Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Gânduri de sfârșit de an



GÂNDURI DE SFÂRȘIT DE AN

            Doar câteva ore ne mai despart de Noul An, 2017. 2016 va pieri, în curând, în gerul iernii, ca un fum, lăsând loc speranţei... A fost un an, precum toţi cei din urmă: cu bune, dar şi cu rele. Un an în care mi-a apărut, în luna martie, a treia carte, FAMILIEI, CU DRAG (graţie domnului director al Editurii Universitare, căruia îi mulţumesc - şi pe această cale - pentru ajutorul pe care mi l-a acordat, sponsorizându-mă, astfel încât nu a mai fost necesar să plătesc), iar în luna august, chiar de ziua mea, cea de-a patra carte, SPIRITUALITATE ȘI ARTĂ BISERICEASCĂ ÎN COMUNA COSTEȘTI, JUDEȚUL VÂLCEA, cu ajutorul prietenei mele Mihaela Popa, care a pus o vorbă bună, iar domnul director al Tipografiei REAL, domnul Varban, mi-a tipărit-o fără niciun ban, ca sponsorizare; un an în care mi-a fost tare dor de Ana, sufleţelul meu drag, Îngeraș acum, ce se roagă pentru noi, sus, în fața Tronului Celui Preaînalt și al Cărui Nume Sfânt este! Aș vrea ca numele și cele ce a făcut pentru comunitatea în care s-a născut și a trăit să nu se uite cu una-cu două, iar pentru aceasta mă voi strădui ca școala în care a învățat, în care a aflat, pentru întâia dată, povestea literelor sau pe cea a cifrelor, să-i poarte numele. A fost un an în care Bunul Dumnezeu mi-a demonstrat că mai sunt, în lumea aceasta, și oameni săritori, gata să te ajute necondiționat, dar și alții care așteaptă câte ceva în schimb. Am descoperit fața oamenilor, care s-au doevedit - unii - adevărați frați sau surori, iar alții și-au permis să vorbească, vrute și nevrute, în numele meu, pereclitându-mi prieteniile. Numai cu ajutorul proniei Divine prieteniile sincere s-au dovedit a fi trainice, bucurându-mi sufletul și acum! A fost un an în care am trecut prin ”furcile caudine” ale repartiției pe post, aceasta lăsându-mi un gust amar: sunt directori care îți spun, încă de la intrarea în instituțiile ce le conduc, că se așteptau ”la repartiția altei persoane”, nu la tine, cel / cea ajuns/-ă în fața lor, ”pe nepusă masă”. Dar... Puterea lui Dumnezeu e mare și nădăjduiesc să nu mă lase! A fost un an în care m-am gândit că n-ar strica să experimentez și alte lucruri noi, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel, încerc să-mi însușesc noțiuni noi, legate de ... medicamente... Spre a le lua inteligent, rațional. Și pentru a reuși să decopăr tratamente netraumatizante pentru diabet... Și alte afecțiuni.Sper să reușesc! Să reușesc să termin cu bine ceea ce am început, cu emoții!... A fost un an în care mi-am căutat un nou serviciu, mai bine plătit, pentru că am nevoie de bani, dar nu pentru a trăi în lux, ci pentru că tratamentele recomandate (mie și mamei mele) sunt extrem de costisitoare... Și tocmai când am zis ”gata! Mai e puțin și voi reuși! Încă un hop și totul va fi bine”, atunci am răcit... Iar răceala puternică m-a împiedicat să mă prezint și la cea din urmă probă a concursului... Regret... Ar fi fost un post extraordinar, mai apropiat de casă, mai bine plătit... N-a fost să fie, însă... Rămâne să mai caut și în anul 2017. Sper să găsesc! Un an în care nu am înţeles - şi nici acum nu pot pricepe lucrul acesta! - de ce, atunci când eşti ajutat de către oameni cu sufletul mare, alţii cred cele mai josnice şi nepotrivite lucruri despre tine şi despre cel care te ajută atunci când poate, vorbind tot felul de prostii, vorbind ”gura fără ei”... :( ... Un an în care am simţit multă ură în sufletele unor oameni pe care-i ştiam plini de iubire, nu capabili de a săvârși răul... :( ... Un an în care mama a trebuit să facă o operaţie, însă nu a reuşit să o facă, pentru a ne putea renova, puțin, casa... (Și - legat de acest lucru - NU MAI VREAU SĂ AUD DE PARCHET! :)  ) Un an în care mi-am dorit mai multă iubire, bunătate, înţelegere... Un an în care m-am chinuit pentru a ajunge la serviciu, chiar în condițiile în care Părintele Teodor Berbece susține financiar, în cea mai mare parte, costurile deplasării cu taxiul. Dar... Totul e greu... Un an în care încă mai am nevoie de taxi, pentru a ajunge la școală, la serviciu, la medic, la cumpărături... Un an în care, pe lângă afecțiunile dobândite în urma accidentului suferit în 1998, s-au adăugat altele... Da, într-adevăr! Nu întineresc, dar... Un an în care mi-a fost frică de o nouă operație, și încă îmi tremură sufletul, gândindu-mă că, în viitor, ar fi posibil așa ceva... Un an în care am privit și privesc, în continuare,  cu teamă când ninge, pentru că nu am voie să alunec, să cad, ori pentru că efortul curățării curții de zăpadă e, din an în an, mai mare... Un an în care, o parte dintre voi, prieteni dragi, virtuali şi reali, mi-aţi fost alături, şi aşa am reuşit să aducem împreună un surâs pe chipul "Ghioceilor" de la Casa "Pinocchio" din Băbeni, judeţul Vâlcea. Dar și când, la început de an, o cunoștință aleasă, o mămică inimoasă și un elev ambițios au pus umărul și astfel am reușit să deszăpezim curtea... Mulțumesc, Daniela Șontică, Daniela și Matei Moldovan! Mulțumesc, din suflet!

            În curând, 2017 îşi va deschide larg porţile şi ne va lăsa să intrăm. Îmi doresc să nu fie îmbulzeală, pentru că fiecare avem locul nostru şi pe toţi ne va primi Noul An. Îmi doresc şi vă doresc ca în Noul An să vă bucuraţi mai mult de sănătate, de lucruri bune şi înţelepte! Să fie un an binecuvântat pentru noi toţi, să fim ocrotiţi şi iubiţi! Să fim mai buni, mai darnici, mai prietenoşi! Să ne ajutăm mai mult, să fim alături unii de alţii cu sufletul, cu fapta, cu gândul! Să ni se zugrăvească, în suflet și pe chip, bunătatea, buna credință, înțelepciunea, prietenia! Să cultivăm prieteniile sincere, frățești! Să ni se împlinească cele mai bune şi de folos gânduri! Un an cu pace şi bună înţelegere! Un an plin de iubire! Un an cu împăcare! Un an în care să avem curajul și felul de a fi al martirilor, al apărătorilor Ortodoxiei, al celor închiși în închisorile comuniste! Îmi doresc un an în care să mă pot bucura, din plin, de tot! Un an în care mama să nu mai aibă probleme de sănătate, un an în care prietenii mei și rudeniile lor să fie sănătoși și împliniți! Un an în care și doamna Iustina să-și redobândească sănătatea, să poată fi operată, cu succes! Iar printre lunile anului, să-mi mai apară o carte... Tare drag mi-ar fi!!!...

            Le mulţumesc Bunului Dumnezeu şi Măicuţei Sale, tuturor Sfinţilor, pentru toate câte le-am primit anul acesta, bune şi rele! Mulţumesc pentru ocrotire, pentru pasul cel drept! Vă cer iertare şi vă mulţumesc şi vouă, tuturor rudeniilor mele, prietenilor mei, reali şi virtuali, pentru tot!

"La mulţi ani!", vă doresc! "La mulţi ani!", tuturor! ”La mulți ani!” și un an cu tot ce-i mai bun!

(foto: sursa internet)






Niciun comentariu: