Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Cine mă poate spnsoriza?


În 1999, am terminat prima facultate și mi-am luat licența, în Filologie, specializaea Română - Franceză.
În 2001, am fost admisă la cursurile de Studii Aprofundate de Etnologie și Folclor (la stat), iar în 2002 mi-am luat disertația. Cu nota 10,00.
Acum, în 2012, am terminat a doua facultate și mi-am luat licența în Teologie Ortodoxă, specializarea Didactică (media examenului de licență: 8,62). Dar, fără master..., parcă sunt neterminate aceste studii teologice... Aș vrea să urmez și cursurile unui masterat, însă nu am bani pentru taxă (anul trecut, suma s-a ridicat la 31 de milioane lei vechi, anul acesta - cine știe cât o fi?!?!???...), am gradul III de invaliditate și o pensie de 282 de lei, sunt operata, de doua ori, de tripla artrodeza, cu membrul inferiror stâng imobilizat în aparat gipsat... Iar tatăl meu... a murit în 26 ianuarie 2012...
Îmi doream foarte mult să urmez cursurile masterului de Studii Religioase și Educație creștină, care sigur m-ar ajuta în cariera didactică, însă... N-am bani pentru taxă... Iar ultima zi de înscriere în vederea susținerii examenului de admitere este 10 septembrie... Până în ora 14...
E cineva care m-ar putea sponsoriza????????...
Cunoașteți pe cineva care m-ar putea ajuta???? Dacă da, vă rog să-i vorbiți despre mine. Vă mulțumesc!
Adresa mea de mail este: enculescunicoleta@yahoo.com, iar  numerele de telefon: 021.321.32.15 și 0746.398.753.
Adresa poștală: strada Călugăreni, nr.3, sector 3, cod poștal 031528, oficiul poștal 77, București.
Vă mulțumesc frumos!

Niciun comentariu: