Spiritualitate si arta bisericeasca in comuna Costesti, judetul Valcea

I. INTRODUCERE

MOTO: ,, Copilo, pune-ţi mâinile pe genunchii mei,

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat……

……………………………………

Aici se vindecă setea de mântuire…

………………………………………

Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

ca un miros sfios de iarbă tăiată,

ca o cădere de fum din streşini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte înalte. ’’

( LUCIAN BLAGA, ,,Sufletul satului’’)

…Pornind pe cărările aducerii-aminte, alintată de doruri, de cântecul privighetorii şi al cucului în prag de dulce şi binecuvântată primăvară, iată-mă ajunsă, în cele din urmă, în faţa MARII PORŢI FERECATE A LUMII VÂLCENE, SINGURA CALE DE ACCES SPRE SUFLETUL LOCUITORILOR COMUNEI COSTESTI, cu tradiţiile, cu obiceiurile şi cu realizările lor, pe care scrie, cu litere de aur, ,,LA CURŢILE DORULUI’’…

M-am oprit în faţa PORŢII… Oare unde aş putea găsi cheia acesteia? Caut cu privirea în jurul meu… Iată, dar’, acolo, jos, un bileţel! Oare ce scrie-n el? Iau bileţelul, degrab’, şi-l citesc: PENTRU A PUTEA PĂTRUNDE AICI, TREBUIE SĂ GĂSEŞTI ŞI SĂ ROSTEŞTI TREI FORMULE MAGICE!…

Care ar putea fi acestea? Şi de ce neapărat trei? Ah, da! Uşa are trei mari lacăte, de aur!... Îmi doresc atât de mult să mă identific, măcar pentru o clipă, cu sufletul locuitorilor din Costeşti, încât voi face tot posibilul ca pe parcursul acestei cărţi să găsesc chei potrivite pentru a deschide lacătele.

Şi ca într-un basm, ca-n basmele copilăriei mele, descoperite, întâia oară, în curtea din casa bunicilor mei, ISTOCESCU T. NICOLAE şi (C.) TUDORIŢA din satul Varatici, strada Mlaci, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, basm cu Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene, basm cu formule fermecate, iniţiale (de deschidere), mediane şi finale, precum ,, A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti”, ,,Şi-nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este”, ,,Şi-ncălecai pe-o şea şi spusei povestea mea”, pornesc în căutare lor, frenetic, cu mult entuziasm.

Şi caut …, şi caut … Prima formulă n-ar putea fi…

… Am bătut

la porţile muntelui

şi ele mi s-au deschis,

lăsându-mă

să-i descopăr

minunile …

Am bătut la inima muntelui

şi ea mi s-a deschis,

lăsându-mă

să te descopăr –

Lumină şi Vis …

Am bătut, apoi,

la inima ta

şi ea mi s-a deschis, lăsându-mă

să plutesc

între REALITATE ŞI VIS …?!? …

Am spus aceste versuri şi iată că cercul de aur al primului lacăt a pocnit, lăsându-l să se deschidă în mâna mea de tânără adolescentă, cu doruri şi vise nerostite încă …

Plecând, mai departe, în descifrarea misterului, m-am gândit că a doua formulă s-ar putea să fie …, s-ar putea să fie … Da! Chiar LEGENDA COMUNEI COSTEŞTI!

Se spune că, demult, pe locurile unde este aşezată astăzi comuna, erau trei ciobani. Ei veniseră de la câmpie la munte, de teama duşmanilor. Numele lor erau: Coste, Bărbat şi Dobre. După moarte tatălui lor, ei îşi împart moşia, astfel: Costea rămâne pe aceste meleaguri şi întemeiază comuna Costeşti, Bărbat trece peste deal şi formează comuna Bărbăteşti, iar Dobre – comuna Dobriceni, toate spre est, înspre oraşul Râmnicu-Vâlcea¹.

Iată că şi cel de-al doilea lacăt şi-a scuturat cu putere hainele-i de aur ce-l împresurau şi, pocnind ca dintr-un bici fermecat, s-a deschis în faţa mea …

A mai rămas un lacăt!... Acum, nu trebuie să greşesc, absolut deloc! Dacă nu o nimeresc, dacă dau greş … Totuşi … Să încerc! N-ar putea fi formula aceea magică, din Anton Pann?! Ei, da …, poate! Hai să-ncerc:

,, Şcoala-l face pe-omul om.

Ş-altoiul pe pomul pom.”

De ce m-am gândit la această formulă-proverb? În primul rând pentru că în comuna Costeşti există o adevărată tradiţie a învăţământului, preocuparea pentru ştiinţă venind de departe, din timpuri străvechi. Prima formă de învăţământ pe teritoriul comunei Costeşti a funcţionat pe lângă Mânăstirea ,, Bistriţa – Olteană”, ctitoria Craiovineştilor (sfâşitul secolului al XV-lea). Aceasta a fost o şcoală slavonă care, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, a devenit slavo-română, iar mai târziu românească.

Ce norocoasă am fost! După ce am dat jos acele lacăte, uşa s-a deschis şi am fost invitată să intru într-o lume de basm pe care vreau să v-o descriu şi vouă. Vă voi povesti câte ceva despre şcolile împărăteşti, despre obiceiurile şi costumele locuitorilor – cu toţii prinţi şi prinţese din basmele copilăriei – şi, în final, voi ajunge la o ladă de zestre spirituală a locului, plină de bijuterii: zecile de bisericuţe din basmele copilăriei, la care mergeam să iau lumină şi pe care voi încerca să vi le descriu pe rând, în amănunt, pentru ca nepoţii noştri, când vor citi aceste rânduri, să nu piardă nicio nestemată.

II. ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE LA BISTRIŢA²

Bistriţa ocupă unul din primele locuri între mânăstirile din ţara noastră, întrucât în jurul şi în interiorul acestui locaş nu numai că a palpitat, de-a lungul mai multor secole, cel mai înflăcărat sentiment naţional, dar aici au locuit, au muncit din greu şi au răspândit ştiinţa de carte în limba română importante şi numeroase elemente de cultură românească, ce au strălucit apoi prin negura veacurilor. Aici au muncit importanţi reprezentanţi ai culturii slavone, precum Macarie, Maxim, Missail etc. - atunci când această cultură era dominantă la noi şi la popoarele din jur - care au pregătit multe generaţii de nastavnici, dieci şi grămătici.

Încă din secolul al XVI-lea, călugării îşi învăţau ucenicii să scrie şi să citească, pentru a putea copia diferite texte. Aici au învăţat : grămăticul Dragomir (care ne-a lăsat ,,Psaltirea “ şi ,,Albina”, două manuscrise în slavonă, copiate între anii 1419 şi 1421), Mardarie ( care a copiat un „Tetraevangheliar” intr-o scriere frumoasă, cu numeroase ornamente), popa Gheorghe - fratele banului Drobomir (Stănescu, D. - ,, Şcoala românească de la Mânăstirea Bistriţa”).

Tot aici găsim primii ,,apostoli” ai limbii române, dintre care cel mai cunoscut este neobositul Teofil.

Cercetarea documentelor Mânăstirii Bistriţa arată existenţa unor dieci, grămătici, care au scris acte în limba română în primele trei decenii ale secolului al VIII-lea, în satele Bârseşti, Bărbăteşti, Costeşti, Drăgăşani, Măldăreşti, Şirineasa, Zătreni şi altele.

Sub îndrumarea episcopului Teofil, născut în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, călugărul-cărturar Mihail Moxa ,cunoscut şi sub numele de Moxalie, traduce în limba română şi prelucrează la ,,Bistriţa – Olteană” un ,,Cronograf”, o primă istorie universală, precum şi un ,,Nomoconon”, pe care l-a tipărit la Govora, în 1640, sub titlul ,,Pravila”.

Şcoala românească de la Bistriţa s-a înfiinţat în anul 1648, sub Matei Basarab. Era o şcoală slavo-română, la care au învăţat copiştii de texte care au trudit la mânăstire în secolele XVII şi XVIII.

Pe la 1688, se îndeletnicea cu munca de copiere Stroe, copilul care scrie ,, Cuvintele lui Efrem Sirul”. Tot aici îşi desfăşoară activitatea ieromonahii : Ştefan - care a scris fragmente dintr-o ,,Psaltire” slavo-română, precum şi o ,,Cazanie”, în 1724, pe care a dăruit-o Mânăstirii ,,Cozia”; Serafim - care publică ,,Episcopia”, o ,,Cazanie” şi ,,Patericul”, în 1705, precum şi ,,Gromovnicul” – la începutul secolului al XVIII-lea; Ilarion - care îl copiază pe Teofast în 1743, textele hagiografice ,,Varlaam şi Ioasaf”, în 1745, „Miscelanaee teologice” etc. Macarie Pestereanu scrie un ,,Octoih”, la 1740; Ioachim din Bărbăteşti, grămătic şi apoi schimonah, scrie ,,Istoria Troadei. Vedenia Sofianei” în 1767, ,,Pomelnicul bisericii Bărbăteşti” – în 1786; ,,Fragmente de Pateric” şi un ,, Ceaslov”- în 1808, ,,Sfaturi gospodăreşti”, ,,Reţete medicale”, ,,Tâlcul Liturghiei”- în 1804, ,,Varlaam şi Ioasaf”- în 1809; diverse texte hagiografice); Popa Nicolae scrie, la 1798, un ,,Miscelaneu teologic” etc.

Aceste manuscrise semnalează nevoia de carte de mână, de manuale pentru predare în şcoală şi gustul limitat pentru lectură în aceste secole.

Şcoala slavo-română de la Bistriţa este atestată şi de însemnarea lui Chiril, ierodiaconul de la Mânăstirea ,,Tismana”, făcută pe un ,,Ceaslov”: ,,iar carte am învăţat la Mânăstirea Bistriţa” (PIRNUTA, Gheorghe - ,,Istoria învăţământului şi gândirea pedagogică din Ţara Românească. Secolele XVIII – XIX”, Editura Didactică şi Pedagogocă, Bucureşti, 1971).

Către sfârşitul secolului al XVII-lea, nevoia de ştiinţă, de carte, este tot mai puternic resimţită.

La Mânăstirea ,,Bistriţa –Olteană”, învăţătura cuprindea scrierea şi citirea în limba slavonă şi în limba română, iar, mai târziu, numai în limba română, scrierea caligrafică, decorarea documentelor, noţiuni de cronologie, diplomatică slavo-română, tipicul diferitelor slujbe religioase, Liturghia obişnuită pentru toate duminicile etc…

Ucenicii deprindeau arta legătoriei de cărţi, a sculpturii în lemn, a săpăturilor în piatră. Îşi mai însuşeau noţiuni elementare de geometrie, aplicate, în special, la măsurători de teren.

Ca materii, se studia gramatica slavonă, românească, traducerea de texte din limba slavonă în română, exerciţii de socotit cu măsurători, lectura cărţilor bisericeşti, manuscriselor şi tipăriturilor ce se găseau la Bistriţa: „Ceaslov”, ,,Psaltire”, ,,Faptele Apostolilor”, ,,Cazanie” etc..

Manualele folosite aici, la început, au fost: ,,Gramatica” lui Meletie Smotriţki (1619), copiată pentru uzul şcolilor de slavonie; în 1649 s-a întocmit ,,Lexiconul slavo-român”, de Mardarie; ,,Cronograful” lui Mihail Moxa (care conţinea noţiuni de istorie, geografie, astronomie, igienă, medicină); ,,Varlaam şi Ioasaf”, scrisă de Ilarie şi Ioachim Bărbătescu; ,,Esopia” şi ,, Gromovnicul”, scrise de Serafim, precum şi ,,Pravila” de la Govora.

În secolul al XVII-lea, interesul sporit pentru învăţătură a dus la apariţia cărţii destinate exclusiv instruirii şi educării tinerilor. Prima carte tipărită în Ţara Românească, în acest scop, educativ, didactic, a fost ,,Întâia învăţătură pentru tineri”, apărută la Râmnicu-Vâlcea, în anul 1726, prin grija tipografului Ilie de la Cernavodă; apoi s-a tipărit, în 1749, ,,Bucoavnă pentru învăţătura pruncilor”, cu text în limba română.

În scop didactic, au mai circulat, în şcoala românească de la Bistriţa, ,,Gramatica” lui Ienăchiţă Văcărescu (tipărită la Râmnic, în anul 1787), o antologie de sentinţe morale ( tipărită de Antim Ivireanul în 1714), ,,Istoria Troadei” (scrisă de Ioan, grămăticul de la Bistriţa, în 1767).

Pentru învăţături moral-religioase, Ilarion ierodiaconul copiază în 1750 ,,Învăţăturile lui Efrem”, iar Ion, grămăticul scrie ,,Invăţăturile Sfântului Teodor Studitul. Legenda Duminicii”, în 1766, la Bistriţa.

La începutul secolului al XIX-lea, Mânăstirea ,,Bistriţa – Olteană”, lăsată în voia sorţii, s-a dărâmat în parte, iar şcoala s-a mutat în metocul ei – Schitul ,,Păpuşa” -, clădit în satul Pietreni, comuna Costeşti, care, în 1938, devine Şcoala sătească de la Pietreni – Costeşti, împlinindu-şi rolul de continuator în luminarea fiilor de ţărani de aici şi din satele vecine.

Şcoala românească de la Mânăstirea ,,Bistriţa – Olteană” a desfăşurat o activitate neîntreruptă care, prin apostolii învăţământului nostru (dieci, grămătici, dascăli etc.), a răspândit ştiinţa de carte în această parte a judeţului Vâlcea, s-a preocupat de îmbunătăţirea procesului de învăţământ şi a trezit interesul locuitorilor din mediul rural pentru a-şi da copiii la învăţătură.

fotografie

CENTRUL ŞCOLAR BISTRIŢA,

sat Bistriţa,

Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea

Sursa: Internet

Şcoala din Costeştii Vâlcii – scurtă cronologie

Pentru a cunoaşte frumoasele tradiţii ale locului este necesar să fie prezentat succint modul în care au evoluat lăcaşurile şcolare din comună, spaţii binecuvântate unde s-a dezvoltat dragostea pentru frumos, cinste şi muncă a localnicilor.

La Bistriţa a mai funcţionat³ o şcoală de subofiţeri (între 1883 – 1903), Orfelinatul Corpului Didactic (între 1903 – 1908), un gimnaziu, Liceu monahal ( între1908 – 1911) şi, din anul 1959 – Şcoala profesională specială, în prezent Grupul Şcolar nr. 14.

În anul 1832, s-au înfiinţat şcoli săteşti în Costeşti, Pietreni şi Văratici, cu un singur învăţător.

In anul 1862, s-a construit un local de şcoală în fostul centru al comunei Costeşti, satul Costeşti.

În anul 1866, s-a înfiinţat şcoala sătească de la Bistriţa.

În 1903, s-a construit un local de şcoală în fostul sat Ferigile – Costeşti, cu 4 săli, cancelarie şi antreu.

În 1906, s-au redeschis cursurile de la Pietreni, în local închiriat.

În 1908, s-a construit un local propriu de şcoală, la Pietreni.

În 1922, s-a deschis la Bistriţa o şcoală primară, în local închiriat.

În 1925, s-a construit în satul Bistriţa, un local propriu de şcoală.

Între 1939 – 1948, s-a zidit şcoala Pietreni, cu 2 săli de clasă, cancelarie şi antreu.

În 1960, s-a ridicat localul de şcoală de la Ferigile – Costeşti cu 8 săli de clasă.

În 1961, la Pietreni s-au adăugat încă 4 săli de clasă.

În 1962, la Bistriţa s-a construit un nou local de şcoală, cu 3 săli de clasă, grădiniţă şi cancelarie.

În 1973, s-a construit clădirea Atelier-şcoală la Costeşti, cu 3 săli de clasă.

Tot în 1973, s-a realizat o nouă extindere a şcolii Pietreni, constând în construirea a 4 săli de clasă.

În 1984, s-a dat în folosinţă moderna sală de sport de la Şcoala Costeşti, sat Costeşti.

Grădiniţe de copii au fost înfiinţate în satele: Costeşti (din 1952), Pietreni (din 1969) şi Bistriţa (din 1970).

Biblioteca Şcolii generale cu clasele I –VIII Costeşti – Ferigile fiinţează din anul 1905 şi, în prezent, numără peste 3500 de volume.

Biblioteca Şcolii generale din Pietreni numără 1200 de volume.

Biblioteca Grupului Şcolar nr. 14 cuprinde aproape 1700 de unităţi de bibliotecă, necesare studiului individual al elevilor.

Al doilea motiv pentru care am ales această formulă este acela că în şcoala din satul Costeşti, comuna Costeşti, se desfăşoară un proces instructiv-educativ de excepţie, în comparaţie cu alte şcoli din mediul rural, mai ales de când director a fost numit domnul Valeriu Popescu, profesor de matematică, în prezent (din 2004) şi primar al comunei. Aici se depun adevărate eforturi, copiii fiind stimulaţi, meditaţi suplimentar, şcoala fiind dotată, încă din 2001, cu calculatoare, televizoare, aparatură audio-video etc.; şi cu un foarte bine dotat laborator de Informatică, înfiinţat şi cu sprijinul inimosului patron al S.C. Arnota S.A., Gheorghe Istocescu, fiu al comunei!

Activitatea şcolii, atât a cadrelor didactice – în majoritatea lor calificate şi dedicate profesiei -, cât şi a învăţăceilor, se evidenţiază prin participarea acestora din urmă, cu succes, la olimpiadele şcolare de limba română, matematică şi istorie, dar şi prin reuşita lor, intr-un procent ridicat, la examenele de testare naţională, cu note mari.

Iată câteva nume ale foştilor şi actualilor dascăli ai şcolii:

Alexandrescu Gheorghe, Diaconu Nicolae,

Angelescu Ioan, Dinulică Simona,

Angelescu Paula, Făulete Nicolae,

Anghel Emilia, Florescu Eufimia,

Arjoca Spiridon, Georgescu Felicia,

Bălintescu Constanţa, Grigorescu Grigore,

Bălintescu Maria, Haralambie Dumitru,

Bălintescu Nestor, Herăscu Ştefan,

Bondoc Dumitru, Iliescu Constantin,

Borăscu Maria, Istocescu Emilia,

Borcan Toma, Istocescu Ion,

Bujoreanu Dumitru, Lăcraru Elena,

Cioacă Alina, Lăcraru Gabriela,

Ciorgan Constantin, Lăcraru Ioana,

Codreanu Ion, Lăcraru Ion,

Constantinescu Ion, Lăzărescu Constantin,

Crăcană Elena, Lăzărescu Felicia,

Crăciunescu Ileana, Marin Eugenia,

Diaconescu Virginia, Martinescu Dumitru,

Diaconu Aurelia, Mazilu Elena,

Mândresci Floricica, Pretorianu Gheorghe,

Micuţ Elena, Pretorianu Mihail,

Micuţ Gheorghe, Puică Elena,

Mihăescu Victor, Rădescu Maria,

Mihăilescu Eugenia, Sacerdoţeanu Nicolae,

Mituţoiu Iulian, Sărdărescu Ioana,

Munteanu Elena, Sărdărescu Liana,

Munteanu Nicolae, Schiteanu Ioana,

Neacşu Marinela, Sofian Elena,

Neagu Ion, Stănilă Mihaela,

Necula Atanasie, Stoican Angela,

Paţanghel Dumitru, Stoican Aurelian,

Petrulian Constantin, Stoican Elena,

Popa Marius, Stoican Ion,

Popescu Angelica, Tănăsescu Dumitru,

Popescu Dumitru, Teodoru Elena,

Popescu Elena, Trănescu Cristiana,

Popescu Valeriu, Voineag Felicia,

Popian Constantin, Voineag Nicolae,

Popilian Gheorghe, Vulkanova Claudia.

Aici au învăţat şi câţiva elevi care au ajuns – oameni de vază ai ţării⁴:

1. Sacerdoţeanu Fenelon (1902 – 1982), colonel doctor;

2. Sacerdoţeanu Aurelian (1904 – 1976), istoric şi arhivist – unul din întemeietorii Arhivelor Naţionale din România;

3. Vrânceanu Dragoş (1907 – 1977), poet;

4. Bălintescu Alexandru (1920 – 1990), filolog, arhivist (timp de 20 de ani) la Craiova, ajuns apoi muzeograf la Râmnicu-Vâlcea, unde a sprijinit dezvoltarea vieţii culturale din oraş;

5. Niţulescu Vasile (1925 – 1991), actor de teatru şi film;

6. Chipurici Nicolae (1932), arhivist;

7. Istocescu Dumitru (1936 – 1977), geolog;

8. Ciobanu Nicolae, profesor universitar Dr., General de Brigadă în rezervă;

9. Bondoc Dumitru (1949), inginer, scriitor;

10. Dinulică Petre (1950), inginer, poet.

Sunt doar câţiva dintre cei care au dus în lume valoarea şcolilor din Costeşti, făcând cinste locurilor natale, numărul lor fiind, evident, mult mai mare.

Iată-mă ajunsă, în cele din urmă, uşor-uşor, în faţa faptului împlinit: lacătul ultim deschis. Am deschis uşa, am dat-o la o parte şi … totul m-a fermecat pe dată …

(1) LEGENDA COMUNEI COSTEŞTI, în Revista ,,Lumina Slovelor”, a Şcolii Generale Costeşti, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, anul I, 1973, nr.1, pag.21

(2) profesor Petre Manole, în Revista ,,Lumina Slovelor”, a Şcolii Generale Costeşti, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, anul I, 1973, nr.1, pag. 5 - 7

(3) din FIŞA MONOGRAFICĂ A COMUNEI COSTEŞTI, JUDEŢUL VÂLCEA, în ,,Dosar Primărie”/ 2001

(4) am intrat în posesia acestor nume datorită: prof. FELICIA Lăzărescu, prof.TOMA Peştereanu, CLAUDIU Becheru

III. COSTUMUL POPULAR

Unice prin varietatea modelelor şi culorilor, costumele populare din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, uimesc şi încântă ochiul.

Făcute, odinioară, cu trudă şi cu migală, de mâini pricepute, pentru a fi purtate în ziua nunţii, ele sunt scoase acum din lăzile de zestre ale bunicelor şi străbunicelor, pentru a le putea admira în voie frumuseţea şi eleganţa, rezistenţa în timp.

De la doamna învăţătoare Florica Mândreci şi de la Oana Crăcin, fostă elevă a Şcolii Generale cu clasele I – VIII Costeşti, aflăm lucruri interesante despre costumul popular caracteristic zonei. Costumul popular – şi vom prezenta chiar costumul domnişoarei Oana – se croieşte tăindu-se în foi drepte, care sunt folosite integral. Pe fondul alb al costumului popular, motivele sunt dispuse în părţi vizibile, astfel: la gura cămăşii, în dreptul umărului, pe mâneci, pe guler, pe piept şi pe poale.

Costumul popular purtat de fete este alcătuit din:

1. fustă;

2. cămaşă;

3. zăvelci;

4. bete;

5. maramă;

6. comănac;

7. opinci (pe timpuri, opincile erau din piele de porc);

8. ciorapi de lână.

1. Fusta este compusă din foi de formă dreptunghiulară, prinse unele de altele cu cheiţă de arnici roşu, încreţită în talie, la poale având cusută o bordură care imită un fragment al modelului de pe cămaşă.

2.

Cămaşa

Tipul vechi al cămăşii era croit din foi drepte de pânză ,,de casă”, ,,cu ciupagul la deal şi trupul la vale”, adică în sus cămaşa propriu-zisă şi în jos – poalele.

Între foile poalelor, se intercalau, pe şolduri, câte doi clini, încheiaţi ,,cu cheiţă”.

Tivul poalelor era făcut cu igliţa, croşetat cu model ,,colţ” ori ,,creasta cocoşului”.

Foile, la cămaşă, se încreţeau către gât în bentiţă (un guler mic).

Cămaşa, puţin crăpată pe mijlocul pieptului, se leagă la gât cu doi ciucurei făcuţi din acelaşi arnici roşu cu care este cusut tot costumul.

Ornamentele cusute pe piept sunt aşezate, din loc în loc, precum stelele pe cer.

Sub braţ, era introdusă ,,broşchiţa”, cu rol de lărgire, pentru uşurarea mişcării braţului, iar mâneca se încreţea ,,în brăţară” la partea inferioară, intr-o bentiţă cusută şi ea cu o mică parte din modelul cămăşii.

Mânecile sunt largi.

Ornamentele sunt aşezate în altiţă sau cusute compact; sunt modele geometrice sau florale, modele care se regăsesc şi pe pieptul cămăşii (ciupagului), şi la poale, şi care sunt împodobite cu mărgele sau paiete de diverse culori.

3. Zăvelcile

a)Zăvelca din faţă, numită ,,zăvelca din pânză”, este cusută cu bumbac alb pe un fond negru, şi are la bază ciucuri; este o creaţie unică în portul popular românesc şi, totodată, elementul cel mai caracteristic al costumului femeiesc vâlcean.

Zăvelca din faţă este ţesută în război, spune doamna Floricica Mândreci, cu bumbac negru, şi aleasă cu bumbac alb, pe care s-au aplicat mărgele colorate (la fel ca la cămaşă şi poale).

În treimea inferioară, modelul este sub forma unei borduri late, compusă din două rânduri orizontale de motive geometrice (pătrate), încadrate de chenare. În partea superioară, costumul elevei Oana Crăciun are modelul format din trei şiruri verticale ce se succed.

b) În spate, ,,zăvelca din spate”, ţesută în război, cu fir roşu de lână, are modele florale sau geometrice, reduse ca dimensiuni, situate pe verigile orizontale, mai înguste sau mai late, care o brăzdează.

4. Betele, înguste, sunt ţesute în război în patru iţe, ornamentate, din năvădeală, cu diverse motive; unul din ele, motivul ochiuri, are coloritul provenind din firele de urzeală, care rămân vizibile prin procesul ţesutului. Ele au ciucuri la capete.

5. Marama, ţesută cu fir de mătase naturală, cu o ornamentaţie discretă, compactă pe transparent, sau strălucitor-metalic pe văl subţire, înnobilează costumul popular femeiesc, conferindu-i o notă de eleganţă.

6. Comănacul, este confecţionat din carton tare, peste care este pusă o pânză subţire de culoarea maramei, ori îmbrăcat în maramă de borangic, respectând oarecum stilul ,,domniţelor” pictate pe zidurile lăcaşurilor de cult din zonă.

Portul bărbătesc¹, mai sobru, este şi mai simplu.

1. În picioare, se poartă opincile uşoare cu nojiţe, din piele de porc sau de vită tăbăcită, ori încălţăminte obişnuită.

2. Pantalonii albi, cunoscuţi sub numele de ,,cioareci”, ,,nădragi” sau ,,iţari”, sunt vara confecţionaţi din pânză de cânepă, cu bumbac, iar iarna din dimie de lână; sunt ornamentaţi foarte redus, cu găitane negre.

3. Cămaşa albă, din pânză de cânepă sau cu bumbac – pentru zilele lucrătoare şi din pânză de bumbac pentru sărbători, în forma ei clasică, este croită în foi drepte, cu foaia din faţă trecută peste umeri spre spate, fără cusături pe umeri.

Are mânecile lungi, iar gulerul mic, legat sub băiere, cu ciucuri.

Foile de pânză ale cămăşii sunt unite prin ,,cheiţa cu acul”.

Decorul redus este plasat pe guler, într-o ornamentaţie, de obicei, albă.

4. Brâul care încinge mijlocul poate fi ales în război, ori simplu, roşu, ţesut în patru iţe, şi mai lat.

5. Ilicul este simplu, din lână săină, cu mâneci.

(1) – coordonatori CÂRSTEA, Gheorghe, şi CONSTANTINESCU, Dorel – JUDEŢELE PATRIEI. VÂCEA. MONOGRAFIE, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1980, pag.242 - 243

IV. TRADIŢII ŞI OBICEIURI

Sărbătoarea¹ este sentimentul comuniunii depline cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu întregul cosmos. În sărbătoare, omul are sentimentul absolutei regăsiri cu sine însuşi.

Sărbătoarea este sentimentul luminos al împărtăşirii tuturor din acelaşi sens, care ajunge să umple toată realitatea concepută ca o nesfârşită ordine providenţială.

Sărbătoarea este existenţa unificată şi transfigurată. Creştinul simte sărbătoarea ca pe o victorie continuă şi calmă, ca pe o trecere pe sub arcul de triumf al cosmosului, în bună tovărăşie cu geniile bune ale existenţei şi sub raza paternă a Divinităţii.

Şi în Costeşti, sărbătoarea este trăită la maximum, cu tot sufletul, de întreaga comunitate creştin-ortodoxă, racordată la cea mai intensă trăire duhovnicească, ce le permite să practice şi anumite obiceiuri, păstrate din moşi-strămoşi, şi transmise din generaţie în generaţie: claca, colindul, Steaua, Pluguşorul, Capra, pusul cepelor şi al oalelor, bărbieritul mirelui, împodobirea bradului (obiceiuri de nuntă), oraţiile (de nuntă), bocetul, Bărdăuşul (la Lăsata Secului), ,,Izvorul Tămăduirii – La obârşie, la izvoare”, bâlciul din 15 august, bâlciul din 8 septembrie etc..

Din ce este făcută sărbătoarea? Şapte² sunt ,,ingredientele” sărbătorii: miezul de sfinţenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvântul, gestul şi lucrul potrivit.

Miezul de sfinţenie este nelipsit din sărbătorile creştine.

Sărbătoarea se ţine în loc curat şi bun. Dai cu mătura, ai grijă ce faci cu gunoiul, afumi, stropeşti, uneori sfinţeşti.

Podoabele întăresc locul cu forţa simbolurilor pe care le pun în joc. Rolul lor este de a aduce voioşie şi strălucire.

Podoabele utilizate pentru locul de sărbătoare nu sunt numeroase: crengi de brad, salcie, frunză de nuc, culori ( roşu, alb şi negru), însemne (coroniţe de flori). Participanţii la sărbători le citesc. Concepute, din capul locului, pentru a îndeplini rolul de talisman, şi implicate în numeroase acte rituale şi magice, ele devin nişte obiecte puternice.

Când pui condiţia de suflet primenit, admiţi, implicit, existenţa sufletului.

Se presupune, de asemenea, că se înţelege sensul profund al actului primenirii; primenirea înseamnă nu numai curăţire, ci şi regenerare. Trebuie să porţi de grijă sufletului, permanent. De aceea, credincioşii ortodocşi merg la biserică şi, prin Sfânta Taină a Spovedaniei, când îşi mărturisesc, cu sinceritate şi pocăinţă mare, păcatele, îşi curăţesc sufletele, iar cu adâncă smerenie se împărtăşesc cu Preacuratul Trup şi Sfânt Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Ei pregătesc sărbătoarea lăsându-şi voia. Numai cei care intră cu sufletul curat în sărbătoare, ies cu el întărit şi vor avea, cu adevărat, de câştigat.

În cele ce urmează, voi trece în revistă doar câteva dintre obiceiurile comunei Costeşti, pe restul invitându-vă să le vedeţi … ,,pe viu”…

A. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ ÎN COMUNA COSTEŞTI

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos³ a fost, dintru început, prilej de reculegere şi înălţare sufletească. Ea ne adună pe toţi la un loc, părinţi şi copii, frate cu frate, soră cu soră, prieten cu prieten, pentru ca, împreună, să ne bucurăm de venirea lui Hristos, preamărindu-L în cugetele noastre alături de colindători.

Sărbătorile Crăciunului încep, de cele mai multe ori, de la 6 decembrie (Sfântul Ierarh Nicolae, ,,Moş Nicolae”) şi se încheie la 7 ianuarie (de Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului).

