CHEIA VIEȚII
-
Ce-i
viața? – întrebă copilul.
-
Viața-i,
fiule, precum o arcă, plutind printre valurile învolburate ale existenței, îi
răspunse tatăl, așa cum se pricepu el mai bine, flăcăului său de numai 5
anișori, 5 primăveri înmănuncheate în buchetul imens al traiului pe pământ.
-
Dar
anul vieții ce e, tată?
-
Viața,
băiete, se numără în ani, mai mult sau mai puțin strălucitori.
-
Dar...
cheia? Cheia vieții?
-
Ei,
acu-i acu, băiete! Ai văzut tu ușa de la casa noastră? Ea ne apropie și ne
îndepărtează unii de alții; ne îndepărtează mai ales când, rătăcind cheia, ori
pierzând-o, n-o mai putem deschide, spre a ne îmbrățișa în prag. Atunci, avem
nevoie de unele ajutoare: specialiști ce ne... salvează... Îți mai aduci
aminte, Bebe?
-
Da,
tată, așa e!
-
Viața,
copile, e o ușă care, prin trăirile noastre, prin gândurile și faptele noastre,
ne apropie sau ne îndepărtează de Dumnezeu. Cheia cu care putem deschide ușa
spre a-L întâlni pe Dumnezeu și a ni-L apropia ori a ni-L împropria este
rugăciunea. Rugăciunea rostită în mod consecvent, la ceas de zi și de seară, cu
timp și fără timp.
-
Și
ajutoarele – pentru noi – cine sunt?
-
Ajutoarele,
micuțul meu, sunt Sfinții bineplăcuți ai lui Dumnezeu și Îngerul ce ni s-a dat
la Botez, spre ocrotirea drumului vieții noastre. Ei se alătură ajutorului
celui mai important, mai mare, dintre toate, care este Preasfânta și
Preabinecuvântata Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara
Maria.
-
Tati,
hai să deschidem ușa spre Înalt!
-
Hai,
drăguțul meu, hai!
MORALĂ: să-i învățăm pe copii să se sroage, arătându-le care sunt foloasele și frumusețile ce ni le-aduce rugăciunea; să le fim exemple copiilor noștri, rugându-ne dimpreună cu ei. Rugăciunea limpezește mintea, înalță sufletul spre Dumnezeu, dând parcă aripi omului în urcușul ascetic al existenței sale pe pământ.
NICOLETA ENCULESCU,
licențiată în Filologie și în Teologie Ortdoxă
- București, 18 martie
2013 -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu