De ce urăsc eu iarna sau ziua de joi?!
Le urăsc, cu tot sufletul! Le urăsc din 2012. Ianuarie 2012. 26 ianuarie 2012. Le urăsc pentru că mi-au răpit una dintre cele mai dragi ființe de lângă mine (deși, la ora aceea, nu conștientizam lucrul acesta, din păcate, iar acum regret!
): pe tatăl meu... (Unii - care mă cunosc de mică - s-ar întreba de ce atâta tristeţe. Totuşi..., târziu - din păcate - îţi dai seama că, de fapt,
părintele care te ceartă sau care îţi impune nişte reguli stricte,
care-ţi interzice anumite lucruri, te iubeşte şi nu vrea ca tu,
odrasla lui, să păţeşti ceva rău... Unii părinţi nu ştiu să-şi arate sau să-și
exprime iubirea faţă de cei mici, însă, în adâncul sufletelor lor, îi
iubesc, din plin! Aşa şi cu tati... Cu tati al meu!) Nimic nu prevestea aceasta, totul a fost normal, ca și în celelalte zile de iarnă, cu ninsoare abundentă și cu zăpadă albă, mare, pufoasă... Din acea clipă am început SĂ URĂSC iarna, anotimpul acesta mirific pentru copii......Orice-ați zice, orice-ar spune copiii, da! urăsc iarna... Copil fiind, îmi plăcea și mie: părinții ne trăgeau cu sania, ne tăvăleam prin zăpadă, ridicam mari oameni de zăpadă... Uneori, chiar ne dădeam și pe ghețuș, deși cu teamă..., mare teamă...
Iarna, la sat, e extrem de frumoasă, are farmecul ei! La fel, în pădure! Țin minte că, în clasa a VII-a fiind, am mers, împreună cu colegii, cu câteva doamne profesoare și cu tatăl meu, la Cheia, în excursie. Colegii și doamnele profesoare au servit masa la restaurant, eu și tata am fost în pădure și acolo, pe o buturugă, am servit ce ne pusese mama în pachețele
. A fost cea mai bună masă servită vreodată! Servită împreună cu tatăl meu!De ce urăsc eu joia? Pentru că atunci a ales tata să plece, tăcut, dintre noi, mergând să se odihnească ”puțin”... Și ”puținul” s-a făcut infinit... 5 ani s-au scurs...
Tati, îmi este dor de tine, tare dor...
Mi-e dor... Mi-e dor de Soare, mi-e dor de Primăvară, mi-e dor de vremuri mai bune... Mi-e dor... Mi-e dor de tatăl meu, mi-e dor de anii când nu aveam probleme, când seninul cerului mi se oglindea-n privire, când fruntea nu-mi era străbătută de tristeți și-ngrijorări...Mi-e dor...
Mi-e dor să mai iubesc tot ce mă-nconjoară, mi-e dor ca prezentul să nu mai doară... Mi-e dor... Mi-e dor să merg drept, la propriu și la figurat, să zbor, să mă înalț acolo, sus, unde-am visat... Mi-e dor...
Doamne, iartă-i tatălui meu orice a greșit, cu voie și fără de voie, odihnește-l în loc cu verdeață, în loc de unde a dispărut toată întristarea și suspinul!
Tati, iartă-mă că nu te-am înțeles!
- trei generații: bunici, părinți, copil (bunicii Dumitru și Ioana, părinții Vasile și Elena, sora mea):
- tata și ”lupta” cu zăpada:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu