Amintindu-ne de Ana...

                                                            Amintindu-ne de Ana

            Aş fi vrut să-i spun, simplu, ca şi în trecut, în urmă cu 4 ani, "La mulţi ani!". Dumnezeu însă a vrut-o în Împărăţia Sa Cerească, chemând-o, mult prea devreme, la El. Nu avem puterea să înţelegem "DE CE?"... Totuşi, trăieşte în sufletul meu, al nostru, al tuturor celor ce am cunoscut-o, amintire vie a unui vrednic şi bun creştin, cum puţini mai întâlneşti în ziua de astăzi!...
            Ana? Vedea bunătatea în fiecare din noi, ea însăși fiind plină de o imensă bunătate. Dăruia, oricui, bunătate din bunătatea sufletului său.

            Era un prieten adevărat, desăvârșit, încurajând, admirând, sprijinind. Când îți întindea o mână, puteai fi sigur că este mâna acelui prieten pe care te poți baza, acel prieten special, la care nu puteai renunța nicicând. Ne purta pe toți în sufletul său senin, pe toți, fără niciun fel de regret.
            Ce erau prietenii pentru ea? Erau acei oameni pe care nu-i poți uita, în veci! Nici noi nu te vom putea uita, suflet bun!

            A existat frumos, punând suflet în tot ce făcea, a trăit pentru noi, prin noi, nu pentru sine.

            Deși știa că o boală necruțătoare îi macină trupul firav, nu a vrut să supere pe nimeni cu problemele sale mult prea grave, ci a mers înainte, nerenunțând la proiectele sale, la planurile de viitor.

            Avea privirea blândă și calmă, ochii mari, căprui, surâzători, iar zâmbetul…, zâmbetul îi încununa mereu chipu-i gingaș, ca semn al biruinței, căci reușea în tot ce întreprindea. Doar lupta cu VIAȚA a fost prea dură pentru ea, deși o respecta: "Binecuvântată fie această zi, fie ca eu să o fac specială în vreun fel. Binecuvântată fie viața mea, fie ca eu să o tratez cu dragoste și grijă (…) Binecuvântată fie natura, fie ca eu să îi observ frumusețea și minunățiile. Binecuvântat fie Adevărul, fie ca el să-mi fie mereu cel mai bun prieten" (Charlotte Davis Kasl).

            Știa să se bucure de orice, pentru orice lucru, oricât de mic sau neînsemnat ar fi fost el. Numai ea știa valoarea tuturor lucrurilor, numai ea știa să aprecieze și să se bucure de tot ce era împrejurul său, de la firul de iarbă la ceramica de Horezu sau țesăturile oltenești, costumele populare, picturile și adevăratele opere de artă realizate de cunoscuții săi ori de străini.
Era conștientă și ne învăța și pe noi că ”multe lucruri minunate există, dar nimic nu-i mai minunat decât omul” (Sofocle), îndemnându-ne, totodată, să facem ceva, ”oricât de neînsemnat, pentru ca oamenii din jur să devină mai fericiți, mai puternici, mai încrezători și mai buni”, căci aceasta – spunea ea – ”este cea mai mare ambiție, cea mai înălțătoare speranță, ce poate însufleți o ființă umană”. Sau că ”toate vin din înțelepciune și bunătate”.
            Era motorul tuturor lucrurilor, acel ceva care punea în mișcare orice lucru bine făcut.

            Ana Predoiu Iovan? A ars precum o lumânare, drept, nemistuind, ducând lupta cea grea cu demnitate! Nu a dat înapoi, nu s-a plâns, ci, plină de speranță, a CREZUT! A NĂDĂJDUIT! Pe fiecare ne-a fericit cu prezența și ajutorul său, de la mic, la mare.

            Ana, suflet de înger bun, odihnește-te în pace!