Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

marți, 22 decembrie 2009

"Multi ani!"

...Ne purtăm paşii, an de an, elegant, cu demnitate, sau nu... Mergem înainte şi totuşi... Uneori avem impresia că lucrul X sau Y s-a mai întâmplat, am mai dat peste el. Oare de ce?
Alteori, mergând, uităm să mai privim Cerul, floarea, norul sau pomul, frunzele lui. Nici nu ştim când vremea a trecut, când toamna, iată, ne-a părăsit şi-am fost binecuvântaţi cu strop gingaş de nea... E decembrie, e... Undrea, e luna lui Crăciun. Aleile şi toate câte ne-nconjoară sunt pregătite de sărbătoare, peste tot, în noapte, vezi brăduţi împodobiţi cu globuleţe strălucitoare, beteală multicoloră şi luminiţe câte vrei; magazine pline de dulciuri, de jucării, ce râd tainic în ferestre, aşteptând sosirea vreunui Moş Crăciun. Şi ne simţim mai uşori, mai buni, sufletele ne sunt inundate de căldură, de binecuvântată pace. De ce? Pentru că se Naşte Domnul cel Bun. Hristos se naşte în mijlocul nostru, Hristos se naşte în mijlocul întregii lumi, în mijlocul pământului, în peşteră. Hristos se naşte în sufletele celor ce cred. Cum? Dăruind şi dăruindu-se. Atât!
Ne aflăm, în prezent, aproape de mijlocul sărbătorilor de Crăciun, care au început încă de la 30 noiembrie şi au ca punct final praznicul Întâmpinării Domnului (2 februarie). Este o perioadă legată de personalitatea lui Iisus.
Cea mai mare Taină a creştinătăţii este, desigur, Naşterea Mântuitorului Hristos.
Fecioara L-a născut pe Ziditorul tuturor, fără de stricăciune, într-o peşteră săracă. Acolo L-a pus în ieslea dobitoacelor. Iar cei trei magi, văzând o stea care mergea de la miază-zi spre miază-noapte, L-au aflat pe Hristos Domnul şi, căzând, I s-au închinat, dăruindu-i ce aveau mai de preţ: aur (pentru că este Împăratul Împăraţilor, Împăratul Universului), smirnă ( pentru jertfa Sa) şi tămâie (pentru că este Arhiereul Arhiereilor). Este rezumatul condacului „Fecioara astăzi” (strofa I): „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte / Şi pământul peştera Celui neapropiat aduce; / Îngerii cu păstorii slavoslovesc / Şi magii cu steaua călătoresc. / Căci pentru noi s-a născut Prunc tânăr, / Dumnezeu Cel mai’nainte de veci.”
Steaua ce li s-a arătat magilor reprezintă cunoştinţa, Lumina (cf.prof.Sabin Preda).
Hristos merge cu magii, este în Stea, este Lumină. Lumina care a biruit întunericul păcatelor noastre, Scânteia răcoritoare, dătătoare de viaţă.
Magii caută Adevărul, cu sinceritate. Ei sunt reprezentanţii înţelepţilor vremii şi, deşi erau haldei (păgâni), anticipează ideea de mântuire la care au acces toţi.
În noaptea sfântă a Crăciunului, pe lângă versurile colindătorilor , ce se împletesc cu muzica duioasă a Îngerilor din înălţimi – căci numai în Naşterea Mântuitorului se unesc cele Cereşti cu cele pământeşti -, întâlnim şi un alt obicei, preluat de la germani: pomul (bradul) de Crăciun, care se îmbodobeşte în Ajunul Crăciunului.
Bradul se împodobeşte cu beteală, globuleţe, lumânari, în vârful său punându-se o stea, iar sub cetina-i verde cadourile pentru cei mici şi pentru cei mari. În tot acest timp se cântă „O, brad frumos!”.
Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Cele religioase, creaţii ale unor teologi subtili, din care reiese o acţiune permanentă de catehizare, se referă la istoria mântuirii, prezentând, în structuri poetice deosebite, conţinutul celor 7 taine şi preceptele vieţuirii creştine, iar colindătorii îi preînchipuie pe cei 12 Apostoli ai lui Hristos, actul în sine fiind o Liturghie în miniatură: liturghia laică. Ne întâlnim, acum, cu Dumnezeu şi cu oştile cele îngereşti, cu Maica Domnului şi cu Sfinţii rugători, cu profeţii şi drepţii Vechiului Testament, cu Adam cel păcătos, cu Irod cel plin de răutate, cu Steaua ce străluceşte, cu Pilat nevinovat şi “Maica Sântămărie”, cu “Sfânt Nicoară”, cu “Iuda vânzătorul” şi cu Botezul lui Hristos în Iordan, când s-a sfărâmat zapisul pe care Adam
l-a dat diavolului; cu Judecata de Apoi, “Când va sta Hristos în jeţ / Ca să judece pe toţi, / Pe cei vii şi pe cei morţi”, cu Pluguşorul şi Sorcova etc., care au o funcţie evidentă de propiţiere, de urare.
Textul Pluguşorului este cel mai expresiv (cf.prof.univ.dr.Sabina-Cornelia Ispas), este foarte unitar, având funcţie expiatorie, care se manifestă, în cadrul comunităţii, cu aceleaşi funcţii de protejare pe care le au MOLITFELE Sfântului Vasile cel Mare.
În Pluguşor, seceratul revine, în exclusivitate, părţii feminine.
O etapă superioară în desfăşurarea dramatică a Pluguşorului o reprezintă însămânţarea, simbol al Parabolei Semănătorului, pe care a spus-o Iisus ucenicilor Săi.
Tot pe 1 ianuarie, copiii merg cu Sorcova.
Crengile înflorite ale Sorcovei sunt mlădiţele puse la înflorit de Sfântul Andrei, o reiterare a Parabolei Viţei-de-vie şi a mlădiţelor sau coardelor care ies din ea.
Vegetalul acesta învigorat este şi simbolul Crucii, substanţă vegetală pe care S-a răstignit Iisus, Cel care a adus această renaştere.
Vegetalul care ne atinge la 1 ianuarie e dătător de viaţă veşnică.
Colindele (religioase şi laice) sunt scrise în ritmul vioi al poeziei populare; cele religioase au finalul construit sub forma unei laude, a unei constatări sau a unei rugăminţi adresate lui Dumnezeu: “Pe Fiul în al Său Nume / Tatăl L-a trimis în lume / Să se nască / Şi să crească, / Să ne mântuiască » (« O, ce veste minunată ! ») ; « Fie lăudat, / Binecuvântat, / De-a pururi. Amin, / De-a pururi. Amin ! » (« Praznic luminos »).
Dintre toate sărbătorile creştineşti, niciuna nu s-a înveşmântat, la noi, într-o mai bogată revărsare de poezie şi cânt, de inspiraţie şi creaţie religioasă, ca Sărbătoarea Sfintei Naşteri!
Vă doresc să vă bucuraţi de acest lanţ de sărbători creştine, din care străluceşte, precum un Soare, Naşterea Domnului Hristos! Lăsaţi ca acest Soare să vă inunde inimile, iar steluţele de nea să vă facă să visaţi etern.
Să fiţi darnici, să fiţi buni, să dăruiţi, oricui, şi nu numai acum, în prag de Sfânt Crăciun, ci mereu, din prea plinul sufletului vostru, ori poate să vă dăruiţi!
“Mulţi ani!”


Nicoleta Enculescu

joi, 10 decembrie 2009

Si s-a lansat!!!





Tuturor celor care au avut şi au încredere în mine, în puterea mea de a dărui lumii Viaţă din Viaţa mea, Suflet din Sufletul meu, de a fi OM, le mulţumesc. Sper să nu-i dezamăgesc şi să primească, ca pe un DAR BUN, la ceas de-aniversare sau de... Moş Crăciun, acest gest al meu: de a le dedica întâia-mi carte de versuri.
VĂ MULŢUMESC PENTRU CĂ AŢI FOST ALĂTURI DE MINE LA ACEST EVENIMENT SPECIAL PENTRU SUFLETUL MEU, PENTRU CĂ NU MI-AŢI REFUZAT INVITAŢIA!

sâmbătă, 5 decembrie 2009

FLACARA ARZAND



In curand o sa-mi apara (saptamana viitoare) aceasta carte de versuri!!! Va voi tine la curent si va rog sa fiti si voi prezenti, la acest eveniment! Va astept, cu drag!

P.S. Care a fost punctul de plecare al acestei cărţi ce astăzi –iată!- a ieşit de sub teascuri? Pierderea şi, totuşi, regăsirea –sub un alt chip – a prieteniei, a înţelegerii, a OMENIEI, a dăruirii de sine, a smereniei şi echilibrului interior şi exterior: Daniela (DANIELA Neagu) şi... Georgiana (doamna preoteasă GEORGIANA Bărîcă).
Când spun “Dani”, “Daniela”, spun puritate, spun floare-de-colţ, înmiresmată de aerul Primăverii... O floare ce şi-a scuturat, din păcate, prea de timpuriu, petalele pe aleile cenuşii ale vieţii. Numai la ea Cuvântul devenea precum briza mării, o răcoare a dimineţii, în care ţi se descoperea –sau, poate, ţi se redescoperea- Adevărul... Adevărul tuturor lucrurilor, măsura lor.
Era un om bun, Dani, era un om care te ajuta să înfrunţi răul cu demnitate, cu “fruntea sus”, care te ajuta fără a-ţi pretinde ceva în schimb, chiar fără a-i cere ajutorul. Simţea, din ochi, dintr-o privire, când ceva nu era în regulă cu tine, şi-atunci te ajuta. Te ajuta, chiar dacă, uneori, ea întâmpina, la rându-i, greutăţi. Te ajuta cu orice aveai nevoie: material, cu-o vorbă bună, c-un sfat înţelept. Lecţiile sale de bunătate şi de dăruire de sine ar trebui să ni le însuşim cu toţii! Uneori, stau şi mă-ntreb: cum de-a încăput un suflet atât de mare într-un om atât de mic? Şi tot eu îmi răspund: în cei mici, şi puri, Sfântul Duh îşi face sălaş. Şi, la o adică, Dumnezeu-Drăguţul este Cel ce face minuni!
O minune a fost c-am întâlnit-o, o minune a fost –dacă stau bine şi mă gândesc- modul în care am întâlnit-o: datorită Părintelui Vasile Gavrilă, preotul paroh al “Bisericii Studenţeşti”. Nu ştiu dacă Sfinţia Sa îşi mai aduce aminte, însă eu păstrez vie, în memorie, întâmplarea din acea zi...
O minune este şi că, de-acolo, de sus, unde a ajuns de şi-a ciocnit tâmpla de stele şi de nori pufoşi şi de argint, încă se roagă pentru noi. Ne priveşte cu ochi de înger şi îi simţim –noi, cei ce-am cunoscut-o, îndeajuns de bine, desigur!- aripa de nea mângâindu-ne fruntea. Cel puţin, eu aşa o percep: ocrotindu-mă, ocrotindu-mă mereu, ocrotindu-mă din înălţimi.
Spuneam de minuni. Spuneam că Dumnezeu face minuni. Da, aşa este! O altă minune a fost şi întâlnirea-mi cu doamna preoteasă GEORGIANA Bărîcă, care a venit ca o alinare, ca o mângâiere a sufletului meu trist şi răvăşit, când Viaţa tocmai îmi surâsese atât de... ironic, în faţă!...
Nu-i pot spune prietenă (deşi, poate, ar fi mai nimerit –ar spune unii!-), îmi este, însă, ca o soră, ca o MAMĂ, uneori ca amândouă sau ca cele trei la un loc. Cert este că... NU ŞTIU CE-AR FI FOST CU VIAŢA MEA DACĂ N-AR FI APĂRUT, DACĂ N-AR FI EXISTAT!... Ea, UNA, ştie –şi are răbdare!- să mă asculte şi-mi îndreaptă paşii, când se topesc, încet-încet, în... smoala timpului... Şi, deşi –uneori- mai foloseşte (metaforic, vorbind) “pălmuţa”, ÎI MULŢUMESC CĂ EXISTĂ, CĂ ÎMI ESTE APROAPE şi aşa aş vrea să rămână mereu. De-aceea, în zborul tău lin, Dani, în zborul tău alb şi pur, din zi sau din noapte, roagă-L pe Bunul Dumnezeu să nu-mi mai... fure persoanele dragi inimii mele, iar dacă vrea s-o facă, neapărat, atunci să nu mi le mai dăruiască, dintru început! Cel puţin, dacă mi le dăruieşte, să mi le lase, întru bucuria sufletului meu. O bucurie caldă, “mai dulce decât mierea şi ca fagurele de miere”. O bucurie plină..., plină de Soare, de Lumină...
Somn bun, Dani, somn lin, pe-o rază de Soare, de Stea...

vineri, 4 decembrie 2009

Un Sfant in viata: Parintele Arhimandrit VENIAMIN MICLE

Il gasiti la Sfanta Manastire Bistrita Olteana, din comuna Costesti, sat Bistrita, judetul Valcea, cod postal 247116, telefon 0723.047.589; arhim.veniamin.micle@iplus.ro . Sper sa nu se supere ca am postat aici adresa si numarul de telefon al Sfintiei Sale, insa, pe mine, sfaturile Preacuviosiei Sale m-au ajutat enorm. Parintele are HAR!

vineri, 27 noiembrie 2009

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN ŞI ANUL NOU ÎN OLTENIA DE SUB MUNTE : COMUNA COSTEŞTI, JUDEŢUL VÂLCEA


…Pornind pe cărările aducerii-aminte, alintată de doruri, de cântecul privighetorii şi al cucului în prag de dulce şi binecuvântată primăvară, iată-mă ajunsă, în cele din urmă, în faţa MARII PORŢI FERECATE A LUMII VÂLCENE, SINGURA CALE DE ACCES SPRE SUFLETUL LOCUITORILOR COMUNEI COSTESTI, cu tradiţiile, cu obiceiurile şi cu realizările lor, pe care scrie, cu litere de aur, ,,LA CURŢILE DORULUI’’…
M-am oprit în faţa PORŢII… Oare unde aş putea găsi cheia acesteia? Caut cu privirea în jurul meu… Iată, dar’, acolo, jos, un bileţel! Oare ce scrie-n el? Iau bileţelul, degrab’, şi-l citesc: PENTRU A PUTEA PĂTRUNDE AICI, TREBUIE SĂ GĂSEŞTI ŞI SĂ ROSTEŞTI TREI FORMULE MAGICE!…
Care ar putea fi acestea? Şi de ce neapărat trei? Ah, da! Uşa are trei mari lacăte, de aur!... Îmi doresc atât de mult să mă identific, măcar pentru o clipă, cu sufletul locuitorilor din Costeşti, încât voi face tot posibilul ca să găsesc cheile potrivite pentru a deschide lacătele.
Şi, ca într-un basm, ca-n basmele copilăriei mele, descoperite, întâia oară, în cartea din casa bunicilor mei, ISTOCESCU T. NICOLAE şi TUDORIŢA din judeţul Vâlcea, comuna Costeşti, sat Văratici, strada Mlăci, basm cu Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene, basm cu formule consacrate, iniţiale (de deschidere), mediane şi finale, precum ,, A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti”, ,,Şi-nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este”, ,,Şi-ncălecai pe-o şea şi va spusei dumneavoastra asa”, pornesc în căutarea lor, frenetic, cu mult entuziasm.
Şi caut …, şi caut … Prima formulă n-ar putea fi…
… Am bătut
la porţile muntelui
şi ele mi s-au deschis,
lăsându-mă,
să-i descopăr,
minunile …

Am bătut la inima muntelui
şi ea mi s-a deschis,
lăsându-mă,
să te descopăr –

Lumină şi Vis …

Am bătut, apoi,
la inima ta
şi ea mi s-a deschis, lăsându-mă
să plutesc
între REALITATE ŞI VIS …?!? …

Am spus aceste versuri şi iată că cercul de aur al primului lacăt a pocnit, lăsându-l să se deschidă în mâna mea de tânără adolescentă, cu doruri şi vise nerostite încă …
Plecând, mai departe, în descifrarea misterului, m-am gândit că a doua formulă s-ar putea să fie …, s-ar putea să fie … Da! Chiar LEGENDA COMUNEI COSTEŞTI!
Se spune că, demult, pe locurile unde este aşezată astăzi comuna, erau trei ciobani. Ei veniseră de la câmpie la munte, de teama duşmanilor. Numele lor erau: Costea, Bărbat şi Dobre. După moartea tatălui lor, ei îşi împart moşia astfel: Costea rămâne pe aceste meleaguri şi întemeiază comuna Costeşti, Bărbat trece peste deal şi formează comuna Bărbăteşti, iar Dobre – comuna Dobriceni, toate spre est, înspre oraşul Râmnicu-Vâlcea1.
Iată că şi cel de-al doilea lacăt şi-a scuturat cu putere hainele-i de aur ce-l împresurau şi, pocnind ca dintr-un bici fermecat, s-a deschis în faţa mea …
A mai rămas un lacăt!... Acum, nu trebuie să greşesc, absolut deloc! Dacă nu o nimeresc, dacă dau greş … Totuşi … Să încerc! N-ar putea fi formula aceea magică, din Anton Pann?! Ei, da …, poate! Hai să-ncerc:
,, Şcoala-l face pe-omul om,
Ş-altoiul pe pomul pom.”
De ce m-am gândit la această formulă-proverb? În primul rând pentru că în comuna Costeşti există o adevărată tradiţie a învăţământului, preocuparea pentru ştiinţă venind de departe, din timpuri străvechi. Prima formă de învăţământ pe teritoriul comunei Costeşti a funcţionat pe lângă Mânăstirea ,, Bistriţa – Olteană”, ctitoria Craioveştilor (sfâşitul secolului al XV-lea). Aceasta a fost o şcoală slavonă care, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, a devenit slavo-română, iar mai târziu românească.
Ce norocoasă am fost! După ce au pocnit cercurile de aur ale celor trei lacăte, uşa s-a deschis şi am fost lăsată să intru într-o lume de basm, cu şcoli împărăteşti,
cu obiceiuri şi tradiţii minunate, cu frumoase costume, care îi fac pe purtătorii lor să semene cu prinţii şi prinţesele din basmele copilăriei; din loc în loc, ca nişte bijuterii imense, proiectate pe cerul senin, se zăresc bisericuţele sfinte din basmul copilăriei mele drag: Costeşti...
Ridică-te şi vino după mine, cititorule, să cunoaştem şi să admirăm împreună aceste inestimabile comori din lada de zestre spirituală a locului! Pentru început îţi voi vorbi doar despre tradiţiile şi obiceiurile de iarnă. Sper să reuşesc să te fac a vizita aceste minunate locuri, de care mă simt legată, prin nenumărate fire...
Am văzut locurile acestea cu ochi de copil, în foşnet de frunze şi de miros de fân … Am simţit mirosul laptelui proaspăt, muls de la vacă, Joiţa sau Joiana … În final, am înţeles: aici eşti mai aproape de Dumnezeu, de Măicuţa Sa şi de Sfinţii Săi! Aici, timpul se măsoară, parcă, altfel: în cutume. Dacă ieşi din acest tipar, devii al nimănui!
Comuna a cărei nepoată sunt, Costeşti, se află situată1 în judeţul Vâlcea, în N-E Olteniei, într-o mică depresiune subcarpatică, la poalele munţilor Căpăţânii, fiind brăzdată de cursul superior al râurilor paralele Bistriţa şi Costeşti (ultimul fiind cunoscut şi sub numele de Pietreni)2, pe o distanţă de 7 – 8 km, amândouă izvorând din adâncul Munţilor Zănoaga, străbătând ultimul şir calcaros, Buila, Arnota şi Bistriţa şi ieşind, în sfârşit, la lumină în depresiunea Bistriţei şi a Pietrenilor, de unde o apucă la vale3.
Teritoriul comunei are o suprafaţă totală de 100,2 km2 (10921 ha) şi are în componenţa sa, satele Costeşti, Pietreni, Văratici şi Bistriţa.
Satul Costeşti are, în componenţa sa, cătunele Costeşti (fost Gruşetu), Ferigile, Blezeni, Popeşti, Săcături, Grămeşti.
Satul Pietreni cuprinde cătunele: Pietreni, Ciorobeşti, Gruieţu, Mejdini, Ruget.
Cătunele Văratici, Linia Vie, Mlăci şi Căline formează satul Văratici.
Satul Bistriţa este format din cătunele Bistriţa, Bolniceri (fost Mânăstireni), Pomeşti, Peri (fost Ţigănia).
Comuna, ca unitate teritorial-administrativă, a luat fiinţă în anul 1864, deşi este atestată documentar încă din 11octombrie 1512.
În anul 2001, comuna Costeşti avea o populaţie totală de 3681 de locuitori, învecinându-se astfel: la N, cu comuna Malaia; a N-N-E, cu oraşul Olăneşti; la S, cu comuna Pietrari; la S-V, cu comuna Tomşani; la E, cu comuna Bărbăteşti; la V, cu oraşul Horezu.
În centrul comunei Costeşti se găsesc ape minerale iodate, iar la sud, în Dealul Costeştilor, se află o carieră de nisip şi trovanţi de dimensiuni mari, unici în lume, formaţi în decurs de peste zece milioane de ani4. Cu aceştia s-a amenajat un muzeu în aer liber, MUZEUL TROVANŢILOR.

___________________________________________________________________________________

(1), (2) – BONDOC, DUMITRU - ,,Costeşti – Vâlcea. 45 secole de istorie.
Monogrefie”, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002
(3) – SACERDOŢEANU, AURELIAN - ,,Inscripţii şi însemnări din Costeşti – Vâlcea”, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1935, p. 95
(4) – SĂRDĂRESCU, MARIA-ELIZA - ,,Comuna Costeşti – Repere geografice”, în revista LUMINA SLOVELOR, revista Şcolii Generale Costeşti, judeţul Vâlcea, anul II, 2000, nr. 2, p. 4





Sărbătoarea1 este sentimentul comuniunii depline cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu întregul cosmos. În sărbătoare, omul are sentimentul absolutei regăsiri cu sine însuşi.
Sărbătoarea este sentimentul luminos al împărtăşirii tuturor din acelaşi sens, care ajunge să umple toată realitatea concepută ca o nesfârşită ordine providenţială.
Sărbătoarea este existenţa unificată şi transfigurată. Creştinul simte sărbătoarea ca pe o victorie continuă şi calmă, ca pe o trecere pe sub arcul de triumf al cosmosului, în bună tovărăşie cu geniile bune ale existenţei şi sub raza paternă a Divinităţii.
Şi în Costeşti, sărbătoarea este trăită la maximum, cu tot sufletul, de întreaga comunitate creştin-ortodoxă, racordată la cea mai intensă trăire duhovnicească, ce le permite să practice şi anumite obiceiuri, păstrate din moşi-strămoşi, şi transmise din generaţie în generaţie, precum: Colindul, Steaua, Pluguşorul, Capra, etc..
Din ce este făcută sărbătoarea? Şapte2 sunt ,,ingredientele” sărbătorii: miezul de sfinţenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvântul, gestul şi lucrul potrivit.
Miezul de sfinţenie este nelipsit din sărbătorile creştine.
Sărbătoarea se ţine în loc curat şi bun. Dai cu mătura, ai grijă ce faci cu gunoiul, afumi, stropeşti, uneori sfinţeşti.
Podoabele întăresc locul cu forţa simbolurilor pe care le pun în joc. Rolul lor este de a aduce voioşie şi strălucire.
Podoabele utilizate pentru locul de sărbătoare nu sunt numeroase: crengi de brad, salcie, frunză de nuc, culori ( roşu, alb şi negru), însemne (coroniţe de flori). Participanţii la sărbători le citesc. Concepute, din capul locului, pentru a îndeplini rolul de talisman, şi implicate în numeroase acte rituale şi magice, ele devin nişte obiecte puternice.
Când pui condiţia de suflet primenit, admiţi, implicit, existenţa sufletului.
Se presupune, de asemenea, că se înţelege sensul profund al actului primenirii; primenirea înseamnă nu numai curăţire, ci şi regenerare. Trebuie să porţi de grijă sufletului, permanent. De aceea, credincioşii ortodocşi merg la biserică şi, prin Sfânta Taină a Spovedaniei, când îşi mărturisesc, cu sinceritate şi pocăinţă mare, păcatele, îşi curăţesc sufletele, iar cu adâncă smerenie se împărtăşesc cu Preacuratul Trup şi Sfânt Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Ei pregătesc sărbătoarea lăsându-şi voia. Numai cei care intră cu sufletul curat în sărbătoare, ies cu el întărit şi vor avea, cu adevărat, de câştigat.


TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ ÎN COMUNA COSTEŞTI


Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos3 a fost, dintru început, prilej de reculegere şi înălţare sufletească. Ea ne adună pe toţi la un loc, părinţi şi copii, frate cu frate, soră cu soră, prieten cu prieten, pentru ca, împreună, să ne bucurăm de venirea lui Hristos, preamărindu-L în cugetele noastre, alături de colindători.
Sărbătorile Crăciunului încep, de cele mai multe ori, de la 6 decembrie (Sfântul Ierarh Nicolae, ,,Moş Nicolae”) şi se încheie la 7 ianuarie (de Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului).
Pe 20 decembrie (de Ignat), încă de dimineaţă, sătenii îşi pregătesc cele necesare pentru tăierea şi pregătirea preparatelor din carne de porc.
Deşi e agitaţie mare, cei mai fericiţi sunt copiii, căci ei vor fi urcaţi pe porcul gata pârlit şi curăţat, pentru a a avea noroc tot anul, ei vor fi însemnaţi, pe frunte, cu sângele porcului, în semnul crucii, pentru a fi feriţi de boli de-a lungul următoarelor 12 luni din an, toţi spunând într-un glas: “La anul şi la mulţi ani cu sănătate!”.
Se obişnuieşte ca, atunci când se aprindă focul sub porc, să se pună în el şi câteva bobiţe de tămâie, ca să fugă spiritele rele departe de respectiva gospodărie.
I se face şi porcului, înainte de a fi tăiat, după ce a fost, bineînţeles, curăţat, o tăietură cu cuţiutul în frunte, în chip de cruce, zicându-se: “În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!”.

Pe 23 decembrie seara4, copiii, de la cea mai fragedă vârstă, până la 15 – 16 ani, însoţiţi de părinţii sau bunicii lor, ori de fraţi mai mari, o pornesc cu colindul, prin sat, din centrul comunei, oprindu-se pe la fiecare poartă. Colindătorii cântă colindele, iar gazdele îi cinstesc cu covrigi, mere, nuci şi alte dulciuri.
În cătunul Mlăci, satul Văratici, locuitorii se strâng mai spre vale, grupuri-grupuri, aşteptându-i pe colindători cu darurile pe uliţă, spre a-i feri de urcuşul greu până la cea din urmă casă.

Se cântă, în primul rând, “Bună dimineaţa la Moş Ajun”, precum şi alte colinde.
Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Cele religioase se referă la istoria mântuirii, prezentând, în structuri poetice deosebite, conţinutul celor 7 taine şi preceptele vieţuirii creştine, iar colindătorii îi preînchipuie pe cei 12 Apostoli ai lui Hristos, actul în sine fiind o Liturghie în miniatură: liturghia laică. Ne întâlnim, acum, cu Dumnezeu şi cu oştile cele îngereşti, cu Maica Domnului şi cu Sfinţii rugători, cu profeţii şi drepţii Vechiului Testament, cu Adam cel păcătos, cu Irod cel plin de răutate, cu Steaua ce străluceşte, cu Pillat nevinovat şi “Maica Sântămărie”, cu “Sfânt Nicoară”, cu “Iuda vânzătorul” si cu botezul lui Hristos în Iordan, când s-a sfărâmat zapisul pe care Adam l-a dat diavolului; cu Judecata de Apoi, “Când va sta Hristos în jeţ / Ca să judece pe toţi, / Pe cei vii şi pe cei morţi”.

Pe 24 decembrie, seara, colindătorii o pornesc cu STEAUA şi cu FLORILE DALBE.
Cei ce merg cu STEAUA5 formează grupuri de câte cinci urători, ce poartă o stea. Cei cinci îi reprezintă pe craii Gaşpar, Melchido şi Baltazar, pe Irod şi un ofiţer. Fiecare dintre aceştia poartă o sabie, o coroană şi o mantie. Ei cântă aşa:
,, La Steaua care-a răsărit
Trei crai au călătorit
Şi-au mers, după cum citim,
Până la Ierusalim”.

Sceneta aceasta populară, jucată de colindători, descrie drumul crailor, căutarea lor, răutatea şi viclenia lui Irod.
Tot acum, colindătorii cântă şi ,,La nuntă-n Cana Galileii” şi ,,Aveam ani paisprezece”.
Copiii care merg cu Steaua au realizate stele din carton acoperit cu hârtii colorate (de cele mai multe ori staniol), în centru alfându-se icoana Naşterii Domnului, iar în colţuri atârnând cinci clopoţei.
« Cântecul de Stea » este un rezumat al Evangheliei ce se citeşte în ziua praznicului, în biserică.
Colindele si cântecul de stea creionează, cu deosebită tărie, trăsăturile Mântuitorului, în special bunătatea nemăsurată şi nemărginită, coordonate morale recomandate şi pentru credincioşi.
Colindele, oraţiile şi cântecul de stea în cinstea Botezului Domnului, închinării la Templu, Tăierii împrejur au mai mult cnţinut dogmatic şi liturgic, ca, de exemplu, « În vârful a nouă meri / Dă-i Domnului, Doamne, / Arde nouă lumânări (lumânări ca simbol al celor nouă cete îngereşti, care înconjoară Tronul Celui Preaînalt), ori « Pică nouă picături, / Trei de mir / Şi trei de vin, / Trei de apă limpejoară », unde apa simbolizează baia Botezului, mirul – Taina mirungerii şi vinul – Sfânta Euharistie.
Măsura versurilor colindelor, în general, variază între 5 şi 8 silabe, rima este împerecheată şi se remarcă refrenele semnificative (« Dă-i Domnului, Doamne », « Domnuleţ şi Domn din Cer », « Domnul Iisus Hristos » etc.).
Colindele (religioase şi laice) sunt scrise în ritmul vioi al poeziei populare; cele religioase au finalul construit sub forma unei laude, a unei constatări sau a unei rugăminţi adresată lui Dumnezeu: “Pe Fiul în al Său Nume / Tatăl L-a trimis în lume / Să se nască / Şi să crească, / Să ne mântuiască » (« O, ce veste minunată ! ») : « Fie lăudat, / Binecuvântat, / De-a pururi. Amin, / De-a pururi. Amin ! » (« Praznic luminos »).
Limba colindelor este uşor arhaică, cu inflexiuni ceremoniale, care imprimă o atmosferă hieratică şi solemnă.
Colindele laice au la bază un fond mitic precreştin.
Costume populare care se poartă în comuna Costeşti, judeţul Vîlcea.

Pe 25 decembrie, colindătorii merg şi cu Steaua, dar şi cu CAPRA. Stelarii trebuie să fie prezenţi, dis-de-dimineaţă, în biserică, spre a fi binecuvântaţi de preot, pentru a le fi binecuvântate stelele.
Obiceiul CAPREI are menirea de a aduce rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor – invocat şi evocat de boabele care se aruncă de gazdă peste cortegiul caprei.
Capra joacă după fluier, iar la terminare, unul din flăcăi, apropiindu-se de membrii familiei, începe să vornicească.
Flăcăii joacă cu stăpâna casei, cu fetele de măritat şi apoi, mulţumind, se îndepărtează.
În Ajunul Anului Nou, se strâng cete de copii care merg cu PLUGUŞORUL. Ei urează un « an nu » bun, cu fericire şi sănătate, reînviind în suflete amintiri şi năzuinţe, înfiripând, din belşugul lor de dorinţe, o clipă măcar, noi avânturi şi speranţe noi. De ce ? Pentru că, prin « chinul plantelor » - motivul central – (adică al grâului şi al cânepii, una simbolizând trupul euharistic, al lui Iisus, cealaltă – cămaşa Sa), se iartă păcatele.
În Pluguşor, aratul înseamnă răspândirea Cuvântului lui Hristos, propovăduirea. Este tipul de arat cosmic ; presupune o amlpă desfăşurare dramatică, în care sunt implicaţi doar bărbaţii.
Ceata are în dotare clopote, bici, buhai.
Textul Pluguşorului este cel mai expresiv, este foarte unitar, având funcţie expiatorie, care se manifestă, în cadrul comunităţii, cu aceleaşi funcţii de protejare pe care le au MOLITFELE Sfântului Vasile cel Mare.
În Pluguşor, timpul nu e miraculor, acţiunea petrecându-se în contact nemijlocit cu Divinitatea.
Seceratul revine, în exclusivitate, părţii feminine.
O etapă superioară în desfăşurarea dramatică a Pluguşorului o reprezintă însămânţarea, simbol al Parabolei Semănătorului, pe care a spus-o Iisus ucenicilor Săi.

Pe 1 ianuarie, de Anul Nou, se merge cu SORCOVA.
Copiii, cu crengi înflorite în mâini, cu surâsul pe buze şi cu graiul îndulcit de gingaşe cuvinte, întâmpină pe fiecare cu Sorcova.
Crengile înflorite sunt mlădiţele puse la înflorit de Sfântul Andrei, o reiterare a Parabolei Viţei-de-vie şi a mlădiţelor sau coardelor care ies din ea.
Vegetalul acesta învigorat este şi simbolul Crucii, substanţă vegetală pe care S-a răstignit Iisus, Cel care a adus această renaştere.
Vegetalul care ne atinge la 1 ianuarie e dătător de viaţă veşnică.
Textul Sorcovei are o funcţie evidentă de propiţiere, de urare.
Iată textul unei Sorcove, cules de la eleva Elena-Liliana Ciurea, pe când avea 8 ani şi era elevă în clasa I a Şcolii cu clasele I – VIII « Ferigile » - Costeşti (2001):
“Sorcova, vesela,
Vă aduce voioşia,
Tihna, pacea, bucuria.

Mereu să trăiţi,
Tineri, fericiţi,
Puternici să fiţi!

Cu dreaptă credinţă,
A voastră fiinţă
Să aibă peste ani

Numai sănătate,
Numai bunătate
Şi numai dreptate!

La anul şi la mulţi ani!”
De Bobotează, fiecare creştin merge la biserică pentru a lua agheasmă, apoi se întoarce acasă şi îşi stropeşte locuinţa, gospodăria, animalele şi livezile, cu această apă sfinţită, pentru a avea spor şi belşug în anul acela.
Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie la Sfântul Ion (7 ianuarie), când tot satul petrece şi se bucură, pentru că vei găsi mulţi săteni aici purtând numele Sfântului.

_________________________________________________________________________________


(1) -BĂNCILĂ, VASILE – DUHUL SĂRBĂTORII, Editura ANASTASIA, Bucureşti, 1996, p..56-57
(2) -NICOLAU, IRINA – GHIDUL SĂRBĂTORILOR ROMÂNEŞTI, Editura HUMANITAS,Bucureşti, p.13, 22, 25
(3) – MILOŞESCU, PANTELIMON – DATINILE STRĂMOŞEŞTI DE CRĂCIUN ŞI ANUL NOU, EDITURA PENTRU TURISM, Bucureşti, 1990, p.69-70

(4) – GRIGORESCU, FLORIN – în revista LUMINA SLOVELOR, NR.6/2005, p.18

(5) – STANILĂ, ALEXANDRA – în revista LUNIMA SLOVELOR, nr.3/2002, p.23

miercuri, 25 noiembrie 2009

Despre prietenie


de Sfantul Ioan Gura de Aur

Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat?
Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el?
Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat.

Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de o fericire nespusă; chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalţă.
Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotaţi şi jertfelnici. Vorbim despre acei care ard de prietenie…
Dacă vreunul din voi are un prieten din aceştia, va recunoaşte că spun drept şi de l-ar vedea în fiecare zi şi tot nu s-ar sătura – şi-i doreşte ceea ce sieşi îşi doreşte.
Ştiu pe cineva care cerea sfinţilor să se roage mai întâi pentru prietenul său şi după aceea şi pentru sine. Atât de mare dar este un prieten adevărat, că de dragul lui, îţi sunt scumpe unele locuri şi unele vremuri.
După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor, tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut; aşa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem şi suspinăm, aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună.
Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruieşte întâlnirea cu prietenii, numai aceia o cunosc ca au încercat-o.
Dacă un prieten ne porunceşte ceva, îi mulţumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim. Chiar de dispreţuim bunurile pământeşti – din pricina prietenilor noştri nu am vrea să părăsim lumea aceasta; ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei…

In cautarea aproapelui pierdut

de Pr. Savatie Bastovoi
-fragmente-

Orice om tanjeste sa fie inteles, dar se simte inteles numai de cel care il remarca si ii vorbeste de calitatile sale ascunse, pe care altii nu i le observa. A vedea calitatile ascunse insa este o insusire a celor care au un exercitiu spiritual permanent, la care nu se poate ajunge fara darul lui Dumnezeu.

Acest “sa nu se mahneasca” este o piatra de temelie in viata duhovniceasca. Marii asceti stiu ca pentru o mahnire, chiar si inconstienta, adusa cuiva, Dumnezeu nu mai primeste rugaciunea.

Sfantul Macarie Egipteanul ne indeamna: “Sa nu judecam pe nimeni(...) si sa ne rugam neincetat pentru indreptarea lor, caci inca “nu stiu ce fac”. Asa priveste cel curat cu inima pe toti cei din jurul lui. Pentru ochiul curat, toate sunt curate... (...) sa fii cu mare bagare de seama ca sa nu-l stingi.

Aproapele este un fel de oglinda duhovniceasca pentru noi, poate chiar un fel de proiectie a noastra in exterior. De aceea, ceea ce vedem noi in aproapele nu este altceva decat noi insine, vedem in aproapele doar neajunsurile si patimile de care noi insine suferim. De exemplu, coboara un preot dintr-o masina foarte luxoasa, insotit de o femeie frumoasa, iar in urma lor un tanar le duce bagajul. Daca cineva e iubitor de avere, va zice: “Ce masina are popa!” Cel desfranat va zice: “O, ce femeie are popa!” Cel ingamfat va zice: “O, are slugi popa, nu poate sa-si care singur bagajele!” Daca insa cineva traieste in feciorie, poate sa creada ca femeia este sora preotului, si chiar poate sa-i para ca seamana cu el. Daca n-are patima pentru avere, poate crede ca masina e imprumutata sau nici sa nu o bage in seama. Daca este smerit, va zice: “Ce fericit este fratele ca s-a invrednicit sa duca valiza unui slujitor al lui Hristos, probabil in ea sunt vesmintele preotesti si alte lucruri sfinte”. Fiecare deci se vede in celalalt pe sine. Aproapele este cel mai bun barometru al vietii noastre duhovnicesti. Arhimandritul Sofronie Saharov spunea chiar mai mult, el zicea ca aproapele este viata noastra.

Nu lovi ceea ce este valoros in ochii aproapelui tau. Jignirile pe care le aducem celuilalt, nesocotindu-i credinta sau viziunea lui despre viata, nu aduc niciun folos.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Sunt un NIMIC




Mi-e sufletul ranit
de ploi si de furtuni,
Mi-e sufletul golit
de vremea neagra, rea,
de vremea mult prea grea...

Mi-s ochii grei
de lacrimi si de vant,
Mi-s ochii grei
de rautate si... mormant,
de nerostit cuvant...

Sunt un NIMIC pe acest Pamant,
Sunt lacrima ce curge pe-obraz,
Sunt visul curat, dar infrant,
Sunt Soarele ce arde la amiaz'...

Sunt un NIMIC pe acest Pamant...
Nicoleta Enculescu, Bucuresti, 21 noiembrie 2009

vineri, 20 noiembrie 2009

Despre prietenie si nu numai... Amintiri si regrete...

Citeam, mai deunazi, pe blogul unei foste colege de facultate, ca "prietenii sunt rari, nu oricine are stofa de bun prieten", iar "prietenia este ca o floare": trebuie udata, ingrijita, plivita...
Dar cum iti alegi prietenii? Avem cunostinte cu duiumul, toti ne-or fi prieteni? Avem noi discernamantul necesar pentru a ne tria prietenii? Pentru a ni-i alege pe masura firii noastre? A fi un bun prieten (dupa parerea mea) inseamna a nu-l dezamagi pe cel de langa tine, a nu-l face sa sufere, a gasi calea cea dreapta de purtare cu/fata de el, a nu-i trada increderea. CEL MAI IMPORTANT LUCRU! A NU-I TRADA INCREDEREA! Pentru ca atunci cand ii promiti ceva, trebuie sa te tii si de cuvant, nu sa-ti schimbi atitudinea, "dupa cum bate vantul"! NU! Pentru ca aceea NU MAI ESTE PRIETENIE! Este, mai degraba, fatarnicie, miniciuna, nimicnicie sufleteasca, bataie de joc, intr-un final. SI DOARE LUCRUL ACESTA! Sincer, DOARE!
Nu va doresc sa cunoasteti aceasta durere! E de nesuportat! Eu am cunoscut-o si acum ma simt SINGURA, A NIMANUI, O STRAINA IN LUMEA ASTA, precum o frunza in bataia vantului rece al iernii!... Am ramas cu un gol imens in suflet... Oare o sa-mi revin? Nu cred! Oricum, nu mai am incredere in oameni. Poate ca totusi eu sunt vinovata, nu? Prea multa naivitate (deh! Niciodata n-am fost altfel, niciodata nu cred ca ma voi putea schimba!) strica, mi-a stricat!
De ce prietenii adevarati mor repede? Ni-i ia Dumnezeu "pe nepusa masa" (cum e vorba in popor). DE CE? Daca ni-i da, inteleg ca ni-i da c-un scop. Atunci de ce ni-i si ia?
Sunt intrebari la care nu stiu daca voi primi, vreodata, raspuns. Si-atunci raman cu ochii-n lacrimi, iar din ceata amintirii imi zambeste chipul tau, Dani...
Dani..., Danut..., Danutul meu mic, scump si dragalas...
...Au trecut atatea clipe de tristeti, fara tine, incat viata mi s-a parut extrem de zgarcita cu mine!... Te voi pastra, in amintire, precum o floare de colt, inmiresmata de aerul primaverii, tu insati o floare, ce si-a scuturat, prea de timpuriu, petalele pe aleile cenusii ale Vietii...
Ce-i Viata? Nu mai stiu! Ceva... sinistru... Cu tine, era altceva. Cu tine... Gaseam raspunsul oricarei intrebari sau neintelegeri, dar asa?!?... Nu stiu, zau! Numai la tine rostirea, cuvantul, devenea ca o briza a marii, o racoare a diminetii, in care ti se descoperea -sau, poate, ti se redescoperea- Adevarul sublim al sufletelor noastre... Numai rostirea ta ma incalzea, ma umplea de frumusete si de visare, o stare de euforie..., de incantare...
Dani, Danut drag, mi-e dor de tine! Stiu ca ma privesti, de-acolo, de sus, cu ochi de inger, iti simt aripa de nea mangaindu-mi fruntea, te rog, te rog nu ma uita! Mai ales ACUM, Dani, ACUM, cand cea care ti-a luat locul, dupa plecarea ta, cea pe care o consideram mai mult decat o... prietena, o sora -poate, daca vrei, o combinatie intre cele doua-, m-a... amagit...
Danutule scump, am crezut ca imi este aproape, am crezut ca insemn ceva pentru ea, asa cum eu insemnam ceva pentru tine, asa cum tu insemnai ceva pentru mine... Ceva special. Dar nu, acum, dupa atatea vorbe frumoase si mult ajutor (pentru care ii multumesc), ma da la o parte, nu mai sunt buna (pentru ea, pentru copilul sau, pe care am incercat mereu sa-l scot in fata, sa-i arat ca poate mai multe decat vrea sa arate, pentru care mi-am pus o particica din sufletul meu spre inaltarea sa catre lumina stiintei), cum eram inainte. Si nu o faceam din interes! Dar vad ca lumea, acum, se ghideaza dupa interes, mai mult ca orice, uitand sufletul. De ce? La ce bun sa mai traiesti in lumea asta atat de rea, fara iubire? La ce bun?
Danutule scump, Danut drag, mi-e dor de tine! Ce pot sa fac? Tu ma ajutai intotdeauna sa gasesc calea cea dreapta, raspunsul cel bun. Ce sa fac? Ce ma fac? Am crezut in ea! Acum?...
Sa nu ma uiti, Danutule drag!
Lectiile tale de bunatate si de daruire mi le-am insusit, dar ele mi-au adus, IN PREZENT, suferinta... Acum inteleg "Dascalita" lui Goga, o simt in suflet, fiecare vers al sau vibreaza in mine...
Sa nu ma uiti, Danutule drag! Roaga-L pe Bunul Dumnezeu sa nu mi-o ia si pe ea! Sa fie, ceea ce traiesc acum, un vis, un vis urat, din care sa ma trezesc si sa o regasesc aceeasi persoana care mi-a fost daruita ca o compensatie in urma pierderii tale: buna, cu suflet curat, pur, care sa nu ma amageasca, sa nu ma indeparteze. Sa fie alaturi de mine si sa creada in mine, cu tot sufletul, asa cum o facea odata...
Cu aceasta rugaminte si cu suflet incarcat de tristeti, nu-mi ramane decat sa... plang si sa-ti spun: "Noapte buna, Dani..., Danut scump..., Danutule drag!...".
"Noapte buna!", sa ai un somn lin, linistit, galben-auriu, pur, pe o stralucire de nor... Sa ma ocrotesti, de-acolo, din inalt, unde ti-ai ciocnit tampla de cununi de stele si de flori de margarint..., sa ma ocrotesti din inalt..., sa ma ajuti sa-mi recapat PRIETENA!
Sarutari de inger, Dani..., Danut..., Danutule drag!...
Dumnezeu sa-ti ierte toate greselile pe care le-ai facut (desi... eu sunt convinsa ca nu ai facut, oricum nu-ti statea in fire lucrul acesta!)!
Te rog, Dani, NU MA UITA! AJUTA-MA! AM NEVOIE DE AJUTORUL TAU!

vineri, 13 noiembrie 2009

Rugaciune

Doamne ajuta!
Un sufletel are nevoie de rugaciune, de multa rugaciune, pentru a fi salvat. Este vorba despre un copilas extraordinar de cuminte si silitor, in varsta de 12 ani, elev in clasa a VI-a. Elevul meu. FLORIN. Din pacate, a fost accidentat, cand traversa strada, la terminarea orelor, in urma cu 2-3 zile, cand se-ndrepta spre casa. In prezent, se afla internat in spital.
Rugamintea mea este ca si dumneavoastra, in masura in care puteti si veti vrea sa faceti lucrul acesta, sa-l pomeniti in rugaciuni, pentru a se face bine.
Va multumesc!

duminică, 8 noiembrie 2009

Despre Sfantul Inger - Pazitorul vietii noastre

Asadar, daca vrei sa te folosesti de calauzirea si impreuna-lucrarea ingereasca, potoleste-ti neoranduiala launtrica, aduna-ti inlauntru luarea-aminte si stai langa inima ta.

Ingerul Domnului va baga de seama indata, se va apropia si va incepe sa puna in tine ganduri care inclina catre starnirea dorintei de mantuire. Pleaca-te catre insuflarea aceasta si apuca-te sa ravnesti mantuirea: atunci, ingerul pazitor nu numai ca te va lua de mana, ci chiar te va ridica pe bratele sale, si nu numai ca te va calauzi, ci chiar te va purta pe calea mantuitoare. Nu trebuie decat sa te intorci tot timpul catre el cu mintea si cu inima, sa nu slabesti in ravna ta si sa-ti pazesti luarea-aminte. El te va invata toate: ce, cand si cum sa faci si ce sa nu faci, iar cand va fi nevoie iti va da ca indrumare si semn simtit in afara. Daca nu vedem in privinta noastra o asemenea impreuna-lucrare ingereasca palpabila, suntem singurii vinovati: noi suntem cei care nu ne dam in mainile ingerilor si zadarnicim toata purtarea lor de grija pentru noi. Se bate, se bate cu noi ingerul lui Dumnezeu, si da inapoi; iar vine la asalt, iarasi da inapoi, si tot asa pana ce murim. Iar cand murim, ingerul va infatisa Domnului cartea vietii noastre si va grai: "Am facut totul ca sa ii bag mintile in cap, insa acest suflet n-a luat aminte la nimic". Si in cartea vietii va fi pus inscrisul osandirii noastre, care negresit se va implini la Judecata Cea infricosata.

Sfantul Teofan Zavoratul

marți, 27 octombrie 2009

http://help4sab.1r.ro/de-ce IMPREUNA, S-O SALVAM PE SABINA!


"Sunt Sabina, am 19 ani si sunt studenta in anul I la Facultatea de Medicina, Iasi.Acum o luna, dupa o criza de pierdere a cunostintei facuta in plina stare de sanatate, am fost diagnosticata cu tumora cerebrala fronto-parietala dreapta.
Situarea in aceasta zona este foarte dezavantajoasa pentru ca necesita o interventie chirurgicala foarte complexa. Aceasta interventie poate fi efectuata in Franta, pe data de 7 decembrie a.c. Deoarece Romania este stat membru in UE, voi beneficia de formularul E112, prin care statul roman va acoperi costurile operatiei si spitalizarii necesare. Insa prin acest formular nu pot fi acoperite costurile post-operatorii. Aceste se ridica la valoarea de 35.000 euro, aici fiind inclusa si radioterapia care va fi efectuata la o clinica din Istambul, transporturile si cazarile. Apelez la bunavointa dvs., orice ajutor fiind binevenit.

Va promit ca odata sanatatea mea restabilita imi voi da silinta sa ajung un medic foarte bun pentru a-i ajuta cu puterile mele pe cei suferinzi.

Va multumesc " (ANUNT PRELUAT DE PE: http://forum.portal.edu.ro)

luni, 19 octombrie 2009

Dor...

Imi e dor de tine cum ii e dor florii de soare!
Imi e dor de tine cum ii e dor fluturelui sa zboare!
Imi e dor de tine cum ii e dor albinei de nectarul din Floare!
Imi e dor de tine cum ii e dor inimii de cantec, de trilul fericirii, de vis!... De visul implinit!
Imi e dor de tine...

Cant, in orice zi, povestea inimii, pe o harfa plina de stele, cu visurile mele...

Mi-e dor de tine, de ochii tai, de privirea ta senina, de chipu-ti bland si vocea ta blajina!...
Mi-e dor de tine, de sufletul tau pur, curat, senin, intiparit pe fata-ti luminoasa, iradiind de bunatate... Solemna si candida bunatate!...
Mi-e dor de tine, de inima ta mare de Om, pe care o tii in palme si as vrea sa ti-o sorb...
Mi-e dor de mainile tale fine, delicate, imaterial de albe si subtiri...
Mi-e dor de tine...

Stiai ca ai chip si suflet de inger? Tu semeni cu Sfantul Arhanghel Gavriil, binevestitorul bucuriei nasterii celei dintai, din sfintele noastre icoane ortodoxe, din biserici! Asta, de fapt, imi place atat de mult la tine, iti iubesc: sufletu-ti de inger reflectat in priviri si pe buze, in atitudini... Sufletu-ti scaldat intr-o aura binecuvantata, binefacatoare!

Sa ramai, de-a pururi, asa!

luni, 5 octombrie 2009

Lacrimă, Maică, Stăpână...

Lacrimă, Maică, Stăpână,
Uitarea-mi este ţărână...

Te privesc, te ador şi te rog:
Ochiu-ţi-Lumină, ochiul de foc
Asupră-mi, dulce, coboară,
Sufletu-mi, cu crini, înconjoară...

Lacrimă, Maicuiţă Stăpână,
Uitarea-mi este pământ, îmi este ţărână...

Te privesc, te ador şi îţi zic:
Am greşit, am păcătuit, am greşit,
În mine e un gol, e NIMIC...

Lacrimă, Măicuţă Stăpână,
NIMICUL din mine-l fărâmă
Şi la oră din zi sau din noapte
S-aud rostind dulci şoapte

De dor, de iubire senină,
De mângâiere, de pace deplină...
Nicoleta Enculescu, Bucureşti, 5 octombrie 2009

vineri, 2 octombrie 2009

Inceput de an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" - Bucuresti. 2009/2010


















"Ceremonia a început cu slujba Sfintei Liturghii de la paraclisul ”Sfânta Ecaterina” al Facultăţii, urmată de o slujbă de Te Deum. Cele două slujbe au fost oficiate de Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal. Preasfinţia Sa a adresat, la final, studenţilor şi cadrelor didactice, îndemnul de a desăvârşi darul cunoştinţelor primite de la Dumnezeu."
(Sursa: Agentia de stiri "Basilica" a Patriarhiei Romane)

Din cuvantul Preasfintitului Parinte Ciprian Campineanul, adresat studentilor, am retinut indemnuri frumoase, pline de lumina: dorinta ca tinerii sa retina tot ceea ce este mai bun si mai frumos, importanta fiind nu doar invatatura, ci si formarea in "acest Laborator, care este Biserica", formarea ca misionari ai Bisericii.
Studentii trebuie sa invete Teologia de dragul Teologiei, sa-L slujeasca mereu pe Dumnezeu, sa nu-si stinga "duhul care li s-a aprins candva" in suflete, sa nu uite ce i-a determinat sa vina la Facultatea de Teologie.
Si, la final, povata: sa ne rugam mai mult, cu toata inima, "cu timp si fara timp", sa invatam, sa fim smeriti.

Doamne ajuta!

Ca studenta la a doua facultate, "boboc" -Facultatea de Teologie Ortodoxa "Justinian Patriarhul" din Bucuresti-, sunt inca marcata de slujba minunata, fara seaman, savarsita de Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop-Vicar Partriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane(01.10), care ne-a invatat sa nu uitam "duhul ce-a aprins in noi dorinta de a invata Teologia de dragul Teologiei", de a ne ruga mereu, "cu timp si fara timp"., pentru ca numai asa vom IZBANDI. Dumnezeu nu ne lasa la greu. Trebuie doar sa CREDEM, SA SPERAM, SA NADAJDUIM, SA IUBIM, SA-L SLUJIM curat, adevarat. Iar binecuvantarea pe care am primit-o la final a fost cea care mi-a facut ziua senina. De atunci imi simt inima mult mai usoara, am mai multa incredere in ziua de maine, pot visa mai mult, mai intens, stiu ca ceea ce-mi doresc voi si primi, pentru ca datoria mea este aceea de a ma ruga. Nimic mai mult!
Sper -si va doresc, din tot sufletul!- sa traiti si voi clipe asemanatoare!
Doamne ajuta!
Le doresc, tuturor colegilor mei de la Facultatatea de Teologie Ortodoxa "Justinian Patriarhul", un an plin de realizari si bucurii duhovnicesti, sub Sfant Acoperamantul Maicii Domnului, al Sfintilor Trei Ierarhi, al Sfintei Mc. Ecaterina, ocrotitorii paraclisului facultatii, prima facultate de acest gen din tara.
Sanatate si numai bine!

NOTA: fotografiile le-am preluat de pe site-ul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" - Bucuresti (01.10.2009)

Manastirea Samurcasesti - Ciorogarla

http://video.crestinortodox.ro/237Pd89e92L/Manastirea_Samurcasesti_Ciorogarla.html

Despre Sf.Manastire Samurcasesti din comuna Ciorogarla, judetul Ilfov

(Informatii preluate de pe site-ul CrestinOrtodox.ro, revista "Lumea Credintei")

I. Adapost pentru Tudor Vladimirescu

Inca din anul 1808, vornicul Constantin Samurcasi, care avea origini grecesti, incepe sa zideasca pe mosia sa o biserica sateasca cu hramul Sfantului Nicolae. Vornicul era casatorit cu Zoe Vranceanu, stranepoata lui Constantin Brancoveanu, si detinea averi impresionante in zona. Cand biserica fu gata, boierul dadu o fuga pana-n Grecia, la Sfantul Munte Athos, si aduse de acolo moastele mai multor sfinti si mucenici, printre care: Sf. Mc. Teodor Tiron, Sf. Teodor Stratilat, Sf. Ierarhi Ioan Gura de Aur, Modest si Silvestru, Sf. Ap. Andrei, Sf. Arhidiacon Stefan, Sf. Mc. Ermin, Sf. Mc. Dimitrie. Implicat in viata politica a vremii, vornicul Samurcasi a fost de 6 ori seful Divanului de la Craiova. Prieten bun la inceput cu Tudor Vladimirescu, l-a ajutat adesea pe acesta cu sume de bani si arme pentru revolutie. Nu de putine ori, Tudor cu pandurii lui au poposit la Sfanta Manastire Samurcasi, ca sa discute cu boierul despre afacerile lor secrete. Din cand in cand, un pandur se cocota in bradul ce se inalta in cimitir si scruta departarile. In caz ca erau atacati, dadea imediat semnalul de fuga. Cu timpul, insa, vornicul Samurcasi si-a dat seama ca Tudor ura fanariotii greci si nu i-a mai oferit armele promise pentru revolutie, lucru care l-a suparat foarte tare pe Vladimirescu si prietenia lor s-a racit. Nu trece multa vreme de la aceste intamplari si vornicul Samurcasi trece la cele vesnice, inainte sa lase in seama cuiva intretinerea lacasului, astfel incat de-abia dupa o jumatate de secol clucerul Alexandru pune la dispozitia bisericii vatra si pamantul dimprejur. Zidurile interioare au fost pictate de Gheorghe Tattarescu. La cutremurul din 1940 biserica a fost grav avariata. Au ramas in picioare cativa pereti si catapeteasma, care exista si in zilele noastre. Maicutele erau disperate. Cu lacrimi in ochi priveau daramaturile, rugandu-L pe Bunul Dumnezeu sa faca o minune. Si minunea n-a intarziat. Intre anii 1941-1943, cu ajutorul generalului Teodor Ciurea, prefect de Ilfov in guvernul Antonescu, pe locul fostei biserici se incepe reconstructia celei de astazi, care pastreaza forma initiala, cu 3 altare. Arhitectura este in stil brancovenesc, lacasul fiind placat pe exterior cu caramida aparenta si ceramica.





Salvat de Cuvioasa Parascheva

Ce l-a determinat pe generalul Ciurea sa inceapa aceasta grandioasa constructie? O promisiune facuta cuvioasei Parascheva in timpul Primului Razboi Mondial. Ostasul se afla pe campul de lupta cu tovarasii sai de arme cand au fost atacati din toate partile de inamic. Cadeau bombele ca grindina peste trupurile lor, sfartecandu-le. Toti colegii lui de arme mureau unul cate unul. Disperat, Teodor Ciurea a inceput sa o strige pe Sf. Parascheva: „Ajuta-ma, sfanta mucenita, ca daca scap de aici iti voi ridica o biserica frumoasa!“. Si Sfanta Parascheva l-a ajutat. Nu numai ca a ramas in viata, dar nu a avut o singura zgarietura. Razboiul s-a sfarsit, dar, cum se intampla adeseori in viata, Teodor a uitat de promisiunea facuta sfintei. Au trecut anii, ofiterul s-a casatorit si a fost inaintat in grad, devenind general. Totodata, indeplinea si functia de prefect al judetului Ilfov, in guvernul Antonescu. Era in anul 1941. Abia atunci cand pe birou i-a fost adusa cererea maicutelor de la Samurcasesti, care solicitau refacerea manastirii distruse in timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940, generalul Ciurea si-a amintit ca avea de indeplinit dorinta Sfintei Parascheva. N-a mai stat o clipa de ganduri. „In momentul in care am citit memoriul, am simtit un fior de foc ca trece prin mine“, ii marturisea el ulterior unei maicute de la Samurcasesti. „Nu stiu cum am putut sa uit atatia ani ca am ramas in viata datorita Sfintei Parascheva! Mi-a parut rau. Imediat am dat ordin sa se faca rost de bani de la prefectura si, daca n-au fost suficienti, am pus de la mine“. Si, de data asta, generalul s-a tinut de promisiune. Manastirea a fost refacuta, iar unul dintre hramuri a devenit cel al sfintei Parascheva. Cele trei hramuri erau acum: hramul Sfintei Treimi, hramul Adormirii Maicii Domnului si hramul Sfintei Parascheva. Generalul Ciurea devenea astfel al doilea ctitor al Manastirii Samurcasesti. Intre anii 1951-1953 biserica actuala a fost pictata de Ghita Popescu, in fresca. Patriarhul Iustinian Marina s-a ingrijit indeaproape de intregul ansamblu manastiresc si, timp de 7 ani, intre 1951-1958, a refacut toate chiliile si iconografia exterioara a bisericii, realizata din ceramica.



Adevarata chemare

Manastirea Samurcasesti detine o colectie de arta religioasa si, totodata, un depozit de carte veche din protopopiatele Sectorului Agricol Ilfov si Giurgiului. De asemenea, in muzeu sta la loc de cinste crucea donata manastirii de catre Tudor Vladimirescu. In cimitirul care se afla in curtea sfantului lacas sunt inmormantate cateva personalitati de seama: Alexandru Beldiman, fondatorul ziarului Adevarul, mama eroului Valter Maracineanu, Frosa Sarandi, una dintre primele actrite ale teatrului romanesc, Sofia Heliade, fiica lui Ion Heliade-Radulescu, care s-a calugarit si a fost stareta multi ani aici, etc. Acum, la Samurcasesti stareta este Maica Lucia Bostan. E blanda cu surorile ei intru Domnul, dar stie sa fie si aspra cand e necesar. Ea considera ca femeile nu trebuie sa vina la manastire din cauza deceptiilor sau a necazurilor, ci numai daca au vocatie. Altfel nu rezista. Absolventa de Teologie si stareta din 1996, maicutei ii place foarte mult sa citeasca si sa asculte muzica. Dar cel mai mult o pasioneaza agricultura. Manastirea detine cateva hectare de pamant arabil, pe care calugaritele cultiva cereale, grau, porumb, floarea-soarelui si nutret pentru vite. Maica Lucia abia asteapta sa intre ea insasi cu plugul in brazda si sa simta mirosul de pamant crud. Munca este sfanta si mereu alaturata rugaciunii. „Cel mai bun lucru pentru un calugar este sa munceasca in permanenta si sa impleteasca lucrul cu rugaciunea“, spune stareta, cu o figura luminoasa si zambitoare. Cand calugarul sta degeaba, nu e bine, il impunge ala cu coarne, apar ispitele, cu fapta si cu gandul“.



Maicute albinute

Astazi, manastirea, care cuprinde 55 de vietuitoare, este asemenea unui stup de albine. Maicutele detin un atelier lucrativ de toata frumusetea, dotat cu utilaje moderne: zi de zi, 15 dintre acestea, sub conducerea Maicii Iustina, sefa lor, confectioneaza pe baza de comanda piese de mobilier, usi si glasvanduri. Mai executa vitralii, rame si icoane pictate pe lemn, o minunatie! Impreuna cu Maica Stareta si Maica Iustina vizitam atelierele. Miroase puternic a brad crud, a lac si a diluant. Pretutindeni dai de scaune, mari si mici, inalte sau joase, poti admira mese de toate dimensiunile, dulapuri, dulapioare, cutiute, rafturi, cuiere, chiar si biblioteci. Nu mai stii la care dintre ele sa te opresti si sa alegi, pentru ca, de fiecare data, vezi altceva si altceva! Toate obiectele sunt executate ireprosabil de maicute marunte la stat, firave, dar puternice si cu drag de munca. „Asa mai scoatem si noi un banut pentru manastirea noastra“, zice Maica Iustina. „Nu avem un magazin anume unde sa le expunem sau sa le vindem. Credinciosii sunt aceia care dau vestea prin tara si, din om in om, se duce informatia cum ca la noi se fac obiecte de mobilier“. In timp ce ne explica aceste lucruri, maicutei Iustina ii rad ochii de panseluta albastra, pictati parca. Nu sta locului o clipa, mereu gaseste cate ceva de aratat, invartindu-se ici si colo, ca un titirez, sarind peste scaunele si ferind scandurile ce se ivesc in calea ei. In fiecare zi, cele 15 maicute-albinute robotesc de zor la atelier si sudoarea lor curata, de mirese ale Domnului, picura ca o sarutare pe lemnul padurii, taiat si ordonat de maini sfintite prin munca. Daca ati vedea cu ce dexteritate manuiesc masina electrica de gaurit sau cum bat voiniceste cu ciocanul in vreun cui indaratnic, v-ati minuna, cu siguranta. Si parca scaunul ori masa ori dulapul, inchegate cu drag de fapturile acestea luminoase, prind viata, au suflet, sunt mai frumoase si mai durabile.


Dana FODOR

Gabriel MATEESCU
Lumea credintei, anul III, nr 4(21)

marți, 29 septembrie 2009

Sfanta Manastire Samurcasesti, comuna Ciorogarla, Judetul Ilfov






































Biserica Manastirii Samurcasesti este o biserica cu trei Altare. Si e o liniste aici si o frumusete... N-o poti uita asa usor! Iar LOCUL, odata ajuns aici, te-atrage, te face, fara-ndoiala, sa revii, sa revii, sa revii...
Se ajunge, aici, extrem de usor, din Bucuresti: cu maxi-taxi 458, care poate fi luat de la Piata Gorjului, ori cu orice microbuz care opreste in Ciorogarla si care poate fi luat de la statia de metrou Pacii. In Ciorogarla, daca se vine cu microbuzul, se coboara la prima statie de dupa Centru si se mai merge o statie pe jos, iar daca se vine cu maxi-taxi 458, se coboara exact la statia "Manastirea Samurcasesti".