SFÂNTUL IERARH ANDREI ȘAGUNA (1808 - 1873) ȘI ”TELEFGRAFUL ROMÂN”
- lucrare de seminar pentru cursul ISTORIA PRESEI BISERICEȘTI DIN ROMÂNIA -
Masterandă Nicoleta ENCULESCU, anul I, an universitar 2013-2014, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București
"Ziarul nostru a făcut totdeauna, de la întemeere până astăzi, şi va
face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a
divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a
îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură
corespunzătoare puterilor noastre".
În privința menirii ziarului,
Onisifor Ghibu scria, la începutul secolului al XIX-lea, așa:
”...preoții cu puțină învățătură trebuiau luminați pentru întregul câmp
al datoriilor lor sub dubla înfățișare: religioasă și națională; ei
trebuiau să fie tot așa de buni și ca Români, și ca ortodocși, să lupte
tot așa de hotărât și pentru viața românească, ca și pentru cea
ortodoxă. (...) Aceasta trebuia să se facă între altele și prin
”Telegraful Român” .”
I. VIAȚA ȘI ACTIVITATEA SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA PÂNĂ LA ALEGEREA SA ÎNTRU EPISCOP
• S-a născut la 20 decembrie 1808, la Mișcolț, în familia negustorului
de origine macedoromână Naum Șaguna. A fost elev eminent la Școala
greco-valahă și la Gimnaziul din Mișcolț, apoi la Gimnaziul Superior al
călugărilor piariști din Pesta.
• Între 1826-1829, a făcut studii de
filosofie și drept, la Universitatea din Pesta, urmând ca la vârsta de
21 de ani să-și îndrepte pașii spre Vârșeț, cu scopul de a urma studii
de teologie ortodoxă. După terminarea studiilor, a ajuns profesor la
seminar și secretar al Consistoriului de la Carloviț, unde păstorea
Mitropolitul Ștefan Stratimirovici (1790-1837).
• La 1 noiembrie
1833, la 25 de ani, a fost tuns în monahism, sub numele de Andrei și,
foarte curând, hirotonit ieromonah, apoi protosinghel (în 1838) și
arhimandrit (în 1842).
• În 1842, era profesor la secția română a
Seminarului din Vârșeț, precum și asesor al Consorțiului de acolo, dar
și egumenul Mănăstirii Hopovo.
• În 1845, a fost numit egumentul Mănăstirii Covil din Serbia.
• Cu toate că a trăit atâția ani între sârbi, nu și-a uitat
sentimentele românești, lucrând pentru poporul său. De pildă, acum a
prelucrat ”Gramatica valachică”, după ”Gramatica daco-romană” a lui Ioan
Alexi, rămasă în manuscris.
• Din 1846, tânărul arhimandrit Andrei
și-a început activitatea în mijlocul românilor transilvăneni, fiind
numit vicar general al Eparhiei Sibiului la 15/27 iunie. În răstimp de
un an și jumătate, cât a cârmuit eparhia sa ca vicar, s-a străduit să
pună oarecare rânduială în viața bisericească, ridicând, de pildă,
cursurile Seminarului de la 6 luni la 1 an și trimițând tot felul de
dispoziții protopopilor și preoților, prin care îi îndruma să ducă o
viață vrednică de situația lor de păstori de suflete.
• În urma
demersului vicarului Șaguna, Curtea din Viena a admis să se facă
alegerea unui nou episcop, potrivit vechiului obicei, de către
protopopii eparhiei. După alegeri, din cei trei candidați, Curtea din
Viena l-a recunoscut ca episcop pe Andrei Șaguna, la 24 ianuarie / 3
februarie 1848.
II. VIAȚA ȘI ACTIVITATEA DE DUPĂ ALEGEREA CA EPISCOP
• Între anii 1849-1851, a publicat trei broșuri, prin care căuta să
convingă cercurile conducătoare de existența Mitropoliei Ortodoxe din
Transilvania până la 1701 și de nevoia reînființării ei.
• La 12
martie 1850, a deschis la Sibiu lucrările primului Sinod al eparhiei
sale, la care au luat parte 24 de preoți și 20 de mireni, între care și
Avram Iancu. Sinodul a adresat un memoriu Curții din Viena, prin care
cerea restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei, desființată în
1701, precum și convocarea unui Sinod (Sobor), format din preoți și
mireni, care să se ocupe de organizarea ei. În anii următori, Șaguna a
adresat alte numeroase memorii Curții din Viena și mitropolitului sârb
Iosif Raiacici, prin care cerea desfacerea Bisericii Ortodoxe Române din
Transilvania de sub jurisdicția Mitropoliei sârbești din Carloviț (sub
care ajunsese din 1786) și reînființarea Mitropoliei proprii pentru
românii ortodocși. Abia la 27 septembrie 1860, Curtea din Viena a dat un
răspuns la nenumăratele sale intervenții la problema Mitropoliei.
•
În 24-26 octombrie 1860, a convocat un al doilea Sinod al eparhiei sale
la Sibiu, care a întocmit noi memorii, cu exprimarea acelorași doleanțe
ale credincioșilor ortodocși transilvăneni. Pentru că Șaguna intenționa
să creeze o singură Mitropolie pentru toți românii ortodocși din
Imperiul Austriac, Sinodul a adresat o scrisoare și episcopului Eugenie
Hacman al Bucovinei, cerând să-și dea adeziunea la planul lui Șaguna.
S-a izbit însă de împotrivirea acestuia, care urmărea să ajungă el
însuși mitropolit – ceea ce s-a și întâmplat în 1873 -, deși marea
majoritate a clerului și credincioșilor bucovineni sprijinea planul lui
Andrei Șaguna.
• Între 22-28 martie 1864, s-a ținut un nou Sinod la
Sibiu, care a luat în dezbatere un proiect de regulament de organizare
al eparhiei, în 174 de paragrafe, întocmit de Șaguna.
• În toamna
anului 1864, Patriarhul Samuil Masirevici și-a dat asentimentul la
despărțirea ierarhică a Bisericii românești de cea sârbească, iar la
12/24 decembrie 1864, printr-un autograf imperial, se încuviința
reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei și
numirea lui Andrei Șaguna ca arhiepiscop și mitropolit.
III. ACTIVITATEA CA MITROPOLIT A SFÂNTULUI ANDREI ȘAGUNA
• Andrei Șaguna a făcut din Biserică nu numai un lăcaș de închinare, ci
și de apărare națională (împotriva încercărilor de maghiarizare),
adunându-i în jurul ei pe toți credincioșii și dându-i rolul de
conducătoare a poporului. Iar preoții și învățătorii școlilor
confesionale, aleși din popor, au devenit și mai strâns legați
sufletește de el.
• Mitropolitul Andrei Șaguna a dus o muncă
neobosită și pentru ridicarea poporului român prin cultură, mai ales
prin școlile elementare confesionale (poporale), care erau sub
conducerea nemijlocită a Bisericii, învățătorii fiind absolvenți ai
Institutului Pedagogic din Sibiu, condus de Biserică. Încă de la primul
Sinod eparhial din 1850, s-a hotărât ca preoții parohi să funcționeze ca
directori școlari, protopopii ca inspectori școlari, episcopul fiind
”inspectorul suprem” al școlilor poporale din întreaga eparhie.
• A
înființat în 1850 Gimnaziul din Brașov, în 1868 Gimnaziul din Brad, în
1869 Școala Reală-Comercială din Brașov, Liceul din Brașov. Acestuia din
urmă i-a arătat o grijă permanentă, asistând an de an la examene,
ajutând profesorii, cumpărând din banii săi o casă pentru director etc..
S-a îngrijit de soarta elevilor lipsiți de mijloace, dându-le
posibilitatea să-și continue studiile, prin acordarea de ajutoare
bănești, fie din veniturile sale proprii, fie din fundațiile anume
întemeiate în acest scop.
• Aceeași grijă statornică a arătat-o și
cursurilor de teologie și pedagogie de la Sibiu, în vederea ridicării
nivelului cultural al preoților și învățătorilor ortodocși. În anul
1850, s-a hotărât crearea unui Institut Teologic-Pedagogic, urmând ca
absolvenții de teologie să funcționeze și ca învățători înainte de
hirotonie, lucru ce s-a respectat în toată Biserica Ortodoxă din
Transilvania, până în 1918. În 1853, a înființat o secție separată de
pedagogie, care a ajuns, cu timpul, până la 4 ani de studiu, fiind
admiși doar absolvenții gimnaziului inferior. În 1852, cursurile de
teologie s-au ridicat la 2 ani de studii, iar în 1861 – la 3 ani, așa
cum au rămas până în 1921.
• Mitropolitul Andrei s-a îngrijit și de
formarea unor cadre didactice corespunzătoare pentru Școala
Teologică-Pedagogică din Sibiu. Aproape an de an trimitea pe cel mai bun
absolvent de Teologie la una dintre universitățile apusene, ca să-l
pregătească pentru munca didactică de la Institut: Grigorie Pantazi
(1849-1854), Nicolae Popescu (1856-1870), Ioan Popescu (1861-1892),
Zaharia Boiu (1851-1870) și alții.
IV. OPERA LITERAR-TEOLOGICĂ A SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA
• Pentru studenții secțiunii teologice, dar și pentru preoți, Șagun a
scris câteva manuale didactice: ”Elementele dreptului canonic” (1854),
”Cunoștințe folositoare despre treburile căsătoriilor”, ”Compendiu de
Drept canonic” (1868), ”Istoria Bisericii Ortodoxe Răsăritene universale
de la întemeierea ei până în zilele noastre” (2 volume, 1860), ”Manual
de studiu pastoral” (1872) etc., a retipărit câteva manuale didactice
revizuite de el însuși, cum a fost ”Teologia Dogmatică”, prelucrată după
manuscrisul arhimandritului Ioan Raici (1854), ”Manual de Teologie
Morală” (1855), ”Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă” (1855),
”Teologia pastorală” (1857), ”Tâlcuirile Evangheliilor în duminicile
Învierii și ale sărbătorilor” (1857), ”Chiriacodromionul” lui Nichifor
Theotochi etc..
• O realizare deosebită a sa a fost și tipărirea ”Bibliei cu ilustrații”, între 1856-1858, prima de acest gen la noi.
• Toată agoniseala vieții sale, de aproape 600 de mii de coroane, a
lăsat-o prin testament Arhiepiscopiei Sibiului, ”spre scopuri
bisericești, școlare și filantropice”.
V. ZIARUL ”TELEGRAFUL ROMÂN”
A. DEMERSURILE PENTRU ÎNFIINȚAREA ZIARULUI
• Periodicul sibian se înscrie ca cea mai veche publicaţie cu apariţie
neîntreruptă, din Transilvania. Gândul întemeierii unui ziar l-a
însufleţit pe mitropolitul Andrei Șaguna chiar de la venirea sa ca vicar
la Sibiu, în 1846. Fiind nu doar un conducător bisericesc, ci şi un
reprezentant naţional al românilor ortodocşi din Transilvania, în faţa
autorităţilor politice, el şi-a dat seama de importanţa pe care poate să
o aibă în luminarea poporului şi apărarea drepturilor naţionale şi
cetăţeneşti, un organ de presă şi, ca atare, şi-a căutat de îndată
sprijinitori în rândurile intelectualilor români, pentru înfăptuirea
dezideratului ce şi-l propusese, îndreptând spre ei un apel stăruitor,
amintește Pr.prof.Mircea Păcurariu în articolul ” ”Telegraful român” la
125 de ani de la apariție”, în revista ”Biserica Ortodoxă Română”, anul
XCVI (1978), nr.3-4, p.252. Desigur că apelul său n-a rămas fără ecou,
dar împrejurările nu i-au fost atunci tocmai favorabile pentru a-şi
vedea planul concretizat. Şaguna nu era însă omul care să renunţe cu
uşurinţă la o idee despre care avea convingerea că este justificată. Aşa
se face că în primăvara lui 1850, pe când era deja episcop (din 1848),
el va milita cu şi mai multă stăruinţă pentru publicarea unui ziar în
limba română şi germană, de această dată la Viena, unde credea că pot fi
evitate obstrucţionările pe care autorităţile locale le cauzau
gazetelor provinciale româneşti şi pentru a asigura o arie mai largă de
cunoaştere a dezideratelor româneşti. Despre această nouă iniţiativă a
lui Şaguna avem informaţii dintr-o scrisoare pe care Aron Florian,
istoric român, profesor şi viitor redactor (primul redactor) la
”Telegraful Român” i-a adresat-o, în 18/30 martie 1850, lui Ioan
Maiorescu, profesor şi el, şi publicist român transilvănean, fost agent
diplomatic al guvernului revoluţionar de la Bucureşti, pe lângă Dieta
germană de la Frankfurt pe Main. Acum, când îi scria Aaron Florian,
Maiorescu se afla la Viena. Scopul scrisorii a fost nu doar informativ,
ci şi de solicitare de sprijin pentru demersul ierarhului sibian.
Scrisoarea se şi încheie în aceşti termeni: „Episcopul îmi zice ca să
scriu despre acest obiect, ca să vă gândiţi la el”. Cum nici acest
demers n-a reuşit, în 30 octombrie 1852 Şaguna a înaintat o nouă petiţie
către guvernatorul Transilvaniei, Carol de Schwarzenberg, şi alta către
„supremul oficiu poliţienesc”, prin care cerea ceea ce mai ceruse în
repetate rânduri, anume să i se aprobe tipărirea, în tipografia proprie
de această dată, a unui ziar, care să reprezinte prioritar interesele
românilor ortodocşi transilvăneni, vitregiţi de soartă şi ignoraţi din
toate părţile, deşi erau majoritari în Transilvania. „A sosit vremea,
scria el în petiţia adresată guvernatorului, ca poporul să fie lămurit
asupra adevăratelor sale interese şi trebuinţe şi să i se dea o cultură
potrivită cu cerinţele vremii”. În 15 decembrie 1852, Şaguna primi, în
sfârşit, răspuns favorabil din partea guvernatorului Schwarzenberg. La
numai cinci zile după aceea, el încheia un contract cu Aron Florian,
căruia îi încredinţa sarcina de „redactor respunzătoriu”.
B. CONȚINUTUL ZIARULUI
• Împreună cu Aron Florian, Șaguna a alcătuit şi o „Prenumeraţiune la
Telegraful Român, gazetă politică, industrială, comercială şi literară”.
Este vorba de o încunoştiinţare a opiniei publice despre iminenta
apariţie a unui ziar şi, totodată, de un apel stăruitor la susţinere
prin abonamente. Obligatoriu, „prenumeraţiunea” trebuia să fie însoţită
şi de un program editorial de perspectivă, care a fost făcut public,
odată cu „prenumeraţiunea” chiar în acele zile. „Prenumeraţiunea” va
apărea şi în „Telegraful Român”, însă abia în nr. 74 din 1887, odată cu
necrologul lui Aron Florian, „redactorul respunzătoriu”. Iată ce
deziderate, cu adevărat hotărâtoare pentru destinul românilor
transilvăneni, erau formulate în amintita „Prenumeraţiune”, respectiv în
programul ataşat: „Tendinţa acestei gazete va fi: a împărtăşi poporului
român din politică, industrie, comerciu şi literatură, idei şi
cunoştinţe practice, potrivite cu timpul şi măsurate trebuinţelor lui;
a-l învăţa ca să-şi cunoască poziţiunea şi drepturile în stat; a-l
lumina asupra intereselor care taie în viaţa privată şi publică a lui,
şi a-i mişca activitatea puterilor fizice şi morale; a da direcţiune
spiritului lui cătră tot ce contribuie la înaintarea şi dezvoltarea sa,
şi a-l convinge că numai prin îmbunătăţirea stării sale materiale şi
morale poate ajunge la cultură şi fericire”.
• ”Telegraful Român” a
fost conceput , prin urmare, ca ziar de informații religioase, sociale,
politice și culturale, mai întâi bisăptămânal (3 ianuarie 1853 – 30
decembrie 1857; 4 ianuarie 1862 – 30 decembrie 1872), apoi săptămânal (2
ianuarie 1858 – 30 decembrie 1861) și bilunar (4 ianuarie 1873 – 15
ianuarie 1989).
• După 1884, ”Telegraful Român” a devenit un ziar de știri administrative și eclesiastice.
C. FORMA PRIMULUI NUMĂR A ZIARULUI ”TELEGRAFUL ROMÂN”
• Titlul ziarului a fost scris, de la început, cu caractere latine. În
schimb, articolele au fost tipărite în chirilică, până în 1863, când
grafica chirilică a fost înlocuită cu cea latină (unele materiale –
precizează Părintele Profesor Dr. Mircea Păcurariu în volumul al III-lea
al ”Istoriei Bisericii Ortodoxe Române”, pag.275 – apăruseră cu aceste
litere încă din 1859), folosindu-se ortografia fonetică, fapt pentru
care a fost apreciat de foarte mulți români, printre care și Mihai
Eminescu, care îl considera – după cum amintește și Părintele profesor
Dr. Nicolae Dascălu în opera sa citată – ca fiind cea mai modernă
publicație de peste Carpați, ce a îndeplinit un rol important în viața
culturală a românilor ardeleni de până la Marea Unire din 1918.
Dimensiunile iniţiale ale ziarului au fost de 40 x 25 cm, pentru ca mai
apoi să ajungă la dimensiuni de 50 x 35 cm. Aşa s-au păstrat până prin
anii optzeci ai secolului al XX-lea, când dimensiunile ziarului au fost
de 42 x 30 cm, cum sunt şi astăzi. De timpuriu, au început să apară în
pagină şi ilustraţiile, întâi însoțind reclamele comerciale, iar mai
apoi şi celelalte articole (culturale şi religioase), unde s-au utilizat
clişee cu portrete, monumente, dar mai ales iconografie. Prin anii
optzeci ai secolului al XX-lea, s-a recurs şi la ilustrarea iconografică
în culori.
• Materialele erau aşezate în pagină pe două coloane.
În caseta care includea titlul, se preciza că ziarul avea să apară de
două ori pe săptămână: miercurea şi sâmbăta.
• Primul număr reda
„Depeşe (ştiri) telegrafice” din „Transilvania, Monarhia Austriacă,
Franţia, Ţeara Românească, Turcia, Anglia şi America”. Începând cu
numerele următoare s-au adăugat ştiri şi din alte provincii româneşti
sau ţări, precum: Moldova, Bucovina, Banatul Temeşian, Rusia, Serbia,
Grecia, Ungaria, Prusia, Germania, Elveţia, Italia, Lombardia, Belgia,
Muntenegru, Boemia şi chiar China şi India. Conţinutul ştirilor era de
natură politică, militară, economică, administrativă, comercială,
culturală şi religioasă. De exemplu, sunt prezentate legi, decrete
guvernamentale, dispoziţii privind ordinea şi administraţia publică; din
domeniul industriei şi comerţului, sunt popularizate invenţiile
tehnice, care în foarte multe ţări din Europa şi America începuseră să
ia un remarcabil avânt. Sunt mai mult decât sugestive titluri ca
acestea: „Despre zborul ce l-au luat ocupaţiunile româneşti în veacul
acesta” , „Aeronautica sau corăbierea în aer”, „Meseriile şi folosul
lor”, „Românii din Transilvania şi meseriile”, „O scurtă istorie asupra
comerţului”; nu lipsesc ştirile care reflectă preocupări din domeniul
agriculturii: „Despre agricultură sau economia de câmp”, „Societăţile
agricole”, „Aşezămintele sau instituţiile agronomice”, ”Via şi vinul”,
„Despre însemnătatea şi folosul pădurilor”, „Despre apărarea pădurilor”;
din sfera literaturii, artei, ştiinţei şi culturii, au fost abordate
teme culturale, evenimente artistice şi ştiinţifice, s-au tipărit
recenzii la cărţi şi s-au publicat poezii şi proze ale celor mai
cunoscuţi oameni de litere români şi străini ai vremii: „O privire
asupra sistemei solare”, „O privire asupra propăşirii culturii,
ştiinţelor şi îndeosebi a filosofiei”, „Românul şi poezia lui”, „Poezia
populară”, „Românul în privinţa muzicei”, „Românul în privinţa picturei
(zugrăvirei)”, „Artile sau măiestriele cele frumoase”. Şcoala românească
şi educaţia tinerilor vor constitui o preocupare aflată mereu în
atenţie. Astfel, întâlnim titluri ca: „Educaţia copiilor”, „Tinerimea
noastră şi şcoalele publice”, „Educaţia femeilor”, „Cum se poate stăvili
prin şcoală degradaţia timpurie a tineretului”, „Ceva despre şcoală”,
„Despre viaţa şcolii”, „Iubirea învăţătorului către învăţăceii săi”.
Limba română şi naţionalitatea vor constitui preocupări mereu reluate în
paginile ”Telegrafului Român”. În ceea ce privește preocupările de
natură spirituală, teologică, religioasă, la început, acestea nu erau
tot atât de frecvent abordate precum cele de natură politică, economică
şi culturală.
D. TITLUL ZIARULUI
• Prin substantivul
„Telegraf”, s-a căutat o integrare în tradiţia comună centrului şi
vestului european, unde în ţări precum Germania, Franţa, Italia și
Anglia apăreau gazete cu acest nume de „Telegraf”, ceea ce sugerează
izbânda tehnică a transmiterii rapide şi de la distanţă a ştirilor. Spre
a deosebi foaia românească de altele, i s-a adăugat substantivului
„Telegraf” adjectivul „român”. Cu această titulatură, de ”Telegraful
Român”, va apărea până în ziua de astăzi.
E. ASPECTUL MATERIALELOR PUBLICATE ÎN PERIOADA ȘAGUNIANĂ
• Materialele publicate sunt, în general, nesemnate, ceea ce reflectă
munca asiduă şi aproape exclusivă a redactorilor, menţionaţi nominal
doar sub linia ce încheie ultima pagină a ziarului. Dar este mai presus
de orice îndoială că peste tot ce s-a publicat în cele două decenii de
început ale foii de la Sibiu patronează mintea clarvăzătoare şi viziunea
autoritativă a mitropolitului Şaguna. Că astfel stau lucrurile, se vede
şi din faptul că între condiţiile puse redactorului Aron Florian, prin
contractul încheiat cu acesta la 8 decembrie 1852, se află şi una
formulată astfel: „Din fiecare număr al jurnalului îmi va împărtăşi
Domnul Redactor câte un exemplar, cel puţin cu o oră înainte de
tipărire, spre vedere şi aprobare, iar articolii cei mai momentoşi mi-i
va comunica cu mult mai înainte, înţelegându-se de la sine că dacă din
anumite motive vreun număr nu va dobândi aprobarea mea, acela nu se va
publica”. De foarte multe ori, Şaguna însuşi a luat condeiul de gazetar,
scriind articole „de orientare dintre cele mai temeinice, din câte s-au
publicat în ziaristica noastră din acele decenii”, cum le apreciază
profesorul Ioan Lupaş în ”Mitropolitul Andrei Șaguna. Monografie
istorică”. Şaguna a fost personalitatea care a patronat, a condus şi a
îngrijit cu dragoste, cum numai un vizionar ca el putea să le aibă,
destinul acestui ziar. „El a fost - cum afirma acelaşi Ioan Lupaş -
autorul moral al celor mai însemnate articole de direcţie politică”,
decisive pentru formarea conştiinţei naţionale. Ca om „cu vederi absolut
moderne, Şaguna ştia că „Telegraful Român” putea şi trebuia să devină
un factor politic şi cultural hotărâtor, în luptele ce-l aşteptau, un
factor prin care să poată stăpâni, într-o măsură însemnată, puterea
misterioasă a opiniei publice româneşti, tocmai atunci în formare, şi să
exercite asupra mulţimii o influenţă cu mult mai largă şi mai puternică
de cum o are, de pildă, „cerculariul” oficial sau predica de la amvon,
care, ambele, prin însăşi firea lor, trebuiau să se mărginească la un
cerc restrâns de probleme, dintre care, mai ales cele politice, nici nu
cutează să le atingă”.
F. REDACTORI AI ZIARULUI ”TELEGRAFUL ROMÂN”
• Bănățeanul Pavel Vasici, medic și scriitor, a redactat foaia
şaguniană începând cu nr. 9, din 31 ianuarie 1853, şi până la nr. 33,
din 28 aprilie 1856. Nota pe care o va imprima „Telegrafului” va fi
aceea a unui organ de presă cu aplecare spre popularizarea cunoştinţelor
din economie, comerţ, ştiinţele naturii, artă, pedagogie, medicină şi
literatură. Aşa cum făcuse şi Aaron Florian, tot astfel şi Pavel Vasici
şi-a conjugat munca redacţională cu Şaguna, publicând amândoi articole
politice inspirate din ştiri preluate din ziare străine.
• După
Pavel Vasici, au urmat doi redactori care au activat un timp foarte
scurt, motiv pentru care sunt socotiţi redactori interimari. Aceştia au
Ioan Bădilă şi Visarion Roman. Primul, Ioan Bădilă, a fost profesor la
secţia pedagogică a Institutului Teologic din Sibiu. El a îndeplinit
funcţia de redactor doar câteva luni, între 1856-1857. Cel de-al doilea,
Visarion Roman, a funcţionat şi el ca profesor suplinitor, timp de un
an, la Institutul Teologic din Sibiu, apoi ca învăţător, timp de doi
ani, în Răşinari. Activitatea sa de redactor s-a desfăşurat între 18
decembrie 1857 şi iunie 1858. Sub semnătura sa au apărut câteva articole
cu caracter pedagogic.
• După Visarion Roman urmează un şir de
şapte redactori: Ioan Raţiu, paroh în Alba Iulia, care a redactat ziarul
între 11 iunie 1858 şi 29 noiembrie 1862; a funcţionat concomitent şi
ca profesor la secţia pedagogică a Institutului Teologic. După
încheierea misiunii sale la Sibiu, Ioan Raţiu a ajuns protopop al
Tractului Haţeg. Sibiul i-a păstrat vie memoria, dovadă faptul că una
dintre străzile centrale îi poartă numele. I-a urmat în funcţie o altă
remarcabilă personalitate locală: Zaharia Boiu, profesor la Institutul
Teologic-Pedagogic şi vestit orator bisericesc, care a redactat ziarul
între 1 ianuarie 1863 şi 26 octombrie 1865.
• Profesorul Nicolae
Cristea a fost desemnat de către mitropolitul Şaguna, în octombrie 1865,
ca redactor responsabil al ziarului ”Telegraful Român”. Timp de 18 ani
acesta va onora, cu multă vrednicie, însemnata misiune ce îi fusese
încredințată (până în 1883, când a fost înlăturat de la redacție pentru
un articol scris împotriva primului ministru de atunci, Tisza Kálmán)).
Răstimpul în care el a activat ca redactor a fost apreciat ca „o
perioadă de glorie în istoria presei româneşti din Transilvania” şi,
implicit, din istoria ”Telegrafului Român”. Şaguna însuşi s-a arătat
foarte satisfăcut de prestaţia noului redactor, motiv pentru care a
întocmit un înscris testamentar ca Nicolae Cristea să rămână în funcţie
„cât îi va plăcea lui”, amintea, în numărul din 4/17 ianuarie 1903 al
”Telegrafului Român”, în articolul ”Din trecutul ziarului nostru”,
Teodor V. Păcățian. Nicolae Cristea şi-a continuat activitatea
redacţională şi sub păstorirea succesorului lui Andrei Şaguna, care a
fost mitropolitul Miron Romanul, ales în 21 noiembrie 1874.
• Matei Voileanu
• Remus (Eusbiu) Roșca
• Nicolae Ivan, viitorul episcop
• Silvestru Moldovan
• Ilie (Miron) Cristea (viitorul Patriarh) – 1898 - 1900
• Teodor Păcățian (1901-1917) etc..
La redacţia „Telegrafului Român” s-au perindat rând pe rând, începând
cu luna mai a anului 1945, mai mulţi redactori, aproape toţi provenind
din rândurile profesorilor de Teologie. Aceştia au fost:
- Diacon Profesor Dr. Emilian Vasilescu (aprilie-decembrie 1948);
- Arhim. Prof. Dr. Nicolae Mladin (decembrie 1948 – iunie 1967).
- Arhid. Gheorghe Papuc, consilier cultural (1967-1978).
- Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan (1978 – până azi).
G. . ”TELEGRAFUL ROMÂN” DE DUPĂ TRECEREA LA CELE VEȘNICE A VREDNICULUI DE POMENIRE MITROPLOIT ANDREI ȘAGUNA
• Și după Şaguna, copilul său de suflet, „Telegraful Român”, a
continuat să se menţină în existenţă. Unul dintre redactorii de mai
târziu, care a fost marele teolog, dascăl şi academician, preot Dumitru
Stăniloae, găsea o explicaţie acestei îndelungate dăinuiri, şi anume
faptul că „Ziarul a rămas tot timpul în slujba scopului fixat de
ctitor”, iar acest scop a fost susţinerea intereselor naţionale şi
bisericeşti ale românilor transilvăneni. Aşa a voit să fie şi aşa a
orientat mitropolitul Şaguna ziarul pe care l-a întemeiat: „ca ziar
naţional-bisericesc”. Lupta susţinută pentru drepturile politice ale
poporului român, pentru aspiraţiile sale spre libertate şi independenţă,
pentru cultivarea limbii lui, grăite de românii de pretutindeni, pentru
păstrarea nealterată a credinţei ortodoxe, această luptă a constituit
temeiul dăinuirii în timp a ”Telegrafului Român”.
H. ”TELEGRAFUL ROMÂN” ÎN PERIOADA COMUNISMULUI ȘI DUPĂ 1989
• În cei peste 150 de ani de existenţă neîntreruptă a ”Telegrafului
Român”, munca redacţională a fost îndeplinită de 23 de personalităţi.
Dintre acestea, 3 au activat în câte două perioade diferite. Din totalul
de 23 de rectori, 13 au fost profesori la Facultatea de Teologie din
Sibiu. De asemenea, 7 redactori au ajuns membri ai Academiei Române. Cât
priveşte coordonatorii comitetelor redacţionale, aceştia au fost în
exclusivitate Mitropoliţii Ardealului, care au vegheat la păstrarea pe
linia scopului pentru care a fost întemeiat ziarul în urmă cu un secol
şi jumătate. Difuzarea sa s-a făcut mai ales prin abonamente. În
vremurile de restrişte, şi acestea au fost limitate de către autoritatea
politică.
• Pe bună dreptate, ”Telegraful Român”, a fost numit
”amvon de propovăduire a dreptei credinţe”, ”for călăuzitor al vieţii
creştine”, ”tribună de la care s-au apărat drepturile naţionale şi
religioase ale românilor”, ”punte sufletească între români”, ”inimă
caldă ce a bătut mereu pentru cei mulţi şi încovoiaţi de greutăţile
vieţii”, ”factor de luptă pentru unitatea naţională, politică şi
religioasă a românilor”. Cu fiecare număr ce a văzut lumina tiparului,
mitropolitul Andrei Şaguna a fost mereu prezent în mintea şi inima
cititorilor publicaţiei pe care el a ctitorit-o. Înscrierea numelui său
pe frontispiciul ziarului, foarte târziu, e adevărat, adică începând cu
nr. 21-22 din 1 iunie 1990, constituie o incontestabilă confirmare a
prestigiului de care s-a bucurat şi se va bucura acest nume, în
Transilvania şi peste tot unde îl poartă în lume acest fidel mesager al
său, care este ”Telegraful Român”- scria Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan
în ”Istoricul” acestei ”publicații bisericești a Arhiepiscopiei
Sibiului.
VI. C O N C L U Z I I
Lucrarea SFÂNTUL
IERARH ANDREI ȘAGUNA (1808 – 1873) ȘI ”TELEGRAFUL ROMÂN” pune în lumină,
pe de o parte, personalitatea Mitropolitului Andrei Șaguna și
sentimentele sale pe care le nutrea față de românii transilvăneni, cu
care se identifica și în mijlocul cărora a trăit din 17/27 iunie 1846,
când a fost numit vicar general al Eparhiei Sibiului.
De
asemenea, se prezintă activitatea pe care Sfântul Ierarh a desfășurat-o,
punând în bună orânduială viața bisericească, culturală și educațională
din Eparhia păstorită de el.
Andrei Șaguna a căutat și a
convins cercurile conducătoare de existența Mitropoliei Ortodoxe din
Transilvania de până la 1701 și a militat pentru reînființarea sa,
astfel încât, în toamna anului 1864, Patriarhul Samuil Masirevici și-a
dat acordul pentru despărțirea ierarhică a Bisericii românești de cea
sârbească, iar printr-un decret imperial, la 12/24 decembrie același an,
s-a încuviințat reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a
Transilvaniei, Andrei Șaguna fiind numit Arhiepiscop și mai apoi
Mitropolit al acesteia.
Se prezintă, în continuare,
activitatea de Mitropolit a lui Andrei Șaguna, care a făcut din Biserică
nu numai un lăcaș de închinare, ci și de apărare națională, împotriva
încercărilor de maghiarizare, aducându-i în jurul ei pe toți
credincioșii și dându-i acesteia rolul de conducătoare a poporului. S-a
preocupat de învățământ, în general, restructurându-l în sens bun,
așezându-l pe o direcție bună, dar și de ridicarea poporului român prin
cultură, iar în mod special de cursurile de teologie și de pedagogie de
la Sibiu. Aproape an de an trimitea pe cel mai bun absolvent de Teologie
la una dintre Universitățile apusene, ca să-l pregătească pentru munca
didactică de la Școala Teologică-Pedagogică.
Pentru studenții
de la Teologie, dar și pentru preoți, Andrei Șaguna a scris și a
retipărit câteva manuale didactice, între 1856 și 1858 apărând chiar
”Biblia cu ilustrații” – prima lucrare de acest gen la noi.
Toată agoniseala vieții sale, de aproape 600 de mii de coroane, a
lăsat-o, prin testament, Arhiepiscopiei Sibiului, ”spre scopuri
bisericești, școlare și filantropice”.
Pe de altă parte, se
prezintă ziarul ”Telegraful Român”, de la demersurile pentru înființarea
lui, demersuri realizate de Mitropolitul Andrei Șaguna și de primul
redactor al său – Aron Florian, istoric și profesor român.
Periodicul sibian se înscrie ca cea mai veche publicație cu apariție neîntreruptă, din Transilvania.
Împreună cu Aron Florian, Șaguna a alcătuit și o ”Prenumerațiune
la Telegraful Român, gazetă politică, industrială, comercială și
literară”. Este vorba despre o înștiințare a opiniei publice în legătură
cu iminenta apariție a unui ziar și, totodată, de un apel stăruitor la
susținere prin abonamente: ”Tendința acestei gazete va fi: a împărtăși
poporului român din politică, industrie, comerciu și literatură, idei și
cunoștințe practice (...); a-l învăța ca să-și cunoască pozițiunea și
drepturile în stat; a-l lumina asupra intereselor care taie în viața
privată și publică a lui, și a-i mișca activitatea puterilor fizice și
morale; a da direcțiune spiritului lui cătră tot ce contribuie la
înaintarea și dezvoltarea sa, și a-l convinge că numai prin
îmbunătățirea stării sale materiale și morale poate ajunge la cultură și
fericire”. Prin urmare, ”Telegraful Român” a fost conceput ca un ziar
de informații religioase, sociale, politice și culturale. El a avut, la
început, o apariție bisăptămânală, apoi săptămânală și bilunară.
După anul 1884, a devenit un ziar de știri administrative și eclesiastice.
Titlul ziarului a fost scris, de la început, cu caractere
latine, din 1863 grafia chirilică fiind înlocuită, în totalitate, cu cea
latină, folosindu-se ortografia fonetică, ceea ce a dus la aprecierea
periodicului, de către foarte mulți români, printre care și Mihai
Eminescu, ca fiind cea mai modernă publicație de peste Carpați.
Dimensiunile inițiale ale ziarului au fost de 40 x 25 cm, pentru ca
mai apoi să ajungă la dimensiuni de 50 x 35 cm și – în final – de 42 x
30 cm..
Încă de timpuriu, au început să apară în pagină și
ilustrațiile, prin anii optzeci ai secolului al XX-lea chiar
recurgându-se și la ilustrarea iconografică în culori.
Titlul
ziarului: prin substantivul ”Telegraf”, s-a căutat o integrare în
tradiția comună centrului și vestului european, unde apăreau gazete cu
denumirea aceasta în numeroase țări, ceea ce sugera izbânda tehnică a
transmiterii rapide și de la distanță a știrilor. Adjectivul ”Român” a
fost adăugat cu scopul de a deosebi foaia românească de celelalte.
O caracteristică a ”Telegrafului Român” a fost aceea că
materialele publicate în perioada șaguniană sunt, în general, nesemnate,
ceea ce reflectă munca asiduă și aproape exclusivă a redactorilor,
menționați nominal doar sub linia ce încheia ultima pagină a ziarului.
De foarte multe ori, a scris însuși Șaguna articole ”de orientare dintre cele mai temeinice”.
Redactorii ziarului ”Telegraful Român” au fost numeroși:
bănățeanul Pavel Vasici, medic și scriitor (1853 – 1856), Ioan Bădilă,
Visarion Roman, Ioan Rațiu – paroh în Alba-Iulia (1858 – 1862),
profesorul Nicolae Cristea (1865 – 1883), Matei Voileanu, Remus
(Eusebiu) Roșca, Nicolae Ivan – viitorul episcop, Silvestru Moldovan,
Ilie (Miron) Cristea – viitorul Patriarh (1898 – 1900), Teodor Păcățian
(1901 – 1917), Părintele profesor Dr. Dumitru Stăniloae (1 ianuarie 1934
– 1945), diaconul profesor Dr. Emilian Vasilescu (aprilie – decembrie
1948), Arhimandritul profesor Dr. Nicolae Mladin (1948 – 1967),
Arhidiaconul Gheorghe Papuc – consilier cultural (1967 – 1978),
Părintele profesor Dr. Dumitru Abrudan (1978 – până în zilele noastre)
etc..
Temeiul dăinuirii în timp a ”Telegrafului Român” l-a
constituit aspirația spre libertate și independență, pentru cultivarea
limbii vorbite de românii de pretutindeni, pentru păstrarea nealterată a
credinței ortodoxe. De aceea, pe bună dreptate, ”Telegraful Român” a
fost numit ”amvon de propovăduire a dreptei credințe”, ”for călăuzitor
al vieții creștine”, ”tribună de la care s-au apărat drepturile
naționale și religioase ale românilor”, ”punte sufletească între
români”, ”inimă caldă ce a bătut mereu pentru cei mulți și încovoiați de
greutățile vieții”, ”factor de luptă pentru unitatea națională,
politică și religioasă a românilor”.
VII. BIBLIOGRAFIE
1.
Pr.prof. Mircea Păcurariu – ” ”Telegraful Român” la 125 de ani de la
apariție”, în BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ, ANUL XCVI (1978), nr.3-4, p.252
2. Dr. Ioan Lupaș - ”Mitropolitul Andrei Șaguna. Monografie istorică”, Sibiu, 1911, p.165
3. Pr.prof.Mircea Păcurariu – ”Un strălucit redactor al ”Telegrafului
Român” – Nicolae Cristea”, în Cărturari sibieni de altădată, Editura
DACIA, Cluj-Napoca, 2002, p.137
4. Teodor V. Păcățian – ”Din trecutul ziarului nostru”, în TELEGRAFUL ROMÂN, nr. 1 din 4/17 ianuarie 1903, p.4
5. Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan - ”Istoric”,
http://telegrafulroman.blogspot.ro
6. Pr. prof. Mihail Săsăujan - curs de Istoria Bisericii Ortodoxe
Române pentru anul al II-lea de studiu – Facultatea de Teologie Ortodoxă
”Justinian Patriarhul” București, an universitar 2010-2011
7. Onisifor Ghibu – Ziaristica bisericească la Români – Studiu istoric, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1916, p.18
8. Preot Dr. Nicolae Dascălu – ”Parabola făcliei aprinse. Comunicare
religioasă în era infomațională”, Editura BASILICA a Patriarhiei Române,
București, 2012, pag.298-299