Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

miercuri, 29 octombrie 2014

CUM AI PUTEA SĂ NU CREZI SAU SĂ NU-L IUBEŞTI PE  IISUS HRISTOS? (2)


       Cum ai putea să nu crezi sau să nu-L iubești pe Iisus Hristos? Cum ai putea să nu crezi în Cel ce S-a năcut pentru ca, suferind pentru noi, să ne elibereze de sub robia păcatului? S-a născut pentru a Se jertfi pentru noi, pentru a ne deschide calea de acces spre mântuire, S-a născut pentru a ne împăca cu Tatăl, S-a născut din marea lui Dragoste, din dragostea lui Dumnezeu-Tatăl pentru noi.
       Cum ai putea să nu crezi, dar, în Iisus Hristos?
       Iisus Hristos S-a născut pentru a ne uni cu Tatăl, pentru a adânci, în sufletele noastre, calea spre asemănarea cu El, S-a născut pentru a ne învăța, pe fiecare în parte, răbdarea, smerenia, milostenia, iubirea de semeni, jertfirea de sine, pocăința.
       Cum ai putea să nu crezi sau să nu-L iubești, dar, pe Iisus Hristos?
       Iisus Hristos S-a născut pentru a Se face frate cu noi, pentru a sta alături de noi, în suferință și bucurii! S-a născut pentru a ne hrăni sufletul cu frumuseți nepieritoare, S-a născut pentru a ne dărui bunătățile Sale cele lumești și pe cele mai presus de lume!
       Cum, dar, să nu crezi și să nu-L iubești pe Iisus Hristos?
       Iisus Hristos ne-a lăsat moșteni ai Acoperământului Maicii Sale, ne-a făcut fiii Preacuratei și Preacinstitei Maicii Sale, pururea Fecioarei Maria. Cum, dar, să nu-L iubim? Cum să nu credem în El?
       Iisus Hristos ni L-a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul și Înțelepțitorul. Cum să nu-L iubim? Cum să nu fim adevărați creștini?
       Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute! Cred întru Unul Domn Iisus Hristos, Cela ce îndelung Se jertfeşte pentru păcatele noastre şi, răstignit, stă cu braţele de-a pururea deschise, spre a ne îmbrăţişa, spre a ne conduce, cu paşi mărunţi, dar siguri, pe calea Adevărului şi a Vieţii: pe drumul ce urcă spre Mântuire. Cred întru Unul Domn Iisus Hristos, pentru că, din iubire, ne cuprinde pe toţi în iubirea Sa cea mare. Cred întru Unul Dumnezeu, pentru că, din neînţeles, face înţelesuri tot mai mari şi minunate! Cred întru Unul Dumnezeu, pentru că e singurul ce îmi dă certitudinea libertăţii de conştiinţă, neconstrângându-mă să aleg A-ul sau B-ul din viaţa mea, în niciun fel. Sunt liberă să cred, să sper şi să respir Lumină şi Har peste Har! Cred întru Unul Sfânt Duh de Viaţă Făcător şi Mângâietor al necredinţei mele!
       Doamne, cred! Ajută necredinţei mele!

luni, 27 octombrie 2014

A N U N Ț

       Vă rog să ajutați la publicarea unei cărți-portret, o carte despre un vrednic și bun creștin  - ANA PREDOIU-IOVAN, pe care chiar am și intervievat-o, interviul apărând în numărul din 13 iunie a.c. al ZIARULUI ”LUMINA” al Patriarhiei Române: ( http://ziarullumina.ro/interviu/ajutorarea-semenilor-prin-intoarcerea-la-traditii ), care a trăit frumos pe acest pământ, a luptat pentru idealurile sale, a sprijinit, a fost alături de toți cei ce îi cereau lucrul acesta într-un mod tacit sau nu, a crezut până în ultima clipă a vieții sale, iubind frumosul, bunul, utilul și împărtășindu-l și celorlalți, a trăit demn și a fost un adevărat român, inima tresărindu-i la tot ceea ce înseamnă ROMÂNESC, a promovat cultura și spiritualitatea românească, nu doar în interiorul arcului carpato-danubiano-pontic, ci și în afară, învățându-i pe toți cei ce l-au cunoscut cel mai frumos lucru: să fie frați, să fie prieteni, să fie frumoși la suflet și la chip. Modelul său, trăirea sa pe acest pământ este demnă de urmat, merită să nu fie uitată. Este o carte despre jertfelnicia sa.
       Nu am banii necesari pentru publicarea acestei cărți, subsemnata fiind persoană cu gradul III de invaliditate locomotorie, fără loc de muncă, diagnosticată cu: 1) Pareză de S.P.E. și S.P.I. - nerv sciatic, membrul inferior stâng, 2) Hernie de disc L5-S1 operată, 3) Condromalacie rotuliană și plică sinovială suprapatelară genunchi drept - operată, 4) Nodul tumoral hipofizar laterosellar stâng, 5) Triplă artrodeză (subastragaliană + supraastragaliană) - glezna stângă, operată, 6)  Fractură de astragal, membrul inferior stâng - operată. De aceea nici nu mă pot deplasa singură, ci am nevoie de taxi (când am bani, căci pensia de 258 de lei noi pe care o primesc în mână lunar nu-mi ajunge pentru prea multe... Plus că am o datorie la Casa de Pensii a Municipiului București - sector 3, în valoare de aproximativ 200.000.000 lei vechi,  întrucât am lucrat având gradul II de invaliditate și nu am știut că nu am voie să lucrez cu acest grad...). Pentru acest lucru, vă solicit ajutorul.
       Mă numesc Nicoleta Enculescu, am 9 ani vechime în învățământ, dar, de la 01.09.2012, datorită stării de sănătate, n-am mai putut fi repartizată, deși am obținut, la Concursul de Titularizare din 30 iulie 2013, nota 8,57 - pentru limba și literatura română -;   despre mine s-a scris atât în ZIARUL ”LUMINA” ( http//www.ziarullumina.ro/reportaj/marele-pedagog-are-planul-lui-cu-fiecare-dintre-noi - nr. nou de telefon: 0746.398.753), cât și în revista ”LUMEA CREDINȚEI”, numărul din aprilie 2014.
       Vă rog să distribuiți anunțul acesta! Vă mulțumesc respectuos!
       Date de contact: adresă de e-mail – enculescunicoleta@yahoo.com, adresă poștală: strada Călugăreni, nr.3, sector 3, București, cod poștal 031528, oficiul poștal 77,  CONT  IBAN : RO59BRDE441SV99444804410, deschis la BRD Groupe Société Générale.

       LA FEL, RUGĂMINTEA MEA ESTE DE A MĂ AJUTA ŞI PE MINE, ÎNTRUCÂT, AŞA CUM SPUNEAM MAI SUS, DEŞI AM SUSŢINUT CONCURSUL DE TITULARIZARE ŞI AM OBŢINUT NOTA 8,57, ÎNCĂ NU AM  FOST REPARTIZATĂ CA PROFESOR, PENTRU A PREDA. AU FOST ÎNSĂ REPARTIZAŢI PROFESORI PENSIONARI ŞI ASOCIAŢI - PERSOANE CARE LUCREAZĂ ŞI ÎN ALTE INSTITUŢII -, CARE AVEAU ACORDUL DIRECTORILOR PENTRU POSTURILE SCOASE PENTRU REPARTIŢIE. AM O PENSIE DE DOAR 258 DE LEI ŞI O DATORIE DE APROAPE 200.000.000 LEI VECHI CĂTRE CASA DE PENSII, ÎNTRUCÂT AM LUCRAT AVÂND GRADUL II DE INVALIDITATE ŞI NU AM ŞTIUT CĂ NU AM VOIE SĂ FAC LUCRUL ACESTA, DAR NICI ANGAJATORUL DIN ACEA PERIOADA (ANUL SCOLAR 2009-2010) NU M-A ANUNTAT  CA NU AM VOIE SA LUCREZ, CI A PURCES SA MA RECLAME LA MAI SUS MENTIONATA INSTITUTIE. NU MĂ POT DEPLASA, AM FOST OPERATĂ, PE 22 IULIE 2014, PENTRU A TREIA OARĂ, LA GLEZNA MEMBRULUI INFERIOR STÂNG, AFECTAT DE PAREZĂ DE S.P.E. ŞI S.P.I. - NERV SCIATIC, AM NEVOIE DE O PERECHE DE GHETE ORTOPEDICE (CU TOC DE 2,5 CM, CU ARC PE TALPĂ ŞI CU ÎNTĂRITURI LATERALE). ACESTEA COSTĂ ENORM, ÎN JUR DE 700 - 750 RON. PLUS MEDICAMENTE (ŞI PENTRU ALTE AFECŢIUNI) ŞI TRATAMENTE RECOMANDATE, PE CARE NU LE POT URMA, PENTRU CĂ NU AM BANI PENTRU ELE... LOCUIESC LA CURTE ŞI, PE TIMPUL IERNII, ÎNCĂLZIREA SE FACE CU LEMNE.


VĂ MULŢUMESC RESPECTUOS! 








Nicoleta Enculescu - masterandă - Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București, specializarea Comunicare și comuniune eclesială în spațiul ortodox eclezial,
- Licențiată în Filologie și Teologie Ortodoxă, cu Studii Aprofundate de Etnologie și Folclor (http://www.flacaraarzand.blogspot.ro/search/label/Din%20Curriculum%20Vitae%20Nicoleta%20Enculescu)



CÂND MI-E DOR DE TINE, OARE CE AM SĂ FAC?!...


Când mi-e dor de tine, oare ce am să fac?!
Întreb  vântul şi ploaia, gerul, ninsoarea
Cum e la tine,
Cu dor am să-ţi scriu…

Sărut amintirea,
Păstrez fericirea
Clipelor târzii… -

Clipe de taină,
Arome de toamnă
Târzii…

Când mi-e dor de tine, oare ce am să fac?!
Scrutez depărtarea, apropii muntele, marea
Şi-n dimineţi te voi găsi:
Adânc binecuvântat de dor, de poezii…

Cum e la tine, sus?
Un nefiresc? Un neapus?...

(Mi-a fost un dor nebun, astăzi, de tatăl meu, de ANA...Şi-n haosul tristeţii, am scrijelit aceste umile versuri... :( ... )

miercuri, 8 octombrie 2014

DIN CURRICULUM VITAE

Nicoleta Enculescu - Master la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București, specializarea Comunicare și comuniune eclesială în spațiul ortodox eclezial,
- Licențiată în Filologie, specializarea Română - Franceză, promoția 1999 (medie examen licență: 8,25);
- Studii Aprofundate de Etnologie si Folclor, Universitatea de Stat Bucuresti, Facultatea de Litere, promotia 2002 (medie examen disertație: 10,00);
- Licențiată în Teologie Ortodoxă, specializarea Didactică, Facultatea de Teologie Ortdoxă ”Justinian Patriarhul” - București, promoția iunie 2012 (medie examen licență: 8,62);

- http://www.flacaraarzand.blogspot.com,
- http://biserica_parohiala_costesti.crestinortodox.ro ,
- http://biserica_sacaturi.crestinortodox.ro ,
- http://scoli.didactic.ro/scoala_ferigile_cu_clasele_i_viii_costesti ,
- Ortodoxia Tinerilor:
a) http://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-biserica/nasterea-domnului-craciunul/multi-ani.html
b) http://www.ortodoxiatinerilor.ro/arta-cultura-si-umor/-o-seara-ce-nu-o-voi-uita-prea-curand.html
c) http://www.ortodoxiatinerilor.ro/

iubirea/special/18399-oameni-locuri-intalmplari-ce-ti-misca-sufletul.html#comment-22394

- Diverse:

a) http://www.ziarullumina.ro/interviu/ajutorarea-semenilor-prin-intoarcerea-la-traditii

b) http://www.ziarullumina.ro/documentar/sfintii-imparati-constantin-si-elena-traditia-poporului-roman 

c) http//www.ziarullumina.ro/reportaj/marele-pedagog-are-planul-lui-cu-fiecare-dintre-noi - nr. nou de telefon: 0746.398.753

d) http://www.crestinortodox.ro/credinta/sfanta-cruce-traditia-poporului-roman-141885.html

 

CURRICULUM VITAE - pe scurt

 
Nicoleta Enculescu
42 ani, BUCURESTI, Sector 3
Data nașterii: 1972-08-12
Mobil: 0746.398.753
Email: enculescunicoleta@yahoo.com 

Obiectiv: profesor, redactor, realizator programe tv, moderator tv, jurnalist
Experienta: profesor calificat de limba și literatura română; profesor calificat de limba și literatura franceză, Liceul Particular nr.1 ”Octav Onicescu – Mihoc”, sector 1, București; Liceul Teoretic ”Octav Onicescu”, sector 4, București; Grupul Școlar de Chimie ”Nenițescu”, sector 3, București; Grupul Școlar ”Petre Poni”, sector 6, București, BUCURESTI (Full time)
- predarea și evaluarea cunoștințelor de limba și literatura română și de limba franceză

profesor calificat de limba și literatura română, Școlile generale nr.116, 112, 149, 95, 81, 311, BUCURESTI (Full time)
- predarea și evaluarea cunoștințelor de limba și literatura română

corector carte, Editura ”Niculescu”, BUCURESTI (Part time)
- corector carte de limba germană

- dactilografă, U.M. 02587 – București, BUCURESTI (Full time)
-  
- dactilografă, U.M. 02608 ”A” București, BUCURESTI (Full time)


Studii
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” , Universitatea de Stat BUCURESTI
2009 - 2012
specializarea Teologie Ortodoxă – Didactică
- medie examen de licență: 8,62


Facultatea de Litere București ,  Universitatea de Stat BUCURESTI
Master / Studii postuniversitare, Filologie
2001 – 2002
Studii Aprofundate de Etnologie și Folclor
- notă disertație: 10,00
- medie generală: 10,00


Facultatea de Filologie București , Universitatea ”Hyperion” BUCURESTI
1994 - 1999
specializarea Română - Franceză
- medie examen de licență: 8,25


Competențe și abilități sociale:
- capacitate de relaţionare;
- abilitate în relaţiile interumane;
- abilitatea de a lucra în echipă;
- abilitatea de a lucra în medii multiculturale;
- adaptabilitate în faţa unor situaţii noi.


 Competențe și aptitudini organizatorice:
-abilităţi în planificarea activităţii;
- abilităţi de analiză şi sinteză;
- abilităţi în aplicarea şi respectarea regurilor;
- bun organizator al sistemului informaţional, al contactelor necesare (întâlniri de lucru,
conferinţe);
- capacitate de gestionare corectă a timpului de realizare a unei sarcini.

Competențe și aptitudini artistice:
- Premii I și Mențiuni pentru poezii și eseuri, în țară și străinătate (Franța), obținute în preioada 2000 – 2014;
- coordonator al volumului "Aripă de Înger", apărut la Editura "Universitară", în iunie 2009, cuprinzând cele mai frumoase poezii şi compuneri ale elevilor claselor a V-a C, a VI-a A şi
a VII-a C – Şcoala cu clasele I – VIII nr.81, sector 3, Bucureşti;
- autoarea volumului de versuri FLACĂRĂ ARZÂND, apărut la Editura "Universitară", în decembrie 2009;
- participantă la Simpozioane Naţionale şi cu participare Internaţională, organizate cu aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu
diverse inspectorate şcolare judeţene şi ale Municipiului Bucureşti, precum şi cu
instituţii de învăţământ liceal şi gimnazial;
- Premiul I la Concursul Național ”Cărticica mea de suflet”, ediția a V-a, 2011 (POEZIE);
-Premiul de Excelență, obținut în urma participării la Concursul Național de
Toacă de la Măldărești, județul Vâlcea, în 9 septembrie 2011;
- Premiul I la Concursul Național ”Cărticica mea de suflet”, ediția a VI-a, 2012
(ESEU).
- Premiul Special al Juriului, obținut în urma participării la Concursul Național Literar ”Florile Govorei”, ediția 16-17 august 2014;
- articole și poezii apărute în ziare, săptămânale și reviste, precum: ”Observatorul Militar”, ”La Datorie”, ”Opinia Națională”, ”Metrobus”, ASTO, ”Lumea Credinței”, ”Lumea Monahilor”;

Competențe și aptitudini de utilizare a calculatorului: nivel avansat.

OBSERVAȚIE: persoană cu gradul III de invaliditate și grad de handicap locomotor,
dobândite în urma unui accident suferit în aprilie 1998
 
- curs de dactilografie și secretariat (1991), cu diplomă (Casa Centrală a Armatei București);
- curs de inițiere în utilizarea P.C.-urilor (1995), cu diplomă (Casa Centrală a Armatei București);
- curs AEL (2005), cu adeverință (Școala gimnazială nr.112, sector 3, București);
- refacerea modulului psihopedagogic (Nivelul I + Nivelul al Ii-lea), în cadrul Departamentului pentru Pregătirea  Personalului Didactic, al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Bucureşti (an
universitar 2008-2009);
- curs DIDACTICA NOVA (anul școlar 2008 – 2009) - în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, al Facultății de Psihologie și Științele Educației;
- curs de INOVAŢIE ÎN DIDACTICĂ, organizat şi susţinut de Giftededu.org şi Inspectoratul  Şcolar al sectorului 6 – Bucureşti (29 august – 2 septembrie 2011).

vineri, 3 octombrie 2014



UN SUFLET DRAG, UN ÎNGER PE PĂMÂNT: ANA PREDOIU-IOVAN




       A fost, în lungul șir al anilor și-al celor ce împrăștiau mireasma bucuriilor harice în suflet, ANA. Ana Predoiu-Iovan. Pe Ana am întâlnit-o – o, minune! – pe site-ul de socializare cel mai cunoscut la noi în țară: FACEBOOK. A fost, mai întâi, o întâlnire a sufletelor noastre. O întâlnire care, deși virtuală, ne-a unit puternic, noi devenind, în scurt timp, ”suflete-pereche”. Mai apoi, am cunoscut-o în… realitate: deși firavă, extrem de ambițioasă; deși blândă, impresionant de energică. O energie pe care o transmitea și celor din jur. Când o vedeai, știai că totul se poate, dacă vrei, dacă-ți dorești cu ardoare și lupți, cu toată ființa, pentru un ideal, pentru ceva sau cineva.
       S-a născut acolo unde legenda își dă mâna cu Îngerii și Sfinții, unde îți poți regăsi etern liniștea, pacea sufletească, unde îți poți ”reîncărca bateriile” și a o lua mai departe: Costești. Comuna Costești, a județului Vâlcea.
       Situată în NE Olteniei, la poalele Munților Căpățânii, brăzdată de râurile paralele Bistrița și Costești, comuna se impune prin apele sale minerale, iodate, prin cariera de nisip și trovanții de diferite dimensiuni, unici în lume, formați în decurs de peste zece milioane de ani – aflată la S, în Dealul Costeștilor –. Cu aceștia (trovanții), s-a amenajat un muzeu în aer liber: MUZEUL TROVANȚILOR.
      
       AICI, fiecare loc, fiecare om își are povestea sa, devenind, peste ani, legendă; poveste ce vine din vechime și merge, de mână cu prezentul, în viitor. AICI, totul pare un basm, devenit realitate: cu şcoli împărăteşti, cu obiceiuri şi tradiţii minunate, cu frumoase costume populare, care îi fac pe purtătorii lor să semene cu prinţi şi prinţese… O legendă va deveni sau este chiar ANA PREDOIU-IOVAN
       …”Poate vom mai fi
       Și după ce vom muri...
       Vom fi flori în pomi
       Sau lumină în sori...

       Vom fi vânt pe pământ
       Sau flăcări arzând…
       Sigur vom mai fi
       Pe pământ iar COPII...

       Și în tot ce este frumos
       Noi vom mai fi de folos...
       În apele curgătoare,
       În stele, lună sau soare...

       Poate vom fi lumină în noapte,
       Călăuze spre galaxii depărtate,
       Sau poate vom veni iar pe pământ
       Din pântecul mamei cel sfânt”.
                            (Ștefan Rachieru)

LEGENDA COSTEȘTIULUI


       Legenda Costeștiului sună așa:
       Trei frați fost-au aievea, cândva -
       Costea, Bărbat și Dobre numele lor erau,
       Ținuturi noi și mândre-ntemeiau,

       La poale de munte,
       Cu vii, păduri și lanuri multe,
       Cu ape repezi, de cristal,
       Tămăduitoare și pline de har.

       În timpul ce-a trecut,
       Barbu Craioveanu-a vrut
       Multă mântuire pentru-acest ținut.

       Rugându-se neîncetat,
       Slavă Preasfintei Treimi a ridicat.
       Domnul pe el bine l-a cuvântat
       Să aducă-n sat
       Sfinte moaște de cinstire,
       La a sa zidire,
       Falnica-i Mănăstire -

       Bistrița - cea renumită,
       Bistrița - multcăutată,
       Bistrița - Cetate-Olteană,
       Bistrița cea vâlceană.

       Povestea-n continuare spune-așa:
       Grigorie Sfântul și el dorea
       Bună cumpărarea sa.




       Astfel ușor el s-a lăsat
       Pe talerul cântarului -
       Bucurie Banului.

       Din Decapolia fu adus,
       Spre închinare a fost pus,
       Grabnic ajutător el s-a aflat,
       Vindecător preaminunat.

       În suflete, speranță, tuturor a dat,
       Lumină - ochiului cel întinat.


       Vedea bunătatea în fiecare din noi, ea însăși fiind plină de o imensă bunătate. Iubea tot ce o înconjura: viața cu frumusețile-i nepieritoare, tradiționalul și firescul, utilul și bunul. Iubea tot! Inima sa era plină de iubire! Iubire ce o împărțea, fără tăgadă, necondiționat, oricui. Era plină de iubire, iubire ce-o înnobila oricând. Iubirea ei e inconfundabilă și de neegalat… Ea însăși o lecție de iubire.
       Dăruia, oricui, bunătate din bunătatea sufletului său. Era un prieten adevărat, desăvârșit, încurajând, admirând, sprijinind. Când îți întindea o mână, puteai fi sigur că este mâna acelui prieten pe care te poți baza, acel prieten special, la care nu puteai renunța nicicând. Ne purta pe toți în sufletul său senin, pe toți, fără niciun fel de regret.
       Ce erau prietenii pentru ea? Erau acei oameni pe care nu-i poți uita, în veci! Nici noi nu te vom putea uita, suflet bun!
       Iubea enorm de mult copiii, care o considerau o adevărată MAMĂ a sufletelor lor chinuite, părăsite. Îi plăcea să le aducă mângâieri și zâmbete pe chip, îi purta în gând chiar și pe patul de spital… Se străduia să le dăruiască întotdeauna copiilor câte o amintire frumoasă, să le aducă surâsul pe chip, pe unii chiar reușise să îi promoveze, fiind tare mândră de ei.


TAINICUL TAINIC CUVÂNT



       Tainic,
       sufletul se-nalță către Ceruri,
       tinzându-și aripile-n zbor lin
       spre Infinit, spre-nalt, sublim...

       Tainic,
       sufletu-și flutură-n vânt
       dorirea,
       preamărirea,
       multiubirea
       Fiului-Cuvânt,
       a Duhului cel Sfânt...

       Tainic,
       sufletul visează,
       lăcrimează
       și iubește,
       înflorește
       -n dragostea Unuia Născut...

       Tainic,
       sufletul tânjește
       la clipa de patimi dezrobirii,
       de păcate curățirii,
       de neprihănit,
       senin
       și diafan
       LEGĂMÂNT...

       Când vom fi ascultat și ne vom fi împropriat Tainicul tainic Cuvânt, atunci fi-va-ne urcușul către Împărăția Cerurilor un adânc de binecuvântări, în revărsări de har peste har, de la Izvorul celui de Viață dătător!

       …A trăit în lumină, răspândid, în juru-i, lumină.
       A fost un prieten adevărat, pentru toată lumea! Când lega prietenii, o făcea pentru veșnicie; erau prietenii trainice, frumoase, care-ți odihneau sufletul. Și pentru mine a fost la fel!
      


DORINȚĂ…


       Cu brațe părintești să mă cuprinzi
       Și-n triste dimineți să-mi vinzi
       Iluzii, povestiri, povești,
       În joacă să-mi trimiți doar bune vești...

       Cu brațe părintești să m-ocrotești
       Și-n ceas de sear-adâncă, mohorâtă,
       Să-mi fii aproape, stea și lună,
       Să mă răsfeți, să îmi zâmbești...

       Cu brațe părintești să mă iubești
       Și-n clipe de nesigur pas ori răzvrătire
       Să îmi redai adevăratul drum – clipire,
       Să nu mă uiți, să îmi zâmbești...

       Cu brațe tari și părintești
       Să mă primești, să mă hrănești
       Și-n clipe de tristeți răvășitoare
       Să mă înalți pe-o rază albă, rază-soare...

       A existat frumos, punând suflet în tot ce făcea, ajutându-și semenii ba cu câte o vorbă bună, cu un sfat, o încurajare, ori chiar financiar, le dăruia, tuturor, fără discriminare, din preaplinul sufletului său, se dăruia pe sine, până la jertfelnicie. A trăit pentru noi, prin noi, nu pentru sine. Deși știa că o boală necruțătoare îi macină trupul firav, nu a vrut să supere pe nimeni cu problemele sale mult prea grave, ci a mers înainte, nerenunțând la proiectele sale, la planurile de viitor. Așa a pus bazele Muzeului Asociației ”Autentic Românesc”, a cărei președintă era, un muzeu al tradițiilor și meșteșugurilor populare specifice zonei Costești-Horezu, așa a sprijinit apariția CD-ului cu înregistrarea dansurilor populare ale Ansamblului ”Floricica” din Costeștii Vâlcii, ansamblul său de suflet[1]

       Era mândră nu de ea, ci de cei din jurul său, de realizările acestora, de victoriile lor, concretizate în vreun Premiu primit, într-o expoziție cu sau fără vânzare, într-o lansare de carte. Primise multe Premii și distincții chiar ea, dar nu se lăuda cu ele, nu-i plăcea să se laude!... O lecție de smerenie… De seninătate și smerenie...
       Avea privirea blândă și calmă, ochii mari, căprui, surâzători, iar zâmbetul…, zâmbetul îi încununa mereu chipu-i gingaș, ca semn al biruinței, căci reușea în tot ce întreprindea. Doar lupta cu VIAȚA a fost prea dură pentru ea, deși o respecta: "Binecuvântată fie această zi, fie ca eu să o fac specială în vreun fel. Binecuvântată fie viața mea, fie ca eu să o tratez cu dragoste și grijă (…) Binecuvântată fie natura, fie ca eu să îi observ frumusețea și minunățiile. Binecuvântat fie Adevărul, fie ca el să-mi fie mereu cel mai bun prieten" (Charlotte Davis Kasl).
       Știa să se bucure de orice, pentru orice lucru, oricât de mic sau neînsemnat ar fi fost el. Numai ea știa valoarea tuturor lucrurilor, numai ea știa să aprecieze și să se bucure de tot ce era împrejurul său, de la firul de iarbă la ceramica de Horezu sau țesăturile oltenești, costumele populare, picturile și adevăratele opere de artă realizate de cunoscuții săi ori de străini.
       Era conștientă și ne învăța și pe noi că ”multe lucruri minunate există, dar nimic nu-i mai minunat decât omul” (Sofocle), îndemnându-ne, totodată, să facem ceva, ”oricât de neînsemnat, pentru ca oamenii din jur să devină mai fericiți, mai puternici, mai încrezători și mai buni”, căci aceasta – spunea ea – ”este cea mai mare ambiție, cea mai înălțătoare speranță, ce poate însufleți o ființă umană”. Sau că ”toate vin din înțelepciune și bunătate”.
       Era motorul tuturor lucrurilor, acel ceva care punea în mișcare orice lucru bine făcut. Așa a fost și cu Sărbătoarea Recoltei, din 12 octombrie 2013. Întrucât – după cum afirma chiar ea, cândva – ”proiectele frumoase întotdeauna se realizează. Curaj să avem! Curaj!”. Conștientă că salvarea zonei stă în agricultură și în turismul rural, a reușit să adune atunci o mână de oameni pricepuți, gospodari, care i-au înțeles mesajul și au purces la etalarea roadelor pământului lor, precum și a altor multor bunătăți, când Toamna, cea de-a patra fiică a mărețului An, cu poala-i lungă-i rochii, vrăjea, înmiresmând natura cu aromele dulceților și ale compoturilor, ale salatelor și zacuscăi cu bujori în obrăjori…
       Gavanoasele cu dulcețuri sau gemuri, aranjamentele de legume frumos sortate în salate și zacuscă, așezate în brațele de sticlă ale borcanelor strălucind în lumina aurie a ultimelor raze jucăușe de soare, ce încălzeau pământul întristat de trecerea verii, stăteau aliniate, pregătite parcă de startul pentru un veritabil maraton…


PREȘEDINTA ASOCIAȚIEI ”AUTENTIC ROMÂNESC”



       Ca președintă a Asociației ”Autentic Românesc”, a stat alături de copiii și de bătrânii din azile, a promovat și a sprijinit atât ansamblurile folclorice, cât și numeroși artiști valoroși din zonă, necunoscuți însă publicului larg, a promovat turismul rural, valorile spirituale și populare românești.
       A cultivat spiritul de întrajutorare al semenilor, de voluntariat.
       A demarat înființarea unui ansamblu artistic la Casa de copii din Băbeni, nepregetând să organizeze o licitație a brazilor de Crăciun, în luna decembrie a anului 2013, pentru a le putea cumpăra micuților de-acolo costume populare. Numele ansamblului – spunea Ana, într-un interviu ce mi l-a acordat în luna mai a acestui an, 2014[2]  – este ”Ghiocelul”, întrucât, precum florile gingașe, pure și delicate, ce își înalță mereu frunțile spre cer, prin omăt, tot așa le dorea ca și ei să răzbată prin viață.
       Pentru a putea ajuta mai mult, a hotărât trecerea Asociației pe dublu scop lucrativ, în frumoasa bucătărie lucrându-se la foc continuu. Și rezultatele nu au întârziat să apară: produse BIO, constând în gemuri, dulcețuri, siropuri și alte multe bunătăți[3].
       Era ca un magnet Ana, atrăgând multă lume de partea sa, tot timpul mulțumindu-i, prin ceea ce făcea, pe cei din jurul său.
       Ca proiect de viitor, se gândea la culegerea și publicarea, într-o broșură, a unor rețete ale bătrânilor, care să vină în sprijinul păstrării sănătății, fiind convinsă de necesitatea întoarcerii la natură, deoarece – afirma în interviu – ”Dumnezeu ne-a dăruit natura ca medicament, spre vindecare”. Își dorea – din tot sufletul - să fie îmbrățișată cu credință și să învețe cum să-L iubească pe Dumnezeu. I s-a împlinit dorirea? Nu i s-a împlinit? – aceasta nu o vom ști nicicând...

       Mlădița cea bună
       Domnul cu Dreapta Sa a sădit-o
       Și-mbelșugat cu roade a blagoslovit-o,

       Ca azi și în vecie
       Bineplăcută Lui și semenilor să fie!...

       Mlădița cea bună
       Domnul cu Dreapta Sa a răsădit-o
       În pământ curat, cu dor a gătit-o,

       Ca azi și în vecie
       Lumii dor de bucurie
       Și lumină să îi fie!...

       Mlădița bună fiind,
       Visul neprihănit vestind,
       Un colț de Rai dăruiește-i, Părinte,
       La Dreapta Ta așaz-o, Sfinte!

       A ars precum o lumânare, drept, nemistuind, ducând lupta cea grea cu demnitate! Nu a dat înapoi, nu s-a plâns, ci, plină de speranță, a CREZUT! A NĂDĂJDUIT! Pe fiecare ne-a fericit cu prezența și ajutorul său, de la mic, la mare! Visul ei, dorințele să nu i le uităm, exemplul să i-l urmăm! Ana, suflet de înger bun, odihnește-te în pace!

       ”Nu plângeti de cei care mor,
       Nu stricați bucuria lor...
       Și-au luat bilet doar de dus,
       Ne vor privi mereu doar de SUS ...

       În vise vor veni uneori,
       Presărând în suflet fiori.
       Ne vor veghea ca un sfânt,
       Să nu mai greșim pe pământ...

       Ne dorim să se-ntoarcă-napoi...
       <Vor rămâne amintiri pentru noi >
       În tabloul învechit din perete
       Și în suflet cu mii de regrete

       Că n-am făcut mai mult pentru ei,
       Că am fost câteodată... mișei...,
       Că n-am înțeles suferinîa lor,
       Că i-am uitat uneori prea ușor...

       Va veni o zi când și noi vom pleca
       Să trăim departe,-ntr-o STEA...
       Secretul morții se va sfârsi
       Când și noi vom privi din CER la cei vii!

       DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE, ANA!”
                                          (Ștefan Rachieru)





PRIETENII ANEI



Ce spun prietenii săi? Iată ce scrie Gabriela Dăscălete:

       Mă intreabă dinlăuntru amintirile
       Ce am să fac acum, dac-ai plecat?!...
       O lacrimă imi arde rău obrazul,
       O rugăciune doar m-ajută azi să rabd, să tac.

       Reconstruiesc din amintiri un templu
       În care veșnic vreau ca să rămâi,
       Povestea mea și tristă, și frumoasă,
       Din cerul tău, arar, ce faci să vii să-mi spui!

       Tu, draga mea, te-ai îmbrăcat în Înger
       Și de tot ce-a fost durere și-ntristare ai scăpat
       Și, împăcată, ai plecat la TATĂL tău CERESC,
       Cu binele, frumosul pe care, ca daruri, pentru oameni ai lăsat.

       O lacrimă, o amintire, o rugăciune -
       Aceasta este tot ce mi-a rămas,
       Copil curat și bun, du-te cu bine,
       Căci tu vei fi mereu de neuitat.

       Am să privesc din când în când la stele,
       Printre lumini și străluciri divine să te regăsesc,
       Eu am să cânt, așa cum ți-am promis,
       Și am să scriu cât de mult iubesc!
                                        (16.08.2014)

          Și tot ea, la Parastasul de 40 de zile:
       Au trecut 40 de zile de când Ana, buna și draga mea prietenă, a plecat la cele veșnice. Toată noaptea m-am visat cu ea. Practic, este pentru a doua oară când îmi apare în vis. Și prima dată, și acum era foarte veselă și luminată la chip. Acum mi-a spus, printre altele, să nu mai plângem, căci nu a murit!...
       Simt că trebuie să relatez cum am cunoscut-o eu pe Ana. Voi începe cu câteva versuri:
          Suflet drag,  ne-ai părăsit deodată,
          Lăsându-ne durere în inimi, și suspin;
          Te plângem toți, deși știm că "ACASĂ"
          Nu-i locul unde ne naștem,
          Ci acela de unde venim…
       Colaborarea mea cu Ana Predoiu-Iovan a început în urmă cu fix 6 ani, după ce a fost tipărit primul meu volum, LACRIMI  ÎNSÂNGERATE. A venit cu propunerea de a-i da voie să facă lansarea cărții mele, ceea ce s-a dovedit că nu era doar o întâmplare apariția acestui volum. Practic, pentru mine, Ana a fost trimisul Domnului spre o colaborare benefică multor suflete aflate în dificultăți și suferinți... Evenimentul a fost finanțat și coordonat de ea însăși, cu dragoste și dăruire, cum nu mi-a mai fost dat să văd până atunci. Prin intermediul și dorința ei de a face această lansare, foarte multe persoane s-au bucurat și au trăit împreună cu noi momente unice. Dumnezeu a trimis-o pe Ana în viața mea tocmai pentru a mă reintroduce, după ani de suferință și îndelungă tăcere, în mijlocul oamenilor, doar că de această dată într-o formulă cu totul și cu totul nouă. Ana s-a alăturat, din proprie inițiativă, cu toată dragostea ei, suferinței mele interioare și dorinței de socializare, tocmai pentru a putea, împreună, să punem în practică ideile și proiectele noastre spre folosul celor marginalizati de societate.
       Ana a fost un mare dar de la Dumnezeu pentru foarte mulți, inclusiv pentru mine. A știut cum să mă susțină moral, fizic și psihic și m-a înțeles, peste așteptările mele.   
       Prietenia care s-a format între noi nu este ceva care poate fi găsit așa, la colț de stradă, nu se cumpără și nu se vinde în vreun fel. Astfel de legături sufletești se formează doar în condițiile în care iubirea adevărată domină persoana. Practic, Dumnezeu conectează iubirea la iubire fără rezereve, indiferent de distanță,timp sau spațiu!
       Nu îmi permit să vorbesc despre ea ca și persoană, ci doar vreau - și mă simt datoare - să amintesc despre calificativele ei în ceea ce privește dăruirea și iubirea față de aproapele. Ana a fost precum un dozator plin cu iubire, din care puteai să îți potolești setea la orice oră din zi și din noapte. Nu cerea nimic pentru sine, ci mereu era dispusă pentru a da totul. Atentă, caldă, zâmbitoare, senină, profundă, activă, aparent – repet: aparent - puternică și inventivă în orice fel de situație-limită. Chiar dacă era complet epuizată – deși încercam, deseori, să o conving că este prea mult pentru ea -, nu era deloc predispusă spre abandon, deși simțea că îi este foarte greu. A fost un contabil care se ghida mereu după ceea ce îi spunea inima, nu după profit, în mare parte pierderile sau greșelile care se făceau uneori inevitabil în echipă. Era de o generozitate maximă. Nu se considera șef și nu profita de pe urma nimănui. Respecta dorințele fiecărei persoane în parte. Nu trăda, nu spunea ce vedea, ce auzea negativ!...
       Între noi a existat o colaboare prin susținere reciprocă, pozitivă, bazată pe respect, încredere și dăruire până la sacrificiu. Era conștientă de faptul că în viață suntem, de cele mai multe ori, direct responsabili unii față de alții.
       A făcut parte dintre oamenii pentru care IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE APROAPELE este SENSUL VIEȚII LOR, APA ȘI AERUL PE CARE ÎL RESPIRĂ!...
       Ana a strâns în jurul ei persoane cu același potențial, cu calități umane similare, tocmai în scopul de a înmulți iubirea și pentru a face posibilă introducerea în societate a multor persoane aflate în neputință. Făcea acest lucru prin mai multe moduri: evenimente cultural-artistice la nivel de oraș și comune învecinate, expoziții diverse, schimburi de experiență cu artiști și meșteri din alte zone ale țării și din străinătate. Satisfacția ei cea mai mare era atunci când vedea pe chipurile tuturor zâmbete, bucurie și împlinire sufletească. Avea răbdare și era interesată în profunzime să le asculte tuturor celor cu prombleme mari poveștile vieților lor, trecutul și prezentul. Se dedica în întregime - din păcate, până la epuizare fizică de maximă intensitate - pentru a-și duce la final proiectele de binefacere și punere în valoare a tradiției și meșteșugului popular din orașul Horezu.
       Cum a fost viata Anei? Cu împliniri și dezamăgiri, numai Bunul Dumnezeu cunoaște cu adevărat. Îmi amintesc acum cuvintele pline de eroism și modestie ale Sfântului Constantin Brâncoveanu, și anume: "De am fost bun sau rău la Domnie, / Dumnezeu singur o știe! / De am fost mare pe pământ, / Cată acum de vezi ce sunt!". Aceste cuvinte sunt valabile pentru oricare dintre noi, indiferent de prezența fizică și de statutul social. Fiecare om în parte este o taină. Adevăratul ei sacrificiu pe scena vieții va rămâne o mare taină, numai de ea știută. Traseul ei existențial, cu încercări de tot felul, apoi boala, în fața căreia a rămas infinit de mică, iar în final biruită, a arătat
 totuși că a rămas o mare luptătoare, până la capăt. După greaua ei suferință, a avut o moarte frumoasă, în liniște și foarte discret. În urmă cu trei ani, a amintit – într-una din discuțiile noastre - că presimte că va muri foarte tânără! O spunea cu zâmbetul pe buze și nu se temea de asta, ci avea doar dorința de a muri făcând bine! Și s-a ținut de cuvânt!...
       A lăsat în urma ei foarte multe suflete îndurerate și un gol imens, însă vor rămâne amintirile și rezervele de iubire pe care le-a lăsat în urma sa.
       Îți mulțumesc, Ana, pentru momentele noastre unice, pentru prietenie, pentru iubire și experiențele pe care le-am avut împreună, așa, cu împliniri și dezamăgiri, dar sublime și de neuitat! Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet drag!


Lelioara Avramescu – 18.08.2014
       Am cunoscut-o pe Ana doar virtual, dar vorbeam cu ea ca și cum ne-am fi cunoscut de o viață. Îmi urmărea postările și se bucura împreună cu mine de toate strădaniile mele. În duminica de după Sfintele Paști, în Duminica Tomii, anul acesta, m-a invitat la Horezu, spunându-mi așa : ”Vă aștept cu drag, casa noastră vă stă la dispoziție, vino și o să vezi că-ți aducem noroc, vino cu câte persoane dorești”. Era momentul când îmi spusese să nu renunț niciodată la pictura naivă și mă invitase să merg acolo de zilele localității. Nu am să-mi iert niciodată greșeala de a fi refuzat invitația ei. M-am temut să nu deranjez, îmi doream să ajung acolo cu câte un dar pictat pentru prietenii săi și mi-am spus, în sine-mi, că voi merge acolo în vară. Ultimele ei cuvinte către mine sună cam așa: ”Nu renunța la vise, toți trecem printr-o perioadă de mari transformări spirituale!”. A fost ultimul ei mesaj către mine, iar apoi a urmat tăcerea. O tăcere care m-a îngrijorat, crezând că am supărat-o cu ceva, dar nu! Am înțeles acum că ea nu se putea supăra, ea iubea sincer și necondiționat oamenii.
       Dragii mei, dacă Ana tace acum, o face doar ca să ne dea nouă posibilitatea să vorbim despre visele ei, despre faptele, vorbele și gândurile ei.
       Vă doresc tuturor să nu renunțați la vise și la proiectele pe care Ana și le dorea împlinite. Datorită ei, vă consider și pe voi prietenii mei. Sunt convinsă că un Om ca ea avea drept prieteni doar oameni frumoși sufletește! Pâna voi ajunge acolo, vă rog să lăsați și în numele meu o floare în locul unde ea se odihnește acum.

Ionela Maria Lăzărescu – 16.08.2014
       Te-ai stins puțin câte puțin sub privirile neputincioase ale tuturor, plecând prea devreme dintre noi! Vei rămâne în amintirea noastră ca fiind un om deosebit, cu suflet mare! Dumnezeu să îți vegheze somnul de veci!


Prietenii din Bran – 16.08.2014
       Oare de ce? De ce Ana? Ne-a fost mamă pentru mulți… .Zâmbetul ei pătrunzător nu spunea că va dispărea aşa de rapid, ca o vijelie care se ravarsă peste pământ, îşi ia tributul şi pleacă... Aşa, Cel de Sus ne-a luat sufletul bun de lângă noi…
       Stau şi mă gândesc… oare copilaşii aceia pe care i-a ajutat Ana, cei de lângă Mănăstirea Bistriţa, care erau ca un "scai" pe lângă acest suflet drag, ce vor spune atunci când vor afla că dânsa nu mai există? Îmi este groază… Toţi cei care am cunoscut-o, din Bran, suntem bulversaţi… Bănuiesc că şi ceilalţi, din ţară şi din afara ei…
       Te iubim, Ana Predoiu-Iovan!... Și de acolo, unde te-ai dus, să ne veghezi exact aşa cum ai ştiut să faci aici, pe pământ…
       Dumnezeu să te odihnească în pace!


Maria Diana Popescu
       Dumnezeu mi-a dăruit un Înger... Ieri, de ziua mea (16 august), a căzut o stea și s-a născut un Înger…, un Înger păzitor pentru noi toți, cei care am iubit-o pe Ana. FII ÎN PACE, DRAGA MEA PRIETENĂ, DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ! Rămâi în inimile noastre, ne rugăm pentru sufletul tău și ai merita o medalie de la noi toti, cei ce am fost binecuvântați a te cunoaște!

Laura Craioveanu – 16.08.2014
       A fost frumoasă, a fost bună, a fost Îngerul multora din jurul ei... A fost iubită, a fost respectată, a fost lăudată, pentru că era motorul a tot ceea ce se întâmpla bun în jurul ei. Ea venea cu idei, ea venea cu soluții, oamenii o urmau și o ajutau necondiționat, așa cum îi ajuta și ea pe ei. Nu trebuia să ceară, venea doar și îți punea mâna pe braț, zâmbindu-ți încurajator și credeai în ea și în puterea ei de a schimba lumea. Și destine.
       A fost un suflet cum rar îți este dat să întâlnești și uneori cuvintele sunt de prisos în încercarea de a o descrie. Era frumoasă, era bună și era un Înger. Asta este tot ce vă pot spune despre Ana..
        Mâine voi fi cea mai tristă ființă de pe Pământ, pentru că Cineva, acolo, Sus, a decis că are nevoie de ea și eu nu pot fi de acord cu asta. Era prea tânără, prea frumoasă și prea plină de viață, de proiecte, de idei și de... iubire. Sunt atât de puține persoane care respiră și transpiră iubire în jur, încat, atunci când pierzi un astfel de suflet, te uiți imprejur și aștepti să îl regăsești, te rogi să îl găsești în altcineva, da...
       Mă rog pentru sufletul Anei și sper că Dumnezeu o va fi transformat deja în Înger. Al meu, al tău, al oricui are nevoie de o mână caldă pe braț, care să-i dea forța de a merge mai departe și a îndeplini lucruri mari, chiar și când crede că nu ar fi în stare de așa ceva…
       Dumnezeu să te odihnească în pace, iubită prietenă!


Mioara Văduva – 25.09.2014
       Purtam în suflet același vis: să dăm tuturor celor pe care îi întâlneam soluții și speranța că totul va fi bine. Eram ca niște lumânări aprinse și atunci când ne întâlneam cu o persoană cu lumânarea stinsă în suflet, îi dădeam lumină și, împreună, luminam fără să ne scadă nouă lumina, însă cu mulțumirea în suflet că am dăruit o bucurie.
       Ana era mereu veselă, caldă, o păpușă cu inima mare. Totdeauna găsea soluții la probleme și dorea, cu toată puterea, să ducă la final tot ceea ce-și propunea, indiferent ce provocări sau obstacole se iveau. Era oriunde aveai nevoie de ea, era sprijinul copiilor și al bătrânilor, era pansament de suflete.
       Doamne! Îmi lipsește!

Mihaela-Silvia Măgureanu – 02.10.2014
       Mai întâi am văzut un zâmbet uriaș!
       Cunoscând-o mai bine, am înțeles că zâmbetul era al unui om bun, ca pâinea caldă. Știam despre ea că ajuta un grup de copii de la Centrul "Pinocchio" din Băbeni. Fetița unei prietene, cu o voce foarte bună, a fost ajutată să-și scoată primul CD, meșterii populari din zona noastră au fost promovați, grupul "Steluțe brâncovene" din Horezu a fost promovat în țară și străinătate, Ansamblul "Floricica", din care și eu fac parte, a fost ajutat să participe la diverse festivaluri din țară.
       Omul acesta cu suflet bun, ca pâinea caldă, purta un nume frumos: Ana. Într-o seară, la repetițiile noastre, coordonatorul nostru, învățătoarea Floricica Mîndreci ne-a prezentat-o. Da, un zâmbet uriaș! Ana a început să ne spună cât ne admiră, cât e de încântată de costumele și programul nostru și că vrea, din tot sufletul, să ne ajute.
       Ana era o mână de om, dar zâmbetul acela uriaș și bun, încântarea cu care ea ne vorbea, ne-au subjugat imediat.
       Am văzut-o pe Ana, ruptă de oboseală, am văzut-o pe Ana ciupind dintr-un colț de pâine, am văzut-o pe Ana simțindu-se parcă vinovată că mânca așa, dar recunoscând: "-Nu am mâncat nimic!"... Și totuși, zâmbea!      Ana a mers alături de noi la București, unde am fost invitați, tot în urma demersurilor ei, la mai multe televiziuni, am mers împreună la Bran, la Valea Călugărească sau Vânju Mare, am mers la festivaluri din zona Vâlcii, printre care și "Florile Govorei" - festival cu tradiție, care se desfășoară anual în orașul Băile Govora.
       Da, Ana era mândră de noi!
       Am respectat-o și am iubit-o pe Ana. O vom iubi și respecta mereu, îi vom cinsti numele și sufletul ei bun. Ana va rămâne mereu lângă noi!
                           Mihaela-Silvia Măgureanu
                           Bibliotecară - Biblioteca Publica "G-ral Nicolae Ciobanu" din Costești – Vâlcea


PRIETENII NECUNOSCUȚI AI ANEI: ANAMARIA CENJA, BUCUREȘTI



       Dacă ar fi să întocmesc și eu un dosar de existențe, la fel ca în romanul lui Camil Petrescu, ar fi o muncă asiduă, pentru că doar așa, din afară, necunoscând această doamnă decât dintr-un interviu, tot sufletul mi-a fost invadat de impresii...  Impresii foarte vii, tulburătoare, ca niște flash-uri puternice, venite din inimile tuturor celor pe care i-am întâlnit, rude sau buni prieteni ai dânsei...

”Ana era omul care știa să facă ceva din nimic!... Avea o energie inepuizabilă...”
” Cine va mai fi lângă mine să mă încurajeze ?!... ” (spunea cineva întretăiat, printre suspine și lacrimi de durere...)
”A ajutat foarte mulți copii și oameni sărmani”...
”Ana voia să-i ajute pe artișii populari de aici, din țară. Ba chiar voia să-i învețe să facă și obiecte de artizanat apreciate în alte țări.”
” Era mereu un zâmbet...”

       Sunt doar câteva din impresiile care mi s-au perindat prin fața ochilor, aducând cu ele o lumină diafană, venită parcă din altă lume, care mi-a încălzit inima, deși nu am cunoscut-o...

       Îmi vor rămâne întipărite adânc în camera inimii și imagini din Muzeul pe care l-a înființat, parte din Asociația ”Autentic Românesc”, deoarece acolo sunt strânse, cu o vrednicie de etnolog și folclorist, obiecte de artă neaoș românească: costume populare specific oltenești, ceramică de Horezu, ba chiar și obiecte folosite de săteni în trecut în casele lor: vârtelniță, suveică, măsuțe de lemn încrustat cu modele tradiționale extrem de delicate, scăunele de lemn, copăițe și multe alte piese de mobilier vechi care mă duceau cu gândul în lumea mirifică a poveștilor lui Creangă.
       Nu am cunoscut-o, dar știu sigur că această doamnă a fost o româncă adevărată, așa cum ar trebui să fim cu toții.
       Încă mă bucur de ramurile de busuioc puse în amfore de lut, ca decor, în sala de muzeu; de tigvele de dovleac modelate în cele mai armonioase forme și folosite cândva la fabricarea țuicii; de micuțele borcănașe cu dulcețuri parfumate, pregătite chiar de mâna Anei. Dacă e adevărat că tot ce-i făcut de mâna cuiva este la fel de bun ca și persoana care le-a făcut, atunci pot să spun că Ana era cu adevărat un om minunat!...
       Pe lângă această cascadă de frumusețe a tot ce ține de sufletul românului, m-au impresionat și împletiturile realizate cu drag de mânuțele copiilor din zonă.
       Dacă aceste comori din muzeu o dovedesc pe Ana ca fiind un român deosebit, milostenia și generozitatea cu care ajuta copiii și bâtrânii, pe toți cei sărmani sau pe artiști, o arată ca fiind un adevărat și nobil creștin.
       Eu acum știu că ea e bine, fiindcă toate aceste fapte minunate sunt făcute de oamenii pe care Dumnezeu îi primește cu drag în lăcașurile Sale: ”Bine, slugă bună și credincioasă (...) intră întru bucuria Domnului Tău” (Matei 25, 21).
       Cum spunea un Părinte al Bisericii noastre, ”din veșnicie se văd altfel lucrurile. Dumnezeu îi ia mai repede la El pe cei buni. Noi, ăștia mai răi, trebuie să stăm mai mult pe pământ, ca să ne plătim păcatele.”....
       Dar durerea celor dragi ei m-a copleșit în așa măsură, încât mi-am pus în gând ca, de acum încolo, să-i port mereu în rugăciunile mele de zi cu zi, în rând cu toți cei aproapiați inimii mele, fie că-mi sunt rude după trup ori după duh...
               București, 28.09.2014
         


POVESTE DE DRAGOSTE, POVESTE DE VIS...



DOI PLOPI, PE STRADĂ...

 

       Doi plopi, pe stradă, străjuiau
       idei și sentimente,
       Tremurau
       cu crengi plecate la pământ,
       mireasma verilor trecute sărutând...

       Doi plopi, pe stradă, străjuiau
       tăcere, noapte și cuvinte
       prin alb și sur, abia rostite...

       Doi plopi, pe stradă, străjuiau
       iubiri cuminți,
       copii, părinți...

       Doi plopi, pe stradă, străjuiau
       eterna Viață,
       în anotimp prefață
       bucuriei de A FI...

       Se spune că viața se aseamănă cu o tablă de șah, cu alb și cu negru presărat în ea, cu bune și cu rele. Viața apare ca o eternă înlănțuire de carouri bicolore, contrastante. Fiecare om își joacă șansa lui, uneori chiar împotrivă-și… Viața? Se aseamănă cu o partidă de șah, cu un singur învingător și un singur învins...
       Ana a ajuns, în final, la zona de lumină a Vieții, pe treptele de aur ale existenței pământești, fiind răsplătită, pentru bunătatea și îndelungăiubirea sa față de cel nevoiaș, de semenul său, cu o dragoste imensă, pură, de nedescris... A visat la iubirea sa, a avut încredere în visul său, deși dezamăgirile și necazurile n-au ocolit-o chiar deloc... Dar... Două inimi au învins: a EI și-a LUI. A amândurora! Un vis!...
       Iubirea lor? Au crescut, în inimile lor, doar flori, cărora nu le-au rupt petalele, nu le-au închis drumul spre Soare, Aer, Speranță și Lumină! Din căușul palmelor lor și-au sorbit, reciproc, fericirea de a fi împreună ca un întreg imens și bun, rotund, deplin armonios, complet frumos...
       M-a impresionat mult ceea ce a mărturisit, la câteva clipe de la despărțirea de ea, cel ce i-a stat alături, zi de zi, fiind în stare să-și dea viața pentru a o salva: Călin Iovan, soțul său: ANA PREDOIU-IOVAN a fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în viață”. Este cel ce, ca nimeni altul, i-a stat alături mereu, încurajând-o, hrănind-o cu bun și frumos, înălțându-i privirile spre ”un albastru infinit”, ”imens și greu de strălucire”…; a știut să-i alunge tristețea din priviri, dăruindu-i amintiri de neuitat, speranță și puterea de a înainta, de a lupta. Ana știa că atâta timp cât soțul său se afla lângă ea, lupta îi devenea mai ușoară, mai simplu de dus; totul era o încântare…
       Îi unea un gând senin, în razele-i strălucitoare, o flacără ce a aprins, în suflete, un dor imens, un vis… Și Soarele, de-a pururi viu, a aruncat în ei Lumină diafană, scântei și glasuri de argint, poduri de stele, iubirea de a fi un tot, cu bucuria-nmiresmată a împlinirii sale…
       Și-au dăruit sfințenie din sfințenia sufletelor lor, și-au dăruit zâmbete din surâsul ochilor lor, și-au dăruit binecuvântate bucurii din binecuvântatele lor bucurii, s-au dăruit unul pe altul, unul altuia, mereu. Dragostea lor nu s-a stins, nu a pierit! S-a dus puțin să se odihnească. Se vor regăsi, cu siguranță, în Împărăția cea Cerească, suflet lângă suflet, dor și bucurii! Să învățăm, până atunci, o oră de iubire, din iubirea lor! Să le urmăm exemplul!




INSCRIPȚIE PE-O COAJĂ DE NUCĂ...

 

 

       Nuca,
       zgribulită de frig,
       aștepta...

       Soarele,
       la vânt zâmbind,
       razele-și legăna...

       Încet scrijelind
       pe-o nucă,
       furnica trecea...

       Greierele cânta,
       pe-o nucă decor
       scenă avea...

       Toamna de dor
       aprinde în inima mea
       lumină de Stea...

       Inscripție pe-o coajă de nucă,
       lumină de Stea,
       noapte adâncă...

       Lumină de Stea – așa a fost Ana! A strălucit pentru noi, scăldându-ne în razele bunătății sale, cuprinzându-ne, cu mic, cu mare, în sufletul său gingaș, diafan și pur… A existat pentru noi – o adevărată Școală a Vieții! A fost o lecție de iubire, de bunătate, de smerenie! O lecție de învingător! ”Dacă vrei, poți!” ”Dacă îți dorești, cu adevărat, ceva – reușești! Reușești chiar și imposibiliul!”
       Ana Predoiu-Iovan? A fost o lecție de candoare, de dor și dăruire, de mângâiere fină, de alinare lină…, o lecție de… vis… Visul pe care nu am știut a-l prețui… Acum… S-a dus… S-a dus
          Ca o lacrimă curată,
          Ca un strigăt, ca o șoaptă,
          Ca o mare cristalină,
          Ca un zumzet de albină…
       Ana Predoiu-Iovan? O Viață de Înger, un Om cu chip și suflet de Înger, reflectat în tot: în străluciri de zâmbet, în priviri și pe buze…
       O să-mi fie dor de tine, Ana! Un dor imens, dor de poveste, de Înger și Om bun! Normal ar fi fost ca tu să fii încă aici, Ana, însă... trecut-au clipe fără tine, clipe în care doruri și scântei, ploi și vânt înconjurat-au sufletu-mi stingher... - toate strânse într-un ungher, al meu...
       Ana, draga mea, suflet scump, NU VREAU SĂ TE UIT, NU VREAU SĂ MOARĂ AMINTIREA TA! Atât mi-a mai rămas: AMINTIREA TA, cum îmi răspundeai la telefon, cu vocea-ți uneori prea tristă: ”Ce să fac, Nicoleta?!???”…; cum mă admirai și mă încurajai… Mereu îmi spuneai că pot… Am învățat de la tine simplitatea și bunătatea, curajul de a spune lucrurilor pe nume și de a nu fi mândră, credința și dragostea de semeni. Într-adevăr, ai  ajuns – după cum îți doreai, cu tărie - să-L cunoști pe Dumnezeu. Pentru că l-ai iubit pe semenul de lângă tine, fie el mic sau mare. Și... îți aduceai obolul de jertfă, așa cum știai tu mai bine.
       Gânduri frumoase îți trimit, Ana, de-aici, de pe Pământ. Somn fericit, Ana, acolo unde ești, luminat de Duhul Sfânt! Gânduri frumoase de-aici, de pe Pământ… Somn bun, Ana, somn bun...

DE IUBIRE, DE DOR ȘI DE FLORI




       Ochiul clipește,
       Se zbate,
       Se-nchide.
       Tăcere.
       Tăcere-mormânt.

       Se-ntunecă firea,
       Se-ascunde iubirea,
       Noaptea coboară
       peste pământ...

       Ochiul clipește,
       Se zbate, -
       Amorțește,
       înc-un minut.

       Timpul se-oprește,
       Doar trenul gonește
       peste pământ...

       Ochiul clipește,
       Se deschide,
       Zâmbește.
       Viața pulsează,
       Pulsează
       întregul pământ.

       Se-nfioară pământul,
       Înmiresmând doar cuvântul
       De iubire, de dor
       Și de flori...

       Trenul... iară... și iară gonește,
       Timpu-n eternitate rotește
       Clipe de dor
       Și de flori...

ÎN VALURI, GENUNE ȘI FUM…





       Lacrimi șiroind pe obraz,
       Un ochi arzând de dorul fericirii,
       Lacrimi șiroind pe obraz,
       Un suflet tremurând în mreaja mărginirii...

       Lacrimi șiroind pe obraz,
       Un pas retras, răscolit de drum,
       Lacrimi șiroind pe obraz,
       O mâna scăldată-n flori de fum...

       Un EU înecat în valuri de topaz,
       Un EU înecat de-al valurilor glas,
       Lacrimi șiroind pe obraz,
       Un EU înfrânt de-al Vieții talaz...

       Un EU înecat în valuri de topaz,
       Lacrimi șiroind pe obraz,
       Un EU înecat ăn valuri și scrum,
       În valuri, genune și fum...


DOR DE ANA…



       Îmi e dor de tine cum îi e dor florii de soare!
       Îmi e dor de tine cum îi e dor fluturelui să zboare!
       Îmi e dor de tine cum îi e dor albinei de nectarul din Floare!
       Îmi e dor de tine cum îi e dor inimii de cântec, de trilul fericirii, de visare!...
       Îmi e dor de tine...

       Mi-e dor de tine, de ochii tăi, de privirea ta senină, de chipu-ți blând și vocea ta blajină!...
       Mi-e dor de tine, de sufletul tău pur, curat, senin, întipărit pe fața-ți luminoasă, iradiind de bunătate... Solemnă și candidă bunătate!...
       Mi-e dor de tine, de inima ta mare de Om, pe care o țineai, firav, în palme diafane…
       Mi-e dor de tine, Omule cu chip, simțiri, aripi și suflet de Înger!...

 NOTĂ:
       Premiul Special care mi-a fost decernat în urma participării la Concursul Național ”Florile Govorei”, din 16-17 august 2014, i-l dedic Anei, pentru că pe 16 august, în jurul orei 17.00 – 17.30, am redactat și trimis lucrarea în vederea participării la concurs, dar mai ales pentru că ea aprecia foarte mult tot ceea ce scriam și mă încuraja în acest sens!
       Ana, mi-e dor de tine în fiecare zi, dar știu că Îngerii nu mor nicicum, iar tu ai ajuns un Înger printre Sfinții Îngeri!




ÎN LOC DE ÎNCHEIERE




       Am scris și doresc să public această carte-portret despre prietena mea ANA PREDOIU-IOVAN, întrucât a trăit atât de frumos pe pământ, a luptat pentru idealurile sale, a sprijinit, a fost alături de toți cei ce îi cereau lucrul acesta într-un mod tacit sau nu, a crezut până în ultima clipă a vieții sale, iubind frumosul, bunul, utilul și împărtășindu-l și celorlalți.
       A trăit demn și a fost un adevărat român, inima tresărindu-i la tot ceea ce înseamnă românesc.
       A promovat cultura și spiritualitatea românească, nu numai în interiorul arcului carpato-danubiano-pontic, ci și în afară, învățându-ne cel mai frumos lucru: să fim frați, să fim prieteni! Să fim frumoși la suflet și la chip!
       Noi, cei mai mici decât ea, avem multe de învățat din trăirea și principiile după care se ghida. De aceea am hotărât să strâng, ca-ntr-un buchet, petală cu petală, proiecte și-mpliniri,  vis și zbatere-ndelungă...
       Avem multe de învățat și din iubirea ei, din dragostea ce i-a purtat-o, i-a dăruit-o și a primit-o de la cel ce i-a stat alături, zi de zi, umăr lângă umăr: soțul său, Călin Iovan.
       Îți mulțumesc, Ana, pentru toate lecțiile pe care mi le-ai predat, îți mulțumesc pentru încurajări, pentru tot!
       Îi mulțumesc soțului Anei, domnului Călin Iovan, pentru îngăduința de a folosi fotografii postate pe site-ul Asociației ”Autentic Românesc”, dar mai ales pentru acordul pe care mi l-a dat spre scrierea și publicarea acestei cărți ce sper să se ridice la înălțimea celei ce a fost și va rămâne de-a pururi ANA PREDOIU-IOVAN.

               Nicoleta Enculescu, București, 29 septembrie 2014