Amintiri din copilărie

Amintiri  din copilărie

Îmi amintesc cum, venind de la bunica paternă, din sectorul 3, mergând înspre casa noastră din Drumul Taberei, mereu coboram, împreună cu tata, la stația de metrou Lujerului, iar de-acolo, pe jos, pe lângă fabrica de lapte (pe terenul actualului Cora), tot înainte, înspre Piața Moghioroș, iar de-acolo înspre Romancierilor... Mama și sora mea ieșeau din metrou la Eroilor, iar de-acolo luau troleibuzul 93 ori autobuzul 268...

Mersul cu tata, pe stradă, era în siguranță! Tata avea parcă puteri magice, supranaturale, iar pe stradă eram convinsă că nu ni se poate întâmpla nimic rău. Și chiar nu ni s-a întâmplat nimic rău! Niciodată!

Cu mama îmi plăcea să învăț la istorie... Îmi lua manualul și caietul de istorie, după ce citeam, și, chiar dacă avea treabă, mergeam la bucătărie și acolo mă asculta. Când se-ntâmpla să mă mai încurc sau să nu știu a răspunde la o vreo întrebare, mă punea să citesc din nou. Și iarăși mă asculta. Și tot așa, până mama termina mâncarea de pregătit pentru masă, iar eu de învățat lecția pentru a doua zi...

Caietele de matematică și de fizică ale surorii mele au fost salvarea mea în timpul claselor a XI-a și a XII-a de liceu. Chiar și la pregătirea în vederea susținerii examenului de bacalaureat m-au ajutat! Conțineau toate exercițiile și problemele rezolvate. Plus teoria. Pe-atunci, însă, era un singur manual!!! Și multe culegeri.

Și caietele de română ale surorii mele, din școala generală, îmi erau de folos! Chiar dacă doamna Rovența - prof. de limba română - ne preda comentariile foarte bine, totuși, având și caietele surorii mele, aveam cele mai  bune și ... lăudate comentarii :) Colegii nu se prindeau de ce!

Vacanțele de vară erau minunate la Costești! Acolo eram cei mai liberi copii! Nu aveam program de ieșit afară, cum ne trezeam, cum stăteam pe-afară, până ce noaptea-și închidea, sfioasă, pleoapa, lăsând visului cale liberă să alerge în voie... Și chiar dacă mai mergeam la adunat de prune sau la strâns fânul, tot frumos era! Era altceva! Chiar și când îmi aluncau pantofii pe iarba uscată de arșița verii... Sau când ne dădeam, ca pe tobogan, pe iarba îngălbenită de soare...

Costeștiul îl asociez, în amintirile mele, cu chisălița de prune, cu tocănița de roșii, cu omleta pufoasă, din ouă cu adevărat bio și pătrunjel presărat pe deasupra din belșug, și cu turta din mălai... Făcute de bunica... maternă... Un deliciu! Mâncare făcută cu iubire de fiii și de nepoții care reveneau, vară de vară, pe locurile natale... Unii poate mai des.

Au trecut anii peste noi, an cu an strângându-se - cel puțin pentru mine - 46, am crescut, ne-am maturizat. Unii dintre noi și-au luat zborul grăbiți spre alte zări, rămânând doar amintirile... Și un gol imens în urma lor...

Au fost 46 de ani cu bune și cu rele, cu frumos și împliniri. Ultimii 6 au fost cei mai grei. Cumplit de grei, chiar dacă am avut parte și de bucurii, și de împliniri! Ultimul an a fost extraordinar de greu. Sper ca cei ce vor urma să-mi fie mai senini, mai buni, cu pace și bucurii, cu sănătate - pentru toți ai mei, rude și prieteni - și bună sporire întru toate!

Vă mulțumesc tuturor pentru urările de sănătate, mulți și frumoși ani, împlinirea tuturor dorințelor, bucurii și iubire - pe care mi le-ați transmis pe cale virtuală și telefonică! Vă mulțumesc! Mi-ați făcut ziua mai specială, mai senină! O zi pe an este ziua noastră, dar, datorită prietenilor, al tuturor celor dragi, ea devine o adevărată sărbătoare a sufletului... Mulțumesc! 

"Binecuvântată fie această zi, fie ca eu să o fac specială în vreun fel. Binecuvântată fie viața mea, fie ca eu să o tratez cu dragoste și grijă. Binecuvântați să fie toți oamenii, fie ca eu să văd bunătatea în fiecare. Binecuvântată fie natura, fie ca eu să îi observ frumusețea și minunățiile. Binecuvântat fie Adevărul, fie ca el să-mi fie mereu cel mai bun prieten." (Charlotte Davis Kasl) E un citat pe care l-am reținut de la prietena mea, Ana. Ana Predoiu Iovan. 

Vă îmbrățișez, cu drag!