Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

joi, 20 noiembrie 2014

DIN PĂŢANIILE UNUI OM CU DIZABILITATE LOCOMOTORIE 

sau

CU CE FEL DE GREUTĂŢI SE CONFRUNTĂ UN OM CU INVALIDITATE LOCOMOTORIE

(poate cineva de pe la un ziar sau un post de televiziune din ţara asta va afla şi povestea mea şi o va prezenta...)


       ...Oare de ce noi, persoanele cu dizabilităţi, suntem respinşi de societate? Este normal ca, în urma unui concurs naţional, la care ai obţinut şi o notă destul de frumoasă (căci nota 8,57 nu mi se pare nici pe departe mică sau egală cu 5, 4 sau 3), când eşti trimis(-ă) de către un Inspectorat - la care este arondată disciplina pe care trebuie sau ar trebui s-o predai -, directorii (unităţilor şcolare) să-ţi spună că "preferă la catedră un cadru didactic care să predea cu normă întreagă", iar pe tine, care nu ai voie să predai decât o jumătate de normă, să te respingă?!??? Oare de ce atâta nedreptate??? Oare când se va termina cu atâtea şi atâtea nedreptăţi şi discriminări? Pentru că, da! Acest lucru eu îl văd ca pe o discriminare! Cu ce suntem noi mai prejos faţă de cei ce pot lucra cu normă întreagă? De ce nu suntem şi noi trataţi ca nişte oameni normali? Pentru că eu, una, în ciuda invalidităţii locomotorii de care sufăr - şi acest lucru datorându-se unui stupid accident de... circulaţie (cădere de la acelaşi nivel), suferit în aprilie 1998 -, SUNT - ŞI MĂ CONSIDER - UN OM NORMAL! Un om care vrea să fie lăsat să-şi facă meseria pentru care s-a pregătit atâţia ani! Un om care vrea să-şi dedice viaţa (profesională) educării celor mici! Un om care doreşte să lase în urma sa LUMINĂ din lumina sufletului său! De ce este atât de greu să fii acceptat? 
       ...
       ...Să vă ferească Bunul Dumnezeu de ploaie şi de zăpadă, gheaţă şi de toate intemperiile care ar putea împiedica, chiar şi un om cât de cât sănătos,  să se deplaseze, cu uşurinţă, oriîncotro ar avea nevoie! Să vă ferească Bunul Dumnezeu să mai fiţi, pe deasupra, şi o persoană cu handicap locomotor! Pentru că atunci..., "la revedere!" şcoală, facultate, serviciu, întâlnire de orice fel! 
       De ce afirm lucrurile acestea? M-am confruntat - şi nu de puţine ori -, în situaţia mea de individ care nu se poate deplasa pe picioarele lui, cu ajutorul mijloacelor de transport în comun, ci doar cu taxiul, atunci când trebuie să ajungă în diferite locuri, să apelez... 20 de firme cu acest specfici şi, timp de 40 de minute, ori să mi se spună: "reveniţi! Nu avem niciun taxi liber!", ori numărul apelat să sune, să sune, să sune, dar să nu răspundă nimeni. Sau să sune, însă ocupat... Însă ce mi s-a întâmplat astăzi, 20 noiembrie 2014, întrece orice: am telefon la cele 20 de firme de taxi ale căror numere de telefon le cunosc şi, timp de oră şi 5 minute, mi s-a tot spus: "reveniţi! Nu avem nicio maşină liberă!". Ori telefoanele sunau, în disperare, ocupat... Este posibil aşa ceva? Mda... Ştiu că dumnealor, domnii şoferi taximetrişti, stau, pe vreme nefavorabilă, pe la colţ de stradă, ori în apropierea staţiilor de metrou sau de autobuz, fără să mai răspundă la apelurile centralistelor, preferând să ia clienţi "de pe stradă" şi nu "la comandă". Şi aşa, persoanele cu dizabilităţi pierd! Pierd cursuri, pierd examene, pierd... 
       ...Sau..., în cazurile fericite, în care găsesc vreun taxi care răpunde la apelul centralistei, mă aleg şi cu... apostrofări: cum de mi-am permis să chem un taxi pentru un drum atât de scurt (gen: Timpuri Noi - Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", ori Timpuri Noi - Şincai; Timpuri Noi - biserica "Foişor", din strada Foişorului, nr.119). Dar dacă nu pot să merg???? Ce aş putea face? Alţii au cunoştinţe ce deţin autoturisme proprietate personală, eu însă nu cunosc pe nimeni care să mă ajute... Şi atunci ce să fac? Să pierd cursurile? Să pierd examenele? Să renunţ la studii? Dacă aş face lucrurile acestea, aş înnebuni... Sincer!
       Cu groază mă gândesc, acum, că se-apropie ... ninsoarea..., zăpada..., gheaţa... Şi aşa am ajuns să urăsc iarna, cum urăsc spitalele!...
P.S. Din cauza negăsirii niciunui taxi liber, în seara aceasta am pierdut cursul cu Părintele Holbea! :( ... În plus, mai aveam de prezentat şi o lucrare de seminar... Sper ca Părintele să mă înţeleagă şi să-mi ierte lipsa, să-mi accepte modalitatea de a-i parveni lucrarea mea: prin e-mail. Sper... Sper să nu mi se mai întâmple ce mi s-a întâmplat astăzi, pentru că... nu ştiu ce-o să fac... Chiar nu ştiu! Nu-mi place să lipsesc de la cursuri!

marți, 11 noiembrie 2014

...cum e când afli că ai fost angajatul unei instituţii (şi încă fără contract!), dar, de fapt, tu nu ai lucrat acolo??? Vi s-a întâmplat ceva asemănător??? Mie..., de curând!!! Şi e vorba tocmai de perioada în care am lucrat doar cu jumătate de normă, pentru că altfel nu aveam dreptul, ori chiar nu aveam voie să lucrez DELOC!!! Mă întreb, uneori: în ţara cui trăim, de se întâmplă astfel de ilegalităţi? "Susţinute" chiar de o ... doamnă preoteasă!!!  Explicaţia ce mi s-a dat (în cadrul unei convorbiri telefonice): "o altă modalitate de plată a banilor ce trebuia să vi-i restituim, în baza hotărârii judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială câştigate în instanţă, pentru anii 2008-2010, când aţi fost încadrată la noi, nu am găsit!" Mai mult, la precizarea pe care am făcut-o, cu privire la completarea DECLARAŢIEI RECTIFICATIVE, aceeaşi persoană apelată mi-a spus că nu se poate face nimic în acest sens... Oare chiar nu se găsea o altă modalitate??? Refuz să cred că răspunsul este NU! Refuz să cred că "nu se mai poate face nimic", iar acel document - despre care am amintit mai sus - nu mai poate fi completat şi trimis acolo unde trebuie! Refuz să cred că... încă mai există oameni care le fac rău semenilor lor, cu voie sau fără de voie!

Despre ce este vorba, concret?

       În urma câştigării în instanţă a procesului intentat de lidera de sindicat a Şcolii gimnaziale nr.81 din sectorul 3 al Capitalei, strada Nerva Traian, nr.33, s-a trecut – în baza Legii 221 (deşi eu am găsit pe internet că ar fi vorba despre Legea 230 din 2011; despre Legea 221 mi-a spus liderul de sindicat) – la restituirea celor 25%, opriţi din salariile profesorilor în 2010. Astfel, pentru că în perioada septembrie 2008 – 31 august 2010 am fost cadru didactic al acestei instituţii de învăţământ, şi eu  am început să primesc, eşalonat, aceşti bani. Numai că modalitatea prin care îmi sunt restituiţi nu este corectă. De ce? Pentru că:
          1) în anul 2012, am fost angajată doar cu jumătate de normă (pentru ca altfel nu aveam voie), la o altă insituţie – respectiv Grupul Şcolar Petru Poni, din sectorul 6 -, nu am lucrat la Şcoala gimnazială 81 din sectorul 3 sub nicio formă, mai ales fără contract, 8 ore / zi, aşa cum eronat s-au completat documentele de către cei implicaţi şi abilitaţi să restituie aceşti bani;
          2) în perioada martie 2013 - martie 2014, nu am avut voie să lucrez deloc, av\nd gradul II de invaliditte, fara drept de munca, astfel încât nu am fost angajată nicăieri, nici măcar la Şcoala gimnazială nr.81, cu 8 ore /zi, fără contract de muncă, aşa cum s-au completat documentele de către conducerea şcolii. Nici măcar nu mă puteam deplasa, datorită intervenţiilor chirurgicale pe care le-am suferit la nivelul membrului inferior stâng!
          3) din martie 2014, până în martie 2015, nu am voie să lucrez decât cu jumătate de normă, în prezent nefiind angajată nicăieri, pentru că sunt pe lista de aşteptare pentru a fi repartizată, cu jumătate de normă, la o instituţie de învăţământ preuniversitar, pentru anul şcolar 2014-2015. Cu nota 8,57, obţinută anul trecut, la Concursul Naţional de Titularizare. Anul acesta mi-a fost imposibil să susţin concursul, pentru că am fost operată, nu puteam fi "prezentă" în două locuri! Cum pot să apar, aşadar, în evidenţele Casei Naţionale de Pensii, cu normă întreagă, de 8 ore / zi, încadrată la Şcoala gimnazială 81, fără contract, pentru că aşa au găsit dumnealor de cuviinţă să completeze eronat documentele?
          4) La cererea mea de a se remedia această situaţie, prin găsirea unei alte modalităţi de plată a acestor bani, mi s-a spus că „altă modalitate nu există”, iar secretara şcolii a accentuat: „şi aşa ai avut probleme cu Casa de Pensii”. Bun! Am avut probleme cu cei de la Casa de Pensii, când am lucrat având gradul II de invaliditate, pentru ca  nu ştiam că nu am voie să lucrez, nu le-am reproşat dumnealor nimic, cei de la Casa de Pensii îmi opresc 92 de lei din cei 258 de RON pensie, încă din ianuarie 2012. Nu am acuzat pe nimeni de ceea ce s-a întâmplat, însă acest lucru nu presupune că, odată ce am avut probleme cu această Casă in trecut, trebuie să am şi acum. Desi stiu cine a facut reclamatie catre Casa de Pensii, in toamna lui 2009, in loc sa imi spuna mie ca nu am voie sa lucrez si sa renunt cat de repede pot la a mai preda, pana "scap" de acest grad de invaliditate!
       Nu ştiu cui să mă adresez pentru reglementarea acestei situaţii, ideea este că cei de la Casa Naţională de Pensii s-au sesizat şi mi-au spus că sunt pasibilă de executare silită, pentru perioada în care apar ca angajată, fără contract, la Şcoala gimnazială 81 (martie 2012 – până în prezent). Iar suma se ridică la 150 de milioane de lei vechi.
       Este vorba - mai precis - despre lunile:

a) martie 2012 – Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare: 4420457 (Şcoala gimnazială nr.81, cu nucleul la Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, sector 3, Bucureşti);
b) mai 2012 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare:  4420457 (Şcoala gimnazială nr.81, cu nucleul la Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, sector 3, Bucureşti);
c) luna august 2012 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare:  4420457 (Şcoala gimnazială nr.81, cu nucleul la Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, sector 3, Bucureşti);
d) luna octombrie 2012 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare:  4420457 (Şcoala gimnazială nr.81, cu nucleul la Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, sector 3, Bucureşti);
e) noiembrie 2012 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare: 4420457 (Şcoala gimnazială nr.81, cu nucleul la Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, sector 3, Bucureşti);
e) luna aprilie 2013 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare: 4420457 (Şcoala gimnazială nr.81, cu nucleul la Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, sector 3, Bucureşti);
f) luna iulie 2013 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare: 4420457 (Şcoala gimnazială nr.81, cu nucleul la Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, sector 3, Bucureşti) ;
g) luna octombrie 2013 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare: 4420457 (Şcoala gimnazială nr.81, cu nucleul la Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, sector 3, Bucureşti);
h) luna februarie 2014 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare: 32578712 (Şcoala gimnazială nr.81);
i) luna mai 2014 - 3 Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare: 2578712 (Şcoala gimnazială nr.81);
j) luna august 2014 - Codul Unic de Identificare al Unităţii angajatoare: 32578712 (Şcoala gimnazială nr.81). 
 (pagina a 6-a a Adeverinţei primite de la Casa Naţională de Pensii - Bucureşti)
       După gândirea mea – a unui om care nu este nici contabil, nici jurist, nici secretar al vreunei şcoli, ci doar profesor de limba şi literatura română, de limba franceză şi de religie ortodoxă-, cred că s-ar fi putut face un tabel în care să se specifice că, în baza hotărârii judecătoreşti nr. „X”, din data „Y”, i se va restitui numitei „Z”, în mod eşalonat, suma de … RON. Oare nu se putea face aşa ceva? Oare nu se pot corecta înscrisurile false din documente şi să se adopte această măsură? Cine ar putea determina conducerea şcolii să adopte modificarea şi trecerea la o alta modalitate de plată?

       Nu vreau să le fac niciun fel de rău celor ce au creat această situaţie, dar nici fără să fac nimic nu pot sta, penru că e în joc viitorul meu: de unde să mai plătesc 150 de milioane de lei vechi? Şi de ce să-i plătesc eu, când - de data aceasta - chiar nu sunt vinovată, am respectat legile? De ce refuză cei de la şcoala 81 să modifice falsurile din actele şcolii? Pentru că eu - repet! - NU AM FOST ANGAJATA ACESTEI INSTITUŢII DE ÎNVĂŢAMÂNT ÎN PERIOADA MARTIE 2012 - PÂNĂ (ŞI INCLUSIV) ÎN PREZENT!!!
       M-aş bucura să se poată scrie un articol sau să fie difuzată pe un post de televiziune o ştire despre acest caz, despre refuzul unor persoane din conducerea Şcolii gimnaziale nr.81 de a modifica actele întocmite în mod eronat, cu voia sau fără de voia dumnealor. Dar sunt nişte neadevăruri!
       Tare m-aş bucura ca această postare de pe blogul meu să o vadă ziariştii şi să recurgă la investigaţii! Chiar cu riscul de a nu fi primiţi în incinta şcolii! Dar cel puţin să mi se facă dreptate, să nu fiu pusă să plătesc falsurile pe care le fac şi le susţin alţii! Cine alţii? Directoarea acestei şcoli, care este nimeni alta decât doamna preoteasă Badea Gheorghiţa!
       (Doamna directoare, nu am nimic cu dumneavoastră, dar, în calitate de OM şi de soţie de preot - bănuiesc că şi cu frică de Dumnezeu, nu? -, cum de aţi putut semna actele întocmite eronat de anagajaţii instituţiei ce o conduceţi? Cum de aţi putut semna nişte documente care conţin nişte neadevăruri? Dacă aţi vrut să "mă ajutaţi", după cum mi-a spus doamna secretară a şcolii, păi atunci ajutaţi-mă, dar nefăcându-mi rău în vreun fel! Şi dacă am câştigat un drept, datorită liderului de sindicat, care s-a zbătut pentru cadrele didactice angajate, în 2010, în instituţia de învăţământ ce o conduceţi, de ce nu s-a recurs la o modalitate prin care să nu-mi creaţi greutăţi acum? Şi pentru ce nu se vrea corectarea neadevărurilor?)
       Poate dumneavoastră, cei ce îmi citiţi această postare, puteţi face cunoscută situaţia mea ziarelor, posturilor de radio şi televiziune. V-aş fi recunoscătoare!
        Vă cer iertare, dar trebuia să fac cunoscut, într-un fel, acest caz! Nu am găsit altă cale!
 doresc o zi binecuvântată, cu pace, sănătate şi bun spor în toate! Bucurii şi har peste har!
Nicoleta Enculescu, Bucureşti

marți, 4 noiembrie 2014

PE CALEA SFINŢILOR, PE CALEA CRUCII, SPRE HRISTOS



PE CALEA SFINŢILOR,  PE CALEA CRUCII, SPRE HRISTOS


          Sărbătoarea… Ce este sărbătoarea? „Sărbătoarea este sentimentul luminos al împărtăşirii tuturor din acelaşi sens,  care ajunge să umple toată realitatea concepută ca o nesfârşită ordine providenţială. Sărbătoarea este existenţa unificată şi transfigurată. Creştinul simte sărbătoarea ca pe o victorie continuă şi calmă, ca pe o trecere pe sub arcul de triumf al cosmosului, în bună tovărăşie cu geniile bune ale existenţei şi sub raza paternă a Divinităţii.” (Vasile Băncilă – Duhul Sărbătorii, Editura ANASTASIA, Bucureşti, 1996).
       Aşezată în centrul Capitalei, la răscruce de drumuri, de forfota lumii, scrutează, de sute de ani, de pe Colina Bucuriei, zarea, unind, ca-ntr-o închinare, Cerul şi Pământul: Catedrala Patriarhală.

       După ce, în luna lui Răpciune, bucureştenii au aniversat împlinirea venerabilei vârste de 555 de ani de atestare documentară a Capitalei, zilele lui Brumărel au trecut ca un fum… Parcă mai ieri era începutul lunii, început înscris sub Sfânt Acoperământul Maicii Domnului şi binecuvântat de Sfântul Sfinţit Marele Mucenic Ciprian şi de Sfânta Iustina fecioara… Iată-ne ajunşi şi la final, un final marcat de prăznuirea Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou din Basarabi, care de 240 de ani ocroteşte Bucureştiul.
          …din 13 iulie 1774, moaştele făcătorului de minuni Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov ocroteşte Bucureştiul şi împrejurimile sale…
       Aduse, în ţara noastră, în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, de către generalul evlavios rus Petre Saltâcov, moaştele făcătorului de minuni Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov au fost aşezate în Catedrala Mitropoliei la 13 iulie 1774, cu îngăduinţa mitropolitului de atunci al Ţării Româneşti . Grigorie al II-lea (1760-1787). Şi tot mitropolitul Grigorie al II-lea a hotărât ca prăznuirea Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi să se facă, în fiecare an, în ziua de 27 octombrie („Colina Bucuriei”, vol.I – Catedrala Patriarhală, Editura Cuvântul Vieţii, 2008), numindu-l şi „cel Nou”, pentru a nu fi confundat cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, înscris în calendar la 26 octombrie.
       Mitropolitul Grigorie al II-lea a tipărit şi slujba Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în 1779, slujbă alcătuită, din îndemnul său, de mitropolitul Filaret al Mirelor, viitorul mitropolit al Ungrovlahiei, care l-a proclamat pe acest minunat sfânt ocrotitor spiritual al Catedralei şi al oraşului Bucureşti.
          Întâlnirea Sfinţilor…
       După tradiţie, cu ocazia zilelor de hram ale Catedralelor Mitropolitane şi Mănăstirilor, ale bisericilor unde se află icoane făcătoare de minuni şi moaşte ale Sfinţilor, alte obiecte sfinte, se organizează, din vechime, pelerinaje şi agape frăţeşti. Altfel spus, hramul unei biserici adună nu numai credincioşi din parohie, ci şi de prin împrejurimi şi chiar de departe, doritori a participa la o slujbă „ceva mai deosebită”, ca, apoi, să revină acasă, întăriţi sufleteşte şi trupeşte. Hrăniţi din Cuvântul şi pregustarea veşniciei lui Dumnezeu, a celor sfinte. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, cu prilejul prăznuirii hramului Catedralei Patriarhale. Pelerinajul organizat cu această ocazie a cunoscut un itinerariu ce a cuprins întreg centrul Capitalei: de la ora 12.30, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor – ne informează ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române -, a fost purtată în procesiune de la Catedrală spre Biserica „Sfântul Nicolae – Vlădica” şi apoi pe Bulevardul Regina Maria. De la aceeaşi oră, au fost aduse în procesiune şi moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon – Nou”. Cele două procesiuni s-au întâlnit la Crucea brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde a fost întâmpinată icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii, cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci încrustat în ea, adusă în Cetatea lui Bucur de o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea.
          Amintiri cu  Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi
       Mari, multe şi minunate sunt minunile acestui Sfânt iubit care, din an în an, din ce în ce mai mulţi creştini adună în jurul său, precum o mărturie sinceră, eternă…
       Ajuns pe Dealul Sfânt al Capitalei, acolo unde istoria şi legenda, contopindu-se ca-ntr-un tot, în marea speranţă a românilor şi în îndelunga lor răbdare, pelerinul se înstrăinează de cele ale lumii, trecătoare, ancorându-şi sufletul în cele duhovniceşti. Şi astfel, cu credinţă, slavoslovesc. Timpul, pentru ei, nu e mai e timp,  e o dulce pregustare a întâlnirii cu veşnicia, cu dragostea ce ne-o dăruiesc, în mod gratuit şi necondiţionat, prietenii creştinilor: Sfinţii.
       Ce spun pelerinii?
       „Primul meu an de dascăl în învăţământul preuniversitar de stat a început exact de ziua Sfântului Dimitrie cel Nou” – îşi aminteşte o tânără profesoară.
       „Cuviosul Dimitrie Basarabov mi-a deschis mintea şi m-a ajutat să mă salvez prin propriile mele fapte” – mărturiseşte un medic creştin.
       „Optimismul îl am de la Sfânta Cuvioasă Parascheva, de la Sfântul Cuvios Dimitrie. În fiecare an vin aici, de mică, nu am lipsit niciodată” – spune doamna Despina.
       „Iubesc foarte mult Sfinţii şi de 30 de ani vin aici, mereu” – adaugă o locuitoare a Capitalei.
       O altă doamnă, din cartierul Berceni, ne relatează, cu inima deschisă, că, având dureri de coloană, s-a rugat Sfântului, iar acestea i-au trecut ca prin minune. „O adevărată minune!” – completează dumneaei.
       „Sfinţii mijlocesc pentru noi. Eu am participat în teatrul de operaţiuni din Afganistan, de două ori, şi de fiecare dată m-am întors sănătos, teafăr. Acum, am venit cu viitoarea mea soţie” – este plin de recunoştinţă un militar român.
       Credincioşii se roagă pentru ei, pentru copiii lor, pentru bunătate, pentru iertarea păcatelor lor şi ale celor pe care îi poartă în inimă, pentru bunăstarea familiilor lor.
       „Am avut foarte multe necazuri, dar am trecut cu uşurinţă peste ele numai cu ajutorul Sfinţilor; foarte multe necazuri am avut în viaţă, dar nu m-am întors de la credinţă niciodată!” – ne zice, cu lacrimi în ochi, o credincioasă între două vârste. Lacrimi de bucurie. Bucuria de a fi creştin!
       „Minunile nu trebuie să le vedem, minunile trebuie să le simţim!” – atrage atenţia, în încheiere, aceeaşi doamnă evlavioasă.

          În sprijinul pelerinilor
       De la Preacucernicul Pr. Consilier Antonie Dumitraşcu, coordonatorul Sectorului  Social-filantropic al Patriarhiei Române, am aflat că toate Protoieriile sectoarelor Bucureştiului, precum şi Protoieria Ploieşti au distribuit tuturor celor prezenţi pe Colina Bucuriei apă, ceaiuri, cafea, hrană caldă şi sandvişuri. De asemenea, în sprijinul pelerinilor s-au aflat şi voluntari din cadrul A.S.C.O.R., L.T.C.O.R., A.S.T.O., dar şi cei ai Crucii Roşii – filiala sector 4, care de 11 ani nu uită să aibă grijă ca pelerinii să fie în siguranţă din punct de vedere medical. Ei au format echipa de prim-ajutor şi au fost coordonaţi de medicii Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români.
          Omul – pelerin pe Calea lui Dumnezeu
       PF Părintele nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea sa Călătorind cu Dumnezeu – Înţelesul şi folosul pelerinajului, este de părere că „pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc duhovnici smeriţi”. Viaţa noastră, a dreptmăritorilor creştini, este un continuu pelerinaj, în care Îl întâlnim pe Dumnezeu prin intermediul Sfinţilor Săi, a tuturor celor bineplăcuţi Lui. Este o întâlnire personală, după cum sublinia PC Pr. Lector dr. Gheorghe-Viorel Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortdoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, o întâlnire emoţională: te prosternezi, îngenunchezi, îmbrăţişezi veşnicia şi sfinţenia prin sărutare. Este o mărturisire a credinţei, a dorului după asemănarea cu Hristos. Numai omul deplin ancorat în credinţa şi Tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe înţelege aceasta: vocaţia lui de fiinţă liber-cugetătoare înduhovnicită este de a accepta invitaţia de împreună-călător cu Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce Se revelează prin tot ceea ce ne înconjoară. Dumnezeu, Cel ce îl conduce la viaţa cea adevărată, la „păşunea grasă” (Iezechiel 34, 14). Să ne aşezăm, aşadar, cuminţi, pe Calea cea Adevărată, întru Hristos Iisus, Domnul nostru Mântuitor, prin Sfinţii Săi, prin rugăciune şi bună creştere duhovnicească!
                    Nicoleta Enculescu – masterandă anul al II-lea, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” Bucureşti, specializarea Comunicare şi comuniune eclesială în spaţiul ortodox eclezial – 28.10. – 02.11.2014

(tema Reportajul, pentru cursul Parintelui Nicolae Dascalu)