Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Scara, de Monahul Teofan

- din volumul IV al ”Filocaliei” tradusa in limba romana de Parintele Dumitru Stanioae
- in traducerea monahului Agaton


Scara


”Mai întâi, rugăciunea preacurată pornește,
Dintru care o anumită căldură se ivește.
După aceea, e străina și sfânta lucrare,
Apoi lacrima dumnezeiască a inimii izvorăște.
După ea, o pace dinspre mulțimea gândurilor toate,
Dintru care a minții curăție odrăslește,
Cu vederea tainelor celor preaînalte
Și-n negrăit chip, după aceasta, o strălucire străină,
Iar din ele, a inimii nedestăinuită lumină
Și de aici, mai departe, desăvârșirea nesfârșită.
Că treapta aceasta are o lățime nețărmurită,
Măcar că dintr-un stih e doar alcătuită.

X

Așa la începutul scării, pe cea mai de jos treaptă,
Numai curata rugăciune vedem că se arată.
Dar ea este de foarte multe feluri
Și pe acestea toate, de-ai vrea să le numeri,
La mare lungime cuvântul s-ar întinde.
Același lucru să-l cugeți despre toate, iubite.
Dar dascăl în ele e numai cercarea mai sus de cuvinte.
Scara ce crește spre vârf, într-un chip atât de ciudat,
E o zecime de trepte, o înviorare a vieții în chip minunat,
O zecime de trepte ce veștejește viața din suflet.
Că unul din purtătorii de Duh, zice nouă așa:
Cel ce nu ostenește aici viața s-agonisească,
Cu deșartă nădejde să nu se amăgească
Pre sine, că pre aceasta dincolo o va lua.
Zece trepte, filosofia-ndumnezeirii,
Zece trepte, rodul scripturilor toate,
Zece trepte, descoperirea desăvârșirii,
Zece trepte, înspre ceruri urcate,
Zece trepte ce fac să vedem pe Dumnezeu.
Scara prea scurtă ne pare, luată întru lungul său.
În inimă, însă, cu ea de va face omul cercare,
O bogăție neîncăpută-n lume pentru el va afla,
Un izvor dumnezeiesc, izvorând străină viață.
Că scara aceasta nu este o învățătură măreață.
Bine e măsurile sale, fiecare să-și vadă în gând,
Scara cea cu zece daruri cu luare aminte privind.
De socotești că statornic stai și tu pe ea,
Spune-ne pe care din trepte tu te descoperi a sta,
Spre folosire și nouă, celor ce suntem departe de ea.
Însă, de vrei să înveți de preț despre acestea ceva,
Lasă gria de lucrurile toate,
De cele fără de rost, cât și de cele binecuvântate.
Că fără lepădarea de griji nimic nu poți învăța.
Și doar din cercare, nu dn vorbă vine această cunoștință.
Iar pentru ținerea de minte îți dau acum spre știință
Cuvântul acesta, păstrat de la Sfinții purtători de Dumnezeu,
Deși el cu greu va pătrunde până întru auzul tău.
Cel ce nu se alfă pe vreuna din treptele ce s-au amintit,
Sau nu totdeauna spre acestea cu gândul s-au străduit,
În clipele morții lui și în cumpăna de răposare,
Va fi de spaimă cuprins, cu tremur de-nfricoșare,
Și străin nu va fi de groaza din urmă cea mare.
Stihurile mi s-au sfârșit într-un cuvânt înfricoșat,
Dar e de mare folos dacă așa s-a întâmplat.
Că cei ce nu se căiesc și nu fac cele bune,
Dintre care primul sunt eu, sărman de mine,
Pricină mare au să se teamă, precum se cuvine.
Iar cel ce are urechi de auzit, să audă bine.
Auzi și înțelege și tu, cel ce pre acestea le-ai scris.
Cum de ai îndrăznit acestea de le-ai zis,
Om care nu ai din ele nimică,
Cum de nu te-ai temut să înveți despre ele fără frică?
N-ai auzit oare de Zan și de cele ce el a pătimit,
Când a cutezat să ridice chivotul cel dumnezeiesc?
Că nu spre învățătura altora în chipul acesta grăiesc,
Ci ca pre mine însumi mai greu să mă osândesc,
Cunoscând cununile înalte ale celor ce se nevoiesc
Și cum numai eu, întru toate, singur de rod mă lipsesc.”

Niciun comentariu: