Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

miercuri, 25 septembrie 2013

INVITAȚIE... AUTUMNALĂ...

       Când Toamna, cu poala-i lungă-i rochii, înmiresmează totul cu arome de dulcețuri și compoturi, de salate și zacuscă, am întâlnit, prin intermediul FACEBOOK-ului (trăiască FACEBOOK-ul!!!), o invitație mai mult sau mai puțin... originală, dar cu siguranță extrem de incitantă pentru papilele gustative ale fiecărei ființe umane și necuvântătoare:

Invitație

Haideți să ne bucurăm împreună pe 12 octombrie, în parcarea de lângă Muzeul Trovanților, să mulțumim pământului pentru roade, să arătăm tuturor că nu avem numai locuri binecuvântate, ci și oameni harnici!
Fiți alături de noi cu produse și rețete care vă fac cinste, într-o expoziție cu vânzare. Vă așteptăm cu produse care zâmbesc în cămările și pivnițele dumneavoastră, vă așteptăm cu rețete tradiționale pe care le-ați păstrat peste timp

Primăria Costești,  Asociația Autentic Românesc”

 

       Deja îmi imaginez cum vor sta, aliniate, pregătite parcă de startul pentru un veritabil maraton, gavanoasele cu dulcețuri sau gemuri, aranjamentele de legume frumos sortate în salate și zacuscă, așezate în brațele de sticlă ale borcanelor sau / și borcănașelor strălucind în lumina aurie a ultimelor raze jucăușe de soare încălzind văzduhul!!!... :) ... Deja îmi imaginez cum fiecare produs adus de harnicii săteni va sta gata-gata să plesnească de bucuria apriecierilor, dezvăluindu-și, pe-ndelete,  legenda proprie... Frumoasă legendă, de vis...
       Felicitări organizatorilor și mult succes participanților! S-aveți o zi superbă de octombrie!
       P.S. Iată și afișul acestui proiect:
- Au contribuit la realizarea acestui afiș elevii Școlii ”Ferigile” din comuna Costești, județul Vâlcea, sub îndrumarea Doamnei pe care ei o iubesc nespus de mult, pentru că îi așteaptă, zi de zi, fie vară, fie școală, cu multe și plăcute surprize!!! Numele micuților: Denisa, Carmina, Andreea, Cătălin, Magda.
- Cine este Doamna? Nu-i alta decât doamna bibliotecară, Mihaela-Silvia Măgureanu!!!
- Fotografiile și textul invitației sunt preluate de la adresa Doamnei: https://www.facebook.com/biblioteca.costestivalcea (sper să nu se supere!!!).

miercuri, 4 septembrie 2013



CHEIA VIEȚII



-          Ce-i viața? – întrebă copilul.
-          Viața-i, fiule, precum o arcă, plutind printre valurile învolburate ale existenței, îi răspunse tatăl, așa cum se pricepu el mai bine, flăcăului său de numai 5 anișori, 5 primăveri înmănuncheate în buchetul imens al traiului pe pământ.
-          Dar anul vieții ce e, tată?
-          Viața, băiete, se numără în ani, mai mult sau mai puțin strălucitori.
-          Dar... cheia? Cheia vieții?
-          Ei, acu-i acu, băiete! Ai văzut tu ușa de la casa noastră? Ea ne apropie și ne îndepărtează unii de alții; ne îndepărtează mai ales când, rătăcind cheia, ori pierzând-o, n-o mai putem deschide, spre a ne îmbrățișa în prag. Atunci, avem nevoie de unele ajutoare: specialiști ce ne... salvează... Îți mai aduci aminte, Bebe?
-          Da, tată, așa e!
-          Viața, copile, e o ușă care, prin trăirile noastre, prin gândurile și faptele noastre, ne apropie sau ne îndepărtează de Dumnezeu. Cheia cu care putem deschide ușa spre a-L întâlni pe Dumnezeu și a ni-L apropia ori a ni-L împropria este rugăciunea. Rugăciunea rostită în mod consecvent, la ceas de zi și de seară, cu timp și fără timp.
-          Și ajutoarele – pentru noi – cine sunt?
-          Ajutoarele, micuțul meu, sunt Sfinții bineplăcuți ai lui Dumnezeu și Îngerul ce ni s-a dat la Botez, spre ocrotirea drumului vieții noastre. Ei se alătură ajutorului celui mai important, mai mare, dintre toate, care este Preasfânta și Preabinecuvântata Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria.
-          Tati, hai să deschidem ușa spre Înalt!
-          Hai, drăguțul meu, hai!

MORALĂ: să-i învățăm pe copii să se sroage, arătându-le care sunt foloasele și frumusețile ce ni le-aduce rugăciunea; să le fim exemple copiilor noștri, rugându-ne dimpreună cu ei. Rugăciunea limpezește mintea, înalță sufletul spre Dumnezeu, dând parcă aripi omului în urcușul ascetic al existenței sale pe pământ.


                     NICOLETA ENCULESCU, licențiată în Filologie și în Teologie Ortdoxă
                         - București, 18 martie 2013 -

luni, 2 septembrie 2013

LITERATURA ROMÂNĂ, clasele V - VIII

"Cuvânt", de Tudor Arghezi

"Vrui, cititorule, să-ți fac un dar,
O carte pentru buzunar,
O carte mică, o cărticică.
Din slove am ales micile
Și din ințelesuri furnicile.
Am voit să umplu celule
Cu suflete de molecule.
Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotăcel
Pe-o foaie de trestie-ngustă.
O harpă: am ales o lăcustă.
Cimpoiul trebuia să fie un scatiu.
Și nu mai știu...

Farmece aș fi voit să fac
Și printr-o ureche de ac
Să strecor pe un fir de ață
Micșorata, subțiata și nepipăita viață
Până-n mâna, cititorule, a dumitale.

Măcar câteva crâmpeie,
Măcar o țandără de curcubeie,
Măcar nițică scamă de zare,
Nițică nevinovăție, nițică depărtare.
Aș fi voit să culeg drojdii de rouă,
Într-o cărticică nouă,
Parfumul umbrei și cenușa lui,
Nimicul nepipăit să-l caut vrui,
Acela care tresare
Nici nu știi de unde și cum.

Am răscolit pulberi de fum..."

Poezia este un joc, prin care poetul vrea să-i ofere cititorului imaginea unei lumi nevăzute, impalpabile (vezi srofa I).
Universul miniatural se însuflețește datorită harului creatorului, unde cuvântul pare să devină un instrument muzical, parte dintr-o orchestră; textul se naște prin cântecul violoncelului, al harfei și al cimpoiului.
De notat este că universul mărunt este o lume plină de poezie, dar și fragilă totodată.
Cuvântul "cărticică" semnifică prețuirea pe care o are autorul pentru carte.
Cuvântul "slove" sugerează ideea că arta cuvântului scris este foarte veche.
Metafora din versul "Și din înțelesuri furnicile" sugerează că ele, cuvintele, "adună", cu hărnicie, cu dibăcie, semnificații multiple, pe care cititorul este chemat să le descifreze.
Strofa a doua exprimă ideea că poezia este un mister.
Triplul epitet "Micșorata, subțiata și neipăita viață" îl caracterizează pe poet ca pe un creator care scoate la iveală viața necunoscută a măruntelor efemere.
În ultimul vers din această strofă, poetul i se adresează, din nou, cititorului, cu aceeași prietenie cu care i se adresează și în strofa întâi, însă și cu un anume respect ("a dumitale").
Prin puterea lui, cuvântul poate crea sau poate distruge; cuvântul este atotputernic.
Metaforele din versul "parfumul umbrei și cenușa lui" sugerează ficțiunea și imaginația care trebuie să producă emoție și încântare în inima cititorului.
Lumea descrisă fiind infinită, autorul își propune să înfățișeze "măcar" o parte din ea. Această limitare (sugerată prin repetarea, de trei ori, a cuvântului "măcar", și de două ori a cuvântului "nițică") nu strică însă frumusețea poeziei. Astfel, metaforele "țandără de curcubeie" și "scamă de zare" sugerează că lumea măruntă este frumoasă și plină de strălucire; descrisă în poezie, ea aduce pace în suflet, așa cum curcubeul anunță înseninarea vremii.
Poezia îl va face pe cititor să devină, din nou, copil, să se întoarcă la starea adamică a conștiinței.
Dorind să pună în "cărticica" lui puritatea condensată (metafora "drojdii de rouă"), autorul caută necunoscutul (metafora "Parfumul umbrei și cenușa lui"), pentru a scrie o poezie originală, cititorul descoperind rostul poeziei, al creației, care este unul grav, ce trece de lumea vizibilului, a realului, dar și a jocului imaginativ al eului poetic (vezi ultimele 4 versuri).
Versul ultim îndeamnă la meditație asupra creației, pentru care poetul a depus efort și a investit talent.

NU UITAȚI: Poezia "Cuvânt" deschide volumul "Cărticica de seară" (1935), putând fi considerată o "prefață" poetică adresată cititorului.
Titlul, "Cuvânt", ilustrează creația artistică, opera literară.
Măsura versurilor variază între 4 și 16 silabe; ritmul este trohaic.
Predomină rima împerecheată, care alternează cu versuri libere (fără rimă).
Din punct de vedere morfologic, unele verbe ("vrui", "am voit", "aș fi voit") arată intenția poetului de a realiza acest act de creație, iar altele ("am ales", "să umplu", "să fac", "să strecor", "să culeg", "să caut") sugerează complexitatea muncii de poet. Frumusețea ei constă în îndoiala care-l stăpânește pe creator ("Și nu mai știu..."), sentiment care dă naștere unor noi căutări.
Cuvântul-cheie al poeziei este "carte", cu forma diminutivată "cărticică", termen prin care autorul își denumește opera, așa cum o face și în poezia "Testament".