Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

vineri, 6 august 2010

Fise de scriitori romani. Partea a III-a

IV. ION CREANGĂ (1839 – 1889)

A. ACTIVITATEA LITERARA

1. POVESTI
- "Soacra cu trei nurori"
- "Capra cu trei iezi"
- "Punguta cu doi bani"
- "Danila Prepeleac"
- "Povestea porcului"
- "Povestea lui Stan Patitul"
- "Povestea lui Harap-Alb"
- "Fata babei si fata mosneagului"
- "Ivan Turbinca

Tematica/Problematica/Universul: lumea taraneasca proiectata in fabulos.

Trasaturi artistice: - viziune morala si caracterologica; - izvoare folclorice; - arta originala de povestitor; - interferenta real-fantastic; - oralitatea stilului.

2. "AMINTIRI DIN COPILARIE"

Tematica/Problematica/Universul: - copilarie evocata dintr-o perspectiva nostalgica; - lumea satului traditional.

Trasaturi artistice: - viziune clasica; - tendinta de evocare scenica; - umor; - rafinare artistica a limbii populare.

3. POVESTIRI
- "Mos Ion Roata";
- "Ioan Roata si Voda Cuza";
- "Popa Duhu";
- "Poveste";
- "Povestea unui om lenes";
- "Inul si camesa" etc..

Tematica/Problematica/Universul: - anecdote istorice; - parabole despre conditia umana.

Trasaturi artistice: - perspectiva anecdotica; - tendinta moralizatoare; - savoarea povestirii.

4. NUVELE
- "Mos Nichifor Cotcariul"

Tematica/Problematica/Universul: - siretenia si volubilitatea populara.

Trasaturi artistice: - stil echivoc.


B. VIATA SI ACTIVITATEA LITERARA

Ion Creanga s-a nascut la 10 iunie 1839, conform singurului document autentic: o condica ("mitrica, partea I") de nou-nascuti a satului Humulesti din 1839.
Intre 1846 si 1855, urmeaza scoala din Humulesti, dupa care invata la Brosteni, apoi la Targu-Neamt si la scoala de catiheti din Falticeni.
Intre 1855-1858, urmeaza Seminarul de la Socola (Iasi) - cursul inferior, dupa care se inscrie la Facultatea de Teologie a Universitatii din Iasi, dar nu o frecventeaza. Face, in schimb, un curs pentru institutori, condus de Titu Maiorescu, fiind numit institutor la clasa I, la o scoala din Iasi.
In 1875, il cunoaste pe Eminescu. Devin buni prieteni. Eminescu il introduce la "Junimea" si-l ajuta sa debuteze in revista "Convorbiri literare" ("Soacra cu trei nurori" - 1 octombrie 1875), unde va publica, pana in 1878, si celelalte povesti.
Intre 1881 si 1882 publica primele trei parti din "Amintiri din copilarie", a patra fiind postuma (dupa moartea sa).
In aceeasi perioada cu Eminescu (1883 - 1889), Creanga este bolnav si se stinge din viata la 31 decembrie 1889.
Intre 1890 si 1892 apar "Scrierile lui Ion Creanga", in doua volume, cu o prefata de A.D.Xenopol.


C. PORTRETUL SCRIITORULUI

Ion Creanga a intrat in literatura cu un fond sufletesc si intelectual de origine taraneasca, format mai intai in perimetrul vietii humulestene si dezvoltat, apoi, intr-un univers rural mai larg, care, prin extindere, poate fi considerat al intregului popor roman. Acest fond ii va procura materia operei si-si va pune amprenta asupra individualitatii lui artistice, care face din Creanga scriitorul roman cel mai apropiat de spiritul creatiei folclorice.
O particularitate a omului si scriitorului este jovialitatea, semn al vitalitatii si al dragostei de oameni. Scriitorul rade pentru a starni hazul, pentru a crea buna dispozitie - atitudine pe care o propune ca solutie oprimista de viata.
Socotit la inceput un autor "poporal", el s-a dovedit, in realitate, un artist profund original, care a creat, pornind de la folclor, o opera de neta individualitate, cu elemente caracteristice, de neconfundat, rezultat al unei inteligente artistice superioare si al unei inzestrari lingvistice remarcabile.


D. CRITICA LITERARA

"Placerea starnita de auditia scrierilor lui Creanga e de rafinament erudit. Niciun om de gust nu citeste aceasta opera ca sa ia cunostinta de intreaga intelepciune populara asa cum a fost ea cristalizata de veacuri in proverbe si zicatori. Dimpotriva, in loc sa fie educativ, efectul acestei intelepciuni este hilariant. Creanga foloseste un procedeu tipic autorilor carturaresti ca Rabelais, Sterne si Anatole France, si anume, paralela continua, dusa pana la betie, intre actualitate si experienta acumulata. El e un autor livresc. Opera lui Rabelais decurge intr-o ploaie de citate si de cuvinte savante ori rare, a caror intentie este tocmai de a parodia intelepciunea cartilor din care sunt extrase. Eruditia aceasta e incantatoare prin veselia care o intretine. Adevarata taina a lui Rabelais este "la joyeuseté". Anton Pann ori Creanga, amandoi humoristi de tip rabelaisian, fac cu greu figura de eruditi pentru cititorul comun. Asta vine din prejudecata ca autorul trebuie sa fie neaparat un umanist. Eruditia insa nu are limite si Anton Pann si Creanga sunt si ei niste mari eruditi, in materie de stiinta si literatura rurala. Desi citatele lor nu sunt scoase din carti, ci din traditia orala, printr-o nemaipomenita memorie, operele lor nu sunt mai putin carturaresti, structura lor fiind aceeasi ca a operei rabelaisiene: adica o jovialitate enorma, care innegreste orice fapt cu un roi de citate. Creanga e un umanist al stiintei satesti, scotand din eruditia lui un ras gros, fara a fi totusi un autor vesel prin materie."
(George Calinescu, "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent", Editura MINERVA, 1984, p.487)

"Basmul tine de ciclul "incercarilor grele", in care eroul trebuie sa indeplineasca ispavi extraordinare a caror realizare devine posibila cu ajutorul unor insotitori nazdravani sau al unor animale recunoscatoare."
(Jean Boutiere, "Viata si opera lui Ion Creanga", Editura JUNIMEA, 1976, p.154)

"Primul si cel mai vechi scenariu epic apartine mitului, "istorie adevarata", sacra, relatare a unui eveniment savarsit in timp primordial, fabulos, al inceputurilor, de catre fiinte supranaturale."
(Adrian Marion, "Dictionar de idei literare", Editura EMINESCU, 1973, volumul I, p.582)

"Caracterul vorbit, in sens popular, al limbii lui Creanga se manifesta cu cea mai mare forta in "expresii ideomatice" (sau izolari, cum le mai spune A. Philippide), grupari sintactice devenite fixe cu vremea si avand un inteles figurat. Ele sunt, in fond, comparatii sau metafore, adica imagini a caror expresivitate se datoreste tocmai faptului ca marea lor platicitate, de fapt, la sugerarea unei semnificatii oarecum abstracte. Aproape orice pasaj din opera lui Creanga, fie cat de redus ca intindere, contine astfel de particularitati stilistice. Si aceasta, pentru motivul ca ele constituie o trasatura foarte caracteristica a vorbirii populare. (...) Reproduc pe cele mai plastice dintre expresiile idiomatice gasite in cateva zeci de pagini ale povestilor: "calatorie sprancenata, zise boierul"; "de ramaneai, imi erai ca un frate, iar de nu, imi esti ca doi"; "haram de capul vostru..."."
(Iorgu Iordan, "Contributii la istoria limbii romane literare in secolul al XIX-lea", Editura ACADEMIEI, 1956, p.138)

2 comentarii:

Glen Glen spunea...

Ar aparea la fel de frumos o nuvela, un basm, o povestire...

Daiana spunea...

Si pe-acelea le voi posta, insa o iau cu incetul. Nu toate dintr-o data, pentru ca nu-i bine! Oricum, multumesc pentru sfat! O zi buna!