PREOTUL ȘI DASCĂLUL

 

 

       Din start, vă anunț că nu este o poveste, ce urmează să scriu aici, ci o realitate, sesizată chiar astăzi, în timpul unei ore. De Estetică Teologică.

       Dascălul – profesorul – este precum preotul: așa cum preotul, când își ia acest ”jug”, își asumă multe suflete, pe care trebuie să le salveze, să le conducă pe calea mântuirii, tot astfel cadrul didactic, care lucrează – la rându-i – cu suflete. Pe care trebuie să le modeleze, în sens bun. Ambii – preot și dascăl – sunt niște artiști, mai puțin sau mai mult desăvârșiți, dar niște artiști. Creați după chipul Artistului suprem, care nu este nimeni altul decât Atotînțeleptul, Atoateștiutorul Dumnezeu.

       Când câștigi un suflet, când îl salvezi, toți Îngerii în Cer se bucură. Când îl pierzi – e jale mare!

       Fiecare copil e un MARE DAR, trimis de Dumnezeu pe Pământ. Copilul e un Înger, bucălat sau mai puţin bucălat, cu cârlionţi sau fără cârlionţi, care, atunci când vine pe lume, binevesteşte bucuria şi speranţa în familia în care se naşte; încălzește și luminează sufletele celor ce îl așteaptă cu atâta ardoare sau nu... Copiii sunt mărgăritărelele lumii, flori ce se deschid în primăvara vieţii, alinând existenţa pe Pământ.

       Numai copilul poate transforma, cu ochiul minţii sale, cuvântul în susurul vrăjit  de izvoare, în clipocit de stele şi luceferi, numai copilul poate să vadă minunăţia lui Dumnezeu, binecuvântarea Lui pe Pământ, în fiecare picătură de ploaie, în fiece strop de rouă şi ninsoare, în fiecare petală de floare…

       Numai copilul poate cânta dimpreună cu greierii, cu toate vrăbiuţele Înaltului senin, cucii, pupezele gălăgioase, armeneşti… Chiar şi în concertul broscuţelor, pe lac, ei desluşesc frumoase acorduri vii, înălţătoare, îmbucurătoare…

       Numai un copil poate alerga, desculţ, prin ploaie şi ninsoare, cu părul despletit în vânt, cu gândul înseninat de cine ştie ce culoare…, Soare…, personaj şi floare…

          Copilul e mărgăritarul vieţii,

          E cântecul suav în zorii dimineţii,

          E-un zumzet viu de roiuri de albine,

          E zborul alb al verilor senine…

          Copilul e împăratul din poveste,

          Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos,

          O albă garoafă, un vis frumos...

          Copilul – binevestitor este

          De Adevăr, de Pace, de Sublim,

          Haideţi, cu toţii, să îl iubim!

       Da! Să îl iubim, dar să nu facem diferențe între ei: pentru că e al nostru - merită iubire mare, pentru că e de la nu știu ce casă de copii - merită mai puțină iubire, ori poate deloc!

       Pentru a salva suflete, trebuie să avem în permanență o inimă blândă și supusă, smerită și iubitoare, precum cea a lui Iisus. Iubirea lui Orfeu nu a putut-o salva pe Euridice, iubirea lui Hristos a scos suflete din iad. Oare nu cumva am uitat mesajul ce ni-l transmitea Sfântul Apostol Pavel prin Epistola I către Corinteni, cap. XIII, versetele 1-6? Vă mai aduceți aminte? ”De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.”

       Precum Artistul Suprem, ce ne-a creat și ne-a pus în lume mici artiști, să ne desăvârșim și noi, și lumea noastră, dându-ne mâna toți, preoți și dascăli, părinți și bunici, pentru a păstra lumina frumuseții celor mici! Să le arătăm bunătate, pentru ca ei să fie mai buni decât noi! Să le arătăm blândețe, pentru ca ei să fie mai blânzi decât noi! Să le arătăm smerenie, pentru ca ei, în smerenia lor mai mare, să ne smerească pe noi! Să le arătăm înțelegere, pentru ca ei să fie mai înțelegători decât noi! Să le arătăm duioșie, pentru ca ei să fie mai duioși decât noi! Să le acordăm atenție, pentru ca și ei, în timp, să fie atenți cu noi! Să le fim sprijin, mereu alături de ei, la bine și la greu, pentru ca și ei să ne întărească și ne sprijinească vreodată, aflați în grele nevoi!