Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

miercuri, 12 decembrie 2018

Frumoasa oră de religie pe care n-am avut-o

Frumoasa oră de religie pe care n-am avut-o



        Fac parte din generaţia celor cu „cheile de gât”, născută în anii ‘70 ai secolului trecut. Am absolvit studiile liceale în 1991. Frumoşi ani de şcoală! Şi mai frumoasă perioada copilăriei! Aceasta, comparând-o cu ceea ce au cei mici, în prezent. Într-adevăr, n-aveam calculatoare, tablete, internet. Nici chiar telefon fix. Însă aveam cărţi – o sumedenie de cărţi -, prieteni tăcuţi, alături de care călătoreai pretutindeni, oricând şi oricum: stând la masă, la birou sau chiar sub plapumă, în patul călduţ… Iar dacă mai locuiai şi la curte şi te mai încălzeai şi la foc cu lemne, auzul fiindu-ţi mângâiat de trosnetele lemnelor înconjurate de flacăra galben-albăstruie din soba de teracotă, sufletul ţi se hrănea, cu adevărat, cu linişte, cu emoţie, cu bucurie, cu har... Aveam cărţi, de care ştiam a ne bucura şi ne bucuram ştiind a le preţui. Şi mai aveam jocuri frumoase, jocuri îndrăzneţe. În natură… Pe stradă, în faţa blocului, în parc, ori pe câmp, pe terenul din spatele casei şi chiar la râu – vara. A fost o copilărie frumoasă, însă vitregită de ceva: de lipsa orei de religie. Dacă atunci s-ar fi făcut religie în şcoli, cu siguranţă că acum am fi fost mai buni, mai sufletişti, am fi preţuit adevăratele valori spirituale ale ortodoxiei noastre străbune. Nu am fi auzit de crime, de atâtea războaie şi neînţelegeri între noi! Regret că n-am făcut religie în şcoală, dar mă bucur că Bunul Dumnezeu mi-a îngăduit să descopăr credinţa. Credinţa mi-a fost sădită, întâi de toate, de BUNI a mea de la ţară. Din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea. Care era o rugătoare fierbinte către Preasfânta Treime, Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, către Sfântul Duh şi Măicuţa Domnului, către Sfinţii care din veac I-au bineplăcut Domnului. Încă-i mai păstrez cartea de rugăciuni, cu filele sale îngălbenite de trecerea vremii, stropită, filă de filă, cu lacrimi… Este cel mai frumos dar, pe care l-am primit după ce a adormit cu nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. De la dumneaei am învăţat a mă ruga, a-i respecta pe Sfinţi, cu ajutorul său l-am cunoscut pe „Sfântuleţul” de la Mănăstirea Bistriţa-Olteană: Cuviosul Grigorie Decapolitul. Pe sub racla căruia trebuie musai să treci de trei ori! De ce acest lucru? Nu ştiu! Probabil, în numele Sfintei Treimi. Este o tradiţie a locului, pe care sătenii o păstrează cu sfinţenie.
        Mai apoi, drumul spre întâlnirea cu Dumnezeu mi-a fost pregătit de un... accident. Am tânjit a-L cunoaşte mai bine pe Cel ce ne-a promis mântuirea şi viaţa veşnică şi, în 2009, mi-a fost binecuvântată admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București . Acum, dacă aş da timpul înapoi, prima alegere ar fi Facultatea de Teologie Ortodoxă! Iar dacă voi avea vreun urmaş, îi voi îndruma paşii spre una dintre şcolile unde predau profesori dreptmăritori creştini, cu sufletul adânc ancorat în rugăciune şi-n virtuţi creştineşti.
        Îl rog pe Dumnezeu ca cei mici, de-acum, să aibă parte, în continuare, de orele de religie. Pentru că ar fi trist să-şi piardă credinţa, sufletul, viul din ei! Căci a trăi în credinţă înseamnă a fi viu!
       Vă îndemn – şi vă doresc! – să rămâneţi în credinţă, să fiţi vii, oricare ar fi vremurile sau… vremea! Soare în suflete s-aveţi şi numai bucurii binecuvântate, sănătate şi pace întru toate!

Niciun comentariu: