vă doresc să aveți parte și voi! Iar celor ce se
pregătesc de examene (Evaluarea Națională și Bacalaureatul, apoi admiterea la
facultate) - concentrare maximă, atenție la rezolvarea subiectelor și note
mari, care să vă facă pe deplin fericiți!
Succes! Sunteți și veți
fi învingători!
