Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 14 mai 2016

GÂNDURILE DIMINEȚII...


Dimineața, cu trena-i strălucitor de luminoasă cuprindea, în brațele-i de mătasă, zarea... Lumina pâlpâia blând în liniștea sfârșitului nopții și iarba, florile, frunzele - toate primeau în dar sărutarea de smarald a Dimineții, în picături de chihlimbar... Totul era proaspăt, totul era fraged, în revărsarea zorilor de zi, când Soarele, încă somnoros, retrăindu-și visul - minune de noapte, îi mulțumea Lunii și saluta ființele întregului Univers, fie ele cuvântătoare sau necuvântătoare... Zâmbea! Zâmbea la gândul că în curând norul își va da perdeaua de stropi la o parte și-l va lăsa singur în înaltul cerului! Aștepta, până una alta! Aștepta, revărsând speranță și bucurie... Aștepta... Hristos a înviat! O zi binecuvântată, cu sănătate și senin în suflet!

luni, 9 mai 2016



Murim,
puțin câte puțin,
în fiece zi,
cu cei de lângă noi,
care se duc  în nori...

La răsărit, în zori,
țâșnește-n irizări
de alb,
de soare și de stea,
amintirea...

Cupa de cristal
a vieții
se sparge-n clipele târzii,
în clipe diamantine,
în clipe cu irizări
de alb,
de soare și de stea... -

Amintirea...
       Duminică, două suflete au luat calea Cerului, calea cea fără de întoarcere. Două suflete le-a vrut Dumnezeu în Împărăția Sa, mai repede decât s-ar fi așteptat familia, cei apropiați, cunoscuții. Îi rog pe Bunul Dumnezeu și pe Măicuța Domnului să aibă grijă de sufletele robilor Lor, Nicolae și Elena. Elena... De fapt, bunica Elena. Așa am numit-o, de când am cunoscut-o, la doar câteva luni de la adormirea cu nădejdea Învierii și a vieții veșnice a bunicii mele Teodora / Tudorița Istocescu din Costești - Vâlcea. Bunica Elena a apărut în viața mea ca să-mi aline dorul după bunica, dragă, plecată fără a mai apuca să-i spun cât de mult o iubesc, plecată demult, la început de primăvară și de doruri negrăite încă... Dumnezeu mi-a dăruit-o pe bunica Elena pentru a-mi învălui sufletul cu speranță... De aceea am simțit-o pe bunica Elena atât de aproape sufletului meu... Și au trecut 19 ani, de atunci... Îmi erau dragi după-amiezile când, reînvățând să merg (mai întâi cu ajutorul cadrului, apoi cu ajutorul cârjelor), îi făceam vizite: în curtea casei parohiale, din apropierea bisericii, sub bolta viței-de-vie și în tril vesel de vrăbiuțe, de zâmbete, de pace, de soare... I-am promis că atunci când inima mea va fi plină de iubire, întâi voi veni la dumneaei, pentru binecuvântare. Acum... sper ca binecuvântarea să mi-o dea de sus, din colțișorul de Rai unde cred că a ajuns... Ea, bunica Elena, bunica mea dragă și scumpă de la Costești, tata, Ana, tanti Vetuța... A suferit mult bunica Elena, a suferit enorm, dar și-a dus suferința cu demnitate, era omul care nu se plângea, pentru că nu dorea să fie povară pentru cei apropiați, dar căruia îi părea rău de suferința altora. Era omul care iubea - sincer - copiii, care se bucura de bucuria lor frumoasă! Mi-a dăruit și mie bucurie și sfat bun, precum o adevărată bunică. A fost și va rămâne, pentru mine, bunica cea bună, bunica pe care orice nepot și-ar dori-o. Nu te voi uita, bunică Elena! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău bun, pe care să-l așeze în Corturile Drepților! Dumnezeu să te odihnească în pace! Alexandra și Magdalena, Dumnezeu și Măicuța Domnului să vă întărească, pe toți! Condoleanțe, întregii familii!
        Miorel, Mihaela, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe tatăl și pe bunicul vostru! Sincere condoleanțe!

- nenea Nicu, de la Costești, soțul verișoarei mamei:
(de la stânga la dreapta privitorului: Miorel, Maria, tanti Mița, nenea Nicu, Mihăiță; și în spate se vede soțul verișoarei mele Mihaela)

Norul...


...S-a-nnegrit norul... Cum anume ”care nor?” !? Prietenul meu, norul din apropierea bisericii Sf. Spiridon Vechi, din apropierea Curții de Apel, de lângă râul Dâmbovița... Hei, hai! vi l-ați reamintit, nu? (http://flacaraarzand.blogspot.ro/2014/06/blog-post.html) Ei bine, da! L-am reîntâlnit în același loc al primei noastre întâlniri, parcă mai bosumflat de data aceasta, fără spirit ludic, pus pe ceartă, negru de supărare... Suferea și nu înceta să arate lucrul acesta. Suferea și dorința-i era de a cuprinde în mrejele-i sale toată răutatea și tristețea pământului, pe care s-o clătească în picăturile curăției. Oare o fi reușit?





Cerul, la apus... După ploaie...