Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 23 mai 2009

ARIPĂ DE ÎNGER

Profesor coordonator: NICOLETA ENCULESCU
ARIPĂ DE ÎNGER
Volum cuprinzând compunerile celor mai talentati elevi din clasele a V-a C si a VI-a A,
ai Scolii cu clasele I – VIII nr. 81, Bucuresti – Anul scolar 2008 / 2009


I. PREFAŢĂ
Copilul e un înger, bucalat sau mai putin bucalat, cu cârlionti sau fãrã cârlionti, dar care, cu certitudine, atunci
când vine pe lume, binevesteste bucuria si speranta în familia în care se naste.
Copiii sunt margaritarele lumii, flori ce se deschid în primavara vietii, alinând existenta pe pamânt. Pentru ei, noi, cei mari, suntem datori
Sa facem Pamântul sa fie frumos,
Sa punem mâna cu totii si sa-l ridicam de jos,
Sa-i punem lumina pe frunte, si soare,
Si flori, astazi, sa-l înconjoare…
Sa facem Pamântul sa fie frumos,
Sa punem mâna cu totii si sa-l ridicam de jos,
Sa-i punem ochi de stele si luceferi,
Si gura de smarald, si chihlimbare,
Si toate florile sa-l înconjoare…
Sa facem Pamântul sa fie frumos,
Sa punem mãna cu totii si sa -l ridicam de jos,
Sa umplem lumea azi cu flori,
Sa-i dam va zduhului culori!
Sa dam vazduhului culori,
Culori de viatã, bucurie, pace,
Si toti copiii sa se joace!


Sa umplem lumea azi cu flori,
Sa dam va zduhului culori,
Iar porumbeii albi sa poarte pe-aripile lor
Bucuria dulce-a prima verii-n zbor…
Sa facem Pamântul sa fie frumos,
Sa punem mâna cu totii si sa-l ridica m de jos,
Sa-i punem lumina pe frunte, si soare,
Si flori, astazi, sa-l înconjoare…
Sper ca rândurile ce vor urma sa va dezvaluie câte ceva din gândurile, dorintele si visele lor, ale copiilor - elevii nos tri -, ce cresc si se formeaza, se modeleaza sub ochiul nostru vesnic ocrotitor. Ei sunt tinerele mlãdite ale lumii acesteia vazute, pa mântene, iar noi avem datoria de a-i ajuta sã-s i pastreze neîntinata, pentru cât mai mult timp, ori chiar pentru totdeauna, acea flacara ce arde viu în sufletele lor, acea lumina senina din privirea lor. Daca vom putea raspunde sau nu
doleantelor lor, daca îi vom putea ajuta, mãcar putin, sa urce pe drumul - nu usor - al încercarilor vietii, cu inima de doruri plina, demni, neclatinându-se precum o frunza-n vânt, aceasta nu depinde decât de talentul fiecaruia dintre noi de a fi un bun si adevarat dascal sau parinte, sufletesc sau trupesc. Iar pentru aceasta, va îndemn sa va rupeti macar o clipa din timpul dumneavoastra mult prea pretios pentru a-i cunoaste

mai bine pe acesti îngeri ai lumii vazute, pentru a învata, odata cu ei, sau de la ei, cum sa aveti sufletul pur, curat, cum
sa fiti calmi, linistiti, toleranti, cum sa visati.
Profesor NICOLETA Enculescu

II. GÂNDURI DESPRE COPILĂRIE
COPILĂRIA...
Profesor NICOLETA Enculescu
Te-ntorci cu gândul si vezi...,
Eşti copil şi visezi...,
Visezi...
Copilăria?
Un zbor deschis
Spre-o lume plină de vis...
Copilăria?
Un zbor deschis
Spre-o floare albă de cais...,
Un zâmbet, culoare,
Un liliac alb, în floare...
Copilăria? -
Te-ntorci cu gândul şi vezi...,
Eşti copil şi visezi...,
Mereu visezi...


A. ŞCOALA COPILĂRIEI
de ROXANA Albu, clasa a V-a C
Închid ochii şi văd şi astăzi aceeaşi imagine într-o lumină lină de stea si prinsă de razele albe într-o iluzie cosmogonică.
Cu inima în palme, am făcut primul pas în curtea şcolii. O răcoare rece mi-a îngheţat inima, dar, într-o fracţiune de secundă, mi-am topit-o cu un fior fierbinte. În jurul meu
sclipeau mii de suflete, dar, mai presus de toate, veghea idealul unei vieţi zidite începând cu mult timp în urmă: 4
ani...: primii ani de scoalã. Am făcut încă un mic pas pentru prezent, dar un mare pas pentru viitor. Ştiu că primul pas făcut în această şcoală m-a copleşit de emoţii, însă, cu timpul, m-am obişnuit cu viaţa de elev. Am prins rădăcini, din simple jocuri de cuvinte cu noii mei colegi mi-am construit un viitor plin de încredere şi speranţã. Am descoperit mirajul naturii din curtea şcolii, mireasma
îmbătătoare a florilor ce-şi deschideau, primăvara, petalele spre soare. O curte pictată în mii de culori, fărâme de stele,
de astru, şi eu printre ele... A rămas dor spiritual din visul inert al realului, dar am înţeles că numai cu ajutorul oamenilor deosebiţi, pe care i-am găsit aici, învăţătorii, profesorii bine pregãtiţi, înţelegători, voi putea să-mi construiesc destinul, poate prins într-o sclipire radioasă ...


Orele pe care le-am parcurs pânã acum m-au ajutat să-mi îmbogăţesc cunoştinţele, să-mi dezvolt capacitatea de
gândire, am învăţat să iau singură decizii şi mi-am modelat, în bine, comportamentul.
Nisipul din clepsidra vieţii a început să se scurgă şi, aşa, iată-mă, acum, în clasa a V-a. Cuvântul „viitor” aduce,
în inima mea, lumina de cristal a dorului lucrului bine făcut, dar şi a visului copilăriei mele: şcoala. Ea este, pentru mine, un microunivers ce îşi deschide comorile misterioase ale
ştiintei, luminând, din ce în ce mai tare, mintea si sufletul oricărui bobocel. E partea din sufletul meu inocent de copil,
când zboară spre stele... Fãrã şcoalã, cred că viaţa de copil nu ar avea niciun sens. Aşadar, succes, copii, la şcoalã!


B. COPILARIA
de MIHAI Baltes, clasa a V-a C
Oare care este cea mai simpla parte a vietii? Cea în care traim totul la maxima intensitate, în care plângem si râdem în aceeasi zi, în care ne suparam si iertam în câteva momente,
în care suntem singuri si totodatã cu toatã lumea? Nimeni alta decât... COPILARIA! Acest tarâm magic ne ajuta sa întelegem ce minunata este viata si ca fara parcurgerea acestei etape a vietii NIMENI nu poate afirma ca este sau a devenit întelept! Întelepciunea ti-o capeti cât esti copil, prin joc descoperi lumea, prin joc si rezolvarea problemelor pe care acesta ti le pune!
Copilaria este un aeroport de pe care decoleaza si aterizeaza o multime de zâmbete nevinovate si pline de sinceritate, este o oglinda care reflectã, în viata de mai târziu,
întâiele zâmbete, este averea omului sarac, este vârsta la care ne situam cel mai aproape de toate frumusetile si tainele existentei pamântesti, descoperindu-le neîncetat...
Ne putem întâlni, oricând, când suntem copii, cu balaurul cel cu câte sapte capete, cu zgripturoaica cea haina, putem, doar acum, sa fim vrajitori, putem fi chiar eroi, ori sa calatorim cu bunii nostri prieteni din carti, putem vizita orice loc din
lume, cu ochii mintii, lasati fiind în voia visului inspirat de carte...
O! E frumoasã COPIL ARIA, e frumos sa fii copil, sa visezi, sa traiesti!...

C. DESPRE COPIL SI COPILARIE...
de MARIA Barbu, clasa a V-a C
Copilaria este cea mai frumoasa parte a vietii, este lumea celor mici, cu basme si poezii, cu cântece de leagan si zâne
bune, Feti-Frumosi si Ilene-Cosânzene, este anotimpul când toti credem în magie si în Mos Craciun!...
Copii fiind, suntem plini de candoare, de naivitate, de nevinovatie, credem aproape orice si asteptam ca
promisiunile si dorintele sa ni se împlineasca. Copilaria este o perioada de vis, o etapa a existentei
umane în care, în s ufletul nostru, nu poate încapea si ura, rautatea, violenta. Ne raportam si credem în valorile familiei,
care constituie, pentru noi, un real model, sprijin sau suport material si spiritual, ale carei sfaturi ramân de-a pururi
încrustate în mintea s i în constiinta noastra, seminte sadite în pamântul fertil al viitorului nostru senin.
Copilaria? Este o dâra de lumina vie, este o lume nevinovata, pura, a carei singura preocupare este jocul.
Cu toate acestea... sunt trista! Sunt trista, pentru ca nu toti copiii duc o astfel de existenta frumoasa si fericita! În
aceasta lume, din pacate, mai sunt si copii necajiti, care nu au ceea ce le t rebuie, de la îmbracaminte, hrana, pâna la
posibilitatea de a învata. Unii dintre ei chiar sunt nevoiti sa munceascã, încã de la o vârstã fragedã, alþii trebuie sã
cerseasca , pentru a mânca un codru de pâine!... Si, pe deasupra, niciunul dintre acestia nu primesc acea afectiune, dragostea parinteasca, de care au atâta nevoie!
Poate - si sper lucrul acesta! - ca peste câtiva ani nu va mai exista nicio diferenta între noi, copiii, tinerele vlastare ale
întregului Pamânt, poate vom reusi sa ne sprijinim reciproc pentru dobândirea bucuriei, a vietii linistite si pline de lumina.
Succes!


D. AMINTIRI DIN... COPILARIA MEA...,
de ANASTASIE – GABRIEL Barîca, clasa a V-a C
Ma numesc Anastasie-Gabriel Barîca si as vrea sa va vorbesc despre mine. Eu sunt un baietel nascut în Grecia, caruia, când era mic, îi placeau foarte mult jucariile. Cel mai mult îmi placea de Iepurila. Pe el îmi placea sã-l tin, la infinit, în brate, cu el eram foarte prietenos, îmi tinea si îi tineam de urât întreaga zi. Eram ca niste frati nedespartiti. Nimeni nu ne putea desparti! Doar noaptea. Si, uneori, nici chiar ea, pentru ca adormeam, în cântecul leganatului, cu el în brate... Lui Iepurila - de care îmi voi aduce aminte mereu! - i-a urmat, apoi, un catelus de plus, cu blanita pufoasa, cafenie. Când îl vedeai, jurai ca e adevarat, nu alta! Si mai ales atunci când îi rasuceai cheita în spate si începea sa latre precum un dulau, în toata puterea cuvântului, atunci sa te tii minunatie!...
Latra si dadea din coada... Era haios... Îmi bucura sufletul cu prezenta sa. Sufletul meu de mic copil...
Dupa câtva timp, a aparut calculatorul, un nou si bun prieten, care îmi oferea posibilitatea de a ma juca cu roboteii
din... interiorul sau... De fapt, aveam instalat, în memoria calculatorului, un joculet cu robotei si, împreuna cu fratiorul meu mai mare, Cristi, îmi placea la nebunie jocul lor.
Perioada în care am explorat tainele lumii minunate ce ma înconjura a constituit, pentru mine, un real farmec al vietii, cu povesti, cu joc, cu bunatati, cu prieteni devotati.
Cel mai bun prieten... real, din copilarie - parca si acum îmi tresalta inima de bucurie, când mi-l reamintesc, simtind,în coada ochiului, o lacrima ce-aluneca pe-obraz!... -, se numea Iasan. Cu el faceam întruna si pozne, dar si lucruri
bune. Împreuna am purces si spre tarâmul povestilor si al descoperirilor explicate stiintific: gradinita si scoala.
Regret trecerea acelui timp, regret clipele acelei perioade risipite-n vânt, care poate n-or sa se mai întoarca vii niciodata decât în amintirea mea, roaba umila a sentimentului uman.
Am trait o perioada de neuitat, o perioada plina parca de vraja, desprinsa parca dintr-un basm cu Feti-Frumosi, cu Ilene-Cosânzene... O perioada plina de farmec, de bucurie... Si acum e frumos, dar parca timpul nu mai are rabdare cu mine, pe zi ce trece ma maresc si pretentiile - pe masura - cresc...
Va îndemn, dragi copii, sa profitati de copilaria voastra, sa va bucurati de ea, pentru ca, odata pierduta, sufletul se amaraste, devine trist. Va doresc numai împliniri! Doamne ajuta!


FA-TE, SUFLETE, COPIL
ANASTASIE-GABRIEL Barîca, clasa a V-a C
1. Fa-te, suflete, copil
Si strecoara-te tiptil
Prin porumb, cu mot si ciucuri,
Ca sa poti sa te mai bucuri.
2. Sa alergi, sa râzi, sa cânti,
Fruntea sa ti-o-nalti în munti,
Si cu Soarele de mâna
Sa tot fim, AZI, împreuna.
3. Fa-te, suflete, copil
Si strecoara-te tiptil
Prin porumb, cu mot si ciucuri,
Ca sa poti sa te mai bucuri.
4. Sa citesti, sa socotesti,
Lumea-ntreaga s-o primesti
Ca pe-o dulce poezie,
Leganata-n bucurie.
17

E. COPILARIA - UN ZÂMBET
de ANDREEA Chesches, clasa a V-a C
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii, este perioada când esti liber sa faci tot ce doresti, când poti sa te joci cu prietenii, poti sa dai frâu liber imaginatiei, poti sa fii cine îti place tie sa fii!...
Copilaria este perioada când viata este traita la maximum, calauzita de eroii povestilor citite, când totul este roz si nicio grija nu te copleseste, când ai tot ce-ti trebuie, caci pãrintii au grija de tine cu atâta dragoste, încât nu simti când valul vietii este gata -gata sa te-nghita.
Copilaria este perioada când putem zbura liberi, ca pasarile cerului, peste munti si ape, peste paduri si câmpii pline de flori, când putem învata jucându-ne, când, uneori, inocenta nu ne lasa sa vedem viata asa cum este ea în realitate:
si cu partile sale rele.
Un zâmbe t pe buzele unui copil valoreaza mai mult decât orice piatra pretioasa, caci zâmbetul este limba fericirii, limba pe care toti copiii, oricât de mici, o pricep, o cunosc, indiferent de vârsta sau nationalitate. Însa, pentru ca toti copiii sa zâmbeasca, oamenii mari trebuie sa îi protejeze, sa îi ajute cu dragostea lor.
18

ODA COPILARIEI
de IOANA-ANDREEA Chesches, clasa a V-a C
„Copilarie”-i un cuvânt ce-i rostit
De multi copii, în toate tarile iubit,
Pe buze-aduce miere când e cuvântat
Si niciodata-n lume nu este uitat.
Sufletu-ntreg e plin de magie,
Dar freamatul vrajii nicicând n-o sa vie
De nu-ndraznesti mereu sa visezi
La frumoasa copilarie din povesti.
Mâna cu mâna hai sa ne prindem,
Copilaria noastra sa nu o vindem,
Zâna frumoasa sa nu o uitam,
Despre ea mereu sa cântam.
19

F. COPILARIA
de CRISTINA Chirita, clasa a V-a C
Copilaria e un tarâm de vis,
E ca un înger venit din paradis,
Sa ne bucura m de ea, copii,
Caci repede se va sfârsi.
A primaverii briza calduroasa
S-o porti în suflet, zi de zi, în viata
Si-a copilariei bucurie
În inima mereu sa-ti fie.
20

G. TREPTELE COPILARIEI,
de ZENO Dinca, clasa a V-a C
Fiecare persoana are altfel sufletul, are o altfel de “constructie” interioara, diferentiindu-se în functie de vârsta, întelepciune, traire a vietii, relatii si sentimente.
Copilul (4 – 14 ani) nu are suficienta experienta , nutrind sentimente diverse si schimbatoare, de la fericire, dragoste, prietenie, pâna la tristete, ura, dus mãnie etc..
Copilul mic si preadolescentul au sufletul pur, curat, neîntinat de rautate si egoism. Acesta este motivul pentru care persoanele mai în vârsta îi iubesc mult mai mult pe cei mici, în comparatie cu cei mari, de la care asteapta mai multe lucruri bune! Pentru pastrarea, cât mai mult timp posibil, a sufletului pur, cei mari sunt datori sa îi îndrume pe copii, permanent, pe Calea Adevarului, Iubirii si Credintei, sa-i învete cum sa -si pastreze bunatatea, într-o lume agitata si rea, cum sa fie generosi, cum sa învete, din tot, si sa retina numai lucrurile bune si de folos sufletelor lor.
Copilaria este cea mai frumoasa etapa din existenta fiintei umane pe Pamânt, care, odata pierduta, este foarte greu de recuperat! Nimeni, niciun copil, nu are dreptul sa-s si piarda copilaria, pentru ca ea, singura, este minunata si înfloritoare, temelia dezvoltarii personalitatii morale a
omului.
22

ÎNVATA...
„Învata de la ape sa ai statornic drum,
Învata de la flacari ca toate-s numai scrum,
Învata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Învata de la stânca cum neclintit sa crezi.
Învata de la soare cum trebuie s-apui,
Învata de la piatra cât trebuie sa spui.
Învata de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie, prin lume, de linistit sa treci.
Învata de la toate, caci toate-ti sunt surori,
Cum treci frumos prin viata, cum poti frumos sa mori.
Învata de la vierme ca nimeni nu-i uitat,
Învata de la nufar sa fii mereu curat.
Învata de la vultur, când umerii ti-s grei,
Si du-te la furnica sa vezi povara ei.
Învata de la greier, când singur esti, sa cânti,
Învata de la luna sa nu te înspaimânti.
Învata de la pasari sa fii mai mult în zbor,
Învata de la toate, caci totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Sã-nveti din tot ce piere, ca sa trãiesti în veci!”
(Folclor norvegian)
23

H. COPILARIE, DULCE ARMONIE…,
de ANA Hosu, clasa a V-a C
MOTO: „Mare esti toata viata, copil numai o data”
Copilaria este o fiinta mica si fragila, în ai carei zulufi de aur cerul a prins cununa de albastrele, ai carei ochi se aseamana cu mierea si al carei glas l-ar invidia orice privighetoare. Copilaria umbla prin lume si lasa , în sufletele tuturor, o lumina, lumina nevinovatiei. În ea, Copilaria pune trei daruri: gingasia, iubirea si speranta.
Daca iubesti Copilaria si inima ta este curata, lumina va creste dimpreuna cu darurile de folos ale acesteia, iar atunci când vei creste, în locul sau va aparea un trandafir dulce si nepieritoarea amintire a copilariei, în care vor sta închise
frumoasele clipe ale acesteia, care, în momentele grele, de restriste, îs i va deschide petalele spre soare, lasând lumina sperantei de odinioara sã îti mângâie tâmplele… De vei uita, vreodata, darurile Copilariei si o vei dispretui,
lumina din sufletul tau va pali pentru tot restul vietii, afundândute în grijile valurilor vietii, din care nimeni nu te va mai putea salva…, unde nimeni si nimic nu te va mai putea alinta… Copiii trebuie sa -si sporeasca lumina din suflete prin
fapte bune, ajutati de cei mari, întelepti. Ei nu trebuie sa se grabeasca pentru a creste, pentru ca, prin aceasta dorinta, nu vor obtine nimic bun. Trebuie sa se bucure, cât mai mult timp, de ea si sa o aprecieze asa cum se cuvine, la justa sa valoare!
„Asa sa va ajute Dumnezeu!”
25

I. COPILARIA
de THEODORA Neacsa, clasa a V-a C
Copilaria -i o raza de Soare,
E primul si cel din urma cuvânt,
E tesuta -n aur si-n margaritare,
Copilaria-i o adiere de vânt.
Copilaria-i un zâmbet, un vis, e veselie,
Un gând pribeag deo vesnicie;
E pasarea ce-aluneca-n zare,
E o suava floare...
Copilaria nu trebuie rapita,
Ea-i întâiul nostru cuvânt,
E o comoara prea greu gasita,
Copilaria-i o adiere de vânt...
26

J. LUMEA COPILARIEI,
de MICHAEL-ANDREI Panaitescu-Liess, clasa a V-a C
V-ati pus vreodata întrebarea ce ar însemna lumea fara copilarie? Desigur, raspunsul îl stiti deja: o lume plina de oameni mari. O lume fara povesti. Din fericire, exista copilaria, iar visele noastre se împletesc între ele, devin suvoi, ca un pârâu ce se revarsa în oceanul vietii, din ce în ce mai tumultos...
Noi, copiii, prin gândurile noastre nastrusnice, facem sa existe lumea de dincolo, cu Harap-Alb si prietenii lui, cu zgripturoaice si vrajitoare sirete, cu Feti-Frumosi si Ilene Cosânzene, cu zmei si balauri, si cai înaripati. Toate aceste personaje, precum si multe altele traiesc prin noi, prin sufletele noastre, prin visul nostru de un albastru clar, luminos. Când vom înceta, însa, sa mai visam, lumina din ochii nostri, bucuria, se va stinge, Universul nu se va mai reflecta miraculos întrun bob de roua, iar Lumea Povestilor va înceta sa mai respire!
Frumusetea si puritatea copiilor este molipsitoare. Ea îi face pe cei urâti la suflet frumosi, pe cei nedrepti - drepti, pe cei tris ti - bucurosi, pe cei deznadajduiti - plini de speranta.
Un poet spunea: „Frumusetea trebuie aparata cu dintii, Cu cei muscatori, Cu Suhardul, cu Mehedintii, Cu pasarile plouate din nori.”
Ocrotiti-ne, oameni mari! Grija voastra va face sa creasca din semintele de ghinda stejarii de care avem atâta nevoie.
Voi, oameni mari, priviti-va inima, întoarceti-va privirea spre suflet. Între doua contracte semnate în fuga pe scara avionului, amintit i-va de radacinile voastre, de idealurile voastre, cum s-au schimbat...
Amintiti-va de NOI! Întoarceti-va si uitati-va cu atentie în ochii nostri. Noi
nu ne dorim decât sã fiti lânga noi, cu noi, pentru noi. Numai asa putem sa mai oprim, din goana lui nebuna, TIMPUL!...
28

K. COPILARIA
de TEODOR Pastin-Ra ucea, clasa a V-a C
Ca un vis de primavara,
Ca un cântec de chitara,
Ca o doina din trecut,
Ca un gând adânc, temut,
Ca un câine jucãua ,
Ca un ursulet de plus,
Ca o mare fara mal,
Ca o zâna fara voal,
Cum Luceafaru-i o stea
Asa-i copila ria mea!
29

L. COPILARIA
de ANDREEA-MIRUNA Sava, clasa a V-a C
As vrea sa fiu mereu copil,
Sa ma-nvârtesc fara sfiala,
Sa vad bujorii în April
Trezindu-se din amorteala .
S-alerg desculta pe afara,
În iarba umeda covor,
Sa vad bondarul gras cum zboara
Legat de coada unui nor.
30

M. AVEREA CEA MAI DE PRET A LUMII
de VLAD Tudorache, clasa a V - a C
Copiii sunt averea cea mai de pret a unui popor. Ei reprezinta viitorul acelui popor si siguranta ca acest viitor va fi unul bun. O familie fara copii este mai saraca decât cea care are copii, pentru ca aceleia îi lipseste voiosia si buna dispozitie, pe care doar un copil este în stare sa o produca în jurul sau.
Oamenii devin mai duiosi în preajma unui copil! Chiar s i atunci când cei mari sunt suparati, tristi, mâhniti, când apare un copil totul devine calm, linistit. Este vorba despre acel „ceva” pe care numai un copil îl detine si care, prin
inocenta si nevinovatia fiintei sale, are efect asupra tuturor, bucurându-le sufletele, alinândule suferinta. Ei sunt speciali!
Maturii au obligatia, din aceasta cauza, sa protejeze copiii, sa le asigure conditii civilizate de viata, cu tot ceea ce presupune ea: educatie, sanatate, viata sociala, cultura. Pentru ca o lume ca a noastra are nevoie de copii frumosi, sanatosi si talentati! Frumosi sufleteste si învatati!
31

N. COPILARIE
de ANDRA Vlad, clasa a V-a C
As vrea sa fiu copil o vesnicie,
Când joaca nu se mai termina,
Zilele sa-mi fie bucurie
Si totul scaldat în Lumina...
Copilarie, tarâm de fericire,
Cu Feti-Frumosi si Zâne bune,
Cu vise, jocuri si iubire
Nicicând nu vreau sa ma despart de tine!
32

O. COPILUL...,
de ANDREEA Balasa, clasa a VI-a A
Copilul este un dar de la Dumnezeu, ce trebuie apreciat mereu. El este o sursa de bucurie si dragoste pentru parintii sai, putând simboliza strânsa legatura si marea iubire dintre cele doua persoane dragi lui, ce i-au dat viata.
Copilul este o fiinta minunata, uneori neputincioasa, ce nu se poate descurca singura. Aceasta faptura are sufletul plin de o lumina aparte, sfânta. El este binecuvântarea tuturor, însa, în primul rând, a parintilor lor, a familiilor lor.
Copilul raspândeste, în jurul lui, lumina din lumina primita la Botez, mai ales prin bunatate, gingasie s i candoare, prin puritate. El nu gândeste si nu vrea raul nimanui. Pentru ai dezvolta aceste calitati, pentru a si le mentine pe tot parcursul vietii sale, copilul trebuie sa fie ajutat de cei mari pe calea aceasta grea: desavârsirea fiintei umane.
Oameni mari! Pretuiti acest dar sfânt ce vi l-a dat Dumnezeu, ajutati-l sa creasca, sa paseasca, demn si blând, pe fiecare treapta a existentei sale, de la primul cuvânt, primii pasi spre gradinita, scoala si pâna la admiterea în
învatamântul superior! MULTUMIM!
33

P. SUFLET DE COPIL,
de DIANA Durdeu, clasa a VI-a A
Copilul este cea mai purã creatie a naturii, a lui Dumnezeu. Glasciorul sau inocent nu poate face nimic altceva decât sa aduca zâmbetul pe buze, reamintind lumii întregi de cea mai frumoasa perioada a vietii: COPILARIA. Aceasta este un univers magic, fara griji, unde orice se poate întâmpla, traind alaturi de Feti-Frumosi si Ilene Cosânzene. Sufletul copilului este plin de lumina, pe care o emana atunci când cuvintele, care nu tin pasul cu gândurile, o iau la goana, sa rind peste litere, prescurtând, în final reiesind un limbaj doar pe întelesul celor mici. La aceasta vârsta, imaginatia nu are limite, fiind un tezaur purtat pe aripi de rândunici...
Gingãsia unui pui de om poate fi asemuita petalelor fine ale unui ghiocel, care abia îsi înalta, timid, cãpsorul, din pamânt, vestind bucuria noii vieti. El este, la început, fragil, lipsit de aparare, singura lui protectie fiind infinita dragoste a celor din jurul sau, în special a celor foarte apropiati, cei ce i-au dat viata: MAMA Si TATA. Mai apoi prinde aripi si zboara, încetul cu încetul, tot mai departe, si mai departe de cuib. Astfel, capata încredere, curaj, transformându-se într-o
mladita subtire, dar puternica, cu radacini puternice, capabil, pregatit pentru a deveni, în cele din urma, un copac viguros, adunând, prin experienta si învatamintele vietii, tot mai multa întelepciune si iubire. În final, copacul devine roditor si, din mugurii lui, rasar alti puieti.
Aceasta este copilaria, acesta este sufletul unui copil, stralucitor ca giuvaerul basmelor noptilor de taina, cu luna noua la feresti.
35

AS VREA...
Profesor NICOLETA Enculescu
As vrea sa fiu COPAC,
Sa cresc pâna la Cerul Tau,
Sa fiu Înalt,
Sa-ti fiu pe plac...
As vrea ca frunza-mi verde sa renasc,
Pustiului sa nu ma las!...
Si mii petale, albe flori,
Sa le arunc spre nori,
S-ajunga pân’ la Cerul Tau
Si, uneori, sa Te cobori,
Sa ma-nconjori!...
Si-Albastre Flori Mii de culori,
Sã Ti se-nchine, AZI, în zori.
Iar Tu, la fel ca un catarg,
Sa luminezi pâna în larg!
Amin.
36

DORINTA...
Profesor NICOLETA Enculescu
Râde soarele-n feresti,
Eu as vrea sa-mi spui povesti
Cu Ilene Cosânzene
Si cu doruri strânse-n ele...,
Sa mai fiu copil o data,
Sa privesc padurea toata
Cu ochi negri si cuminti,
Cu ochi negri, fericiti...,
Sa mai fiu copil o data,
Sa-mi vorbesti blând, în soaptã,
Sa m-alini cu dorul tau,
Sa m-alini cu dorul sau...,
Sa mai fiu copil o data...
Sa mai fiu copil as vrea,
Unde oare, unde oare esti, copilaria mea?!?...,
Unde oare, unde oare esti, copilaria mea?!?...
Sa mai fiu copil o data
Si sa-mi spui povestea-ntreaga
Cu Ilene Cosânzene
Si cu doruri strânse-n ele...,
Sa mai fiu copil as vrea,
Sa mai fiu copil o data!...


Q. AI UITAT CA AI FOST SI TU COPIL?
de RAUL Mihalyi, clasa a VI-a A
Într-o dimineata am spart, din neatentie, o glastra cu flori. Mama m-a certat, dar bunica mi-a luat apararea:
- Ai uitat ca ai fost si tu copil? a întrebat-o pe mama. Mama a zâmbit, îmblânzita de vorbele bunicii, si apoi a cazut pe gânduri. Am urmarit-o cu privirea si am vazut-o zâmbind cu nostalgie. Mi-am dat seama ca se gândea la copilaria ei. - Mami, ai avut o copilarie fericita? am întrebat-o eu curios. - Da, dragul meu, foarte fericita - mi-a raspuns mama.
Ce alta perioada a vietii e oare mai frumoasa si mai lipsita de griji decât copilaria? a adãugat ea, vorbind, parca de una singura... Putin suparat, m-am întrebat de ce toti adultii îsi închipuie ca noi, copiii, nu avem griji?!? Parca ghicindu-mi gândurile, mama mi-a spus:
- Stiu cã si copiii au grijile, problemele si responsabilitatile lor. Cum altfel sa învete ce e viata? Dar... când cresti, cresc si grijile, ai sa vezi!... În plus, tu nu esti singur, dragul meu, ne ai pe noi, parintii tai, care îti vom sta întotdeauna
alaturi, în orice problema ai avea! Stii cã te poti bizui pe noi, oricear fi! Si... mai e ceva: tu ai..., ai o... lumina în suflet!...
-O lumina în suflet? am întrebat putin nedumerit...
- Da! O lumina în suflet - a repetat mama. O lumina pe care o au toti copiii.
- Si adultii nu o au? - Numai cei buni, foarte buni, credinciosi, cei norocosi
mi-a raspuns mama. Ce-o fi vurt sa spuna mama? ma întrebam eu, total nedumerit de discutia aceasta. Am început sa ma gândesc, mi-am lasat mintea sa rataceasca în cautarea unui rãspuns, cât de cât plauzibil... Ce facem noi, copiii, iar oamenii mari
nu fac? Prin ce suntem noi atât de speciali? Tot cãutând asa, într-un final am înteles: noi stim sa ne rugam, sincer, curat.
Noi stim sa ne jucam! Caci, oricât de greu ne-ar fi în anumite momente din viata noastra, oricât de mult ar trebui sa muncim, sa învatam, sa ne straduim pentru a ne îndeplini responsabilitatile ce ne revin, avem, totusi, joaca, în care ne putem refugia. Acolo, lucrurile sunt mai simple si firesti, curate si luminoase. Acolo crea m o lume doar pentru noi, o lume ideala, în care suntem feriti de tot raul si de toata supararea. La fel si atunci când ne pregatim sa dormim si visam ca alergam pe pajisti verzi, cu flori rosii s i parfumate. Sau ca atunci când visam ca înotam într-o mare cristalina, ca smaraldul... Si, da! Avem si visele noastre! Noi, copiii, visam chiar si cu ochii deschisi! Avem puterea aceasta, pe care nu ne-o va lua nimeni, nicicând! Putem sa ne cream lumea noastra, frumoasa si unica, sustragându-ne realitatii înconjura toare dure, urâte, rele, gri. Aici, în lumea construita
de noi, niciun lucru rau nu e permis, totul e bun, frumos, imaculat.
Si tot noi, copiii, singuri, suntem prieteni cu spiridusii ai cu vra jitoarele cele bune, cu zânele frumoase, de care
parintii nostri nu-si mai amintesc! Noi putem sa-l vedem pe Mos Craciun, putem sa-i vorbim si sa-i povestim pataniile noastre, iar Mosul, ca un Mos bun, ne asculta , întotdeauna, ne ajuta, ne sfatuieste.
Oh, câta lumina e-n sufletele noastre! m-am gândit. Are dreptate mama! Lumina e acolo si trebuie sa avem grija de ea, sa n -o lasam niciodata sa se stinga!


COPILARIA MEA
de RAUL Mihalyi, clasa a VI-a A
As vrea sa fiu mereu copil,
Sa simt a jocului magie,
Cerul senin în luna lui April
Sa îl privesc cu dor si bucurie.
As vrea s-alerg cu mâinile în vânt,
Mânat de bucuria tineretii,
Si sa zâmbesc, sa râd, sa cânt
Un imn al primaverii vietii.
As vrea sa simt miros de flori
Si sufletul curat sa-mi fie,
S-ascult mereu povesti si ghicitori,
Iar inima sa-mi fie vie.
As vrea ca niciodata sa nu cresc,
Ci sa ramân asa cum sunt acum,
Sa fiu cu mama, alaturi, s-o iubesc,
Sa fiu din ce în ce mai bun, mai bun...


III. LUMINA DIN SUFLETUL COPILULUI
LUMINA SI CUVÂNT
„Lumina strãluceste în întuneric si întunericul nu o va cuprinde!”
Slova e întâi nascut-a Rodului Cuvântului. Si întru început a fost Cuvântul! Cuvântul este Dumnezeu, iar Roada Lui Iisus Hristos. Noi, dupa legile firii, nu suntem decât mladitele Rodului Celui Viu. Si VIE va fi viata noastra, daca
vom crede, vom nadajdui. Fie ca Lumina sa ne inunde fiint a, fie ca noi sa fim adevaratele mladite vestitoare s i har(n)ice ale lui Iisus. Iar dimpreuna cu omul smerit, sa razbata, din sufletul nostru, rugaciunea: „Hristoase, Lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti pe tot omul ce vine în lume, sa se însemneze peste noi lumina fetei Tale, ca într-însa sa vedem Lumina cea neapropiata. Îndrepteaza pasii nostri spre lucra rea poruncilor Tale, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai. Amin.” Suntem, asadar, datori, ca dreptmaritori si buni crestini, sa pazim poruncile Bisericii, sa ne împartasim cu Sfintele, Preacuratele si Înfricosatoarele lui Hristos Taine, sa lua m parte la lucrarea mântuitoare si sa fim LUMINATORII (LAMAPADEFORII) cei dintru vecie ai acestui Pamânt. Trebuie sa fim plini de iubire fata de oameni, fata de semeni, sa fim plini de jertfelnicie, plini de duhovnicie fata de cei din jurul nostru, sa fim oameni duhovnicesti, înduhovniciti si smeriti, sa nu ne dam prea mult dupa interesele personale, materiale, de placere, trecatoare.


3„Trebuie sa ducem o viata spirituala, o viata de sfintenie adevarata, caci cel ce se ridica la o imitare a lui Hristos, a dezinteresului personal, a iubirii fata de altii, se ridica la sfintenie” .
Am primit, la nastere si la Botez, un Dar de pret: acela de a sadi, în inimile semenilor nostri, Cuvântul Adevarului si, ca Profesori, suntem datori, mai mult ca oricare altcineva, sa nu-L uitam, sa nu-L pierdem! Sa-L sadim pe orisicare cale, în orisicare suflet mic, trist sau fericit, prihanit sau mai putin prihanit!
Nu cred ca materiile (cu exceptia Religiei, desigur, care din start este sortita a propovadui dogmele religiei crestine stramoses ti, ortodoxe) pe care noi le predam - Limba Româna, Limbi Straine, Arte plastice, Educatie muzicala etc. - ne împiedica sa propovaduim Cuvântul Adevarului!
Ca Profesori de Limba si literatura româna, de exemplu, avem toate atuurile si toate mijloacele de a-i determina pe învataceii nostri sã-si deschida sufletul catre iubirea de Dumnezeu, spre o traire în acord cu dogmele ortodoxiei stramoses ti.
Cartea, cuvântul tiparit, constituie nu numai unul din mijloacele prin care elevii îsi îmbogat esc cultura, descoperind lucruri noi, nestiute de ei pâna atunci, dezvoltându-s i, necontenit, vocabularul, ci si un instrument cu ajutorul caruia descopera adevarata traire spirituala a poporului român, adevaratul sens al existentei omului pe Pa mânt: acela de a iubi si de a sluji Adevarului, neconditionat de nimeni si de nimic. În paginile operelor literare (atât în cele apartinând perioadei vechi, cât si în cele din perioada moderna si mai
(3)Preot Dumitru Stãniloae, Despre mântuire, în Duhovnici români
în dialog cu tinerii , Editura Bizantina, Bucuresti, 1997, p.20.


ales contemporana) ni se comunica, metaforic, învatatura cea noua si dreapta a lui Iisus Hristos. De exemplu, Divanul sau gâlceava înteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul, a lui Dimitrie Cantemir (1673-1723), lucrare tipãrita
la Iasi, în 1698, este o carte de educatie morala în spirit ortodox, o carte de îndrumare crestineasca sau de zidire sufleteasca, cu o antologie de texte si de învataturi luate din Sfânta Scriptura, din filozofii antici si gânditorii mai noi. Tema lucrarii este raportul dintre lume si omul întelept, trup si suflet, materie si spirit, pacat si virtute, pe baza celor spuse de Sfântul Apostol Pavel în „Epistola catre Galateni”, capitolul V, versetul 17. Fragmente din aceasta lucrare se studiaza în clasa a XI-a!
Iatã si alte exemple: Talmacind Psalmii lui David, Dosoftei realizeaza nu doar
o simpla traducere, ci si o prelucrare a lor, desi s-a izbit de insuficientele mijloace de expresie literara pe care le putea oferi atunci limba româna. Cu toate ca versul sau este înca stângaci, când ia ca model versul popular, limba stihurilor lui devine imediat curgatoare, muzicala si ritmica. Unii din psalmii tradusi în versuri de Dosoftei au devenit, prin larga lor circulatie, colinde religioase sau cântece de stea, ca Psalmul 46: “Limbile sa salte/Cu cântece nalte/ Sa strige-n tarie/ Glas de bucurie./ Laudând pre Domnul,/ Sa cânte tot omul./Domnul este tare,/ Este-mparat mare/Preste tot pamântul /Si -si tâne cuvântul./ Supusu-ne-au gloate/ Si limbile toate,/ De ni-s supt picioare/ Limbi de pre supt soare./Alesu-s-au sie/ Parte de mosie/ Tara cea dorita./ Carea-i giuruita/ Lui Iacov iubitul, /Ce-i tâne
cuvântul./Mila sãs arate/ Cea de bunatate/ Spre noi, ticãlosii,/ Precum ne spun mos ii./ Pre vârvuri de munte/ S-aud glasuri multe/ De bucine mare,/ Cu nalta strigare,/
45

Ca s-au suit Domnul./ Sa-l vaza tot omul./ Cântati în laute,/ În zâcaturi multe,/ Cântati pre-mparatul,/ Ca nu-i ca dâns altul./ Sa domneasca-n lume,/ Cu svântul sau nume./” Dosoftei apeleaza la modelul poeziei populare, astfel încât psalmii sa fie accesibili ascultatorilor, usor de înteles, de cântat în biserica si de memorat. Psaltirea cuprinde toatã gama tra irilor umane îndreptate spre planul transcendent si, totodata, recupereaza realitatea româneasca asemanatoare celei biblice. Biserica devine o institutie eficienta de raspândire a limbii române, de la slujitorii cultului pâna la cel din urma credincios.
Mentalitatea religioasa a avut influenta si asupra umanistului Miron Costin, continuatorul lui Grigore Ureche.
Miron Costin a început prin a scrie versuri într-o perioad a când poezia nu era deloc o îndeletnicire obisnuitã. Poemul filosofic „Viata Lumii” a fost scris când Miron Costin avea 40 de ani. Poezia are un moto extras din „Ecleziast” :„vanitas
vanitatum et omnia vanitas”(desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte) care concentreaza tema poemului, larg raspândita în literatura universala: aceea a sortii alunecoase ( Fortuna labilis ). Astfel, viata omului este comparata cu o
atã subtire, care se poate rupe oricând: „existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune, pentru ca binele este telul suprem al omului”.
Creatie de inspiratie religioasa, “Viata lumii” exprima un pesimism fara leac, prevazând surparea inevitabila a întregii omeniri. Prin predicile sale (“Didahiile”) rostite de la înaltimea amvonului Mitropoliei din Bucuresti , unde erau ascultate cu mare interes, Antim Ivireanul se apropie sensibil de literatura. Desi imitau stralucitele omilii (cuvântari religioase) ale bisericii, predicile mitropolitului au multe parti originale.
46

Preocupat de viata morala a credinciosilor, el surprinde slabiciunile si excesele contemporanilor pe care, dupa modelul Sf. Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), se simte dator sa le îndrepte. Antim nu este, prin Didahii,numai un teolog, ci si un îndruma tor care, prin mijloacele artei oratorice, încearca sa patrunda în inima celor rataciti si sa-i aduca pe calea cea dreaptã. El afirma cu hot a râre dreptul pastorului de a veghea asupra credinciosilor sai, ale caror suflete îi sunt date în paza de Dumnezeu.
Predicile mitropolitului (in numar de 28, la care se mai adauga 7, ocazionale) sunt construite dupa un plan riguros. Ele se deschid cu o introducereîn subiect, care se continua cu un exordiu (enuntarea sumara a continutului), urmat de o tratare (plina de tâlcuri alegorice) si finalizat printr-o încheiere. Procedeele artei oratorice a lui Antim sunt cele ale retoricii clasice: comparatia, antiteza, interogatia retorica.
Poezia religioasa mentine omul în relatie cu Dumnezeu, în comuniune cu Acesta. Nu numai poetul, cel care scrie, realizeaza aceasta, ci si cel care citeste poezia religioasa. În aceasta consta, de fapt, marea bogatie a textelor de inspiratie crestina, fiindca ele reusesc sa transfigureze sufletul omului, sa îl ridice
la rangul de împreuna-lucrator cu Dumnezeu la frumusetea lumii.
În poezia “Cântecul potirului”, evocarea evanghelica, meditatia religioasa, înfiorarea mistica în fata locurilor si a întâmplarilor biblice sunt temele predilecte ale poetului Nichifor Crainic.
Imagini sfinte ne trimit la “Cina cea de taina”, unde Iisus i-a îndemnat pe ucenicii nestiutori sa împarta cu el - pentru ultima oara - pâinea, ce va simboliza trupul celui crucificat, si vinul semnificând sângele scurs din ranile Fiului Dumnezeiesc. Bunica si mama încrusteaza în coaja moale a pâinii semnul crucii, vasul cu vin, dus la gura de cel însetat, închipuie potirul sfânt, în care a fost strâns sângele Mântuitorului, iar boabele mari si lucitoare ale ciorchinelui sunt aidoma lacrimilor varsate de Fecioara Maria. Bunicii, copiii si nepotul acestora subliniaza legatura între vârste si generatii, asigurata de credinta lor comuna în Dumnezeu.
Divinitatea este în toate, atât în lucrurile si în fapturile de rând, cât si în cele având o importanta majora.
Poetul identifica Divinitatea cu “pâinea”, “vinul” si însasi “viata” neamului sau.
Împreuna cu hrana si bautura, copilul primeste si învatatura biblica necesara, care-l formeaza ca om.
Vasile Voiculescu scrie o poezie puternic influentata de spiritul religios.
Radacinile poemului „ În Gradina Ghetsimani” se afla în universul copilariei, unde religia era pravila, enciclopedie a vietii practice.
Carte a oamenilor de la tarã era Biblia. Inspiratia religioasa îsi fixeaza limitele în scena biblica a ultimei nopt i pe care Fiul Domnului o petrece împreuna cu Apostolii. Tabloul narativ se estompeaza sub cautarea înfrigurata a simbolului. Cu o înversunare de cautator de comori, de rob în faurirea poeziei, poetul arunca în joc toate armele stilistice pentru evitarea cararilor batute. Tema ramâne, în ultima instanta, cea a constiintei umane: posibilitatea pa catului respins chiar si în ideea de posibilitate.
Iisus încarneaza, pe de o parte, neputinta omeneasca de a-si depasi limitele în miscare spre înalt, sacrificiul dureros, sfânt, în fata cerului închis si, pe de alta - ispita înfrânta , doborârea pacatului prin moarte.
48

Tendinta generala este cea de hiperbolizare, pentru ca astfel sa se sublinieze si mai mult efortul de a ocoli ispita.
Strigarea lui Iisus e “amarnica”, cupa e “grozava”, setea “uriasa”. Refuzând paharul cu bautura , alegând calea rugaciunii si forta pe care o da credinta, Iisus a trecut dincolo de moarte.
Catre final, poemul ofera un contact cu natura, dar un contact în primul rând vizual. Perceputa cu ajutorul privirii, natura emotioneaza, producând voluptate estetica si curiozitate intelectuala vie.
Meritul de necontestat al creatiei voiculesciene este acela de a face sa traiesti concomitent în spatiul arhaic al lumii 4biblice, sa traiesti concomitent într-un “atunci” si într-un “acum” care pastreaza sensul puritatii crestine.

Iata aici doar câteva exemple de opere literare din care elevii pot desprinde adevarata esenta a credintei stramosesti. Desigur, numai îndrumati de noi, „slujitorii cãrtii” tuturor timpurilor. Aceasta este, în ultima instanta, menirea noastra de dascal, pe lânga cea de formator intelectual, cognitiv: modelarea si înfrumusetarea sufletului, mentinerea acelei
4- Boia, Lucian – Istorie si mit în constiinta româneasca , Editura
Humanitas, Bucuresti, 1997 - Manolescu, Nicolae – Istoria critica a literaturii române, Fundatia
Culturala Româna, Bucuresti, 1997 - Mazilu, Dan Horia – Recitind literatura româna veche , Editura
Universitatii din Bucures ti, 1994
49

flacari ce nu mistuie si nu se stinge niciodata, oricât de multe furtuni ar îngreuna mersul drept al existentei umane pe Pamânt: flacara credintei.
Pentru a-l mentine pe viitorul tânar pe calea cea buna, pentru a-l ajuta sa dobândeasca atât fericirea pamânteasca, cât - mai ales! - pe cea vesnica, pentru a-l ajuta sa-si pastreze, neîntinata, pentru tot restul zilelor vietii sale, acea FLACARA ce arde viu în sufletul lui, acea lumina senina din privirea lui, pentru a-l ajuta sa urce pe drumul - nu usor! - al încercarilor vietii, cu inima de doruri plina, demni, neclatinându-se (5)precum o frunza-n vânt, fiecare copil trebuie sa fie îndrumat nu numai de profesori, de scoala, ci si de familie, de Biserica.
Iar aceasta presupune multa daruire, mult talent. Talentul de a fi si de a ramâne un bun si adevarat dascal sau parinte trupesc si sufletesc.
În încheiere, numi ramâne decât sa va doresc, tuturor, mult succes si sa va
ÎNDEMN

Sa facem Pamântul sa fie frumos,
Sa punem mâna cu totii si sa-l ridicam de jos,
Sa-i punem lumina pe frunte, si soare,
Si flori, astazi, sa-l înconjoare...

(5)NICOLETA Enculescu, DANIEL Noaptes (profesor de Religie)
articol aparut în revista THE ANGEL, a scolii generale nr.149, sector 3, Bucuresti, an s colar 2005-2006

50

Sa facem Pamântul sa fie frumos,
Sa punem mâna cu totii si sa-l ridicam de jos,
Sa-i punem ochi de stele si luceferi,
Si gura de smarald, si chihlimbare,
Si toate florile sa-l înconjoare...
Sa facem Pamântul sa fie frumos,
Sa punem mâna cu totii si sa-l ridicam de jos,
Sa umplem lumea azi cu flori,
Sa-i dam va zduhului culori!...
Sa dam vazduhului culori,
Culori de viata, bucurie, pace,
Si toti copiii sa se joace!
Sa umplem lumea azi cu flori,
Sa dam vazduhului culori,
Iar porumbeii albi sa poarte pe-aripile lor
Bucuria dulcea primaverii-n zbor...
Sa facem Pamântul sa fie frumos,
Sa punem mâna cu totii si sa-l ridicam de jos,
Sa-i punem lumina pe frunte, si soare,
Si flori, astazi, sa-l înconjoare...
51

DUMNEZEU ASTAZI SE NASTE
NICOLETA Enculescu
Dumnezeu astazi Se Naste,
Bucurie El renaste,
Dragoste, Speranta, Viata -
El pe toti mereu ne-nvata:
Calea-i grea, urcusu-i greu,
Trebuie sa ne rugam mereu!
Sa fim sinceri, puri, curati,
Cu ceilalti necertati.
S-avem inima deplina,
De lacrimi si de lumina plina,
Fara pacate, fara de tina -
Asa fi-vom primiti la Cina!...
Sa fim blânzi, smeriti, deschisi,
Bunul sa rodeasca -n noi,
În suflet savem cuprinsi
Pe saraci, pe-orfani si goi!
Caci traind asa, frumos,
Domnul se coboara-n jos,
52

Si trece din casa -n casa,
Si sade cu toti la masa.
Si-I putem cânta în cor:
Bucura-Te, dulce Mântuitor!
53

Imn la Sfântul Dumnezeu
NICOLETA Enculescu
Marire Tie, Doamne Sfinte,
Noi punem Soare în Cuvinte,
O floare-albastra
Rasare azi în calea noastra!
„Mareste, suflete al meu, pre Domnul,
Si toate cele dinlauntrul meu,
Mareste, suflete al meu, pre Domnul”,
Si zi-vei, tot asa, mereu:
Tu esti Credinta, Dragostea si Viata,
Tu esti Nadejea, Floarea si Speranta,
Esti Soarele si Luna, Visul tineresc,
Doresc, doresc întruna Sa Îti multumesc!
54

A. FLACARA CREDINTEI NOASTRE,
de ANASTASIE-GABRIEL Barîca, clasa a V-a C
La nastere, copilul este harazit de Dumnezeu parint ilor sa i ca o binecuvântare a casei, ca un binevestitor al împlinirii, al bucuriei eterne, duhovnicesti.
Mai apoi, la Sfântul Botez, nou-nascutul primeste, din partea lui Dumnezeu, un prieten ce-l va ocroti, pâna la moarte, care îi va supraveghea si îi va îndruma pasii permanent: Îngerasul. Alaturi de el, copilul va descoperi minunatiile lumii în care intra, va întelege trilul vesel al vrabiutelor, va învata sa zâmbeasca în fata razelor de soare care-i vor mângâia, cu blândete, chipul, va avea sufletul ca o pica tura de cristal, stralucitor în roua diminetii si-n pragul apusului de soare. Dar pentru a si-l pastra asa, neîntinat, copilul trebuie sa învete ce este bunatatea, sa fie bun, sa fie bine educat.
Educatie care se raporteaza nu numai la descoperirea si învatarea matematicii, de exemplu, ci - mai ales! - a credintei. Credinta în Dumnezeu.
Copilul, înca de mic, trebuie învatat cum sa se roage si povatuit sa I se roage Bunului Dumnezeu, Maicutei Domnului si tuturor Sfintilor bineplacuti lor, pentru a fi ajutat oricând si oriunde, în orice loc, trebuie sa se roage pentru parintii lui, pentru bunicii si prietenii pe care-i are si îi poarta în suflet.
Copilul trebuie, pe masura ce creste, sã-si pastreze bunatatea, seninatatea, sa nu devina neascultator sau obraznic, pentru ca numai dintr-o inima plina blândete si curata rugaciunea prinde aripi, se aprinde si ajunge, precum mirosul tamâiei binemirositoare, la Tronul Celui Atotputernic si al Carui Nume Sfânt este: Dumnezeu.
Copilul raspândeste lumina din lumina sufletului sau numai atunci când este bun, când îsi iubeste prietenii de joaca, când îi respecta pe cei mari, dar si pe cei mai mici decât el, când protejeaza natura si îngrijeste sau salveaza de la pericol animalele, când îi ajuta pe cei singuri si bolnavi.
Dragii mei, eu încerc, pe cât posibil, sa fiu bun, sa nu-mi supar parintii si colegii, prietenii s i chiar profesorii. Încerc sa nu-l supar nici pe prietenul meu cel mai bun si mai apropiat: pe Îngerasul ocrotitor. Haideti, dar, ca împreuna sa fim, macar pentru o clipa, mai buni, mai blânzi, mai întelegatori. Asa vom putea multiplica acea Lumina din sufletul nostru , flacara credintei noastre. Fie ca Bunul
Dumnezeu sa ne ajute! Amin.
56

B. LUMINA DIN SUFLETUL COPILULUI,
de CARLA Boros, clasa a V-a C
Lumina din sufletul unui copil este data de sinceritatea lui, de loialitate, de dragostea sa fata de semeni, de învasatura.
Copilul, ca sa îsi pastreze lumina cu care este harazit înca de la nastere, trebuie sa fie drept cu cei din jurul sau, sa fie blând si ascultator, sa aiba multa credinta în Dumnezeu, niciodata sa nu fie rau sau îngâmfat. Lumina este darul de a trai, sanatos si curat, cu gândul la cel de lânga tine, la nevoile lui. Lumina, în sufletul copilului, creste dimpreuna cu dragostea de adevar si afectiunea pe care o nutresc fata de colegi, parinti, profesori, bunici, frati, surori, prieteni,
verisori.
57

C. LUMINA DIN SUFLETUL COPILULUI,
de RADU-COSTIN Costache, clasa a V-a C
În sufletul copiilor stralucesc doua lumini: lumina tineretii si lumina fericirii.
Lumina tineretii le da copiilor puterea de a alerga, de a se juca, de a avea multa energie si de a face unele lucruri pe care oamenii maturi, adultii si batrânii, nu mai sunt în stare sa le faca. Aceasta lumina le da si curajul de a face unele lucruri carora mamelor lor li se par imposibile si periculoase.
Lumina fericirii le da copiilor calitatea si puterea de a râde si de a fi veseli si fericiti, chiar si în cele mai triste si mai întunecate zile. Aceasta lumina straluceste si mai puternic atunci când copiii sunt alaturi unii de altii. Când cele doua lumini stralucesc împreuna, atunci când copiii sunt fericiti pentru ca se joaca si se joaca pentru ca sunt fericiti, numai atunci în sufletul copiilor se naste iubirea fata de frumos, adevar, Dumnezeu, numai atunci ei, copiii, au puterea de a merge mai departe, împlinindu-s i visele marete.
Cel mai frumos dar al copiilor este lumina din sufletul lor, lumina care, din pacate, se va stinge, odata cu înaintarea în vârsta! Dar ce bine ca ÎNCA suntem copii!
58

D. LUMINA DIN SUFLETUL COPILULUI,
de ALEXANDRU Velicu, clasa a V-a C
Sufletele copiilor primesc mereu lumina din inimile mamelor lor. Aceasta lumina este LUMINA VIETII si a SPERANTEI si este darul suprem primit de la Dumnezeu, pe care Acesta l-a dat oamenilor pentru a fi calauziti în drumul lor prin viatã. De aceea, toti copiii vin pe lume cu o lumina în suflet, care le arata Calea cea Dreapta, îi îndrumã si îi pazeste de primejdii.
Sufletul copiilor este pur si nepatat, sincer si inocent. Sufletul lor viseaza, inima simte, iar mintea creeaza, orice fiindu-i permis unui copil.
Lumina din sufletul unui copil razbate în felul în care se bucura, zâmbeste si vorbeste, reusind sa transforme Universul gri al celor mari, plin de griji si greutati, reusind sa-i apropie pe cei din jur cu fericirea si sinceritatea lor.
Abandonarea sufletului de copil într-un ungher întunecat si ascuns al fiintei înseamna uitarea bucuriei, a iubirii, a jocului si a spontaneitatii, a viselor, a uimirii în fata minunilor lumii.
Fiecare din noi ar trebui sa caute adânc în sufletul sau lumina pe care o primeste înca din prima zi de viata si sa o întretina si sa o faca din ce în ce mai mare, pentru ca ea este scânteia divina care ne leaga de nemurire, omul fiind nascut
din lumina si iubire.
59

IV. COPIL..., COPILARIE...
Profesor NICOLETA Enculescu
Copilaria este un tarâm magic, asa cum afirma si ei, cei mici, constienti sau nu de anumite lucruri si întâmplari frumoase pe care le-au trait, mai mult sau mai putin intens... Si aceasta pentru ca... numai copilul poate sa asculte, vra jit, susuru l izvoarelor de munte, sa vada minunatia lui Dumnezeu, binecuvântarea Lui pe Pamânt, în fiecare picatura de ploaie, în fiece strop de roua si ninsoare, în fiecare petala de floare...
Numai copilul poate cânta dimpreuna cu greierii, cu toate vrabiutele Înaltului senin, cucii, pupezele galagioase, armenesti... Chiar si în concertul broscutelor, pe lac, ei deslusesc frumoase acorduri vii, înaltatoare, îmbucuratoare!... Cu imaginatia, cu fantezia lor creatoare, ei sunt transportati în lumea mirifica a salilor de Opera si Opereta, traind, cu maxima intensitate, fiecare vers, fiecare nota muzicala...
Numai un copil poate alerga, descult, prin ploaie si ninsoare, cu parul despletit în vânt, cu gândul înseninat de cine stie ce culoare.., Soare..., personaj si floare...
Copilul e un Înger cu sufletul curat,
Copilul e un Înger cu vis înaripat,
E-un zumzet viu de roiuri de albine,
E zborul alb al verilor senine...
Copilul e margaritarul vietii,
E cântecul suav în zorii diminetii...
60

Copilul e împaratul din poveste,
Ileana Cosânzeana, Fãt-Frumos,
O alba garoafa, un vis frumos...

Copilul – binevestitor este
De Adevãr, de Pur, de Sublim –
Haideţi, cu toţii, sã îl iubim!
În lumea lor, COPILARIA, rautatea si ura nu pot exista, la fel violenta, agresivitatea. Ei sunt toleranti, îi accepta pe semenii lor asa cum sunt, încercând (acolo unde este cazul) sa le modeleze fiinta în sens pozitiv, ajutându-i sa-si
depaseasca conditia..., rugându-se pentru cei firavi. Si rugaciunea lor vindeca, salveaza!
În lumea lor, copiii se pot metamorfoza în tot ceea ce vi seaza si-si doresc cu ardoare: fluturi, gâze, flori, pitici...
Chiar pot sta de vorba cu eroii legendari ai vârstelor lor... Lumea celor mici este perfecta! Nu exista pata de nor pe cerul copilariei lor! Ei traiesc viu, plenar, aceasta vârsta, constienti fiind ca timpul trece prea usor si ca ea se va pierde...
Sa le-o facem, dragi parinti, profesori, bunici, mai luminoasa, mai frumoasa!
61

A. CUM AR FI SA FIU UN FLUTURE?
de RALUCA Barbu, clasa a V-a C
De multe ori m-am închipuit, cu ochii mintii, a fi fluture. Un fluture gratios, multicolor, viu colorat, cu aripi gingase si fine, matasoase... Un fluture-curcubeu. De dimineata pâna seara m-as plimba din floare-n floare, din loc în loc, colindând lumea de la un capat la altul, cercetând-o cu ochiul meu curios, analizând-o, observând-o. Mi-as împrospata, totodata, aripioarele, cu parfumul îmbatator al florilor, mi-as încarca plamânii cu aerul curat de la munte, as pluti lin pe-o frunza
sau poate pe valurile apei unui lac... Mas hrani cu polenul florilor, as sorbi roua diminetilor senine si m-as bucura de orice clipa a vietii, zâmbind, dansând în raza soarelui de primavara-vara...
As fi, cu sigurantã, o fiinta delicata, frumoasa, minunat colorata, dupa care oamenii, animalele si celelalte insecte ar alerga sa o prinda, s-ar juca cu ea. Însa, prinsa, atât de firava în palma lor, atât de mica si fragila, nu i-ar lasa inima sa ma striveasca!
As ajunge, poate, datorita frumusetii mele, chiar în insectarul unui scolar istet, ce va deveni zoolog! Nu mi-ar parea rãu! I-as zâmbi mereu si, prin fortele mele, l-as ajuta sa -si împlineasca visul! Oricum, menirea mea ar fi sa încânt sufletele si privirile oamenilor, sa-i fac pe toti fericiti!
Îmi doresc, macar pentru o zi, sa ma transform într-un fluture jucaus!...
62

B. FURNICA ICA
de ANSTASIE-GABRIEL Barîca, clasa a V-a C
Era o zi frumoasa de început de toamna, cu un cer superb, senin, fara de nori sau ceva care sa prevesteasca raul. Cu toate acestea, în acea zi, în care adierea vântului îmi mângâia fruntea plina de tot felul de-ntrebari (pe care, în mod automat, un elev si le pune la fiecare nou drum de an scolar), iar soarele se juca cu razele sale prin buclelemi blonde cu miros de capsunica, grabit fiind sa ajung cel dintâi la scoala, pentru a-mi reîntâlni colegii dupã o vacanta atât de lunga si minunata , era cât pe ce s-o strivesc pe furnica Ica... Pe furnica din poezia lui Arghezi... V-o mai amintiti?
„O furnica mica, mica,
Dar înfipta, vasazica...”.
Hei, dar iata ce s-a întâmplat: - Buna, furnico, iarta-ma, n-am vrut sa te sperii sau sa-ti fac vreun rau!
- Buna. Alta data sa fii mai atent! Cum te cheama?
- Tu chiar vorbesti?
- Da, sigur. Credeai ca doar urc pe picioarele scriitorilor, confundându-le cu niste craci? Nu... Atunci eram mai mica, naiva... Ma ratacisem... Dar nu mi-ai spus cum te numesti...
-Pe mine ma cheama Michi, sunt în clasa a V-a acum si merg la scoala, pentru ca a început un nou an de învatamânt.
Dar tu de ce mergi pe-aici? Te-ai ratacit din nou?
63

- Nu, Doamne fereste! Am adunat ceva provizii, pentru la iarna, ca sa le duc în furnicar si am zarit, de departe, s coala... Mi-am adus aminte de vremea când eram si eu eleva... Asa am venit sa-i vad pe copii, cum se bucura de reîntâlnirea cu colegii, cu profesorii lor...
- Dar voi, acolo, în furnicar, aveti o scoala ca a noastra?
- Da, tu ce credeai? Toate fiintele învata, în felul lor. Aha... Înteleg!...
Vrei cumva sa te ajut? Vad ca duci greutati...
- Da, daca doresti... Îti multumesc. Si asa am ajutat-o pe furnica Ica sa ajunga cu proviziile în furnicar.
Furnicarul? Ei, e o lume... E ca-ntr-o manastire, aici: o furnica-sefa, care are grija de suratele ei, facând prezenta si dimineata, si seara. Furnicutele nu au voie sa paraseasca furnicarul decât cu bilet de voie si doar daca au motive bine întemeiate. În rest, se ocupa cu „de-ale casei”: unele trebaluiesc la bucatarie, pregatind diverse mâncaruri apetisante, altele fac curatenie, altele se ocupa cu proviziile pentru iarna, unele furnicute stau cu copiii-furnicute, având grija sa nu se certe, sa se joace frumos, sa manânce si sa doarma dupa-amiaza.
Am vazut si scoala! E minunata! Si se învata, aici, de toate: limba furnicarului, limbajul omenesc, socotitul, geografia, istoria, gastronomia, biologia, anatomia.
Mi-am luat la revedere de la furnica Ica, care cam îi daduse mari emotii furnicii-s efe cu întârzierea sa în curtea scolii omenesti. I-am urat o iarna usoara si ne-am dat întâlnire la primavara, asigurând-o ca voi fi ceva mai grijuliu si nu o
voi mai speria, fiind cât pe ce s-o calc. Astept cu nerabdare primavara, pentru a o vedea din nou: poate a mai crescut sau tot mica e? Pe curând, furnica Ica, pe curând!
64

FLOAREA SOARELUI
de ANASTASIE-GABRIEL Barîca, clasa a V-a C
Era o zi frumoasa, cu un cer senin, pe care nu se zarea niciun nor. Florile raspândeau, la rastimpuri, miresme dulci, iar trilul vrabiutelor te transpunea într-o lume mirifica , plina de speranta. Era Primavara. Cea dintâi fiica a Maritului An îsi luase, cu hotarâre, în mâini, destinul soartei sale. Atunci,
într-o zi, Soarelui îi veni o i dee: sa se plimbe pe Pa mânt. Zis si facut: coborî din înaltul împaratiei sale si mai întâi mirosi o floare. Apoi merse, agale, într-o gradina , unde erau flori foarte multe, de toate culorile, care, pe el, îl impresionasera extrem de mult. Erau flori magice, pentru ca vorbeau chiar între ele! Vorbeau si cu copiii care erau cuminti si stiau sa le asculte!
Soarele o cuprinse cu razele sale pe cea mai frumoasa: Zâna Florilor: era ca un curcubeu: si albastra, si rosie, si roz, si galbena. Depindea de starea sufleteasca a celui ce o tinea în mâna . Dar pentru ca veni prea repede vremea ca Soarele sa
mearga la locul sau menit din cer, el îsi lua Floarea acolo, sus, unde a pus-o pe cel mai pufos nor, pentru a o avea lâng a el, pentru a o privi întreaga zi. Ea îi umplea sufletul de bunatate, de speranta, de liniste si tolerants. Dar... Ca orice floare, trebuia udata! Altfel, se pierdea. La început, Soarele a plâns cu lacrimi de sânge, dar sa adunat si a gasit în el
65

puterea de a-i chema la tronul sau pe mai marii întelept i ai Curtii, spre a se sfatui cu ei ce sa faca, cum sa faca a salva, de la pieire, gingasa floare. Floarea lui.
- Maria Ta, spusera înteleptii, Floarea trebuie udata. Si urca-te cu o treapta -doua mai sus, pentru a nu o arde cu razele Luminatiei Tale! Ar fi pacat!
- Mda...
- Trebuie sa cobori, personal, pe Pamânt, pentru a lua trei picaturi de apa vie si apa moarta din lacul acela - îl vezi, Marita Ta? - si s-o uzi de trei ori dimineata si de trei ori la apus.
A coborât Soarele pe Pamânt si a urma întocmai sfatul înteleptilor sai. Avea mari emotii, nici nu-i trecea prin minte ca ar putea s-o piarda de tot. Si... minunea se-nfaptui: dupa nici sapte zile, Floarea îsi reveni! Iar drept multumire, ra spândi, în întreaga Împaratie, un miros placut. Culorile îi revenisera în obraji, proaspete, vii, ca si atunci când era pe Pmânt si se hranea din seva acestuia.
Soarele fu atât de bucuros când o vãzu revenind la viata, i se umezeau ochii de fericire numai când se gândea la ea si îi multumea necontenit Bunului Dumnezeu ca i-a ascultat înca o data! - ruga.
Constient ca nu mai putea sa-i mângâie petalele, precum odinioara , o priveghea, senin, din înaltul cerului, si îi zâmbea, strengar... Era doar Floarea sa! Floarea Soarelui!
66

DE-AR FI SA FIU...,
de ANASTASIE-GABRIEL Barîca, clasa a V-a C
De-ar fi sa fiu o piatra, margaritar as vrea, pentru a-ti multumi, din suflet, Maicuta, pentru gingasia ta!...
De-ar fi sa fiu o raza de soare, m-as anina-n parul maroniu al fiintei tale...
De-ar fi sa fiu o aripa de cântec, m-as înalta pe-un nor, usor, si, dimpreuna cu Îngeru-ti ocrotitor, ti-as încânta întreaga zi cu acorduri mii si mii...
De-ar fi sa fiu o pasare în zbor, o necuvântatoare mica, mica, as vrea sa fiu... o albinuta. Primavara m-as trezi din amorteala iernii lungi si i-as rasplati pe copii cu bunatatile zilelor senine si de lumina pline. Pentru ca albinutele, dragii mei, primavara si vara, culeg nectarul florilor si-l prefac în miere - o buna tate!
Cu mier ea lor, albinutele îi ajuta pe oamenii mari, dar si pe cei mici, sa-si revina dupa greul iernii, întarindu-le imunitatea. 23 lingurite pe zi, din acest miracol al farmaciei naturii, sunt mai mult decât suficiente!
Albinele, reginele sanatatii fiintelor umane, sunt foarte harnice! Ele nu-i accepta pe cei lenesi! De aceea, aveti grija!
Mare-mare grija! Si... nu le treziti din somnul lor tacut, la revarsarea veselului anotimp, pentru ca s-ar putea sa va întepe! Lasati-le sa-si urmeze destinul, harazit de Dumnezeu, Cel ce a fãcut Cerul si Pamântul, lumea vazuta si ceanevazuta, a Carui marire în veac este!
67

C. FLOAREA MINUNATA
de CARLA Boros, clasa a V-a C
Pe un tarâm al zânelor, al regilor si reginelor, al printilor si printeselor, exista un loc unde domnea pacea, minunatia si bucuria: Gradina Fermecata... Pe acest tarâm, poposi, la un moment dat, împreuna cu fiica sa, Sofia, printesa florilor, chiar Regina Primavara , care aduse cu ea o mireasma dulceaga, de vis...
Sofia era o fetita draguta, sensibila si harnica . De aceea, ea nu se putu stapâni si planui si presara acolo tot felul de seminte de flori, pe care le cultiva si îngriji cu drag. Munca ce-i fu rasplatita foarte repede.
Dupã trei luni, în gr adina îsi deschise petalele de aur spre Soare o floare minunata, cea mai stralucitoare si mai mirositoare de-acolo. Si din ea iesi o zânita negrait de gingasa si de duioasa, care îi spuse Sofiei:
-Printesa a florilor si a gradinilor, am rasarit aici ca sa îti aduc noroc si sa îti împlinesc trei dorinte, timp de trei ani, orice ti-ai dori tu mai cu ardoare.
- Dar, vai! Cum? Niciodata nu m-am gândit la asa ceva! Ce sa fac?
- Poti începe cu prima dorinta...
- Mi-as dori sa fii fiica mea, pentru totdeauna. Si micuta zânita îi îndeplini dorinta: deveni fiica ei, iar printesa o iubea foarte mult. Si Regina Primavara se bucura
68

foarte mult atunci când deveni bunica unei asa micute si frumoase nepotele. Însa bucuria lor nu tinu mult, fiind umbrita de aripa neagra a îmbolnavirii Reginei... Cauza? Lipsa caldurii si a luminii Soarelui ce se ascunsese, jucaus, dupã un munte urias...
Veni vremea si celei de-a doua dorinte:
- Domnita, care ar fi a doua dorinta?
- A doua dorinta?!?... Mi-as dori sa o faci bine pe mama.
Florile mele au nevoie de ea. Si eu, asemenea.
- Voi împlini cu drag dorinta ta!
Si numaidecât Regina Primavara se puse pe picioare, iar florile din grãdina îi zâmbira si îi multumira.
- Maicuta scumpa, care îti este a treia dorinta?
- As vrea ca tatal meu, Norul Plumburiu, sa îmi ude toate florile din curte. Au nevoie si de apa, si de lumina, si de caldura, si de bunatate. Ar fi pacat sa le pierd...
Micuta zânita îi împlini mamei sale si aceasta din urma dorinta. Iar florile, trezite parca dintr-un vis, îsi înaltau, usor, capetele spre Soare, înmiresmând totul în jurul lor cu un parfum ce numai în povesti poate exista!...
Dar vremea trecu pe negândite si Regina Primavara, împreuna cu fiica sa, trebuira sa-si ia ramas-bun, despartindu-se de minunatiile gradinii si de zânita, pentru ca trebuiau sa soseasca, pe rând, surorile ei mai mari: Vara, Toamna, Iarna... Îti multumesc pentru tot, draga mea fiica! Am petrecut zile minunate alaturi de tine, m-ai ajutat s i mi-ai împlinit toate dorintele negraite ale sufletului meu, însa vremea de plecare a sosit. Ne vom desparti... As vrea sa te pot lua cu mine, dar vezi?!? Domnul a dat porunca ca tu sa te nasti, sa
69

cresti si sa traiesti numai în lumea minunata pe care-acum o privesti. Nu pot sa trec peste voia Domnului meu!
- Placerea a fost de partea mea. Ne vom revedea. Nu te voi uita! Pâna atunci sa ai grija de viata ta! Si sa spui, oricui, povestea mea.
- Asa voi face, fetita buna. Rãmâi cu bine!
- Cu bine, maicuta mea! Si zânita zbura pe -o petala de floare, zâmbind la Soare...
Iar de-atunci, la un interval de trei anotimpuri, mama , fiica si bunica se întâlnesc mereu. Se întâlnesc si-acum, de-aceea v-am povestit asa, spre a va împartasi bucuria mea! Bucuria dea le cunoaste, de-a le întâlni.
70

D. ZI DE TOAMNA...,
de IOANA-ANDREEA Chesches, clasa a V-a C
Într-o zi frumoasa de toamna, am decis sa ma plimb prin gradina bunicii. Frunzele erau ca limbile de foc, iar crengile copacilor se miscau usor la adierea vântului. M-am asezat pe leaganul din scânduri, construit de tata. Deodata, am vazut o furnica neagra, catarându-se pe piciorul meu, pâna în
dreptul genunchiului. Dintr-o data s-a oprit si a spus:
- Buna! Cum te numesti?
- Poti vorbi?
- Bineînteles! Toate insectele pot vorbi.
- Eu sunt Ioana.
- Încântata! Eu sunt o furnica.
- Dar unde te grabesti asa?
- Am multa treaba! Toamna e pe sfârsite, iar eu trebuie
sa-mi umplu camara, altfel nu voi mai avea hrana pentru iarna ce-o sa vie...
- Dar ce fel de hrana îti trebuie tie?
- Orice firimitura gasesc: de pâine, de cozonac, de chec.
Oricum, ceva destul de mic, încât sa-l pot cara.
-Ei bine, îmi pare rau, dar ai gresit drumul. Eu nu am nimic de mâncare asa cum ti-ai dori. Din pacate, nu te pot ajuta!...
- Ba da, ma poti ajuta! Spunându-le semenilor tai sa nu ne mai calce musuroaiele, caci nu putem sta toata ziua sa sapa m tunele subterane.
71

- Bine, am sa le spun. Promit! Dar ce se întâmpla cu voi pe timpul iernii? Ce faceti?
Cum rezistati?
-În timpul iernii, noi intram într-o stare de amorteala. Nu ne mai putem misca atât de bine, asa ca trebuie sa avem hrana la îndemâna. Care sa ne ajunga cel puþin 8 luni.
- Cred ca e destul de greu sa muncesti atât de mult, astfel încât sa reusesti a-ti strânge proviziile, în patru luni, pentru celelalte opt...
- Ai dreptate! Este greu, dar... asta e treaba mea! Mi-ar placea sa mai stam de vorba, dar timpul se grabeste, trebuie sa ma întorc la treaba!... Ne-om mai vedea noi! Sa nu ma uiti!
- Nuuu! Nu te uit. La revedere si succes la iarna! Si furnicuta pleca spre musuroiul sau, ducând, în spatele-i micut, proviziile pentru iarna. Iara eu îmi continuai frumosul vis în grãdina mea de vis.
72

E. ÎNTRUCHIPAREA FERICIRII,
de ELENA-BEATRICE Nastase, clasa a V-a C
E primavara. Un soare plapând razbate de sub mantia groasa de nori care parca nu vrea sa lase blândul anotimp sa-si intre în drepturi. Pe câmp miroase a pamânt reavan si coltul ierbii ra sare timid. Flori multicolore încep sa-s i etaleze rochitele în vântul caldut. Cu ochii gândului, îmi imaginez cum ar fi sa fiu un fluture... Ma las prada imaginatiei si mâinile mi se transforma , ca prin farmec, într-o pereche de aripi frumoase, viu colorate, încât pot sa concurez la frumusete cu orice floare care rasare si încânta privirile treca torilor!
Dupa ce procesul meu de transformare ia sfârsit, pornesc într-o calatorie nebuna, ca sa cunosc minunata lume a florilor si mireasma lor îmbatatoare. Gândul ma poarta pâna în Olanda la multitudinea câmpiilor de lalele, care mai de care mai frumoase, apoi la un lan de grâu, prin care rasar pâlcuri de maci, ca o papura peste aurul grânelor. Visez mai departe si ajung la o pajiste înflorita si înmiresmata de parfumul garofitelor si al margaretelor. Toate florile ma încânta cu parfumul lor si ma uimesc cu frumusetea chipului lor. Vântul îmi bate în aripi, plutesc, sunt fericita si cuprinsa de vraja miresmei proaspete a primaverii. Sunt prietena cu fericirea si tot ce e mai frumos pe lume e al meu. Sunt chiar
73

eu întruchiparea fericirii. Nu-i asa ca -i minunat sa fii fluture? Sa poti zbura, sa poti vedea atâtea minunatii si sa traiesti vesnic într-o lume înmiresmata, parfumata? Sincer, nu mi-as dori nimic altceva!
Daca as fi fluture, ar fi totul atât de minunat!
74

F. VALIZA FERMECATA
de MICHAEL-ANDREI Panaitescu-Liess, clasa a V-a C
Eram la scoala, în pauza. Priveam pe fereastra când, Deodata, am vazut o figura cunoscuta: un cioc putin alungit, doi ochisori zglobii si-un papion rosu, asortat cu un frac ca taciunele. Tragea dupa el o valiza ce parea grea. Privirea mi s-a luminat! L-am recunoscut: era Apolodor. Am coborât treptele si am iesit sa-l întâmpin. L-am îmbratisat si l-am întrebat:
- Cu ce treburi ai venit pe la noi?
- V-am adus o valiza plina cu note muzicale.
Citindu-mi mirarea pe chip, continua :
-Sunt note magice. Trebuie doar sa deschid valiza, ele
vor pluti, iar voi trebuie sa prindeti câte una. Seara, la culcare, fiecare copil va aseza nota sub perna . Noaptea, notele vor trece de pe portativ în capul micutilor mei prieteni, îngânând duioase melodii. Melodiile vor patrunde în visul fiecarui copil, luminându-i fiinta. El nu va uita niciodata cântecelul si, mai ales, la trezire, va sti si notele de pe portativ.
I-am multumit noului meu prieten si l-am condus în clasa, prezentându-l si colegilor mei.
Apolodor a deschis valiza usor, iar notele au plutit, au plutit, pâna ce s-au asezat, cuminti, pe masa fiecaruia dintre noi. Le-am pipait: erau vii, colorate, încântate sa ne ajute.
75

Noaptea, la culcare, am adormit si am visat cântecelul nostru adevarat. E cântecelul sufletelor pure, e cântecelul
aripii de dor...
76

UN FLUTURE DE-AS FI...,
de MICHAEL-ANDREI Panaitescu-Liess, clasa a V-a C
Este o zi frumoasa de primavara . Cerul este albastru, si senin. Întreaga natura a reînviat. Gâzele danseaza de fericire, iar câmpul pare îmbracat într-un vesmânt multicolor. Uitându-ma la joaca lor, ma tot gândesc cum ar fi sa privesc lumea prin ochii unui fluture: laleaua mi-ar face semn cu batista ei rosie, panseluta m-ar întâmpina cu vesmântul ei colorat, iar narcisa mar amet i cu parfumul ei.
Mi-as întoarce privirea catre soare, lasându-ma purtat de vânticelul caldut, când mai sus, când mai jos, dupa pofta inimii.
Petalele mi-ar picura pe aripioare culorile curcubeului. As privi cum albinele aduna, zumzaind, polenul si poate m-as juca cu ele, daca nu ar fi atât de ocupate. Cât de frumos ar fi sa fiu fluture! El este simbolul gingasiei, este o floricica zburatoare.
77

G. ÎNTELEPTUL SI COPILUL
de RUXANDRA Radulescu, clasa a V-a C
Într-o zi, un copil îl întreaba pe Întelept:
- Înteleptule, ce este ploaia?
- Ploaia sunt lacrimile Domnului. De fericire sau de durere.
- De unde stii ca sunt lacrimi de durere?
- Atunci când dupa ploaie apare ceata.
- Si de ce se ridica ceata?
- Pentru ca lacrimile transformate în ceata se duc la Dumnezeu ca sa-i arate raul facut de oameni.
- Dar ce e ninsoarea?
- Sunt lacrimile Fecioarei Maria.
- Sunt de bucurie ori de tristete...
- Cele de bucurie sunt atunci când iarna este frumoasa, când ninge frumos...
- Dar cu ciorile? Ce-i cu ele? Care-i menirea lor?
- Ciorile îi trimit Domnului vestile oamenilor. Cioara,
copile, e o pasare nobila, asa sa stii!
- Si soarele? El ce e?
- Soarele e chipul lui Dumnezeu.
- Dar luna?
- E chipul frumos al Fecioarei Maria.
- Iubirea?
- Sufletul Domnului si al lui Iisus Hristos.
78

H. NONVIOLENTA
ALEXANDRU Velicu, clasa a V-a C
Pâna acum nu stiam nimic despre nonviolenta. Stiam doar ca unele filme, emisiuni de stiri si chiar desene animate prezinta scene violente, nerecomandate copiilor. Pentru a afla mai multe despre acest subiect, l-am întrebat pe bunicul. El mi-a marturisit ca prima data a învatat despre nonviolenta din Biblie, unde sta scris: „sa nu ucizi, sa nu furi, sa-ti respecti parintii si sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti”. Apoi, m-a privit în ochi si mi-a spus ca, desi multi oameni considera ca bunatatea este sinonima cu prostia, realitatea este ca bunatatea e, de fapt, întelepciune. Bunica mia raspuns si ea printr-un proverb: „Vorba dulce mult aduce.”, adaugând ca pot obtine ceea ce doresc numai daca folosesc cuvinte blânde si sunt politicos.
Parintii mi-au explicat ca nonviolenta este absenta violentei, atât a celei fizice, cât si a celei verbale, din gândire.
Caci agresivitatea poate aparea în gândurile noastre sub forma supararii, a sentimentelor negative sau a invidiei. Astfel, indiferenta si nepasarea reprezinta si ele acte de violenta aflate în mintea noastra.
Tot de la ei am aflat ca actiunile violente se nasc din teama, slabiciune, ignoranta sau neliniste si ca violenta reflecta, în ultima instanta, lipsa iubirii si a încrederii în sine.
79

Cercetatorii au studiat cum, de-a lungul istoriei, oameni întelepti au preferat mijloace pasnice pentru a obtine ceea ce doreau. Astfel, în locul luptelor armate, ei apelau la demonstratii pasnice, greve ale foamei, blocade, petitii pentru
a se opune nedreptatilor sau asupririlor si pentru a determina schimbari progresive.
Mama ma sfatuit sa alung sentimentele negative si violente atunci când simt ca se cuibaresc în inima si în mintea mea. Ea mi-a spus ca pot sa fac asta daca apelez la iertare, întelegere, bun simt, credinta în Dumnezeu si mila atunci când în jurul meu se manifesta violenta .
Din curiozitate, am cautat pe Internet câte ceva despre nonviolenta si am aflat mai multe lucruri interesante. De exemplu, în 1998, Adunarea Generala a Statelor Unite a
proclamat anii cuprinsi între 2001 si 2010 ca fiind „Deceniul International al Promovarii Culturii, Pacii si a Nonviolentei pentru Copiii Lumii”. Alte cuvinte celebre despre acest subiect au fost rostite de un mare gânditor indian, Mahatma Gandhi, care afirma cã „Violen ta este arma celor slabi; nonviolenta este arma
celor puternici.”.
80

I. TOLERANTA
RAUL Mihalyi, clasa a VI-a A
Violenta este o exprimare brutala a firii umane. Ea exista de la începutul omenirii, în forma ei bruta, fizica. Pe masura ce omenirea a evoluat, a evoluat si violenta, capatând forme mai „cizelate”, mai „slefuite” uneori, dar ramânând, în esenta,
aceeasi manifestare neplacuta a rautatii si... neputinþei. Pare greu de crezut, însa violenta exprima neputinta unor fiinte de a se integra în societate si în mediul ambiant prin modalitat i mai civilizate.
Primul care i-a îndemnat pe oameni sa renunte la violenta si sa fie toleranti unii cu altii, a fost Domnul nostru Iisus Hristos. El i-a îndemnat pe oameni sa puna capat razboaielor, sãsi iubeasca aproapele, sa întoarca si celalalt obraz atunci
când sunt loviti... Iar oamenii au ascultat cuvântul Mântuitorului, începând sa faca asemenea celo zise. Vedem, astfel, ca înca din antichitate violenta era detestata de popoarele civilizate, iar cei care se comportau violent în vremuri de pace erau marginalizati. Asa a început civilizatia. Singura modalitate a omului civilizat de a-s i manifesta partea violenta a firii au fost razboaiele, un rau necesar la vremea aceea.
Dar, desi oamenii au fost obligati sa poarte razboaie, ei apreciau întotdeauna pacea si toleranta. Poate asa se explica de ce în Grecia Antica , în perioada Jocurilor Olimpice, se
81

încheiau întotdeauna razboaiele si pacea domnea peste lume. Popoarele antice considerau ca sportul este un lucru nobil, care nu trebuie „întinat” de violenta si razboi. Din pacate, în ziua de azi, traditia s-a pierdut. Sportul,
în general, se confunda , din ce în ce mai mult, cu violenta. Stadioanele din lumea întreaga se confrunta, tot mai mult, cu violenta suporterilor, cu lipsa lor de fair-play, cu huliganismul si comportamentul antisocial. Din acest motiv, evenimentele sportive îsi pierd adesea valoarea educationala si culturala, iar atmosfera de solidaritate si bucurie este întinata de acte de violenta si rautate.
În mileniul al III-lea, v iolenta este din ce în ce mai raspândita. Oameni din toate categoriile sociale îsi manifesta uneori opiniile în mod violent. Aproape zilnic vedem la televizor cum se cearta si se ranesc semenii nostri. Vecini, prieteni, frati si colegi buni odinioara, se comporta violent unii cu altii, uneori din motive neîntemeiate, care nu justifica nicicum atitudinea lor. Tinerii si copiii se ranesc unii pe altii, oamenii îsi arata latura urâta a firii maltratând animalele,
parintii îsi lovesc copiii, iar copiii lovesc alti copii, toate acestea într-un spectacol nesfârsit al rautatii umane, care scoate la suprafata laturile cele mai urâte ale firii omenesti. Traim cu totii într -o lume violenta, unde comunicarea
dintre oameni este din ce în ce mai redusa si atitudinea lor din ce în ce mai ostila. Si nu putem sa nu ne gândim ce lume frumoasa am mostenit si cât de frumos si simplu ar putea fi totul daca fiecare dintre noi ar alege comunicarea, prietenia
si pacea în locul urii, al dusmaniei si al razboiului! Cât de usor ar fi totul daca, în locul urii, ne-am arata toleranta si întelegere, daca am putea accepta greselile celorlalti! Toti suntem oameni si cu totii gresim. Singura solutie pentru noi toti este sa ne recunoastem propriile greseli si sa toleram
82

greselile celorlalti, ara tându-ne, în felul acesta, respectul pentru ei si pentru noi însine.
Un mare scriitor francez, Voltaire, spune a odata: „Nu-mi plac ideile dumneavoastra, dar voi lupta pâna la moarte pentru ca dumneavoastra sa le puteti exprima!”. Aceasta fraza simpla este esenta tolerantei. Fiecare dintre noi are dreptul la ideile si parerile proprii, iar noi toti datoram toleranta, întelegere, bunatate. Asa putem crea o lume mai buna , o lume în care merita sa traim!
83

V. DEFINITII LITERARE...
Prof. NICOLETA Enculescu
Nuvela e ca un cântec al inimii, alcatuita din scenete si frânturi de viata. Viata noua, luminoasa, ca aerul florilor de tei in eterna Primavara a sufletului bântuit de funigei albastri...; zâmbetul soarelui raspândit în lumina începutului si sfârsitului; salutul înfrigurat al sufletelor. Al sufletelor-pereche... Nuvela e un rasarit de luna plina, rotunda, rumena, ca o margica de cristal în visul unui copil, în luna iunie, sau ca o portocala dulce-acrisoara...; e lumina blândei luni pe fata ca de marmura alba a tinerei castelane...; e haina de aur a baladei anilor timpurii si vârstnici...; e ninsoarea florilor de mai...; e... Chiar! Ce e? E puntea de clestar ce vine dinspre povestire, basm, si luneca, blând, înspre roman...; e râsul sprintar al unui copil vegheat de ochiul blând al Mamei, e ghidusia nevinovata a elevului urmarit de ochiul aprig al dascalului, e chipul angelic al Medicului cu
mâini albe - imaterial de albe!-, cu iradieri fine de catifea, ce se aseazã lânga pacient - precum un Înger pe uma rul drept al omului, ce îl învaluie cu rugaciunea-n prag de seara si de zori de zi, cu speranta si tarie - si îi cauta privirea într-o mângâiere de curaj, datatoare de Viata... Viata din Viata lui, a Medicului... A Medicului “fara de arginti”!...
Fiecare din noi, profesor ori elev, vi sa m, gândim, citim, zburam, ne avântam spre culmile stiintei, pe carari de vis, în clipocit de ape cu unde stralucitoare, pe poteci de munte, prin paduri de fagi sau tei, descoperind, vrajiti, tainele
84

universului... Ajungem, într-un final, la sufletul oamenilor de cultura ai neamului nostru, le cunoastem opera, prefacerea, asistam la luptele lor pentru unitatea de limba si de neam si ne bucura m de izbânda lor. Dar, mai ales, A NOASTRA! Încununata de laurii multumirii de sine, a multumirii celorlalti! Nadajduiesc sa iubiti, în continuare, valorile morale ale poporului nostru: Adevarul, Binele si Frumosul. Voi apartineti “Mioritei”, v-ati nascut pe “piciorul de plai”, într-o “gura de rai”! Sper sa înaintati, cu demnitate si cu raj, spre ZIUA DE MÂINE, asa, frumosi si puri, cum sunteti AZI! Cum veti reusi? Doar citind, citind mereu! Cãr tile, va spun drept, au fost si sunt prietenele mele! Sa fie si ale voastre! Încercati sa vi le apropiati! Pentru unii dintre voi deja sunt. Ei îsi amintesc mereu cum au învatat sa citeasca si de ce simtaminte au fost cuprinsi. Simta minte pe care le retraiesc si AZI! Sa-i ascultam!
85

A. CARTEA – O COMOARA
ANDREEA Balasa, clasa a VI-a A
Era o seara minunata de vara. Luna argintie se putea observa pe cerul albastru de clestar, luminat, ici si colo, de mii de puncte stralucitoare - stelele. Eu stateam în pat, ascultând o poveste uimitoare, rostita de bunica. Ea nici nu termina de zis tot, caci eu si adormisem, cu gândul la un lucru care m-a întristat. Era vorba despre singura biblioteca dintr-un sat care arsese. Îmi imaginam cum ar fi sa nu existe cãrti, cum ar fi sa nu avem la ce sa visam. Acei oameni au pierdut o comoara plina de întelepciune. Cum ar fi ca acei copii sa nu poata visa ca sunt Alba-ca-Zapada sau Fat-Frumos, sa nu îsi imagineze ca ei sunt eroii cartilor pe care le citesc, sa nu o poata însoti pe Alice în Tara Minunilor? Fara carti, copiii n-ar avea imaginatie, ceea ce ar fi un lucru extrem de îngrozitor! Ar fi ca si când o parte din copilaria lor ar lipsi, ca si când ar avea un gol în suflet. Prin carti, oamenii îsi alunga tristetea. Ei intra, cu trup si suflet, în ele, si participa la toate evenimentele. Ei plâng sau râd odata cu personajele, cânta si danseaza odata cu acestea, simt tot ceea ce este în sufletul lor. Fara carti, eu n-as sti aproape nimic, n-as putea citi sau scrie, ar fi ca-ntr-un cos mar.
Dimineata, când m-am trezit din acel vis, m-am gândit la ce visasem peste noapte si mi-am dat seama ce înseamna
86

cartea pentru mine: un izvor plin de magie, întelepciune si imaginatie, de care nu ma voi putea lipsi niciodata. Îmi este ca o partenera de studiu, este comoara mea, dar, mai ales, îmi este o foarte buna prietena.
87

CALATOR ÎN LUMEA CUVINTELOR
ANDREEA Balasa, clasa a VI-a A
Cu mare bucurie îmi aduc aminte de clasa întâi, când am descoperit ce este scoala, când mi-am gasit colegii ce-mi sunt foarte dragi astazi, când am întâlnit-o pe doamna învatatoare, dar mai ales când am descoperit Abecedarul. Din el am învatat, treptat, începând cu bastonasele, literele, apoi cuvintele. Dupa care le-am legat si am descoperit ce sunt propozitiile, frazele, pâna am ajuns la reusita de a citi carti
întregi. Prin fiecare cuvânt al cartilor, îmi dezvoltam imaginatia, aflam lucruri noi, dar mai ales deveneam ce vroiam sau calatoream acolo unde în realitate nu as fi ajuns. Pe rând am fost Cenusareasa, Scufita Rosie, Mica Sirena, apoi am calatorit cu Harry Potter pe matura lui fermecata, am ajutat-o pe Nina sa descopere misterul celei de-a sasea lumi si am furat cu Nica cirese.
Prin cuvintele cartilor am calatorit în tari minunate si am descoperit traditiile si obiceiurile acestora.
Când am mai crescut, cartile istorice m-au fascinat mult mai mult. Din ele am aflat, cu fiecare cuvânt, lucruri interesante despre stramosii nostri, am descoperit vitejia strabunilor mei, istoria poporului meu.
În cartile de geografie descopeream noi si noi locuri, din tara si din strainatate, faceam cunostinta cu locuitorii lor, ca rora le apreciam eforturile pentru munca depusa.
88

Fiecare om este un calator în lumea cuvintelor, de la cea mai frageda vârsta, pâna la cea mai înaintata. Indiferent de câti ani ai, afli sau înveti lucruri noi si interesante. Calatoria în lumea cuvintelor este cel mai frumos mod de a fi cine
vrei, când vrei, unde vrei.
89

B. CUM AM ÎNVATAT SA CITESC
DIANA Durdeu, clasa a VI-a A
Tema aceasta ma duce cu gândul la ceva foarte îndepartat: la o etapa din copilaria mea, pe care nu prea mi-o amintesc asa cum s-ar cuveni, mai mult am descoperit-o din povestile parintilor mei. Eram la vârsta la care începeam sa leg propozitii. Vorbeam foarte mult, spre deliciul celor din jurul meu, cu o asemenea viteza, încât nu reuseam sa ma fac prea bine înteleasa . Cuvintele, asemenea argintului viu, nu tineau pasul cu gândurile mele si o luam la goana, prescurtând, sarind peste sunete, în final reiesind un limbaj numai pe întelesul celor mici. Repetam tot ce auzeam, ca un papagal, imitându-i pe cei mari, simtindu-ma foarte importanta în felul acesta.
Învatasem multe poezioare, cu ajutorul unei persoane foarte dragi (bona mea), care a avut grija de mine înainte de a merge la gradinita, si le turuiam ca o morisca, urmarind cu degetelul pe carte si dând paginile, ca si când le-as fi citit, foarte concentrata sa nu îmi scape vreun rând. Multe dintre toate
aceste versuri înca îsi fac aparitia printre alte gânduri si amintiri:
„Iauzi, draga mea papusa,
Zgârie mâta la usa!
Da eu nu-i deschid deloc,
Cã sunt suparata foc!”,
90

„De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii, oare,
Ca-s mic si eu si ca ma doare?
De ce ma strângi asa de rau?”.
Toatã lumea m a privea uimita, cu câta placere si cât de corect „citeam” poezioarele.
Aceasta amintire veche îmi revine cu drag în memorie ori de câte ori ma gândesc la ea. Si îmi place sa spun, oricui Si oricând, ca aceasta a fost prima mea lectie de citire demonstrativa. Cu adevarat, lasând gluma de o parte, tainele literelor
le-am descoperit mult mai târziu, la începutul clasei I, când, venind de la joaca, am zarit pe masa o carte, scrisa de Ion Creanga: „Punguta cu doi bani”. Parca prin magie aceasta mi-a soptit sa o deschid. Facând acest lucru, prin fata ochilor mei apareau niste hieroglife, ale caror sens nu prea-l întelegeam si care nu se legau în niciun chip, ci dansau..., dansau..., se-nvâ rteau în jocul lor nebun... Însa, încetul cu încetul, leam dibuit si mi-au soptit multe minunatii, care mai de care mai dragi inimii mele. Dupa aceasta experienta ce tine parca de domeniul fantasticului, cartile au devenit pentru mine adevarati prieteni, ce îmi dezvaluie comori de învatatura . Îmi face, în prezent, o deosebita placere sa citesc mult, sa descopar lucruri noi si sa aflu tot timpul întâmplari interesante, imaginare sau mai putin imaginare. În casa mea, un loc de onoare îl are biblioteca. În ea sunt strânse carti atât pentru vârsta mea, cât si pentru a le da raspunsuri parintilor mei diverselor probleme de viata care-i framânta, idei de mare valoare ale scriitorilor
lumii din diverse timpuri. Chiar în epoca Internetului, când multa lume grabita uita
de comorile ferecate în paginile cartilor, eu voi gasi
91

întotdeauna timp pentru a descoperi cea mai pretioasa mostenire a omenirii, transmisa din vremurile cele mai vechi: cartea, prietena careia îi poti împartasi orice taina a sufletului tau, care stie sa te asculte si sa te sfatuiasca corect
s i ... valoros.
92

C. PRIMA MEA CARTE
RAUL Mihalyi, clasa a VI-a A
- Mami, ce scrie? Ce scrie? O întrebam, plin de nerabdare, pe mama, în timp ce ma uitam la desene animate, în primii ani ai vietii mele. Eram dornic sa stiu, sa înteleg, sa pricep tâlcul ascuns al cuvintelor necunoscute. Mama îmi zâmbea si îmi spunea, de fiecare data, ca o sa cresc si o sa pot citi si singur. Ardeam de nerabdare sa o pot face cât de curând, sa pot deslusi singur taina cea de nepatruns a cuvântului scris,dar parca vremea nu tinea cu mine...Si totusi... În iarna dinaintea primului meu an scolar, Mos Craciun a venit, ca de obicei, cu un sac plin de jucarii. Însa, în anul acela, Mosul ascundea în sacu-i grozav de mare altceva pentru mine: un Abecedar. Este greu de descris emotia pe care am simtit-o! Tineam, în mâinile mele, prima mea carte, cheia împaratiei de nepatruns, pâna atunci, a cuvântului scris. Am deschis Abecedarul, cu mâinile-mi tremurânde de emotie si de coplesitoarea importanta a momentului, pe care, încetul cu încetul, o cons tientizam: eram, deja, baiat mare si tocmai primisem prima mea carte!
Am vazut desenele viu colorate, literele frumos caligrafiate, textele literare despre care stiam ca vor fi prima mea lectura. Am stiut, am simtit ca o lume noua mi se va deschide înainte, ca acea carte va fi ghidul meu în nemarginita
93

calatorie în lumea fantastica a cuvântului si, instinctiv, am iubit cartea aceea! Cu toata fiinta mea, cu toata vârsta mea mica
.În seara aceea, dar s în multe alte seri care au urmat, Abecedarul mi-a tnut companie. Nu mai puteam dormi fara sa
rafoiesc paginile cartii mele. O întrebam mereu pe mama: „Ce litera e asta?”, asociam literele nou-învatate cu fotografiile, inventam, pentru fiecare dintre ele, câte o poveste fascinanta. Era ca si cum alfabetul prinsese viata în cartea mea, fiecare litera aducea cu sine o poveste proprie.
Au trecut anii, am învatat sa citesc si sa iubesc toate cartile, dar de fiecare data când primesc în dar o carte, îmi amintesc de emotia unica pe care am simtit-o când mi-a fost oferit Abecedarul meu drag. Si oricâta bucurie mi-ar pricinui cartile pe care le primesc în dar, cartea mea speciala, vechiul Abecedar, cu filele deja tocite, Îsi va avea întotdeauna un loc special în cufarul cu amintiri.
94

VI. ANOTIMPURILE COPILARIEI...
95

A. IARNA
LAURA-ELENA Sîrbu, clasa a VII-a C
Era iarna. Afara ningea, ningea fara încetare si totul, în jur, case, strãzi, masini, se îmbracase într-o mantie pufoasa, alba, ca spuma laptelui baut seara, la ora când Mos Ene se pregateste sa vina pe la gene...
Toti copiii iesisera cu saniile afara pentru a se bucura de anotimpul pe care-l iubeau nespus de mult. Înca mai era vacanta si toti doreau sa profinte din plin de acest minunat timp. Cu totii erau bucurosi si se rostogoleau prin zapada, se
jucau. Unii se dadeau pe derdelus, pe sanii improvizate din pungi de plastic, altii faceau trenulete, toti erau îmbujorati la fata, viata pulsa, frenetic, în ei. Eram si eu prezenta în mijlocul lor când, deodata, am zarit, pe trotuarul de vis-à-vis, o
batînica ce statea rezemata de gard si ne privea cu nesat. M-am apropiat încet de ea, pentru a nu o speria, crezând chiar, la un moment dat, ca îi este rau. Dar m-a linistit, în privinta aceasta, spunându-mi ca s-a oprit spre a ne privi, întrucât îi aduceam aminte de zilele copilariei sale. Care trecusera de mullta -multa vreme... Mi-a mai spus sa ma bucur cât pot eu de mult de aceste zile, sa profit de aceasta minunata etapa din viata omului, COPILARIA, care dispare pe negândite, pe masura ce crestem, ne marim.
96

B. BALUL FLORILOR
ELENA-BEATRICE Nastase, clasa a V-a C
Primavara a sosit si a adus cu ea parfum de ghiocei si pamânt reavan. Sora sa, iarna, s-a lasat greu înduplecata sa paraseasca tinuturile care tânjeau dupa putin soare si vânt caldut. Ca o uriasa minge aurita, soarele îsi revarsa noianul de raze, mângâind obrajii reci ai Pãmântului, iar florile care s-au ivit îl tivesc ca o podoaba de pret, de-a lungul si de-a latul sau. Toate îsi etaleaza paleta coloristica si aromele lor îmbatatoare împrospateaza întreg vazduhul. Vântul alearga
97

zglobiu printre flori s i duce mirosul lor dulceag în înaltul cerului sublim.
Jos, pe Pa mânt, florile par desprinse parca dintr-o fotografie a unui basm, îmbracate toate în rochii lungi, de gala, stralucitoare.
Un gând se naste în mintea razei de soare: „Oare cum ar fi sa am si eu o asemenea rochie?”. Merge ce merge, încet, în calea vântului, si-l întreaba:
- Cavaler neînfricat, vii de la balul florilor?
Vântul se înclinã si, cu obrajii dogorind în vapaia razei,
cu vocea întretaiatã, îi zice:
- Da, Luminatia Ta, aduc cu mine parfum din sala de
bal, grabeste-te de participa si tu! Si disparu în zare, încurcat si nelinistit de atâta lumina aurie.
Raza coborî lin, plutind deasupra gradinii-sala de bal. Atât de multe flori si atât de aproape - nu mai vazuse raza de soare în toata existenta sa! Panselute, trandafiri, ghiocei, iasomie, liliac, garoafe, lacramioare si crini - toate pareau
poposite acolo din Gradina Raiului. „Pe care sa mi-o prind în par?” se întreba raza în gândul sau. Florile toate tresarira la atingerea duioasa a razei de soare. Ghiocelul, care-si deschisese, lenes, petalele, citi gândul
tainic al razei si îi spuse: - Mi-am dorit întotdeauna sa ajung în Împaratia Soarelui
si acum ai putea sa-mi împlinesti dorinta. Raza asculta uimita glasul firavului ghiocel si, vrajita de mireasma ce-o raspândea acesta în juru-i, îmba tând-o cu prospetimea sa, culese diafana floare si si-o prinse, cu drag, în par. Ghiocelul este, retineti, va rog, floarea desprinsa din soare si pogorâta din înalt pe Pamânt, ca sa le vesteasca oamenilor, vesnic cel dintâi, Primavara.
98

C. REGINA TOAMNA
DIANA Durdeu, clasa a VI-a A
Este o zi frumoasa de toamna. Aceasta regina se plimba în caleasca ei de frunze aramii, care, încet-încet, se prind de mâini si, în acordurile melodioase ale vântului, încep sa valseze cu multa maiestrie.
Copacii se mândresc cu costumele lor regesti, care le încalzesc trupurile, iar în vazduh se aud trilurile pasarelelor care îsi iau ramas-bun de la aceste meleaguri pline de dor, îndreptândusi taraganatele doine spre tarile calde.
99

Soarele nu mai are puterea sa-s i arate razele lui aurii, deoarece este prea ocupat cu lupta împotriva balaurilor ce si -au gasit salas în nori si din ce în ce mai putin mângâie fruntea îngândurata a naturii, rapusã de visul zilelor de vara...
În tot acest rãzboi, P amântul este biciuit fara mila de tunete si fulgere, o ploaie nesfârsita se prelinge pe gâtu-i golas si trist. În livezi, are loc concursul „Miss doldora de roade”.
Toti copacii au început sa-si prezinte bogatiile de nepretuit: mere, pere, prune, gutui si multe altele, fiecare comportându-se ca un adeva rat fotomodel. Dar, în final, juriul decide: toti merita sa câstige, de aceea fiecaruia i se culeg
fructele si, prelucrate, ajung, în sfarsit, în camarile gospodinelor, pastrate la loc de cinste pentru zilele nu prea blânde ale anotimpului geros.
100

D. TABLOU DE TOAMNA...
RAUL Mihalyi, clasa a VI-a A
„Printesa toamna” a sosit cu alaiul ei de frunze ruginii si cu trena-i lunga, de culoarea vântului, peste întreaga natura si peste gradina mea. A îmbracat copacii cu costume maronii s i le-a pus cravate aurii, pentru a petrece, dimpreuna cu ei,
sa rbatoarea recoltei si a belsugului. Prunii ma privesc cu ochi vinetii, merele si perele se ascund printre frunze, zburlindu-se în bataia vântului nu prea dragut cu ele, iar gutuile îngalbenesc, pe loc, de spaima...
101

Mai încolo, via, putin ruginita, ma îndeamna cu struguri brumarii si zemosi. Ciorchinii grei atârna la pãmânt, asteptând cu nerabdare sa ma desfete cu aroma lor. Îi privesc îndelung si simt parca gustul dulce al mustului. „Ce-mi place!” gândesc rapid. Mirosul îmbatator al crizantemelor ma îmbie la visare.
Sunt peste tot frumoase si vesele, o explozie de culori, flori târzii care ramân sa-mi încânte privirea pâna la sosirea iernii.
Prin iarba, greierii cânta un cântecel de jale pentru ca iarna-i va prinde din nou nepregatiti, furnicile robotesc fara-ncetare, harnice, strângându-si provizii, lacustele sar de parca s-ar juca „de-a stelei cazatoare”.
Si când ai crede ca s-a sfârsit spectacolul de culoare si lumina, ridicându-ti ochii spre cer, vezi într-o parte cerul albastru-senin, iar mai încolo nori vinet ii, grei ca plumbul, amenintatori. Totul e brazdat de pete negre, ciori croncanitoare. Acest talentat pictor – toamna , a transformat gradina mea într-un minunat tablou, de fiecare data mereu altul, pe masura ce vremea trece cu repeziciune... Tablou care, însa, nesaturându-ma sa-l privesc, ma uimeste etern, umplându-mi sufletul de blândete si bunatate.
102

VII. MAMA
MAMA - Îngerul ocrotitor al micilor vlastare,
MAMA - nespus de frumoasa, cu puteri tainice, tamaduitoare,
MAMA - un cântec al fiintei noastre, o binecuvântare...
103

...CÂND M-AM NASCUT
MIHAI Baltes, clasa a V-a C
...Când m-am nascut, desi plângeam, tu... deja ma iubeai. Pe tine te-am vazut prima oara si de atunci te iubesc întruna!
Toate realizarile mele tie ti le închin, doar tie, Mama! Tie, care nu obosesti nicicând si nici nu ceri vreodata plata pentru tot ceea ce faci. Tot ce-i mai adânc, mai curat si mai frumos doar tie îti datorez. Mi-ai dat puterea sa trec peste
toate neplacerile, cu speranta ca mâine va fi o zi mai buna . Mai învatat sa fiu eu cel ce ofera sprijin tuturor. De câta iubire poate inima ta sa fie plina! Niciun munte nu e mai înalt decât sufletul tau si nicio mare nu e mai adânca decât
bunatatea ta. Cine oare te ocroteste zi de zi, la fiecare pas si se sacrifica
doar pentru a-ti fi putin mai bine? Cine oare este scutul tau împotriva unei lumi întregi? Cine oare sta de-a pururi treaza
pentru a-ti veghea visele cu zâne si Feti-Frumosi? Desigur ca ea, MAMA!
MAMA este lumina vietii mele, ce nu se va stinge niciodata. Este leaganul ce îmi mângâie copilaria. Este luceafarul ce apare în noaptea misterioasa. Alaturi de MAMA, bolta vietii mele este linistita, senina, fara nori.
Ce minunata este MAMA mea! Nimeni nu mai este ca ea!
104

CE M-AS FACE EU FARA MAMA MEA?
ANASTASIE-GABRIEL Barîca, clasa a V-a C
Mama este un personaj extrem de important în familia mea, ca, de altfel - cred eu! , peste tot în lume. Ea este o fiinta foarte buna, întelegatoare. De pilda, atunci când fac vreo nazbâtie ma cearta, dar imediat ma iarta. Mama mea are ochii caprui, parul îi este maroniu, este potrivit de înalta, gingasa ca un crin si puternica ca o stânca de piatra în urgia crivatului de iarna.
Mama are ambitia de a ma vedea realizat, un om bun, întelept, inteligent, destept. De aceea, ea vegheaza neîncetat la cresterea mea spirituala si intelectuala, insuflându-mi dragostea de Dumnezeu, de Dreptate, de Adevar, Frumos, Bun si... Carte.
Stiu ca mamei îi datorez mult, îi datorez totul. Pentru aceasta, o asigur ca, oriunde-as fi, o voi respecta mereu, multumindu-i etern pentru rabdarea ce-o are cu mine. Pentru ca (de ce sa nu recunosc?!) sunt o fire mai dificila, sunt mofturos chiar si atunci când vine vorba de mâncare, de ceva ce nu-mi face placere. Nu prea accept orice, cu o mare usurinta. Însa... Mama ma întelege imediat, îmi ia apararea în fata celorlalti. Ce m-as face eu fara Mama mea?
Îti multumesc, Mami, pentru ca existi si Îl rog pe Bunul Dumnezeu sa îti daruiasca ani îndelungati, fericiti!
105

MAMA!
RADU-COSTIN Costache, clasa a V-a C
MAMA! Ce cuvânt înalta tor! Un sentiment de dragoste si de ocrotire ne invadeaza sufletul atunci când rostim acest cuvânt.
Primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt, o carte de povesti frumoase, copilaria cu toate tainele ei sunt strâns legate de aceasta persoana care, descrisa cu ajutorul
cuvintelor, pare ireala: MAMA. Ochii ei ca niate lumânari sclipitoare, gura ca un trandafir îmbobocit, zâmbetul ca un curcubeu dupã o ploaie calda de vara - toate acestea alcatuiesc chipul drag al MAMEI.
Orice copil, orice fiu vede în ma ma lui o fiinta mareata, fara de pacat, puternica precum o stânca în marea învolburata a vietii si, totusi, o fiinta blânda, o zâna venita din paginile cu povesti, de pe tarâmul mirific al basmelor, pentru a fi de-a pururi alaturi de noi. Atunci când ne simtim nesiguri, când ne este frica si nu avem lânga noi ajutor de nadejde, când ne este foame, când ne este frig, când simtim nevoia ca cineva sa ne îngrijeasca ranile sufletesti s i fizice, când avem nevoie de ocrotire si de iubire, când suntem singuri si ne este teama, vrem ca lânga noi sa se afle MAMA. Si ea, cu pasu-i usor, grabit, ne împlineste orice dorinta, ne ofera ceea ce numai ea poate sa ne ofere: o inima mare, buna, plina de dragoste.
106

MAMA este fiinta careia îi suntem datori cu un respect profund, careia trebuie sa îi multumim pentru faptul ca ne-a adus pe lume, da ruindu-ne, astfel, cel mai de pret dar: VIATA. Tot ceea ce avem si tot ceea ce vom avea, viitorul, prezentul si trecutul, datoram MAMELOR noastre - cel mai bun prieten pe care îl avem a la turi de noi în clipele grele. Sa nu uitam acest lucru, sa n-o suparam!
107

CEL MAI DULCE CUVÂNT
TEODOR Pastin-Ra ucea, clasa a V-a C
Cel mai dulce cuvânt este „MAMA”. Este primul pe care l-am auzit si tot pe el l-am rostit, cu drag, întâia oara .
Trece vremea c a un vis cald al copilariei si dintre toate fiintele tu esti, MAMA, cel mai frumos dar.
Peste ani ai ramas neschimbata: ochii-ti sunt înca surâzatori si calzi, parul ti-e matasos si arza tor ca focul ruginii, iar zâmbetul..., zâmbetul aduce mereu alinare.
D esi mica de statura, tu esti, MAMA, la fel de agera ca o leoaica. Ma aperi mereu si ma sustii în tot ce fac.
Alaturi de tine, viata îmi pare mai luminoasa si mi-as dori sã îti pot si eu însenina cândva cerul batrânetii.
Numai lânga tine s tiu sa visez la viitor si numai pentru tine sper sa devin, MÂINE, realitate.
Toate florile din lume as dori sa ti le ofer în dar, mereu, nu numai într-o zi de 8 Martie.
Si acasa, si la serviciu, esti o întreprinzatoare, ma uimesti mereu cu surprizele tale.
Tu esti, MAMA, aceea care m-ai dus la baschet si la karate, si tot tu mi-ai cumparat prima carte cu povesti. Bratele tale fine m-au leganat de-atâtea ori, nu te voi uita în veci!
108

NU-MI AJUNG CUVINTELE
RUXANDRA-THEODORA Radulescu, clasa a V-a C
Nu-mi ajung cuvintele pentru a vorbi despre mama mea. Mi se par sarace în continut, lipsite de substanta, ca niste flori fara culoare, atunci când trebuie sa-mi descriu MAMA.
MAMA este TOTUL. Ea este femeia care mi-a dat viata, care m-a facut sa descopar lumea, minunile din jurul meu, sa -L cunosc pe Dumnezeu. Ea este fiinta care m-a învatat sa fac primii pasi în aceasta minune numita VIATA, si tot ea este cea care va veghea ca fiecare pas facut de mine sa fie drept, neclatinat.
MAMA este cea care vegheaza la sanatatea mea, tresarind la cea mai mica durere ce m-ar putea cuprinde. Ea este îngerul meu pazitor. Ma întreb: câta dragoste poate fi într-o asa fiinta minunata? MULTA! Îti multumesc, MAMICA mea!
109

TU ESTI, MAMA!
ANA-MARIA SIMONA Dobrin, clasa a VI-a A
Cu ochii tai castanii si blânzi îmi îndrumi pasii spre fericire. Bratele tale care m-au îmbratisat de atâtea ori, au ramas mereu calde si deschise pentru oricine ar fi avut nevoie de tine. Culoarea parului tau, culeasa din livezile cu rodii coapte, arata intensitatea sentimentelor tale. Gândul tau, întotdeauna bun, si sufletu-ti blând, te aseamana cu un frumos porumbel de nea. Acesta aduce pacea între oameni si îi ajuta pe-acestia sa-s i rezolve problemele. Cu degetele tale delicate si muncite îmi stergi totdeauna lacrimile amare, si când simt caldura mâinilor tale uit de durere si suferinta. Când îmi saruti obrazul, buzele tale catifelate îl mângâie duios, iar când îti povestesc nazbâtiile mele, tu gasesti mereu resurse ca sa ierti: „Asta înseamna sa fii copil!”, „Nu-i nimic, stiu ca nu ai vrut sa se întâmple asta!”. Îmi zâmbesti apoi cald si ma îmbratisezi cu drag. Chipul tau îmi inspira o stare de liniste, de calm imaculat, blândete, mâinile tale gingasie, ochii tai un abis adânc, în care plutesc de mii de ori, infinit.
Tu esti, MAMA, o-ntruchiparea fericita si negrãita de imensa bunatate!
110

TU ESTI, MAMA!
RAUL Mihalyi, clasa a VI-a A
Tu esti, MAMA, fiinta cea mai scumpa din lume, icoana sufletului meu, îngerul meu pazitor. Tu esti rasaritul de soare, o zâna buna din povesti, o stea luminoasa, calatoare. Tu esti, MAMA, cea care faci din furtuna soare si din ploaie stropi de roua. Tu esti, MAMA, cea care mi-a dat viata, care m-a vegheat si mi-a calauzit pasii pe drumul vietii, tu esti cea care stai tot timpul lânga mine, cu un zâmbet plin de speranta si cu un sfat mereu întelept. Es ti gândul bun în care se împletesc cele mai frumoase amintiri din copilaria mea. Te vad (de parca ar fi astazi!) cum te jucai cu mine în parc, cum râdeai de vorbele mele stâlcite, dar si cum ma vegheai noptile îm care eram bolnav. Te vad, scumpa mea MAMA, râzând si plângând alaturi de mine, mângâinduma sau câteodata dojenindu-ma cu glasul tãu cel cald. Povestile tale de neuitat mi-au luminat copilaria. Adormeam fericit având în gând cuvintele tale vrajite, având în fata chipul drag al tau...
Tu esti, MAMA, pentru mine, statuia zvelta ce si-a luat culoarea parului din spicele de grâu, tu esti, MAMA, pentru mine, cea mai frumoasa si mai draga fiinta de pe Pa mânt!
Tu esti, MAMA, comoara cea mai de pret pe care o voi purta în sufletul meu, în inima mea. Tu esti MAMA MEA si oriunde m-as afla te voi respecta!
111

ESTI RAZA MEA DE SOARE
DANIEL Sandu, clasa a VI-a A
Tu esti raza de soare ce-mi mângâie chipul în fiecare dimineata, având grija sa ma trezesc linistit din somnul pe care tot tu mi l-ai ocrotit. Tu esti cea care face ca visele mele sa devina realitate. Tu esti, MAMA, întregul meu Univers, fara de care pasii mei prin viata ar fi sovaielnici, gândurile mele ar ramâne ravasite de neîncredere si îndoiala, iar privirea mea ar rataci pe chipuri straine pentru a te gasi si a te chema sa fii din nou parte din inima mea.
Tu esti, MAMA, asemenea marii cu valuri uriase, care aduc, pe rând, bucurie, iubire si gingasie. Ele înlatura tristetea si mâhnirea din sufletul meu si aduc întotdeauna un zâmbet pe buzele mele tremurânde, stralucire curata în ochi. Si aceasta pentru ca doar tu esti, MAMA, MAMA MEA! Pe care o voi respecta si o voi iubi mereu!
112