Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

miercuri, 29 martie 2017

Din seria... VIAȚA DE ZI CU ZI ȘI ÎNTÂMPLĂRILE SALE NEFERICITE, DAR CU FINAL, TOTUȘI, FERICIT

Din seria... VIAȚA DE ZI CU ZI ȘI ÎNTÂMPLĂRILE SALE NEFERICITE, DAR CU FINAL, TOTUȘI, FERICIT

Povestea îşi are începutul in vara anului 2016, când o echipă de muncitori, plătită de către Fundația AEF, ne-a pus parchet. Parchet care, începând cu finele lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, a început să se umfle. Să se umfle pe zi ce trece, până și plăcile începuseră să iasă unele din altele... Le-am adus la cunoștință celor de la Fundație, precum și reprezentantei dumnealor - nu știu ce funcție deține -, doamna Gabriela Iovița. Săptămâna trecută, au trimis o altă echipă, care astăzi a finalizat lucrările. La plecarea celor doi muncitori din cadrul echipei, intrând în camera cu parchetul, am constatat că mi se umblase pe etajerele de după ușă, unde am așezate câteva iconițe, o legitimaţie, un pahar din plastic umplut cu diverse mărunțișuri, o pereche de ochelari și un beculeţ pentru lumină de veghe pe timp de noapte. Pe lângă toate acestea, mai aveam acolo un reportofon. Pe care, ieri seară, la ora 10, l-am văzut la locul lui.Chiar ma gandeam ca trebuie sa cumpar baterii pentru el. Era acolo, eram linistita. In intervalul orar 22 - 08.00, nimeni nu a mai intrat acolo, nicio persoana straina. Astazi, de dimineata, muncitorii au venit in jurul orei 08.00. Doar ei singuri au stat in camera, pentru a finaliza lucrarea. Constatand lipsa reportofonului, i-am chemat inapoi si i-am rugat sa mi-l dea, le-am spus sa caute in lucrurile dumnealor, poate din graba mi l-au luat, fara sa-si dea seama. Il tineau, sus si tare, pe "NU" in brate. Intre timp, a venit si seful lor, spre a-i lua cu masina. I-a rugat si seful lor sa-si aduca gentile, rucsacul, pentru a ne demonstra ca nu-l au. Au refuzat si tot il tineau pe "NU" in bratele, fiind, totodata, contrariati ca pot gandi asa ceva despre ei. Ba, mai mult, mi-au spus ca poate cei doi barbati pe care ii vazusera cu o zi inainte la noi (este vorba despre unchiul meu - fratele tatalui - si de domnul taximetrist, care m-a adus de la scoala) l-au luat.Gresit, atata timp cat, la ora 19, cand a plecat unchiul meu, aparatul era la locul lui. Domnul taximetrist nu a stat prea mult, primise o coamanda. Asadar... Cine ar fi putut sa mi-l ia de la locul lui?!? Am sunat la Politie! Da! am sunat, iar cand m-au auzit vorbind s-au dus la masina, si-au luat bagajele si au venit cu ele in curte. Seful lor ii astepta in camera unde lucrasera. Unul dintre muncitori i-a dat sefului lor bagajele pe geam, iar celalalt o chema pe mama pentru a-i arata un aparat si spre a o intreba daca nu cumva acela era reportofonul. Pe care, zicea dumnealui, l-a zarit pe scara, langa usa de intrare in casa... Au venit politistii (multumesc echipajului Sectiei 11 Politie, pentru promptitudine!) si au verificat ce s-a intamplat. Le-am aratat unde imi era reportofonul aseara, la ora 22, le-am explicat ca nu am mai avut oaspeti dupa ora aceea, iar in casa, astazi, nu au fost decat muncitorii... Pana la urma, vorba d-nei politist, este bine ca am intrat in posesia obiectului luat. Nu stiu de ce au procedat asa. Daca nu as fi dat telefon la Politie, oare imi mai vedeam acum reportofonul? Doamna Gabriela Iovita, de la Fundatie, mi-a spus sa-mi fie rusine pentru ca i-am reclamat, pentru ca am apelat la Politie. Oare chiar asa sa fie? Am sunat, pentru ca nu doreau sa mi-l dea inapoi, nici macar sa-si verifice bagajele; am sunat, pentru ca nici cand i-a rugat seful lor sa ne arate bagajele, nu au vrut sa faca lucrul acesta; am sunat, pentru ca nu am bani ca sa-mi pot cumpara alt reportofon; am sunat, pentru ca invat cu ajutorul lui, iar un reportofon ca acesta nu se mai gaseste. Cele de pe piata, pe langa ca sunt foarte scumpe, nici nu le pot folosi cu usurinta. Am sunat, pentru ca era reportofonul meu, nu al lor! Oare nu am procedat bine? Dumneavoastra, prietenii si cititorii mei virtuali, ce ati fi facut daca v-ati fi aflat in locul meu? Si acum mai tremur de frica... :( ... Nu mai am incredere in oameni...

MORALA: Aveti grija pe cine rugati / angajati sa va faca micile / marile reparatii in casa! Desi unii par oameni de treaba, veti avea totusi surpriza sa va treziti furati de ei!!! Mare atentie ce faceti!

Și DA! În tot ce s-a întâmplat astăzi, am simțit ocrotirea Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului!!! Dumnezeu și Măicuța Domnului sunt cu noi, sunt lângă noi!
Și Ana! Am simțit prezența ei!!!

joi, 23 martie 2017

Viața... doare...

...Ne jucăm învățând,
Învățăm, jucându-ne
cu stele...

Ne jucăm visând,
Învățăm, visându-ne
înveșmântați în cer...

Ne jucăm zburând,
Zburăm, învățându-ne
simțămintele...

Ne jucăm imitând,
Imităm, învățându-ne
Dor și Cer,
Suflet, Culoare,
Mare și Floare...

Ne jucăm dorind,
Dorim, înălțându-ne
fruntea spre Soare.

Ne jucăm iubind,
Iubim, descoperindu-ne
LĂUNTRURILE...

Scriam, cândva, că viața e ca o tablă de șah, bicoloră. Cu un singur jucător, care poate fi atât învingător, cât și învins. Sau doar învingător. Ori doar învins... Iar dacă i se mai adaugă și răutatea emanată de unele ființe umane și / sau  pierderea unor ființe dragi, atunci totul devine dureros și cu un gust amar, uneori de nesuportat... Da! Viața doare! Doare, atunci când ai rude, prieteni, când ai cunoștințe, care îți sunt aproape, însă, la un moment dat, uită de promisiuni, uită de bunătate, încep să te ignore, te tratează ca pe un... nimic... Da! Viața doare! Doare, atunci când ești convins că mai sunt și oameni buni în lume, dar dai numai peste oameni răi, care te mint, care te fraieresc, care îți promit câte ceva și nu se țin de promisiune... Da! Viața doare! Doare, atunci ești bolnav și totuși vrei să lucrezi, te străduiești să faci lucrul acesta cât mai bine și chiar reușești asta, dar din cauza invalidității ești dat afară... Da! Viața doare! Doare, atunci când nu e dreptate, când sunt minciuni, când sunt fel și fel de ambiții fără rost, când tu ești mai mic, mai neînsemnat, iar ceilalți sunt mai sus-puși... Da! Viața doare! Doare, atunci când societatea, oamenii care o conduc, te umilesc pe orice cale: pensie mică (din 300 de lei cum poți trăi?!?), medicamente scumpe, alimente scumpe, transport scump, îmbrăcăminte scumpă, medici care așteaptă să le oferi câte o mică atenție, șefi care au pilele lor, pe care urmăresc să le angajeze în locul tău, deși locul pe care îl ocupi se-ntâmplă să-l fi câștigat în urma unui concurs. Concurs pe care l-ai luat cu note peste 8, peste 6, 7. Dar l-ai luat! Asta e important! Da! Viața doare! Doare, atunci când te afli la limita subzistenței și nu te poți descurca de unul singur. Nu pentru că nu ai vrea, ci pentru că nu poți! Da! Viața doare! Doare, atunci când ai dăruit bunătate, dar ai primit răutate... Da! Viața doare!  Doare, atunci când - repet - ți se promite ceva, ți se promite ajutorul, însă nu mai ești ajutat. Fără niciun cuvânt. Fără nicio scuză sau părere de rău. Pur și simplu... tăcere... Peste toate se-așază durerea... Da! Viața doare! Și - de multe ori - prea tare... Doare, atunci când te joci... DE-A VIAȚA... Oare ce-i de făcut? Să nu mai credem în bunătate și omenie? Să nu mai credem în cuvânt? Să nu mai credem în Soare? Să nu mai credem în Frumos și Sfânt?
😣... Nu! Trebuie s-o acceptăm așa cum este, trebuie s-o trăim, așa cum ne-a fost dată, să ne împăcăm cu ea, cu toată lumea, să iubim tot ce-i frumos, bun și curat! Trebuie să fim buni!

duminică, 19 martie 2017

Fiți fericiți, dar nu numai de ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FERICIRII!



                Odată cu instalarea primăverii astronomice, vă doresc numai fericire și-mpliniri, sănătate și-un anotimp însorit, cu parfum de... violet... Ca în Bacovia. Sau nu.
                Fiți fericiți nu numai de ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FERICIRII!
                Rețeta Fericirii?
                Fericirea este o bucurie și o povară, este starea naturală de a fi a dreptmăritorilor creștini.
                Fericirea strălucește-n fiecare fir de iarbă plăpând, înălțându-se în adierea vântului, spre a săruta prima rază de soare... Fericirea mângâie pământul cu fiecare inimioară răsărită pe deasupra sa, cu ochi și zâmbete de peruzea - dulcea și zemoasa, și aromata căpșună...
                Fericirea-ți zâmbește la fiecare zbatere de vânt ce coboară printre frunze verzi, abia mijite...
                Fericirea...
                Fericirea este iubirea dăruită din sine, este dăruirea de sine, este revărsarea din sinele tău în sinele celuilalt, din adâncul tău în adâncul celuilalt. Până la refuz. Este mângâierea sufletului celuilalt, a sufletelor - reciproc, a sufletelor-pereche.
                Fericirea? A te gândi la celălalt, a-i zâmbi celuilalt, a-i fi alături celuilalt, la bine și la greu, zid de înțelepciune, de întărire și reazem, bucuria celui de lângă tine citindu-i-se pe chip, atunci când te zărește, emoția de a te ști alături sau lacrima ce-apare în colțul ochiului dorind după tine...
                Fericirea? A-ți plini menirea de OM: bun, evlavios, credincios, sufletist, grabnic ajutător și sprijinitor în toate.
                Ingredientele Fericirii? Credință, nădejde, dragoste. La care se adaugă, cât se poate cuprinde, în fapte și-n cuvinte, deplina bunătate. Bunătate nefățarnică, nematerialnică, neprofitoare. Bunătate pură, primăvăratecă.
                Simplu, nu?
                Fiți fericiți!
(din cartea mea, FAMILIEI, CU DRAG)


vineri, 3 martie 2017

4 martie 1977 - 4 martie 2017

4 martie 1977 - 4 martie 2017

:(... 4 martie 1977... Aveam 4 ani si 7 luni, aproape... Frica, plansete, tristete... Oameni stransi in fata a doua blocuri cu cate 10 etaje fiecare (din strada Delinești, sector 6: M12 si M11), tinandu-se de mana sau in brate... De teama... Multa teama... Frica de a mai urca in apartamente, optiunea de a dormi pe banca, in parc... In parcul "Moghioros" (asa se numea pe-atunci!), din cartierul Drumul Taberei... Eram destul de mica, dar totusi m-a marcat acea noapte... Pe care n-as mai vrea s-o retraiesc in realitate! A fost cumplit! Sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de astfel de situatii! Sa nu-L maniem!

joi, 2 martie 2017

😒

       Am plâns, am zâmbit, am mers mai departe, nu m-am oprit din drum nici atunci când se mai întâmpla să mă-mpiedic de ceva, de cineva. Am înaintat, cu speranță, crezând. Însă niciodată nu mi-am putut imagina că există oameni (sau cum s-or numi ei) care să te persecute la tot pasul, mințind, acuzându-te pe nedrept, umilindu-te chiar. În fața oricui. Nu conta că-i mic sau mare. Când această persoană este directorul unei instituții importante (de stat), ce ți-ar rămâne de făcut? După ce te-a înlăturat, nu înainte de a-ți tăia orice elan de a construi ceva frumos, punți de lumină cu ceilalți...

Ilinca & Alex Florea - Yodel it! (Eurovision Romania 2017)