Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

joi, 8 decembrie 2011

Seara zilei de 8 decembrie nu o voi putea uita prea curand!...

8 decembrie 2011. O seara obisnuita pentru unii, o seara obisnuita pentru altii. Dar pentru noi, cei cativa studenti de la tutoriatul Preacucernicului Parinte Daniel Benga(care am umplut, pana la refuz, biserica ”Cuibul cu Barza” din sectorul 6 al Capitalei), a fost o seara speciala. Speciala, datorita intalnirii daruite de Parintele tutore noua, acum, in prag de praznuire a Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos, a Intruparii Sale spre salvarea si mantuirea neamului omenesc. O seara deosebita, in care am invatat ca noi, tinerii din ziua de astazi, trebuie sa cautam modele si sa ne propunem, cat mai curand posibil, ”idealuri imposibil de atins”. Iar - cel mai important! - sa nu uitam de Rugaciune, sa ne ridicam mereu inima catre Cel de Sus, pentru ca numai rugaciunea te salveaza. De la ce? De la orice! De la orice rau! Ca si in cazul deosebitilor invitati, domnii Marcel Petrisor si Demostene Andronescu, carti vii ale istoriei tarii noastre, oameni cu un suflet senin, degrab' iertatori, care raspandeau, in juru-le, lumina, animand orice suflet ravasit.
Am invatat multe de la distinsii domni invitati, am invatat ca trebuie sa ne acordam si libertate, sa nu ne sufocam unul pe altul cu prezenta, cu insistenta noastra in toate cele, am invatat ce inseamna prietenia, sa-ti dai viata, pana la urma, pentru cel aflat langa tine, in suferinta. Caci oare cum poate fi calficat gestul Preacucernicului Parinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa la care a recurs pentru salvarea colegilor de celula? Unul dintre ei fiind chiar domnul Marcel Petrisor.
Am invatat, apoi, ca omul, fiind om, are caderile lui, insa, din punct de vedere moral, nu trebuie sa-i judecam noi aceste caderi. Iar daca totusi cadem, sa ne ridicam prin cainta si fapte bune, prin smerenie si curatirea inimii prin ganduri frumosase.
Seara zilei de 8 decembrie 2011? O seara pe care, cu siguranta, nu o voi putea uita prea curand!!!...
Ii multumesc, in incheiere, si pe aceasta cale, Parintelui meu tutore, Daniel Benga, pentru aceasta intalnire pe care ne-a oferit-o cu drag. De fapt, numai Parintele putea sa ne faca o astfel de surpriza!
Va sarut dreapta, Parinte, cu smerenie, si va multumesc inca o data!
P.S.
Prefacerea
de Demostene Andronescu

Am cersit un timp lumina
Pe la usi straine,
Nestiind ca luna plina
Prinsa-i toata-n mine.

La raspantiile vietii
Stam cu mana-ntinsa
Si ma miluiau drumetii
Cu lumina stinsa.

Cand si cand, cate-o scanteie
De-un nebun zvarlita,
Imi parea calea lactee
Mie daruita.

Si treceam asa prin viata,
Miluit de lume,
Ca si ea catand prin ceata,
Nu stiu ce anume.

Dar, odata, pe-nserate,
Obosit de vise,
Am gasit la lume toate
Portile inchise.

Si ramas in noapte-afara
Fara lumanare,
Am privit asa-ntr-o doara-n
Mine ca in zare.

Si am tresarit deodata,
Caci vazui ca-n mine
Bezna-i ciuruita toata
Si mijesc lumine.

Am dat zgura la o parte
Cu infrigurare
Si-n strafundurile-mi moarte
S-a iscat cantare.

Iar prin rana-mi sangeranda,
Ca printr-o spartura,
A tasnit o raza blanda
De lumina pura,

Ce-nvelindu-ma in toate,
Matasoasa, moale,
A dat vietii mele plate
Sensuri verticale.

De atunci fara-ncetare
Luminez intruna,
Nu falos ca mandru soare,
Ci sfios ca luna.

Iar cand malul se aduna
Si-mi astupa vrana,
Ma sleiesc ca pe-o fantana,
Adancindu-mi rana.

Nebunul
de Demostene Andronescu
(Din volumul de versuri din inchisoare Peisaj lăuntric (Ed. Puncte Cardinale, Sibiu, 1995),
(dedicat “Generatiei mele de Don Quijoti striviti de prea marele lor vis”)

”I
Treceam prin viată-asa ca orice om
Si fremătand si eu ca orice pom
Visam să infloresc, să leg apoi,
Si să rodesc, nu roade prea de soi,
Ci rodul simplu-al omului de rand
Ce creste pe oriunde si oricand
Si care zdrentuit de vant si ploi
Isi trage seva numai din noroi.
Dar intr-o zi o pasăre străină
Cu penele brumate de lumină,
Venind de pe tăramul celălalt,
Roti deasupra mea in zbor inalt
Si poposind in ramurile-mi ciunte
Isi smulse-o pană si-ncepu să cante.
Si cantecul ei sfant, din alte sfere,
Ecou indepărtat al altor ere,
Ca seva dulce-n ramuri mi-a pătruns
O dată numai, dar a fost de-ajuns.
De-atunci un dor inalt, un dor fierbinte,
Necunoscut de mine inainte,
Imi stăruie ca un blestem in sange,
Sufletu-l cantă, inima il plange
Si scos din lumea mea, dintr-ale mele
Mă indarjesc să-mi fac din frunze stele,
Să infloresc luceferi si să am
Cate un cuib pe fiecare ram,
Dar nu de păsări, ci de ingeri care
Să scoată pui si-apoi spre cer să zboare

II

Din ziua ceea, părăsind grădina,
Mi-am smuls din lutul reavăn rădăcina,
M-am răsucit si am intors-o-n sus
S-o-nfing adanc in boltă ca pe-un fus
Si seva pentru rodul ce-l frămant
S-o trag de sus din cer nu din pămant.
Dar ramurile mele invătate
Cu sevă dulce trasă din păcate
N-au rezistat luminii si, pe rand,
Au prins a se usca, iar eu plangand
Am strans tot verdele pe care-l am
Si l-am ingrămădit pe-un singur ram,
Am pus pe el si frunze si petale
Si-asa, cu celelalte ramuri goale
Imi pregătesc in trunchiul chinuit
Arome pentru rodu-nchipuit.
In jurul meu, stufosi, ceilalti fartati
Peste zăplazuri mă privesc mirati,
Dar de-nteles nu mă-ntelege unul
Si zic fosnind in sinea lor: nebunul.
Nemaigăsind pe coaja mea crăpată
Nici gaze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc si mierla si lăstunul
Zicand in ciripitul lor: nebunul.

III

Si vantul sur, nomadul, călătorul,
In frunza mea vrand să-si doinească dorul
Si-a destrămat prin crengi uscate fumul
Si-a zis trecand pe-alăturea: nebunul.
Si prietenii mei buni ce pană-acum
Mi-au fost tovarăsi nelipsiti de drum
Au dat din cap si, unul cate unul,
M-au părăsit zicand incet: nebunul.
Si cand, miscandu-mi singurul meu ram,
Fosnesc din frunzele ce le mai am
Si-ngan sfios o melodie sfantă
Ei, dandu-si coate, zic: nebubul cantă.

IV

Iar cand omida indoielii moale
Si duhul deznădejdii-mi dau tarcoale,
Fosnesc uscat si sec din ramuri ciunge,
Ei dau din cap zicand: nebunul plange.
Nebun, da sunt nebun, dar lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă,
Ti s-ar usca si ramuri si tulpină
De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină
Si-ai fi de tot comună si banală
Căci cei cuminti n-ar face rod nici unii
De n-ar muri in locul lor nebunii.”
- http://corortodox.blogspot.com/2010/12/nascut-la-3-decembrie-1927-in-com.html
- http://www.rostonline.org/rost/apr2007/petrisor-jilava.shtml

Niciun comentariu: