Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

marți, 1 septembrie 2009

Iata ce am aflat de pe site-ul http://www.episcopia-ramnicului.ro. "La multi ani!" tuturor!



1 septembrie - Începutul anului bisericesc
Marţi, 1 Septembrie 2009

În fiecare an, la 1 septembrie, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte începutul noului an bisericesc, sărbătoare cunoscută în vechime şi sub numele de "Indictul" (indiction la romani însemna poruncă, arătare, iar obiceiul era ca anul să înceapă de la acest "indiction", adică de la 1 septembrie).

În această zi, biserica evocă intrarea Domnului în Sinagoga din Nazaret, când avea numai 12 ani. El a deschis, atunci, Cartea Proorocului Isaia, exact acolo unde erau zugrăvite: venirea Mântuitorului şi lucrarea Sa în lume, cu aceste cuvinte: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor. M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul cel plăcut al Domnului”. Toţi cei prezenţi în sinagogă l-au văzut cum închide cartea şi l-au ascultat pe Dumnezeul copil, de-a dreptul înmărmuriţi, spunându-le, aşa cum consemnează Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Astăzi, s-a împlinit Scriptura în urechile voastre!”. De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat în Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.

Anul bisericesc începe pe 1 septembrie şi ţine până pe 31 august şi diferă de anul civil, care începe la 1 ianuarie, pentru că urmăreşte evoluţia evenimentelor din viaţa şi activitatea Mântuitorului.

În prima zi a Anului bisericesc se săvârşeşte o slujbă de mulţumire specială, pentru anul care a trecut şi pentru cel care urmează, prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu şi binecuvântarea, pentru ca această nouă perioadă în care intrăm să fie pentru noi un nou parcurs duhovnicesc în care să ne putem desăvârşi.

NOTA MEA: Sa va dea Dumnezeu si Maicuta Domnului multa sanatate, implinirea tuturor dorintelor, putere de munca, rabdare si multe-multe mangaieri duhovnicesti pe tot parcursul acestui an bisericesc ce astazi -iata!- tocmai a inceput!

Niciun comentariu: