Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

duminică, 27 martie 2016

LECȚIE DE VIAȚĂ

Am învăţat că atunci când ai o problemă şi ai oameni de încredere împrejurul tău, poţi apela la ei, îi poţi ruga să te ajute. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să am încredere în omul care-mi întinde firesc, demn, fără să aştepte de la mine ceva în schimb, o mână de ajutor. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să-l / să-i respect pe cel / cei care mă ajută şi să încerc să-l / să-i ajut, la rându-mi, cu ce pot. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să-l / să-i cuprind în sufletul meu pe cel / cei ce mă ajută fără să-mi ceară nimic în schimb. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să mă rog pentru binele şi sănătatea celui / celor care mă ajută. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să nu uit binele pe care mi l-a / l-au făcut semenul / semenii meu / mei şi să-l întorc cât de mult pot. Oare am greşit, învăţând aceasta?

ŞI TOTUŞI...


          De ce nu ne împărtăşim gândurile, unii altora? De ce nu avem încredere unii într-alţii? De ce nu (mai) avem răbdarea necesară pentru a (ne) asculta sfaturile? De ce nu ne cerem -reciproc- ajutorul? De ce ne amăgim şi îl / îi amăgim pe cel / cei de lângă noi, întorcându-le, la un moment dat, spatele, dând bir cu fugiţii sau prefăcându-ne că nu-i cunoaştem? De ce dezarmăm în faţa greutăţilor, refuzând comunicarea cu semenul / semenii noştri? Oare ce n-am învăţat totuşi de ne purtăm astfel???

Niciun comentariu: