Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

marți, 22 mai 2012

Ani de studenție...

       În anul 2009, prin primăvară, am hotărât să susțin admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, iar în iulie această hotărâre era deja concretizată: la sfârșitul lunii am aflat că sunt declarată admisă la specializarea Teologie Didactică.
       Una dintre condițiile înscrierii pentru susținerea examenului de admitere era recomandarea Părintelui duhovnic, așa că... Am luat legătura cu Părintele meu duhovnic - un om și un Preot deosebit, Părntele Petru-Dan Popa, pe care vă invit să-l cunoașteți, participând la slujbele din biserica cu hramurile ”Nașterea Maicii Domnului” și ”Sfântul Mucenic Trifon”, biserică pe care o aflați pe strada Foișorului din sectorul 3 al Capitalei, în apropierea centrului comercial MALL - VITAN -, care mi-a redactat recomandarea, însă mi-a pus o întrebare pe care am considerat-o, la vremea aceea, ”penibilă”: ”De ce-ți dorești să devii studentă la Facultatea de Teologie?”. I-am răspuns - cred că nu prea convingător, totuși - că mi-ar face plăcere să predau și religia, nu numai limba română, sau franceza, la școală.
       Anul universitar începând, eram întrebați, uneori, de către Preacucernicii Părinți Profesori sau Profesori de ce am ales să urmăm cursurile acestei facultăți. Unii dintre noi au răspuns că a fost o ascultare de Părintele duhovnic, alții  - din cauza faptului că le place muzica bizantină, alții - pentru a-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu, ceilalți - pentru a-I aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru vreo dorință împlinită / ajutor sufletesc, vindecare de boli.
       Venindu-mi rândul, am mărturisit că doresc să-L cunosc mai mult pe Dumnezeu și că doresc să-I mulțumesc pentru tot ce mi-a dăruit.
       Lunile au trecut pe rând, luni care au alcătuit semestre, semestre care s-au structurat în ani, cu cursuri interesante și multe examene  - unele foarte grele, de care nu gândeam că voi trece (însă Bunul Dumnezeu m-a ajutat!!!), altele mai ușoare -, am făcut cunoștință, de-a lungul acestor trei ani, cu Oameni deosebiți, am trăit bucurii și tristeți alături de colegii mei. Am constituit, în primul an și jumătate, individualități, fiecare trăia pentru sine, însă din ultimul an și jumătate, încetul cu încetul, am devenit o mică familie, am legat prietenii - care cu siguranță vor avea durabilitate în timp! -, unii dintre noi chiar s-au căsătorit, alte colege au născut, altele vor naște.
       S-au ivit și evenimente mai neplăcute (abandonări ale studiilor de către unii colegi, decese în familiile noastre), însă am fost alături, ne-am fost sprijin și putere unul pentru altul.
       Acum, la sfârșit (ASTĂZI AM SUSȚINUT ULTIMUL EXAMEN DIN ... ULTIMA SESIUNE!!!), îmi pare rău pentru că, fizic, unii de alții ne vom despărți, fiecare o vom lua-o pe drumul propriu, însă nutresc speranța că cele învățate și sădite în inimile noaste în acești ani vor înflori, vom fi mărturisitori adevărați ai lui Hristos, nerușinându-ne de numele de ”creștin ortodox” sau de cel de ”dreptmăritor creștin”, purtându-ne ca atare, în toate zilele vieții noastre, chiar de vom întâmpina greutăți, răutăți.
       Fiind viitoare cadre didactice, ce vom preda (și) Religia, în școlile generale și în licee, nădăjduiesc ca, și prin contribuția noastră, să punem un deget la transfigurarea în bine și frumos a societății în care viețuim, astfel încât, ”la sfârșitul chipului actual al lumii” să fim primiți, cu toții, la masa cea mare a Împăratului Ceresc! Căci, cu siguranță, anii aceștia au ”mișcat” ceva în sufletele noastre, ”ceva” de care trebuie să beneficieze nu numai cei mici, din jurul nostru, ci și cei mari. Avem datoria să ne rugăm mult, să nu rugăm ”cu timp și fără de timp”!
       Îmi trece prin minte, acum, urarea Părintelui Cleopa: ”Mânca-v-ar Raiul!”. 
       Da, Preacuvioase Părinte Cleopa, ajută-ne! ”Mânca-ne-ar Raiul!”
      

3 comentarii:

Anonim spunea...

Nicoleta, îmi pare foarte rău pentru ceea ce ți s-a întmpltat, am citit povestea ta și am rămas impresionat; totuși, vreau nu vreau să crezi că te judec,Daomne ferește, nu este asta intenția mea, dar nu înțeleg de ce te-ai mai chinuit cu facultatea asta... De ce nu te-ai orientat căre un master la Litere, poate pe literatură română sau lingvistică? de ce nu ai încercat ceva care te-ar fi ajutat să găsești un loc de muncă mai bun? Pari o femeie seriosă și sunt sigur că ai fi putut să intri în sistemul universitar! Poate nu neapărat la UB, sunt atâtea alte facultăți private... cred că ai cam pierdut timpul cu studiile astea la Facultatea de Teologie... Păcat, probabil că acum ar trebui să plătești un master la Litere, deci e cam greu să mai faci asta...dar încearcă un doctorat și intră în sistem... Chiar crezi că vei câștiga bine ca profesoară de religie ?

Nico Enculescu spunea...

Facultatea de Litere am absolvit-o în anul 1999, când mi-am luat şi licenţa, deşi accidentul l-am avut în anul 1998. Nu am renunţat la facultate, iar părinţii mei au suportat costurile transportului, pentru că nu puteam merge deloc.
Când am început să mă deplasez cât de cât pe picioarele mele, am urmat cursurile Studiilor Aprofundate de Etnologie şi Folclor, pe care le-am şi absolvit, luându-mi examenul de disertaţie cu nota 10.
Faptul că Dumnezeu m-a ajutat - medicii la care am fost internată, de la Spitalul Militar până la Spitalul Bagdasar-Arseni şi Colentina, le-au spus părinţilor mei că am şi Scleroză Laterală Amiotrofică, recomandându-le să se pregătească de ceea ce este mai rău, să-mi cumpere, întâi de toate, cărucior. Însă nu s-a întâmplat asta, am mers, mi-am revenit cât de cât, însă din cauza parezei nu simţeam (şi nici acum) glezna stângă, care mi se răsucise, de ajunsesem să calc pe o jumătate de talpă. A trebuit să fiu operată, în 2012, pentru a mi se îndrepta glezna şi a mi se fixa cu şuruburi. Din cauza mersului dificil, a suferit şi coloana lombară - sunt operată de Hernie de disc -, dar şi genunchiul piciorului sănătos, la care am făcut operaţie pentru condromalacie, plică sinovială - să nu ajung în scaunul cu rotile, ci să merg, chiar şi cu ajutorul cârjelor, m-a determinat să susţin admiterea la Facultatea de Teologie. Spre a-I mulţumi, în felul acesta, şi a-L cunoaşte mai bine, a percepe Adevărul existenţei omului pe pământ. Numai că, în 2012, la două săptămâni după prima operaţie la gleznă, tatăl meu a murit. Lucrul acesta m-a dat peste cap, din punct de vedere financiar, întrucât eu am lucrat, având gradul II de invaliditate, fără să ştiu că nu am voie - nimeni nu mi-a spus şi neavând studii juridice, nu am cunoscut legea pensionării -, iar Casa de Pensii, în urma reclamaţiei primite din partea angajatorului din anul şcolar 2009-2010, mi-a trimis somaţie de plată, pentru suma de 200.000.000 lei vechi. Acum îmi este foarte greu. Încă nu m-am recuperat, după operaţiile suferite în 2012 şi în 2014, pentru că nu am bani ca să ajung la spital sau policlinică, pentru fizioterapie şi gimnastică medicală. Mi-e foarte greu, pentu că mai sunt diagnosticată şi cu un nodul tumoral hipofizar. Am o pensie de doar 258 ron. Am gradul III de invaliditate, dar nu pot să merg pe jos, pe picioarele mele, nu pot urca sau / şi coborî din mijloacele de transport. De aceea, îmi trebuie un serviciu aproape de casă, pentru că nu pot să fac faţă cheltuielilor de transport. Am fost repartizată, până acum, la 5 şcoli. La două a trebuit să renunţ, din cauza aceasta: îmi trebuiau 600 ron pentru transport. Ori, pentru jumătate de normă, primeam doar 450 de lei. De unde să dau diferenţa?
La celelalte şcoli, doamnele directoare mi-au spus, de cum am păşit în birourile dumnealor: "tu nu ai ce căuta la noi, eu am nevoie de profesor care să predea normă întreagă, nu jumătate de normă". Şi se uitau lung la cârjele mele... :(
Menţionez că la Concursul Naţional de Titularizare din 30 iulie 2013 am obţinut media 8,57, notă pe care, prin metodologia de mişcare a personalului didactic, am dreptul s-o folosesc 3 ani la rând.
Facultatea de Teologie Ortodoxă am făcut-o pentru sufletul meu, intenţia mea nu este de a preda neapărat religia.
Credeţi că nu m-am gândit la un doctorat? M-am gândit şi chiar am stat de vorbă cu trei profesori - cu dl.profesor Nicolae Constantinescu, cu dl.profesor Anghelescu şi cu doamna profesoară Sabina Ispas. Toţi mi-au spus că ori au prea mulţi candidaţi la doctorat şi nu fac faţă, ori că sunt "prea tânără", să mai aştept vreo câţiva ani, sau "doctoratul prin Academia Română se plateşte. Ai bani?".
Nu! Nu am bani. Nu-mi permit să urmez un doctorat decât la buget, însă cum să găsesc profesorul care să mă accepte? M-am gândit să mă pregătesc pentru la vară sau în următorul an, 2016. Dar cu ce profesor să vorbesc? Poate reuşiţi să-mi daţi un sfat. Vă mulţumesc!
Vă doresc sărbători cu pace şi sănătate!

Nico Enculescu spunea...

M-am gandit si eu la varianta lucrului acasa, la calculator. Insa nu e buna, pentru ca nu am voie sa stau mai mult de o ora - doua, din cauza nodulului tumoral hipofizar. Apoi, mai am probleme si cu ochii. M-am gandit sa lucrez si la o editura, ca redactor, corector, insa n-am gasit...