Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

vineri, 20 ianuarie 2012

Odiseea unei operații de îndreptare a gleznei. Partea I

Odiseea unei operații de îndreptare a gleznei. Partea I


Mda... Este vorba, așa cum spuneam, de glezna mea stângă. Pe care, din cauza parezei de SPI și SPE a nervului sciatic - membrul inferior stâng (instalata în urma accidentului (banal - mai aveam doar două trepte de coborât! Atât! Două trepte!) suferit în aprilie 1998 (tocmai de Izvorul Tămăduirii!!!) ), nu o puteam controla, aceasta răsucindu-mi-se atât de mult, încât, practic, călcam pe o jumătate de talpă... Cu dureri maaaari-mari!!!...
Dar veni și ziua de 10 ianuarie 2012, zi în care am fost internată în Spitalul Militar din București, la Secția Ortopedie-Traumatologie (sau invers: Traumatologie-Ortopedie: niciodată nu am putut reține denumirea exactă a acestei secții, totuși una singură este în acest spital: în clădirea mare, cu VII etaje, la etajul al III-lea). O secție ultrasecurizată, în care intrarea se face pe bază de cartelă (personalul medical) sau sunând și așteptând să ți se deschidă ușa, ori apelându-ți medicul și anunțându-l că ai venit, în ce hol te afli, acesta urmând a te primi personal. Mă rog... Pe de o parte, e bine, pentru că nu mai intră oricine, nu se mai fură lucruri, obiecte de valoare, te simți mai în siguranță noaptea, dar, pe de altă parte, e cam... greu pentru rude, prieteni, să vină în vizită. Și aceasta doar pentru o oră, după-amiaza, între 16.00 și 17.00. Ziua - mai greu se pătrunde. ”Chestia” asta nu mi se pare tocmai bună, pentru că, acolo, sunt pacienți operați pentru diverse afecțiuni, unii dintre ei chiar neputându-se deplasa, având nevoie de cineva din familie / dintre prieteni, care să-i ajute să ajungă la toaletă, să mănânce etc., etc., etc.. Într-adevăr, sunt doamnele infirmiere, doamnele asistente - foarte drăguțe! - care intră - periodic - prin saloane și te-ntreabă dacă ai nevoie de ceva, dar... Și dumnealor sunt prea puține, pacienți destui, pe moment, când ești întrebat, poate că nu ai nevoie de nimic, dar, între timp, dacă ai nevoie de ceva, ce faci? În condițiile în care nu te poți deplasa!!!... Oricum, șeful secției - FELICITĂRI, DOMNULE DOCTOR ION-BOGDAN CODOREAN!!! - ar trebui să se gândească ceva mai mult la acest aspect.
Un alt punct forte al secției: este foarte curat, nu am văzut nicio urmă de gândăcel, lucru formidabil (în comparație cu secția BFT, din același Spital Militar...). Probabil că la acest aspect au contribuit și cele două reglementări ale Ordinului Interior al Secției, prin care bolnavilor li se interzice depozitarea bagajelor pe podea și a mâncării în și pe noptiere.
Un alt lucru pozitiv: faptul că în fiecare rezervă există câte un frigider și câte un televizor.
Un lucru care nu e tocmai pozitiv: nu toate televizoarele funcționează. De pildă, în rezerva mea (Rezerva 19), televizorul nu funcționa (și, recunosc! Tare aș fi vrut să-l văd pe Părintele Daniel Bărîcă în interviul de la ”Trinitas”. Sau, mă rog, să-mi fi văzut Părinții profesori, de la facultate. Și - mai cu seama - să mă laud cu ei!!! Mai ales cu Părintele HOLBEA, consilier patriarhal, preot slujitor la Biserica ”Precupeții Noi”, de vis-a-vis de ASE-ul nou, latura cu Cibernetica, pe strada Ernest Broșteanu).


Astfel, timpul, în spital, are o cu totul altă dimensiune, rea de tot și de nesuportat, uneori: secundele par ore, orele zile, zilele - luni... Oricum, acolo așteptarea e grea și ... dureroasă (atât la propriu, cât și la figurat)...
De ce dureroasă la propriu? Pentru că paturile au saltele cu arcuri, arcuri pe care coloana le simte... Și e neplăcută senzația, credeți-mă! Nu vă doresc să dormiți pe asftel de saltele!!! Poate, totuși, cineva cu dare de mână va citi / vedea postarea mea și va sponsoriza Secția de Ortopedie a Spitalului Militar ”Carol Davila” din București, în acest sens! Merită efortul! Merită pacienții, merită întreg personalul medical!
În sfârșit, după cum vă spusei mai înainte, pe 10 ianuarie 2012 fusei internată. Emoții mari, dimineața, acasă, emoții mari, la spital, la internare.
Cum îmi înregistră doamna asistentă-șefă datele, cum și fusei repartizată imediat la Rezerva 19 și chiar veni o doamnă asistentă - drăguță - de-mi recoltă sânge pentru analize. Apoi, după ce îmi schimbai hainele de oraș cu pijamaua, iar lucrurile / obiectele personale mi le aranjai, frumos, în noptieră, avui parte de o binemeritată pauză de odihnă. După care mă trezii vizitată de un simpatic medic rezident care-mi puse câteva întrebări și mă consultă, completându-mi foaia de observație. (Sincer, la întrebarea ”De ce v-ați hotărât tocmai acum să veniți pentru a vă opera?”, îmi venea să răspund: ”așa a hotărât domnul doctor”, însă durerea pe care o simțeam, cu acuitate, în gleznă, mă făcu să-i spun: ”pentru că durerea a devenit din ce în ce mai insuportabilă!”.)
După ce foaia de observație mi-a fost completată, au apărut alte două doamne asistente foarte amabile, care îmi făcută EKG-ul (electrocardiograma). Mă cam speriai, la-nceput, de atâtea fire, firișoare, clești și curele (”firul alb, firul roșu, firul galben, firul albastru / verde”... Mă gândeam, atuncti, să întreb: ”Și pe care îl tăiați? S-aveți grijă să nu explodeze cu mine!!!...” Dar emoția era atât de mare, încât parcă îmi înghițisem limba și nu puteam scoate niciun cuvânt... Of, Doamne!!!...). Până la urmă, a fost bine, totuși, EKG-ul se făcu, iar doamnele asistente plecară mulțumite. Eu rămăsei ”la odihnă”, în pat.
Noaptea a fost cam ”neagră-gri”, datorită arcurilor pe care coloana mea (de fapt, hernia mea de disc L5-S1, operată prin Nucleoplastie percutană în februarie 2010) nu le agrea...
Acum făcui câteva fotografii Podului ”Basarab”, luminilor nopții...:


În sfârșit, noaptea trecu și veni dimineața. Domnul doctor trecu prin salon, mă întrebă cum dormii, îi spusei că avui o noapte gri, dumnealui zâmbi, iar apoi veni vizita mare, în frunte cu șeful secției: un medic militar, locotenent-colonel, mai mic decât mine cu 9 luni și 13 zile. Ce-i Viața asta, Doamne!...
Medicul care urma să mă opereze îi prezentă ”cazul” meu șefului secției, iar acesta se uită, absent, peste noi, pacientele din salon, apoi plecă, urmat de ”garda” sa.
Ziua trecu rapid, cu deplasare (în cărucior) la Radiologie, unde mi se făcu radiografie de gleznă - față și profil -, și radiografie de coloană, pentru că îl rugasem pe domnul doctor să mi se facă anestezie generală. Dar nu prea era de acord. Și, până la urmă, a rămas cum a vrut dumnealui :( ...
După radiografii am fost adusă în salon, iarăși la o binemeritată odihnă...
Între timp, se mai internă o fată, Cristina-Ioana, destul de simpatică, glumeață. Timpul trecea altfel. (Nu că cealaltă colegă de salon și de suferință, doamna Veronica, n-ar fi fost altfel, însă Cristina îmi era și îmi este mai apropiată ca vârstă. Și mămica unui foarte dulce băiețel!!!)
În sfârșit...
Veni mama, îmi aduse o pijama nouă, foarte drăguță, o pereche de papuci (foarte mari, pe care îi refuzai), mai stăturăm oleacă de vorbă și apoi plecă.
Pentru că a doua zi urma să fiu operată, nu avusei voie să mănânc sau să beau nimic, începând cam cu ora 20.00.
La fel și colega mea mai veche de suferință și de rezervă, doamna Veronica.
Domnul doctor intră și îmi explică cum mă va opera și, pentru că apăsă puțintel cam mult pe glezna mea, începui să mă vaiet. Atunci veni și avertismentul: ”Dacă plângi la operație, te expediez direct acasă și nu te mai operez!”, ”Wow, Doamne! - gândii eu - cum să nu mă mai opereze?!? Trebuie sa raaaaabd!!!”.
La terminarea programului său de lucru, domnul doctor intră în rezerva noastră și, cu o mină veselă, ne ură să dormim bine, să ne visăm operațiile, ne-a întărit moral. Dar... Noaptea nu știi ce-ți rezervă... Coborâtă, din înalt, cu pași repezi, instală, în sufletul meu, cu fiece clipă a sa, neliniștea... Noaptea aceea a fost cea mai lungă noapte pe care am trăit-o vreodată. În primul rând, îmi dădu de lucru... tranzitul intestinal... Dar, de neplăcerea provocată de clismă, nu spusei nimănui nimic. Tot speram să fie bine! Bine că nu s-a întâmplat ceva rău pe masa de operație!!!
Noaptea - noapte, neliniștea - neliniște. Și încă mare. Colegele mele de rezervă dormeau, doar eu nu aveam somn. Așa că - activitate! De ce să stau degeaba? Mă spălai (făcui un duș pe cinste și mă spălai pe cap - atât de bine mă simțeam!!! -), spălai câteva lucruri și începui să mai citesc și să mai conspectez câte ceva din cursul de Misiologie (examen pe 1 februarie!!!), lăsai la o parte cursul Părintelui Mureșan (conspectai cam 4 pagini, însă gândul tot la operație îmi era...) și citii Acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul, apoi Paraclisul Maicii Domnului Hodighitria / Îndrumătoarea. Acatistul Bunei Vestiri nu mai apucai să-l citesc, pentru că doamna asistentă ce era de gardă - drăguță, de felul dumneaei! - mă avertiză că îi va spune domnului doctor să nu mă mai opereze, dacă nu mă culc. Totuși, emoțiile erau mari! Dar nici nu-mi doream să-l supăr pe domnul doctor! Așa că, la ora 2 noaptea, doamna asistentă îmi stinse lumina, iar eu, vrând-nevrând, visai, printre treziri și ațipiri, că aveam o gleznă nouă, din aur.
Așa a venit ziua de 12 ianuarie 2012, zi în care se face prăznuirea Sfintei Mucenițe Tatiana.
Până la ora 11 și 15 minute am stat ”ca pe ace”, îmi doream ca totul să se termine cât mai repede și cât mai bine!
Știu că lumea s-a rugat pentru mine (Laura Stifter, Părinții mei Profesori , Părinții Profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, Părintele Daniel-Alexandru Bărîcă, doamna preoteasă Georgiana Bărîcă - prietena mea! -, Părintele meu duhovnic Dan-Petru Popa, Părintele Holbea, Părintele Victor-Ovidiu Mureșan, colegi, prieteni, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Veniamin Micle) și îi mulțumesc! Fără rugăciunile Sfințiilor Lor nu cred că această operație ar fi reușit!
Dar să revin!
La ora 11 și 15 minute, domnii Nicolae (Nicu) și Gigi au venit de m-au luat (cu căruciorul) la sală. Când am ajuns în fața ușii blocului operator, am început să plâng. Până atunci - recunosc! - n-am plâns, dar atunci... am plâns...
Am intrat pe niște coridoare, spre sala de operații. Plângeam. Atât doamna asistentă Monica, cât și doamna doctor anestezist Bianca au fost drăguțe cu mine, m-au încurajat, mi-au vorbit frumos, mi-au ridicat moralul.
Am ajuns și pe masa de operații. Domnul doctor Tudorache, anestezist, mi-a făcut anestezia (rahi-anestezie) fără ca eu să simt vreo durere prea mare (așa cum s-a întâmplat în urmă cu 4 ani, în martie 2008, când am făcut artroscopie la genunchiul drept). Și asta și datorită ajutorului dat de domnul Nicu!!!
Anesteziată, mi s-a pus manșeta tensiometrului pe brațul drept, mi s-a pus branula, perfuzia, mi s-a prins piciorul stâng cu bandă (antihemoragică, am înțeles) și - gata! Operația începu!!! Era 12 și 15 minute.
Am auzit câteva din comenzile ferme, precise, ale domnului doctor care m-a operat (domnul doctor Marius Stănescu): ”întoarce pacientul!”. ”masa sus!”, ”masa jos!”, ”șurub!”, ”burghiu!”. Cu siguranță au mai fost și altele. M-a impresionat tonul clar. Un medic care își învățase foarte bine lecția și știa ce face! Și știe ce face, acționând, oricând, cu luciditate!
La un moment dat, coloana mea a cam... ”protestat”. Țin minte că am purtat chiar un dialog, cu cineva din echipă:
”- Gata? Gata? Mai e?
- Mai e un pic. De ce?
- Mi-e sete. Aș vrea puțină apă.
- Nu ai voie, acum.
- Măcar să-mi umeziți buzele. Vă roooog...
- Bine.
- Mă doare coloana. Nu mai pot să stau așa...”.
N-am început să plâng, dar nu mai puteam, de durere.
Până la urmă, mi s-a făcut un calmant și totul a fost OK! Nu mai aveam nici cea mai mică durere! Am suportat foarte bine toată operația! Nu m-a mai deranjat nimic! Doar că, de oboseală, am adormit. Și dormeam atât de biiiiiineeeee!!! (Între timp, mă ”îmbogățeam”: cu șuruburi, cu scoabe - sârme -!!!...)
La un moment dat, auzii pe cineva spunându-mi ”Gata! S-a terminat operația!”. Dar somnul meu era prea dulce, ca să mă trezesc! Așa că... - am preferat să fac nani în continuare!...
Mă auzii strigată, ca prin vis: ”Nicoleta, trezește-te!”, ”Nicoleta!”. Deschisei, pentru o clipă, ochii, dar... somnul meu era atât de buuuuuun!!! Și așa nu mai dormisem de mult, prea bine: din 15 decembrie, de când începusem - mai devreme - sesiunea!!! Prin urmare, am închis ochii și mi-am continuat somnul.
Mă trezii, stropită. Mă trezii. Și toți erau mulțumiți, numai eu nedumerită, bosumflată... Erau mulțumiți că nu mai dormeam. Era ora 15 și 15 minute.
Ajunsei în rezervă pe la 15 și 20 - 15 și 25 de minute. Cristinelu începu să plângă, când mă văzu (e atât de sensibil, omul acesta, e atât de bun!!!). Am rugat-o să nu mai plângă, pentru că totul avea să fie bine.
Cel care m-a operat și șeful echipei operatorii de atunci este domnul doctor Marius Stănescu (știu! I-am mai scris numele!). Cei din echipă sunt: domnul doctor Sava, domnul doctor anestezist Tudorache, doamna doctor anestezist Bianca, doamna asistentă Monica, domnul Nicu - Nicolae -, domnul Gigi, domnul Vasile, cel care mi-a imobilizat piciorul - imediat - în atelă gipsată.
(Dacă am omis pe cineva, îmi cer iertare!!!)
Dumnealor le mulțumesc pentru reușita operației. Acum, totul depinde (și) de mine: să mai slăbesc (în primul rând!), să fac tot ce-mi recomandă domnul doctor Marius Stănescu!
Sper și Îl rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute în această perioadă grea de după operație (2 luni în care nu am voie să pun piciorul în pământ, o altă perioadă lungă în care voi purta un aparat gipsat cu toc, după care să port încălțăminte cu toc de 2 cm).
La fel - și nu în ultimul rând! -, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să-i bnecuvinteze pe domnii doctori, pe cei din echipa condusă de domnul doctor Marius Stănescu, cei ce au luptat pentru îndreptarea gleznei mele. Căci, da! Glezna mea stângă este acum DREAPTĂ!!! Mai dreaptă decât o avean în 1998, înainte de banalul meu accident!!!



Iată, acum, autorul îndreptării gleznei mele - sper și îl rog să nu se supere. Este o modalitate de a-i mulțumi. Sincer! -: domnul doctor Marius Stănescu:


Așa arată glezna mea acum, la momentul externării, prinsă între două atele gipsate:

Domnule Doctor Marius Stănescu, vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut și faceți pentru mine! Sincer! Fie ca Bunul Dumnezeu să vă aibă, totdeauna, în pază, Măicuța Domnului să vă ocrotească, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon - ocrotitorul medicilor - să vă lumineze mintea, să vă înțelepțească, iar Sfântul Nectarie Taumaturgul să vă conducă mâna la orice intervenție chirurgicală! Binecuvântarea lui Dumnezeu-Tatăl, harul Domnului nostru Iisus Hristos și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu dumneavoastră!
Ajutor, în toate, să aveți, de la Cel Ce a făcut Cerul și Pământul!
Nicoleta Enculescu, București, 20 ianuarie 2012

luni, 9 ianuarie 2012

TOACA MEA ȘI CIOCĂNELELE

Toaca mea și ciocănelele.
Toaca am primit-o de la Părintele Octavian Smădu - Parohia Victoria II Brașov!!!


O, Minune, Slava Ta Se-arată

O, MINUNE, SLAVA TA SE-ARATA

O, Minune, Slava Ta Se-arată, astăzi,
Ceruri deschizând în inimi, binecuvântând!

Slavă, Ție, Doamne, slavă-n Cer și pe Pământ,
Ceruri deschizând în inimi, toate binecuvântând!

O, Minune, Slava Ta Se-arată, astăzi,
Slav-a Unui Dumnezeu, iubit.

Tatăl, Ce în Ceruri șade,
Lumii-ntregi Te-a arătat
Ca pe-un Fiu iubit, Hristoase, cu adevărat!

Și așa cum se și cade,
Duhul Sfânt a și-ntărit
Cele spus de la Tatăl, preaadeverind.

El, cu aripa-I preadulce, Însuși Te-a îmbrățișat,
Noi, privind cu drag, Hristoase, ne-am cutremurat.

Slavă Ție, Doamne Sfinte, Slavă Tatălui de Sus,
Slavă Ție, Doamne Sfinte, Slavă Unuia Iisus,
Slavă Ție, Doamne Sfinte, Slavă Duhului Tău Sfânt,
Slavă azi, în Ceruri, dulce, Slavă pe Pământ!

Slavă Ție, Dor Preasfinte, Slavă Celui Nenăscut,
Slavă Ție, Dor Preasfinte, Slavă Celui Nefăcut,
Slavă Ție, Dor Preasfinte, Slavă Celui ce-a Purces
Și din inimi, imne sfinte, azi în Ceruri a trimes!
Nicoleta Enculescu, București, 6 ianuarie 2012

duminică, 8 ianuarie 2012

Despre OAMENI, locuri si intamplari ce-ti misca sufletul... in SUS...

Da, e corect cum ati citit, dragii mei cititori! Sunt, in viata, oameni, locuri si intamplari care iti misca sufletul... in SUS... Pentru mine, cel putin, asa a fost...

Mai intai - v-am mai scris, in trecut, va amintiti? -, Parintele Arhimandrit Veniamin Micle, de la Sfanta Manastire ”Bistrita Olteana” din judetul Valcea, un Inger in trup; apoi, Dani, Danutul meu scump si drag, care era un om deosebit, un om cum rar poti intalni in ziua de astazi. Am invatat, de la ea, simplitatea si bunatatea, curajul de a spune lucrurilor pe nume si de a nu fi mandru, credinta si dragostea de semeni. Intr-adevar, ea - sunt convinsa! - a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Pentru ca l-a iubit pe semenul de langa ea, fie el mic sau mai mare, ori chiar mare. Si... isi aducea obolul de jertfa, asa cum stia. Sper sa nu ma uite si, de-acolo, de Sus, de unde este, sa mai inalte rugaciuni pentru mine, in momentele in care, uneori, ma-ntunec sau ma risipesc pe cale...
Dani, in zboru-ti usor, sa m-acoperi cu-aripa-ti de nea, alunga-mi lin tristeti ce-apar in suflet si in gand.
Dani, mi-e DOR de tine, DOR IMENS!!!...

A fost, in lungul sir al celor ce imprastiau si-mprastie mireasma bucuriilor harice in suflet, Parintele Gavrila, de la Biserica ”Rusa” (”Studenteasca”). Desi o straina, la acel moment, simtind ca sufletu-mi este ranit, l-a pansat cu ce avea nevoie: cu ajutor moral si material. Datorita Parintelui - si va multumesc, Preacucernice Parinte, a mia, a miliarda oara! - am cunoscut-o pe Dani.
Dar nu numai bunatatea si aplecarea aceasta a Parintelui de a-si ajuta semenii mi-a miscat sufletul spre Inalt, ci si faptul ca, dupa ce a trecut prin toate cate a trecut atunci, in acel an 2001 -sau inceput de an 2002?!? Nu mai retin exact!-,si-a pastrat curata TREZVIA mintii dinlauntru, a cristalinului interior, credinta pura, nealterata, puterea de a fi un adevarat Parinte duhovnicesc, ai carui fii au fost impresionanti in acele clipe, exemple vii traitoare ale dreptslavitoarei credinte!!! Si VICTORIA a fost trimisa din Inalt, Dumnezeu S-a milostivit, si a presarat, in inimile lor, infinite harice bucurii!
Pe Parintele Gavrila l-am reintalnit - o, MINUNE! - la cursurile de Liturgica, pe care la fac, inca de anul trecut, cu Sfintia Sa.

Parintele Daniel Benga este OMUL care iti ”pune la inima” cuvantul drept si bun, care iti traseaza echilibrul vietii; odata ce-l intalnesti pe Parintele, nu mai poti trai, ca si crestin, decat in echilibru si demn. Dar o demnitate care nu are cu nimic de-a face cu mandria cea pierzatoare de suflet!
Este un Om al surprizelor placute, constructive, in plan duhovnicesc, al marturisilor de vietuire / in vietuirea crestin-ortodoxa.

O MINUNE? Insusi baiatul prietenei mele, MICUL-MARELE Luca-Stefan, a carui nastere este povestita aici: http://danzaika.wordpress.com/2011/11/17/odiseea-sarcinii-in-40-de-saptamani-part-iii/#comments . MINUNEA Luca-Stefan s-a nascut pe 9 februarie 2011. Pe 10 se praznuieste Sfantul Haralambie. Oare aceasta nu spune... TOTUL????
MINUNI sunt la tot pasul, numai noi sa avem TREZVIA OCHIULUI INTERIOR de a da la o parte perdeaua intunecimii lumii dinafara!!!

Un LOC in care simti ca esti mai aproape de Doamne, de Sfintii si de Ingerii Sai? LOCUL MEU DRAG, de care spuneam - si nu o data! - ca ma leaga nenumarate fire: comuna Costesti, judetul Valcea. Cititorii mei mai vechi stiu de ce!!! As vrea ca toti sa cunoasca, pe-ndelete, MINUNEA LOCULUI MEU DRAG, in care sfintenia este legata, pe veci, de taria ce vine din istorie, de la Brancoveni si de la Matei Basarab. Poate ca nu intamplator Sfanta Manastire ”Arnota”, ce-si duce, cu demnitate, nobletea, in Muntii Capatanii, in Parcul Natural Buila-Vanturarita, a fost numita ”cuib de vulturi”! Si poate ca nu intamplator ”Sfantuletul” - cum ii spun localnicii - (Sfantul Grigorie Decapolitul) si-a ales, ca loc de odihna si de grabnic ajutor, tocmai locul acesta superb: Sfanta Manastire ”Bistrita Olteana”.
Va indemn sa veniti, sa vizitati, sa aflati, sa pastrati comoara acestui MINUNAT LOC, pentru totdeauna, in sufletele voastre! Nu veti regreta! Oricum, acesta este un loc in care, odata ajuns si dus intr-ale tale treburi, te recheama, iara si iara...

Si acum (dar nu in cele din urma!) vine randul unui alt OM care a aprins, in sufletul meu, dorinta de a inainta pe scara ce urca in Inalt. Un OM cu vorba asezata, blanda, calma, care nu se aprinde decat frumos si cu masura, si numai atunci cand se simte nevoie de o accentuare a invataturii celei bune; un OM a carei expresie caracteristica, atunci cand se adreseaza celor din jurul sau, este ”Fratiile Voastre”. La prima vedere, acestea par a fi vorbele unui monah, ale unui calugar, nu? Dar nu! Nu este calugar. Cu toate acestea (si... chiar azi am realizat, azi, cand scriu aceste randuri - 8 ianuarie 2012 -), este o expresie vie a frumusetii si a realimului umanismului evanghelic, singurul care te indeamna sa-ti iubesti si vrajmasii, sa le faci bine celor ce te urasc, sa descoperi prezenta si lucrarea lui Dumnezeu si in relatia cu semenii, pe fiecare om vazandu-l asa cum este, dupa Invatatura Ortodoxa: precum chipul lui Dumnezeu, care este prezent in mine, in ea, in el, in ei, in voi, indiferent de credinta pe care o impartaseste fiecare.
Umanismul evanghelic te indeamna sa vezi in mana intinsa, a oricui, spre tine, chiar mana lui Hristos, si - mai presus de toate, probabil - frumusetea tuturor semenilor, pentru ca toti oamenii poarta chipul lui Dumnezeu.
Acest OM stie cum si se raporteaza la norma divina a rationalitatii, care este credinta, la Revelatie, punandu-si, la fiece pas, intrebarea: ”Ceea ce vreau sa fac, Ii place lui Dumnezeu?”.
Acest OM reprezinta trairea vie, arzanda, a vietii dreptmaritoare crestine.
Acest OM este (l-ati cunoscut? Felicitari! Deveniti-i adevarati ucenici, prin fapta si prin gand! Nu l-ati cunoscut? Nu mai pregetati! Va indemn sa-l cunoasteti cat mai degrab'! Veti dobandi, in pamantul sufletului vostru, fara incetare, samanta roditoare a faptelor si trairilor ce apropie de asemanarea cu Dumnezu. Ori, aceasta nu-i tocmai dorinta noastra ultima, a crestinilor?) Parintele Gheorghe Holbea, de la biserica ”Precupetii Noi”, o biserica aflata in zona: Colegiul National ”Virgil Madgearu” - Consiliul Britanic - ASE-ul nou.
Voi reveni, cat de curand posibil -promit!-, cu fragmente ale unei predici tinute de Parintele Gheorghe Holbea, OMUL care stie cum si chiar participa la INFINITATEA LUI DUMNEZEU prin iubire. Prin iubirea pe care o impartaseste semenului de langa sine, ucenicului sau, fiului sau duhovnicesc, strainului care ii intinde mana. Este iubirea - tipul de iubire - pe care o impartasea, odinioara, Sfantul Serafim de Sarov, cel care le spunea, tuturor, ”Bucuria mea!”.
Scriam, mai sus, ca voi reveni cu cateva fragmente dintr-o predica tinuta de Parintele, pentru a simti, cu totii, sarbatoarea pe care o raspandesc semintele roditoare ale credintei ce incearca sa le sadeasca in pamantul reavan al ”inlauntrului” nostru. Ramane doar ca noi sa le primim cu bucurie neretinuta si sa ne dovedim lucratorii vrednici ai invataturilor primite!
La fel, incerc sa atasez detalii ale scenei ”Deisis” din biserica (”Precupetii Noi”), care m-a impresionat foarte-foarte mult, prin raritatea sa, caci n-am mai intalnit o astfel de tehnica picturala. Atat Maica Domnului, cat si Sfantul Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului, stau ingenuncheati in fata Tronului Dreptului Judecator Iisus Hristos, implorandu-l, parca, pana la lacrimi, sa fie mult milostiv, ingaduitor si degrab' iertator al celor ce gresesc, ei facandu-se garanti, cu inima, pentru indreptarea acestora. Este o scena atat de vie, cand stai aproape de ea si o privesti, incat ai impresia ca nu te desparte de ea nimic, ca Dreptul Judecator este acolo, langa tine, dimpreuna cu Maica Domnului si Sfantul Ioan, care stau ingenuncheati chiar si in fata ta, implorandu-te, pana la lacrimi, sa nu mai gresesti...
Si m-a mai impresionat aici, printre altele, o icoana a Maicii Domnului, aflata in fata Altarului, in partea de nord-vest. Plus evlavia pe care o au toti credinciosii, dimpreuna cu Parintii slujitori, la Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon (cu praznuire la 27 iulie), la Sfanta Mucenita Ecaterina (cu praznuire la 25 noiembrie) etc., etc., etc..
Voi reveni - promit! - cu detalii (si - eventual - fotografii).
Ii multumesc, Atotinteleptului Dumnezeu, pentru aceste minuni, de care as vrea sa ma dovedesc vredinca a le purta in sufletul meu si a le rodi in tot ceea ce fac sau voi face de-a lungul vietii mele pamantesti!
Va doresc ca Atotstiutorul Dumnezeu sa va daruiasca etern astfel de intaritoare (intru credinta si vieturie) bucurii harice ale intalnirii unor astfel de LOCURI, de OAMENI, de INTAMPLARI!

- Scena ”Deisis” - Bierica ”Precupetii Noi”, Bucuresti

duminică, 1 ianuarie 2012

Îngerul familiei

Îngerul familiei


I. INTRODUCERE


Se știe că este bine ca tinerii căsătoriți să-și aleagă un Sfânt protector al casei lor, al cărui Paraclis și al cărui Acatist să-l citească cu evlavie, al cărui nume să-l invoce ori de câte ori au vreun necaz și, bineînțeles, să-i mulțumească pentru neobosita ocrotire.
Se știe, de asemenea, că tinerii căsătoriți, formând, prin unirea lor, binecuvântată de Dumnezeu, familia – ”Mica Biserică de acasă”, trebuie să se roage împreună, trebuie să se roage pentru ei, pentru familiile lor, pentru cunoscuții lor (prieteni, rude, cei ce i-au rugat să-i pomenească la sfintele rugăciuni).
Biserica din casă o formează două persoane legate prin iubire, bărbat și femeie, unite prin căsătorie și care aspiră să ajungă la Hristos.
Familia este cea mai importantă celulă din trupul bisericesc , este piatra de temelie a bisericii. Ea se distinge prin următoarele trăsături caracteristice:
1) prin Taina Căsătoriei, familia se sfințește cu harul Sfântului Duh, așa precum se sfințește tot ce intră în Biserică;
2) ea se întemeiază pe iubirea reciprocă a membrilor ei;
3) ea este locul de întâlnire la rugăciunea comună a soților și a copiilor;
4) ea are o legătură obligatorie, spirituală, de suflet, du Biserica locală, iar, prin aceasta, și cu cea Universală;
5) familia este locul în care membrii ei se luminează cu Cuvântul lui Dumnezeu, prin citirea Evangheliei și a Sfintei Scripturi și, după putință, și prin inițierea în scrierile Sfinților Părinți și a rânduielilor bisericești;
6) familia, în totalitatea ei, și fiecare membru al ei în parte, trebuie și este chemată la acceptarea voii dumnezeiești (”pe noi înșine și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”);
7) familia este locul în care se realizează faptele iubirii ale fiecărui membru în parte și a tuturor împreună.
Familia se naște din sentimentul de dragoste dintre două persoane, care devin soț și soție. Pe această iubire se întemeiază această instituție. Izvorul acestei iubiri este dragostea părintească și dragostea copiilor față de părinți, precum și iubirea reciprocă dintre membrii familiei. Iubirea înseamnă consimțământul de a se jertfi mereu pentru o anumită persoană, de a o ocroti, de a se bucua de reușitele ei ca și cum aceste reușite ne-ar aparține nouă, de a se întrista de necazurile ei, ca și cum aceste necazuri ar fi ale noastre. Într-o familie, omul este nevoit să împartă împreună cu celălalt membru necazul și bucuria acestuia. Nașterea unui copil, boala lui și, uneori, chiar moartea lui – toate acestea îi unesc pe soți, le măresc și le adâncesc și mai mult dragostea.
În căsătorie și în dragoste, omul transferă centrul intereselor proprii, al concepțiilor sale despre lume în altă persoană, se debarasează de propriul egoism și egocentrism, se adâncește în viață: într-o oarecare măsură, el începe să vadă lumea și din perspectiva celuilalt. Dragostea, țâșnită din inima celuilalt membru al familiei, soț sau soție, precum și din inima copilului, oferă plinătatea vieții, aduce frumoasă bogăție sufletească și înțelepciune.
Căsătoria este sfântă atunci când este sfințită de Biserică, când cuprinde toate cele trei laturi ale ființei omenești: trupul, sufletul și duhul, când dragostea soților îi ajută pe aceștia scă crească duhovnicește și când această dragoste nu se rezumă doar la propria persoană , ci transfigurându-se, se revarsă asupra copiilor și îi cuprinde cu căldura ei pe cei din jur.
În Biserică , totul se sfințește de către Sfântul Duh, prin rugăciune, iar prin Sfintele Taine, în special prin Taina Cununiei, a Botezului, a Mirungerii, a Euharistiei, membrii familiei intră în dialog cu Dumnezeu. Ori, acest dialog trebuie menținut, întreținut, crescut în rugăciune, asceză.
Rugăciunea, în familie, se recomandă a se face și individual, de fiecare membru al său în parte, dar și în comun. Rugăciunea comună ferește de neînțelegeri, îi împacă pe cei certați, ajută la înlăturarea nedumeririlor apărute. Ea trebuie practicată încă din primele zile ale vieții de familie, deoarece, mai târziu va fi din ce în ce mai greu de introdus în practica acesteia.
Rânduiala rugăciunii comune a soțului și a soției reprezintă temelia bisericii din casă. Ea ajută la înrădăcinarea rugăciunii în inimile copiilor și la organizarea rugăciunilor comune în familie.
E bine ca soții, în timpul citirii împreună a pravilei lor de rugăciune , să citească pe rând, sau pe zile, unele părți din ea. Aceasta creează egalitate în rugăciune între ei, intensifică rugăciunea lor.
După Tertulian, într-o familie creștină model, ”soții se roagă împreună, îngenunchează pentru rugăciune împreună, postesc împreună, se încurajează unul pe altul și conduc împreună. Ei sunt egali în Biserică și în convorbirea cu Dumnezeu, împreună împart sărăcia și bogăția, nu au nimic de ascuns unul față de celălalt și nu se simt o povară pentru celălalt... Ei cântă împreună psalmi. Iisus Hristos se bucură la vederea unei astfel de familii, trimite pacea Sa asupra acestei case și locuiește împreună cu ei”.
Tinerii căsătoriți, deveniți, la un moment dat, părinți, trebuie să sădească în inima copilului lor începuturile credinței în Hristos, să i-o descopere ca plinătate a vieții, pregătindu-l pentru momentul prielnic când, ajungând la o anumită vârstă, să se simtă în orice împrejurare membru al Bisericii. Cum? Prin exemplu personal: mergând la biserică, împărtășindu-l – cât mai des – pe cel mic, împărtășindu-se chiar și ei, părinții, ridicând rugăciuni către Tronul Celui Preaînalt și al cărui Nume Sfânt este, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, trăind după legea dumnezeiască, zi de zi.
Există o rugăciune frumoasă a Părinților Optinei pentru începutul zilei:
”Doamne, dăruiește-mi liniște sufletească pentru a putea primi tot ce îmi aduce această zi! Dă-mi putere ca să mă las deplin în voia Ta cea sfântă! Povățuiește-mă în orice ceas al acestei zile! Descoper-mi voia Ta, mie și tuturor celor din jurul meu! Oricare ar fi noutățile din această zi, învață-mă să le primesc cu liniște sufletească și cu încrederea că aceasta este voia Ra! Călăuzește-mă în toate faptele, gândurile și sentimentele mele! În toate situațiile neprevăzute nu mă lăsa să uit că pe toate Tu le trimiți! Învață-mă să mă port corect cu fiecare membru al familiei mele și cu prietenii mei fără să-i supăr sau să-i jignesc! Doamne, dă-mi putere să trec peste oboseala și peste toate evenimentele acestei zile! Îndrumă voia mea și învață-mă să cred, să nădăjduiesc, să mă rog, să iubesc, să iert și să rabd. Amin”.
Păinții creștini trebuie să fie pregătiți, în pofida greutăților care vor apărea, să construiască o familie cu adevărat creștină.
Familia creștină , care include fidelitatea absolută a soților, copii educați în credință, trebuie să se opună moavurilor societății, să fie o lumină care să-i încălzească pe membrii ei, să se întemeieze pe piatra credinței ca o biserică din casă, credință întărită de Sfinții ale căror Acatiste sau Paraclise trebuie să le rostească neîncetat, dar și de Sfinții Îngeri, Îngerul ocrotitor personal și Îngerul ocrotitor comun, al întregii familii.
Creștinismul îl mântuiește pe om de păcatul de pe Golgota, dar, în schimb, cere un efort mare, căci ”Împărăția Cerurilor se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea”.
Trăind în lumea contemporană, plină de desfrânare și de concepțiile ”în afara moralei”, este de datoria noastră ca să ne păstrăm inima curată, nemaivorbind de trup, și să nu uităm că numai ”cei curați cu inima ... vor vedea pe Dumnezeu”. Acest lucru este posibil numai cu ajutorul rugăciunii și cu respectarea poruncilor Apostolului Pavel: ”Aveți grijă ce cale ați ales”.







II. ÎNGERI ȘI SFINȚI



Domnul nostru Iisus Hristos , în nemăsurata Sa iubire de oameni și întru bunătatea Sa a dat putere Sfinților Apostoli, ca și fiecărui sfânt în parte, să săvârșească aceleași minuni pe care le-a săvârșit El Însuși: să învie morți, să tămăduiască pe cei bolnavi, să-i aducă pe păcătoși la pocăință și să mijlocească pentru mântuirea noastră cea veșnică. Mântuitorul Hristos a dăruit felurite mângâieri și mijlociri, prin sfinții Săi, tuturor țărilor și popoarelor, Bisericii din orice parte a lumii, fiecărei familii creștine și, în particular, oricărui creștin. Cele pe care noi, păcătoșii, nu le putem cere de la Domnul, pentru că rugăciunea noastră este slabă, iar viața noastră e plină de păcate și legată prea mult de bunurile cele pământești decât de veșnicele bunătăți ale Împăratului cerurilor, acelea pot să le ceară pentru noi Maica Domnului, Îngerii și Sfinții.
”Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” scrie Sfântaul Iacov în Epistola sa (Iacov 5:16). De ce oare? Pentru că Drepții și Sfinții au avut puternică și mare credință, desăvârșite fapte ale dragostei către Dumnezeu și către aproapele și au disprețuit deșertăciunile vieții celei pământești.
Dumnezeu este asemenea unui Împărat, iar Sfinții Săi sunt primii dintre curtenii de vază. Ei stau aproape de tronul Lui cel plin de măreție și se bucură de bunăvoința Sa. Îmbrăcați în haine aurite și strălucitoare, ei Îi slujesc, desfătându-se în slava Sa cea nespusă. Noi, însă, oamenii pământești, din pricina păcatelor noastre celor grele, ne-am prefăcut în robi necredincioși, ne-am îndepărtat de Împărăția lui Dumnezeu și ne-am îmbrăcat sufletele în zdrențe murdare.
Deci am putea oare, în acest chip, să venim noi înaintea Domnului și să cerem de la El ceea ce voim? Și precum sluga și robul care au greșit înaintea stăpânului lor nu îndrăznesc să se arate înaintea acestuia ca să ceară ceva, ci caută mijlocitori și avocați, apropiați ai stăpânului, tot astfel și noi, oamenii păcătoși și necurați, ne rugăm sfinților ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi; iar aceștia, plini de bucurie, împlinesc cererea noastră.
Sfinți ai lui Dumnezeu, ”binecuvântați să fiți de Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul!”.






III. DESPRE FELURITELE DARURI ALE SFINȚILOR


Orice Sfânt poate să ceară de la Dumnezeu lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos și spre mântuirea sufletelor. ”Darurile sunt felurite, dar același Duh. Și felurite slujiri sunt (...) Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți (...) Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înțelepciune, iar altuia, după același Duh, cuvântul cunoștinței. Și unuia i se dă întru același Duh credință, iar altuia darurile vindecărilor (...) Unuia faceri de minuni (...) Și toate acestea le lucrează unul și același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește”.
După împrejurările din viețile sfinților, ori după voia deosebită a lui Dumnezeu, unii dintre sfinți ajută celor ce se roagă lor pentru un anumit lucru, alții – pentru un altul, după darurile lor, și nu există necaz al vieții, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu și pe care să n-o împlinească acesta. După cum pentru orice boală Dumnezeu ne-a dăruit o plantă de leac, tot astfel și pentru orice nevoie El a rânduit pe Sfinții Săi, care să ne vină întru ajutor.
Astfel, Maicii Domnului i s-a dat plinătatea darurilor, ea aflându-se pe cea mai înaltă treaptă de vrednicie, după care îl aflăm pe Sfinții Ioan Botezătorul, Dreptul Simeon, Părinții Ioachim și Ana, Zaharia și Elisabeta, Apostolii, Proorocii, Întâi-Stătătorii cetelor mucenicești etc..
Toți Sfinții cinstiți în Biserica Ortodoxă sunt o comoară pentru fiecare creștin, și întru aceasta se arată marea milă a lui Dumnezeu, căci noi ne putem ruga lor și să-i avem ca ajutători ai noștri. Mai mult decât atât, fiecare popor, fiecare așezare, fiecare casă și fiecare creștin își are ocrotitorul său ceresc care veghează și se roagă pentru toate câte i-au fost încredințate lui, îndrumându-le pe calea veșnicei mântuiri.
Fiecare cetate, fiecare sat are un sfânt ocrotitor, în a cărui cinste este înălțată o biserică ori o mănăstire.
Casele creștinilor au ca ceresc ocrotitor sfântul pe care, prin tradiție, l-au cinstit cel mai mult părinții și bunicii, ori a cărui icoană a trecut din generație în generație ca o sfințenie nespusă, ajungând până la noi.
În particular, sfântul ortodox al fiecărui creștin ortodox este un plăcut al lui Dumnezeu, al cărui nume noi îl purtăm. Acesta este primul când trebuie cinstit îndeosebi, iar în al doilea rând – sfântul a cărui pomenire Biserica o prăznuiește de ziua noastră de naștere. Pe aceeași listă pot fi adăugați și acei plăcuți ai lui Dumnezeu în al cărui nume s-a făcut un legământ, ori într-a căror ocrotire am fost încredințați, ori în a căror zi de pomenire Dumnezeu ne-a salvat în chip minunat viața ori ne-a făcut vreun alt mare bine.
Se spune că ocrotitorii soților sunt Sfinții Mucenici Gurie, Samon și Aviv, cu prăznuire la 15 noiembrie; Sfinții Mucenici Adrian și Natalia, cu prăznuire la 26 august.
Ocrtotitorii copiilor sunt: Sfântul Alipie Stâlpnicul, Sfântul Stelian al Paflagoniei, cu prăznuire la 26 noiembrie; Sfântul Sisoe cel Mare, cu prăznuire la 6 iulie.
Ocrotitorii tinerilor sunt Sfinții Anania, Azaria și Misail, cu prăznuire la 17 decembrie.
Ocrotitorii fecioarelor sunt: Sfânta Muceniță Iustina, cu prăznuire la 2 octombrie;Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, cu prăznuire la 25 noiembrie; Sfânta Mare Muceniță Irina; cu prăznuire la 5 mai; Sfântul Moise Ungurul, cu prăznuire la 26 iulie
Ocrotitorul bătrânilor și al bătrânelor este Sfântul și Dreptul Simeon, cu prăznuire la 3 februarie.
Ocrotitorii tinerilor căsătoriți sunt Sfântul Apostol Simon Zilotul, cu prăznuire la 10 mai și Sfântul Mucenic Eupsihie, cu prăznuire la 9 aprilie.
Pentru o bună căsnicie ajută Sfântul Mare Mucenic Mina, cu prăznuire la 11 noiembrie și Sfântul Mare Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, cu prăznuire la 6 decembrie.
Cum ne putem ruga sfinților ca să ne ajute în nevoile noastre? Cerându-le sa mijlocească, pentru noi, la Dumnezeu, pentru a dobândi milă, cunoscându-le viețile, având icoanele lor în casă, învățându-le troparele, făcându-le acatistele ori canoanele; putem, de asemenea, să aprindem candela înaintea icoanelor lor, să tămâiem, iar în biserică să aprindem o lumânare în cinstea lor. Când este praznicul sfântului, să dăm Liturghie pentru sănătatea noastră duhovnicească și trupească.
La fel, e foarte folositor să-l rugăm pe preot să facă rugăciuni la sfântul și, cu binecuvântarea lui, să facem o făgăduință, pentru ca, în cazul în care cererea noastră va fi împlinită, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facem cutare sau cutare lucru (de pildă, că ne vom schimba viața, în mai bine, că vom renunța la un anumit viciu etc.)








IV. SFINȚII ÎNGERI


Fiecare om – spune Părintele Profesor Dr. Sterea Tache - are îngerul său păzitor, pe care îl primeşte de la Botez, aşa cum susţin Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur sau Origen. Îngerul păzitor îl apără pe om de duhurile rele , mijloceşte pentru oamenii credincioşi , însoţeşte sufletele celor adormiţi . Ocrotesc biserici, cetăţi, popoare şi comunităţi creştine . Pentru că susţin progresul spiritual al omului şi al lumii, în general, îngerii buni sunt slujitori ai providenţei dumnezeieşti.
Îngerii Luminii depun toate strădaniile ca noi, în vremea călătoriei noastre pământeşti, să ne pregătim şi să dobândim fericirea cea veşnică.
Îngerii sunt păzitorii vieţii noştri de zi cu zi, ocrotitorii casei şi familiei noastre. Ei sunt fiinţe duhovniceşti netrupeşti, înzestrate cu voinţă, raţiune, putere, cunoştinţă şi curăţie, care întrec cu mult gândirea noastră; ei ocupă cea mai înaltă treaptă în rândul făpturilor şi prin ei Domnul Îşi arată voia Sa şi îi face instrumentele împlinirii ei.
Îngerii slujesc lui Dumnezeu şi chiar şi oamenilor.
Nu trebuie să uităm nicio clipă faptul că locuinţa creştinului este biserica lui de acasă, iar pentru acest lucru trebuie să înălţăm rugăciuni atât Sfinţilor, cât şi Îngerilor, pe lângă cele înălţate, desigur, Maicii Domnului, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Treimi, Sfântului şi de Viaţă Făcătorului Duh.
La sfinţirea locuinţei, cântăm împreună cu preoţii, iar în casa noastră intră Îngerii. În ectenia pe care o rosteşte slujitorul lui Dumnezeu cu acest prilej, Îl roagă pe Stăpânul vieţii noastre ca El să-l trimită pe Îngerul păzitor, străjerul casei celei noi, care să-i păzească pe toţi „cei ce voiesc a locui cu evlavie în ea”.
Suntem îndemnaţi, pretutindeni, ca, pentru a ne simţi în deplină siguranţă şi ocrotire în casa noastră, să ne rugăm cât mai des Îngerului nostru păzitor şi el nu numai că ne va păzi de năvălirile cele din afară şi de eventualele nenorociri şi necazuri, accidente, ci va aduce şi pacea cea mult dorită.






V. ÎNGERUL FAMILIEI


Odată cu venirea lui Hristos pe pământ , însemnătatea familiei a crescut foarte mult. Familia s-a transformat într-o mică biserică, ce-şi are, după rânduială, Îngerul ei păzitor.
În timpul Tainei Cununiei, Îngerii sunt prezenţi în chip nevăzut şi notează în Ceruri făgăduinţele făcute de către soţi. În Taina Cununiei, cei doi devin un singur trup, iar acolo unde există un singur trup, există şi un singur suflet. Cei doi soţi împreună se roagă, împreună îngenunchează, împreună postesc, se încurajează unul pe altul şi se conduc reciproc. Ei sunt egali în Biserică şi în comuniunea cu Dumnezeu, în mod egal împărtăşesc sărăcia şi bogăţia, nu ascund nimic unul faţă de celălalt şi nu sunt o povară unul altuia.
Iisus Hristos Se bucură văzând această împreună-vieţuire a lor, trimite pacea Sa peste casa lor şi locuieşte în ea împreună cu ei şi cu Îngerii, căci unde este pacea Lui, acolo nu poate avea loc duhul răutăţii .
Ştiind că Îngerii păzitori sunt neîncetat cu noi şi că ei sunt martorii cei mai apropiaţi şi de fiecare zi ai vieţii noastre, trebuie să avem mare grijă ca nu numai în faptă, dar nici în vorbă şi nici în cuget să nu-i întristăm şi să nu-i depărtăm de la noi. Iar în cazul în care am păcătuit, să ne străduim ca prin pocăinţă sinceră să-i atragem iarăşi la noi pe păzitorii şi ajutătorii noştri cereşti.
Pentru fericirea în căsătorie trebuie să ne rugăm Arhanghelului Rafail, Arhanghelul care l-a însoţit pe Tobie, l-a ajutat să-şi găsească logodnică şi i-a înlesnit acestuia o căsătorie fericită.
___________________________________________

BIBLIOGRAFIE
1)Pr. Prof. Gleb Kaleda – Biserica din casă, Editura ”Sophia”, București. Traducere din limba rusă de Lucia CIORNEA. Pag.6, 9-10, 15, 20-21, 46, 49, 240-241
2)Citat după Mansurov S. – Eseuri despre Istoria Bisericii, în ”Bogoslovskie trudî”, SPb.7, 1071, pag.91
3)Evanghelia de la Matei capitolul XI, versetul 12
4)Evanghelia de la Matei capitolul V, versetul 8
5)Cuvânt înainte la cartea Cărui Sfânt să ne rugăm. Leacurile și darurile sfinților în bolile sufletești, în bolile trupești și în nevoile vieții, apărută în traducere (din limba bulgară) a lui Gheorghiță CIOCIOI, București, EDITURA DE SUFLET, 2011, pp.5-7
6)Psalmul 113, versetul 23
7)Idem 14, pp.9-10
8)Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 12, versetele 4-6 și 8-11, în cartea Cărui Sfânt să ne rugăm. Leacurile și darurile sfinților în bolile sufletești și în nevoile vieții, apărută în traducere (din limba bulgară) a lui Gheorghiță CIOCIOI, București, EDITURA DE SUFLET, 2011, pag.10
9)Cărui Sfânt să ne rugăm. Leacurile și darurile sfinților în bolile sufletești, în bolile trupești și în nevoile vieții, apărută în traducere (din limba bulgară) a lui Gheorghiță CIOCIOI, București, EDITURA DE SUFLET, 2011, pp.13-14, 41, 47
10)Pr. Prof. Dr. Sterea Tache – Teologie Dogmatică şi Simbolică, vol.I, Bucureşti, Editura Institutului Bibilic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2003, pp.195+196
11)Psalmul XC, versetele 10-11
12)Apocalipsa capitolul VIII, versetul 3
13)Evanghelia de la Luca capitolul XVI, versetul 22
14)Daniil capitolul I, versetul 10
15)Apocalipsa capitolul I, versetul 20
16)Evghenie Gonceaarov – Păzeşte-ţi casa de rău, traducere de Cristea Florentina, Editura „Egumeniţa” & „Cartea Ortodoxă”, 2011, pp.5-7, 41, 87-90
17)Tertulian – Către femeie