Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

luni, 25 martie 2013

BUCURĂ-TE, MAICĂ, O, BUCURĂ-TE!

- o altă variantă -

Bucură-te, Maică, primit-ai azi Cuvânt cu duh de bucurie,
Bucură-te, Maică, smerit-a Domnului fiică, ce-ai zis: ”Fie!”,
Bucură-te, Maică, ce ne înveți să ne smerim,
Bucură-te, Maică, tu ne-ndemni ca Viața cu adevărat să o iubim,
Bucură-te, Maică, ce sprijin tare pururea ne ești,
Bucură-te, Maică, ce pe toți ne miluiești!

Bucură-te, Maică, Cuvântul vrednic Îl primești,
Bucură-te, Maică, model de mamă bună tu ne ești!

Bucură-te, Maică, ce fruntea pururea la Cer tu ne-o înalți,
Bucură-te, Maică, ce gândul rău din suflet ni-l abați,
Bucură-te, Maică, ce-ndrumătoarea noastră, dintotdeauna, te arăți,
Bucură-te, Maică, ce fiii tăi deplin tu ne socoți!

Bucură-te, Maică, azi, la icoana ta, genunchi smerit plecăm,
Bucură-te, Maică, sub Sfânt Acoperământul tău nădăjduind noi stăm.

Bucură-te, Maică, exemplu-ți de mamă multiubitoare vrem să îl urmăm,
Bucură-te, Maică, cinstindu-te, mărturisire lumii astăzi dăm

De sufletu-ți de bunătate mult prea plin,
De sprijinu-ți cel tare din chin și din nevoi,
De ochiu-ți blând, ce plânge pentru noi,
De lacrima-ți înmiresmată ca un crin,
De ruga ta de Maică pentru toți,
De pasul ce spre Înalt încă ni-l porți!
  Eu, Nicoleta Enculescu, 25 martie 2013

BUCURĂ-TE, MAICĂ, O, BUCURĂ-TE!

Bucură-te, Maică, ce ai primit Cuvânt cu bucurie,
Bucură-te, Maică, ce cu smerenie-ai zis Domnului: ”Fie!”,
Bucură-te, Maică, ce ne înveți să ne smerim,
Bucură-te, Maică, ce ne îndemni Viața cea adevărată s-o iubim,
Bucură-te, Maică, ce sprijin tare pururea ne ești,
Bucură-te, Maică, ce pe toți ne miluiești!

Bucură-te, Maică, Cuvântul astăzi Îl primești,
Bucură-te, Maică, model de mamă bună tu ne ești!

Bucură-te, Maică, ce fruntea pururea la Cer tu ne-o înalți,
Bucură-te, Maică, ce gândul rău din suflet ni-l abați,
Bucură-te, Maică, ce calea către mântuire tu-ntotdeauna ne-o arăți,
Bucură-te, Maică, ce fiii tăi deplin tu ne socoți!

Bucură-te, Maică, azi, la icoana ta, genunchi smerit plecăm,
Bucură-te, Maică, sub Sfânt Acoperământul tău nădăjduind noi stăm.

Bucură-te, Maică, exemplu-ți de mamă multiubitoare vrem să îl urmăm,
Bucură-te, Maică, cinstindu-te, mărturisire lumii astăzi dăm

De sufletu-ți de bunătate mult prea plin,
De sprijinu-ți cel tare din chin și din nevoi,
De ochiu-ți blând, ce plânge pentru noi,
De lacrima-ți înmiresmată ca un crin,
De ruga ta de Maică pentru toți,
De pasul ce spre-Nalt încă ni-l porți! 

Mulți și binecuvântați ani le doresc tuturor mamelor creștine, cu sănătate, pace, împliniri și bucurii senine!

EU, Nicoleta Enculescu, 24 martie 2013, București
 
 



joi, 21 martie 2013


De Ziua Internațională a Poeziei, am scanat câteva pagini din revistă, nr.3/2002; nr.5/2004 și nr.6/2005. Lectură plăcută!!!

”Lumina strălucește în întuneric, și întunericul nu o va cuprinde!”
Slovz e-ntâi născut-a Rodului Cuvântului. Și întru început a fost Cuvântul! Cuvântul este Dumnezeu, iar Roada Lui - Iisus Hristos. Noi, după legile firii, nu suntem decât mlădițele Rodului Celui Viu. Și VIE va fi viața noastră, dacă vom crede, vom nădăjdui. Fie ca Lumina pe care Cuvântul o răspândește să ne inunde ființa, fie ca noi să fim - în continuare - adevăratele mlădițe vestitoare și har(n)ice ale lui Iisus. Iar dimpreună cu omul smerit, să răzbată, din sufletul nostru, rugăciunea: ”Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina Feței Tale, ca într-însa să vedem Lumina cea neapropiată. Îndreptează pașii noștri spre lucrarea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi. Amin”. Suntem, astfel, datori, ca buni creștini, să păzim poruncile Bisericii, să ne împărtășim cu ”Sfintele, Preacuratele și Înfricoșătoarele lui Hristos Taine”, să luăm parte la lucrarea mântuitoare, să fim LUMINĂTORII (LAMPADEFORII) cei dintru vecie ai acestui Pământ.















 

BINE DE ȘTIUT!!!

- 20 martie = Ziua Internațională a Fericirii

- 21 martie = Ziua Internațională a Poeziei


sâmbătă, 16 martie 2013

A fost odată un OM...

A fost odată un Om. Mătușă, după mamă, și profesor. Ca Om, a știut să-mi mângâie sufletul atunci când bunica din partea mamei a adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice. Mi-a luat sufletul și l-a pansat cu vorbe calde, cu vorbe de încurajare, cu adevăruri numai de un om credincios și cu speranță cunoscute. Era, cu adevărat, un om credincios, cu speranță în Dumnezeu, în Sfânta Treime, care striga către ajutorul Maicii Domnului, de-a pururi Născătoarea și Fecioara Maria, care cerea și ajutorul sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu și oamenilor. Era un Om...
Ca profesor, l-am cunoscut în mijlocul elevilor, la catedră. Preda foarte bine, pe înțelesul tuturor micuților sau mai măricuților săi învățăcei, avea rezultate bune și foarte bune cu elevii, care o îndrăgeau, o respectau și o iubeau nespus de mult. Avea ”tact pedagogic”, empatiza cu copiii săi, pe care-i ajuta, cu blândețe, să depășească orice greutate sau neînțelegere pe care aceștia o aveau. Nu-și certa cu asprime elevii ce o supărau, ci știa, ca o adevărată mamă, să-i facă să conștientizeze că nu au avut tocmai comportamentul cel mai potrivit, să regrete că au greșit și să-și ceară iertare.
A fost odată un Om... Iar acest Om și-a pus nădejdea și-n ajutorul meu, atunci când, extrem de bolnavă fiind și am vizitat-o, m-a rugat, cu lacrimi în ochi: ”roagă-te și pentru mine, Nicoleta, roagă-te și pentru mine. Tu ești o sfântă, roagă-te și pentru mine...”...
Din păcate, am dezamăgit-o, pentru totdeauna, și nu mai pot întoarce lucrurile, nu mai pot da timpul înapoi. Nu! Nu sunt o sfântă! Nu sunt o sfântă, pentru că mă mândresc, adesea! Nu! Nu sunt o sfântă, pentru că... nu știu să mă rog, nu știu să-I cer ajutorul lui Dumnezeu așa cum trebuie! Dacă aș fi fost o sfântă, cu siguranță tatăl meu nu ar fi murit anul trecut; dacă aș fi fost o sfântă, cu siguranță mama mea s-ar fi vindecat până acum; dacă aș fi fost o sfântă, cu siguranță sora mea nu ar mai fi divorțat de soțul său, ci ar fi trăit într-o adevărată unire duhovnicească, ar fi fost o familie cu mult har, ar fi conștientizat că familia creștină este o cale ascetică, un urcuș spre Împărăția Cerurilor, în care toți membrii familiei trebuie să se roage, să creadă, să facă fapte de milostenie unii față de alții și față de aproapele lor. Dar... Eu nu sunt o sfântă! Sunt... ”căldicică” într-ale credinței. Sau nici măcar atât...
Îmi pare rău că nu am putut să-l ajut pe acest OM, care a fost odată pe acest Pământ, ajutându-mă cândva!...  El va trăi veșnic în amintirea mea!
A fost odată un OM...: Felicia Lăzărescu... Din Tomșani (Bogdănești), județul Vâlcea.

(alături de soțul său, de întâiul  său nepot și de mama mea, la botezul celui de-al doilea nepot al său, Iosif-Gabriel, în ziua de 29 octombrie 2011)

Dumnezeu s-o ierte, s-o odihnească în pace Dumnezeu, dăruind-i împărtășirea Sa divină și fericita viață veșnică, ”în loc luminat, în loc cu verdeață, de unde a dispărut toată întristarea și suspinul”. Sper să ne vegheze tuturor mersul și sufletele de-acolo, de sus, să se roage (și) pentru noi.

miercuri, 13 martie 2013

DE FOLOS ORICÂND ȘI ORICUI: CE RUGĂCIUNI AR TREBUI SĂ CITIM ÎN FIECARE ZI?

De pe Facebook - ”Lumina Faptelor”, am reținut că un creștin este bine să rostească rugăciuni ”cu timp și fără timp”. Acest lucru mi l-au pus la inimă și Părinții profesori ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București, de-a lungul celor trei ani de studiu pe care i-am absolvit nu de prea mult timp (încă nu a trecut un an!!!); acest lucru l-am aflat citind și din Sfinții Părinți: rugăciune, rugăciune, rugăciune! Fără rugăciune, un creștin adevărat, nu poate să trăiască! Rugăciunea este... sufletul creștinului, este scara ce te înalță, ce te apropie de Dumnezeu.
Se recomandă, desigur, să citim Rugăciunile începătoare, Rugăciunile de dimineață, Rugăciunea de începere a lucrului, Rugăciunile meselor, Rugăciunile de seară, urmate de Paraclisul Maicii Domnului.
Pe lângă acestea, creștinul ar trebui să citească și:
- Luni: Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, Canonul de rugăciune către Îngerul păzitor / Acatistul Îngerului păzitor, Canonul de rugăciune către Puterile Cereşti;
- Marți:  Acatistul Sfîntului Ioan Botezătorul şi Acatistul Sfîntului Preacuvios Antonie cel Mare;
- Miercuri: un Acatist către Maica Domnului;
- Joi: Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel;
- Vineri: Acatistul Sfintei Cruci, Acatistul Sfintei Preacuvioase Parascheva de la Iași;
- Sâmbătă: Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos;
- Duminică: Acatistul Sfintei Treimi, Acatistul Sfântului Duh.
În fiecare zi se ţine această rînduială, iar de va cădea în acea zi şi un sfînt ce are Acatistul său, se rostește, pe lînga Acatistul zilei, şi Acatistul sfîntului zilei respective.”

vineri, 8 martie 2013

DOAR MAMEI MELE!!!

Mărțișorul e o veste
Care vine din poveste,
Iar povestea sun-așa:
Din roș' de stea
Și-alb fulg de nea
Se-mpleti iubirea mea...

Iubirea mea-i ca un crin,
Petale roz pe-albastrului senin...,
Iubirea mea-i un cântec de cristal, 
O aripă al zborului alb val...

Și cum de stânca ce se-nalță-n zare
Nu se lovi nici pasăre,
nici rază călătoare,
Așa primește azi, Mămica mea,
Iubire, pace-adâncă, împlinire,
Sănătate multă și multă fericire!
   EU, 8 MARTIE 2013

miercuri, 6 martie 2013

DE IUBIRE, DE DOR ȘI DE FLORI


Ochiul clipește,
Se zbate,
Se-nchide.
Tăcere.
Tăcere-mormânt.

Se-ntunecă firea,
Se-ascunde iubirea,
Noaptea coboară
peste pământ...

Ochiul clipește,
Se zbate, -
Amorțește,
înc-un minut.

Timpul se-oprește,
Doar trenul gonește
peste pământ...

Ochiul clipește,
Se deschide,
Zâmbește.
Viața pulsează,
Pulsează
întregul pământ.

Se-nfioară pământul,
Înmiresmând doar cuvântul
De iubire, de dor
Și de flori...

Trenul... iară... și iară gonește,
Timpu-n eternitate rotește
Clipe de dor
Și de flori...
      EU
          București, 4 martie 2013


vineri, 1 martie 2013

DESPRE ION CREANGĂ ȘI ”AMINTIRI DIN COPILĂRIE”


       Egalând pe Eminescu și Caragiale, Creangă este expresia geniului creator român, a cărui operă înfruntă veșnicia și călătorește în întreaga lume. Opera ”Amintiri din copilărie” cuprinde patru părți. Primele trei au fost publicate în 1881, ultima în 1888.
       George Călinescu numește opera lui Creangă ”romanul copilăriei universale”. Aceasta reiese și din mărturisirile lui Creangă: ”Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice”. Copilul de oriunde se regăsește într-un rând sau altul al ”Amintirilor...”. Opera place, pentru că Ion Creangă reușește să se transpună la vârsta minunată a copilăriei. Mai ales capitolul al II-lea place foarte mult, de altfel recunoscut ca cel mai valoros din ”Amintiri...”, aici fiindu-ne prezentate, ca-ntr-o peliculă cinematografică, o serie de întâmplări, cu haz: smântânitul oalelor, furtul cireșelor, al pupezei din tei, la scăldat etc..
       Capitolul al II-lea începe cu evocarea casei părintești, evocare făcută cu nostalgie: ”Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești...”.
       Tot nostalgia îl cuprinde și atunci când își amintește de ”stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt...”, ”prichiciul vetrei cel humuit”, ”cuptiorul pe care mă ascundeam”.
       În acea vreme, toți erau fericiți, iar Creangă ”vesel ca vremea cea bună și șturulbatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa”, după cum mărturisește. Și cum să nu fie așa, când mama, icoană dragă a copilăriei, îi zicea uneori, cu zâmbetul pe buze: ”Ieși, copile cu părul bălai, afară, și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea”. Și vremea, într-adevăr, se îndrepta. Atunci, Creangă nu făcea altceva decât să mărească importanța persoanei sale, zicând: ”Știa, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei”.
       Și mama, cea mai iubită, iubită de toți copiii, este prezentată împreună cu practicile vechi ale satului. Mama știa a face multe și multe alte năzdrăvănii: ”alunga norii cei negri de pe deasupra satului”, abătea grindina în alte părți, înfingând toporul dinaintea ușii, închega apa cu două picioare de vacă încât se minuna lumea, bătea pământul sau vreun lemn de care i se lovea băiatul, spunând: ”Na, na!”, și de îndată durerea trecea, și multe altele.
       Pentru că își iubea foarte mult copiii și nu dorea să i se îmbolnăvească, lua funinginea de la gura sobei, sau praf de pe călcâiul opincii și spunea: ”Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, așa să nu mi se dioache copilașul”, și cu degetul cu funingine sau praf făcea ”un benchi boghet” în fruntea băiatului, astfel încât acesta nu se mai deochea.
       Și copiii își iubeau mama, căci ”carne din carnea ei am împrumutat și a vorbi de la dânsa am învățat”.
       Dar lui Creangă nu-i place să vorbească despre tristețe, chiar dacă ”te trage pe furiș apa la adânc și din veselia cea mai mare cazi deodată în urâcioasa întristare”.
       Urmează o definiție artistică a copilăriei: ”Hai despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată”. Și, drept vorbind, acesta este adevărul.
       În continuare, ne sunt arătate gândurile, joaca copilului: ”Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire!”. Pentru un copil, joaca este munca de zi cu zi a unui om matur. Dacă nu se joacă, copulul devine trist. Din această cauză, poate, își face de lucru cu tot ce găsește: ”încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal din cei mai năstrușnici, pe care-l aleargă cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ți ie auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului”.
       Așa fac toți copiii, chiar și Creangă, după cum mărturisește: ”Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pmântul”.
       Pentru năzbâtiile ce le făceau, mama nu-i putea ierta prea des, și se trezeau câteodată, când se întreceau cu gluma, cu câteva șuruburi prin cap și câteva tapangele la spinare. Și avea biata mamă de ce să-i croiască uneori. Cum se așeza să se odihnească puțin, băieții, atunci începeau ”a ridica casa în slavă”. Când începea a toca la biserică, ”Zahei cel cuminte” începea și el a toca în stative, de juruiau pereții și duduiau ferestrele. Iar ”stropșitul de Ion”, cu cleștele și talanga de la oi, cu vătraiul, începea să se plimbe prin curte și să strige ”Doamne miluiește, popa prinde pește”. Se vede faptul că ei, copiii, erau înzestrați cu multă fantezie, pentru că: ”Câte drăcăriile vin în cap, toate le fac”.
       Tatăl, pentru a se bucura de bucuriile copiilor, nu prea le zicea nimic, ci îi da huța, îi ridica până în grindă, zicând: ”Tâta mare!”, îi săruta mereu pe fiecare. De altfel, Creangă grăiește prin tatăl său: ”dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să cetească...”.
       Băieților le mai veneau de hac și mâțele, care-i zgâriau ca vai de ei.
       Dar și tatăl, văzându-i că fac prea multă gălăgie, zicea mamei: ”ajungă-ți de-amu herghelie! Știu că doar nu-s babe, să chirotească din picioare”. Și mama îi potolea de incuri, făcându-le ”numai câte un șurub-două prin cap” și dându-le câteva pagangele la spinare.
       A doua zi de dimineață, băieții o luau de la capăt, iar mama lua ”nănașa din grindă și iar îi jnăpăia”. Copiilor nu le prea păsa de asta, căci, vorba ceea:
       ”Pielea rea și răpănoasă,
       Ori o bate, ori o lasă”.
       Mai bine o lăsa, căci ”câte nu ne veneau în cap și câte nu făceam, cu vârf și îndesate...”, iar de multe ce au fost, ”mai pasă de ține minte toate cele, dacă te slujește capul, bade Ioane”.