Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

joi, 31 decembrie 2015

"La mulţi ani!", vă doresc! "La mulţi ani!", tuturor!

          Doar câteva ore ne mai despart de Noul An, 2016. 2015 va pieri, în curând, în gerul iernii, ca un fum, lăsând loc speranţei... A fost un an, precum toţi cei din urmă: cu bune şi cu rele. Un an în care mi-a apărut, în luna februarie, a doua carte, un an în care, la Argumentare media, am luat 10, deşi nu mă aşteptam, dar Ana, sufleţelul meu drag, s-a rugat pentru mine şi numai aşa domnul profesor mi-a dat 10 (adevărul este că am analizat reclama Asociaţiei Autentic Romanesc şi poate lucrul acesta i-a plăcut Anei), un an în care mi-am luat disertaţia cu 10, un an în care nu am mai făcut nicio operaţie, un an în care am fost repartizată şi n-am mai fost umilită... Dar un al treilea an fără tatăl meu şi un prim an greu fără încurajările, telefoanele şi vizitele Anei... Un an în care, atunci când natura se trezea la viaţă, zâmbind Soarelui Dreptăţii cu credinţă şi încurajare, am pierdut cea mai dragă mătuşă - sora mamei, tanti Vetuţa. Un an în care unele dintre persoanele la care ţineam şi pe care le respectam mi-au adus întristări şi dezamăgiri... Un an în care nu am înţeles - şi nici acum nu pot pricepe lucrul acesta! - de ce, atunci când eşti ajutat de către oameni cu sufletul mare, alţii cred cele mai josnice şi nepotrivite lucruri despre tine şi despre cel care te ajută atunci când poate... Un an în care am simţit multă ură în sufletele unor oameni pe care-i ştiam plini de iubire, nu capabili de a pândi, pe la colţuri, alte persoane, de a le urmări cu atenţie viaţa personală, spre a le reproşa, ulterior, ceva... Un an în care mama a trebuit să facă două operaţii, dar nu a reuşit să facă decât una... Un an în care mi-am dorit mai multă iubire, bunătate, înţelegere... Un an în care mă chinuiesc pentru a lucra, pentru a ajunge la serviciu, dar fără mulţumirea de a şti că fac ceva util şi pentru mine... Un an în care tot salariul meu s-a dus pe transportul cu taxiul... Şi încă se va duce... Un an în care, o parte dintre voi, prieteni dragi, virtuali şi reali, mi-aţi fost alături şi aşa am reuşit să aducem împreună un surâs pe chipul "Ghioceilor" de la Casa "Pinocchio" din Băbeni, judeţul Vâlcea.
          În curând, 2016 îşi va deschide larg porţile şi ne va lăsa să intrăm. Îmi doresc să nu fie îmbulzeală, pentru că fiecare avem locul nostru şi pe toţi ne va primi Noul An. Îmi doresc şi vă doresc că în Noul An să vă bucuraţi mai mult de sănătate, de lucruri bune şi înţelepte! Să fie un an binecuvântat pentru noi toţi, să fim ocrotiţi şi iubiţi! Să fim mai buni, mai darnici, mai prietenoşi! Să ne ajutăm mai mult, să fim alături unii de alţii cu sufletul, cu fapta, cu gândul! Să ni se împlinească cele mai bune şi de folos gânduri! Un an cu pace şi bună înţelegere! Un an plin de iubire! Un an cu împăcare!
          Îmi doresc un an în care să mă pot bucura de salariul pe care-l primesc, chiar dacă e doar pentru jumătate de normă şi extrem de mic...
          Le mulţumesc Bunului Dumnezeu şi Măicuţei Sale, tuturor Sfinţilor, pentru toate câte le-am primit anul acesta, bune şi rele! Mulţumesc pentru ocrotire, pentru pasul cel drept!
          Vă cer iertare şi vă mulţumesc şi vouă, tuturor prietenilor mei, reali şi virtuali, pentru tot! "La mulţi ani!", vă doresc! "La mulţi ani!", tuturor!

vineri, 25 decembrie 2015

VIVE LE VENT.wmv

Mickey - Il était une fois Noël

je te souhaite joyeux noel





La Praznicul Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand Cerul si
Pamantu-ntreg se veseleste, in vers de colind si-arome dulci de cozonac
si de cetina verde de brad, va doresc, tuturor, sa va bucurati cu
sufletele, sa va fie luminata fiinta, sa fiti, in lume, LUMINA!
Pruncutul Sfant sa va daruiasca mereu sanatate, pace si mai multe clipe
de binecuvantata bucurie si aleasa implinire! "Craciun fericit!" si "La
multi ani!" Le urez "La multi ani!" si tuturor celor ce poarta numele de Cristina sau Cristian!

joi, 24 decembrie 2015

Vă doresc tuturor, prieteni reali și - mai mult sau mai puțin - virtuali, un Crăciun de poveste, cu sănătate, pace, liniște sufletească, clipe de binecuvântată bucurie și aleasă împlinire!

”La mulți ani!”


”Nașterea Ta, Iisuse, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței, că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, Slavă Ție!”





Și o ... REȚETĂ DE CRĂCIUN...

duminică, 20 decembrie 2015


ȘI AM FOST LA BĂBENI, LA CASA „PINOCCHIO”!!!

Și am fost la Băbeni! Am fost la Casa de copii ”Pinocchio”! Am citit, pe chipurile celor mici, satisfacția de a fi primit un cadou de Crăciunul din anul acesta, 2015. Ne-au mulțumit, iar noi, la rându-ne, vă mulțumim vouă, celor ce ne-ați stat alături, vouă, celor ce v-ați implicat, cu sufletul și fapta, vouă, celor ce ne-ați sprijinit, pe care vă cunoaștem după nume sau nu: Călin Iovan, Iulia Hodoroaga, Claudia Lizica Lazăr, Asociatia Parinti Adrian Paunescu, Scoala Gimnazială ”Geo Bogza”, Paula Tițoiu, d-na preoteasă Georgiana Bărîcă, Nicoleta Garjoaba, Vlad Andrei, Stefan Ruxanda, dl.dr. Pavel Chirilă și fiica dumnealui, d-na Mădălina Popescu, Daniela Barba, Stere Marilena, tanti Luci, Chirnoaga Ioana, revistei ”Lumea Credinței” - pentru anunțul publicat în numărul din decembrie 2015 -, Veronica Spinulescu , colegilor mei institutori, învățători și profesori, de la Școala Gimnazială nr. 205 ”Adrian Păunescu” etc.. Le mulțumesc, în egală măsură, elevilor mei de la Școlile Gimnaziale nr.205 ”Adrian Păunescu” și 59, pentru gândurile frumoase pe care le-au adresat celor de la ”Pinocchio”, gânduri așternute pe file de scrisori, ce au ajuns în mâinile micuților! Le mulțumesc elevilor mei de la Școala Gimnazială nr. 205 ”Adrian Păunescu”, clasa a VI-a B, care au rezistat eroic și au interpretat, deosebit de frumos, rolurile unei scenete de Crăciun! Copiii ne așteaptă, cu sufletul deschis, și de Mărțișor, și de Sfintele Paști. Sper să le putem lumina sufletele și atunci, aducând zâmbete pe chipurile lor! De aceea, vă rugăm să ne sprijiniți și atunci! Vă mulțumim! Vă mulțumim, de un infinit de ori! Vă dorim ca bucuria pe care au trăit-o astăzi micuții de la Casa ”Pinocchio” s-o trăiți și voi ÎN FIECARE ZI! O noapte frumoasă, binecuvântată, cu mângâieri de stele și ocrotiri de Înger!
P.S. Știu că Ana ne-a ajutat, din Înalt, cu rugăciunile sale!


- cadourile stau cuminți, aliniate, spre a fi împachetate..., alături de ajutorul nostru de nădejde!







miercuri, 2 decembrie 2015

APEL DE SUFLET

APEL DE SUFLET




Mulţumesc, revista "Lumea credinţei"! Vă mulţumesc, domnule Razvan Bucuroiu!
- Revista LUMEA CREDINŢEI, nr. din decembrie / 2015 -