Pe 23 decembrie seara⁴, copiii, de la cea mai fragedă vârstă, până la 15 – 16 ani, însoţiţi de părinţii sau bunicii lor ori de fraţi mai mari, o pornesc cu colindul, prin sat, din centrul comunei, oprindu-se pe la fiecare poartă. Colindătorii cântă colindele, iar gazdele îi cinstesc cu covrigi, mere, nuci şi alte dulciuri.

În cătunul Mlăci, satul Văratici, locuitorii se strâng mai spre vale, grupuri-grupuri, aşteptându-i pe colindători cu darurile pe uliţă, spre a-i feri de urcuşul greu până la cea din urmă casă.

Pe 24 decembrie, colindătorii o pornesc cu STEAUA şi cu FLORILE DALBE.

Cei ce merg cu STEAUA⁵ formează grupuri de câte cinci urători, ce poartă o stea. Cei cinci îi reprezintă pe craii Gaşpar, Melchido şi Baltazar, pe Irod şi un ofiţer. Fiecare dintre aceştia poartă o sabie, coroană şi o mantie. Ei cântă aşa:

,, La Steaua care-a răsărit

Trei crai au călătorit

Şi-au mers, după cum citim,

Până la Ierusalim”.

Sceneta aceasta populară, jucată de colindători, descrie drumul crailor, căutarea lor, răutatea şi viclenia lui Irod.

Tot acum, colindătorii cântă şi ,,La nuntă-n Cana Galileii” şi ,,Aveam ani paisprezece”.

Pe 25 decembrie, colindătorii merg cu CAPRA.

În Ajunul Anului Nou, se strâng cete de copii care merg cu PLUGUŞORUL.

Pe 1 ianuarie, de Anul Nou, se merge cu SORCOVA.

De Bobotează, fiecare creştin merge la biserică pentru a lua agheasmă, apoi se întoarce acasă şi îşi stropeşte locuinţa, gospodăria, animalele şi livezile, cu această apă sfinţită, pentru a avea spor şi belşug în anul acela.

Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie la Sfântul Ion (7 ianuarie).

B. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE PRIMĂVARĂ

La ,,Lăsata Secului”, în seara lăsatului postului Părisemilor (postul Sfintelor Paşti), are loc ,,Bărdăuşul” – un vechi obicei popular.

Bărdăuşul⁶ este un băţ gros, crestat la unul dintre capete, în care se înfig coji de mesteacăn şi de cireş uscate, ori cauciuc. Acestea se leagă bine cu sârmă, pentru a nu cădea.

Înainte de aceasta, ţăranii îşi greblează şi îşi curăţă grădinile, făcând grămezi mari de fân şi coceni. Seara, ei dau foc grămezilor de fân, iar copiii şi tinerii aprind bărdăuşele de la aceste focuri, le rotesc deasupra capului, prin grădini, strigând unii către alţii aşa:

,,- Hări, Mări, ce-ai cu Mări?

- Hări, Mări, ce ţi-i Mări?

- Să se facă covragii, cât copacii,

Drugile cât puştile!

- Să se facă prunele,

Să se mărite nebunele!

- Să se facă dovleţii,

Să se-nsoare nătăfleţii!

- Să se facă legumele,

Să se mărite fetele!

- La noi, ouă şi pui,

La vecini găinat şi cutcudac!”.

Focurile înalte, împreună cu bărdăuşele, care joacă în întuneric, parcă înving forţele răului, pe care le alung din gospodăriile ţărăneşti, pentru a lăsa acolo loc Binelui. Astfel este rugată Divinitatea să-şi pogoare Darurile peste ei, binecuvântâdu-i cu spor, belşug.

În ziua prăznuirii celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia, pe 9 martie, dimineaţa, la ieşirea din casă, oamenii se afumă cu cârpe arse, afumă coteţele păsărilor, curţile şi ogrăzile, pentru a nu se apropia lighioanele de gospodărie şi de locuinţă.

Femeile pregătesc, de cu seara, măcenicii (covrigi cu miere şi nucă măcinată, neapărat în formă de 8), pe care îi împart, dimineaţa, în castroane, vecinilor, pentru cei adormiţi cu nădejdea învierii şi a vieţii veşnice.

De Sfântul Toader, simbolul soarelui, al biruinţei luminii asupra întunericului, flăcăii îşi duc caii pe câmpie, dis-de-dimineaţă. Credinţa populară arată că, alergând liberi pe câmp, caii se transformă în flăcăi care răpesc fetele ce nu au fost cuminţi.

Fetele rămase nemăritate merg, în noaptea de Sfântul Toader, în codru, de unde adună ierburi şi flori, cu care coboară în sat dimineaţa, înainte de sculatul găinilor.

Potrivit credinţei populare, cu ajutorul acestora, precum şi cu cel al Sfântului Toader, ele s-ar mărita.

În seara de Sfântul Toader, fetele şi femeile scot rădăcină de iarbă mare, pe care o pun în apa cu care se spală pe cap, pentru a avea părul frumos, rugându-se acestui sfânt aşa:

,,Eu îţi dau pită şi ouă,

Tu să-mi dai cosiţă nouă”⁷.

Cu siguranţă, o bucurie fără seamăn, după ce au prăznuit Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o constituie, pentru locuitorii comunei Costeşti, din judeţul Vâlcea, ziua de Izvorul Tămăduirii, care are nu numai conotaţii religioase, spirituale, totul fiind parcă înconjurat de o lumină pură, albă, plutind, în atmosfera de primăvară, dătătoare de speranţă şi eterne bucurii, linişte şi calm, ci este şi sărbătoarea localităţii, a şcolii ,,Ferigile”.

Au loc, în această zi, în cadrul şcolii, organizate de conducerea acesteia, de profesorii şi elevii ce îşi desfăşoară activitatea aici, numeroase manifestări cultural-artistice şi sportive, ce se concretizează în diverse concursuri.

La nivel de comună, au loc lansări de carte, sunt invitate diferite personalităţi ale vieţii politice, publice, intelectuale, au loc vernisaje, atunci poţi vizita, gratuit, Muzeul ,,D. Anghel”, cu care Costeştiul se mândreşte, ce-i drept, tot timpul, atunci au loc concerte, susţinute de importanţi artişti, se evocă personalităţile fiilor localităţii, care s-au remarcat, în viaţa lor, prin diferite activităţi demne de urmat.

De asemenea are loc un schimb de impresii, între generaţii, facilitat şi de înfiinţarea ,,Bibliotecii fiilor satului”, iniţiativă – lăudabilă, din punctul meu de vedere! – a actualului primar, domnul profesor de matematică Valeriu Popescu.

Tot acum, grupul ,,Domniţele” îşi încântă consătenii cu dansul lor superb, care ai impresia, uneori, că este desprins din paginile romanului ,,Ciuleandra”, al lui Liviu Rebreanu, ori din paginile romanului ,,Ion”, al aceluiaşi binecunoscut scriitor.

Grupul de dansuri ,,Domniţele”, format din cadrele didactice ale şcolii din satul Costeşti, precum şi din femeile comunei, talentate la joc şi cântec, numără 16 membre:

1. Coca Maria;

2. Colniceanu Maria;

3. Crăcană Maria;

4. Crăcană Ştefania;

5. Crăciun Oana;

6. Duţă Alina;

7. Grigore Daniela;

8. Huruială Sorina;

9. Istocescu Ioana;

10. Jidoveanu Mădălina;

11. Lăpădat Elisaveta;

12. Lăzărescu N. Maria;

13. Lăzărescu V. Maria;

14. Măgureanu Mihaela;

15. Mândreci Floricica;

16. Şontrop Mihaela.

fotografie 3 pe 1 pag

,,Domniţele” Colniceanu Maria, Crăcană Maria, Istocescu Ioana, Lepădat Elisaveta, Lăzărescu V. Maria şi Mândreci Floricica activează în acest grup încă de la înfiinţarea sa, în anul 1983, la propunerea doamnei profesor Felicia Voineag.

Coregraful grupului este doamna Maria Constantinescu, din Râmnicu-Vâlcea. Dumneaei a ales muzica, a creat pasul de dans, a ales costumul, căruia, datorită faptului că aici se purtau mai multe tipuri, i-a adăugat COMĂNACUL, spre a-l diferenţia de celelalte costume din judeţ, element ce aduce un plus de frumuseţe şi eleganţă.

Până în anul 1990, această formaţie, cu un număr aproximativ de 30 de membre, a obţinut numai Premii I la diferitele concursuri la care a participat, organizate sub egida festivalului ,,Cântarea României”.

Din anul 1990, având deja un renume, această formaţie a fost invitată la spectacole de folclor organizate la Târgu-Mureş, Zalău, Călăraşi, Braşov (Festivalul ,,Cerbul de Aur” – 1994), Basarabia, Chişinău.

În perioada 1990 – 1994, echipa l-a avut coordonator pe Directorul Căminului Cultural, Nae Ciobanu.

Din anul 1998, când echipa de dansuri mai avea puţin şi ar fi intrat în amintire, a primit funcţia de Director al Căminului Cultural ,,C. Popian” din Costeşti doamna învăţătoare Floricica Mândreci, care a oprit dezorganizarea formaţiei. Chiar a … ,,întinerit-o”, asigurându-i, astfel, continuitatea. Să ne gândim (mulţumindu-i!) doar la formaţia de dansuri ,,Fereguţele”, alcătuită, în mod predominant, din elevi de clasele I – IV, dar şi de vârste mai mari!

Sub conducerea acestei doamne (care a pus muzica formaţiei pe un suport CD, cu sprijinul profesorului Ceauşu Constantin), ,,Domniţele” au participat la diverse filmări pentru emisiuni TV, astfel:

- emisiunea prezentată de Iuliana Tudor – postul TV ROMÂNIA INTRENAŢIONAL (filmările au avut loc la Casa Poporului, în anul 2000);

- filmări pentru filmul ,,Păcală se reîntoarce”, în regia lui Geo Saizescu (iunie 2004);

- emisiunea SILVANEI (filmările au avut loc la Tv ,,Favorit”, în Bucureşti, în 2006);

- emisiunea lui G. NUCĂ, ,,Petrecere Românească” (filmările au avut loc la sediul Televiziunii ROMÂNIA DE MÂINE, în 2006 – 2007).

Tot sub conducerea doamnei Floricica Mândreci, începând cu vara anului 2002, în fiecare an, ,,Domniţele” au mers la spectacole care au avut loc la Muzeul ASTRA din Sibiu, reprezentând folclorul vâlcean, iar în 2004 şi 2005, au participat, tot la Sibiu, la Festivalul Medieval.

În anii 2004, 2005 şi 2006, ,,Domniţele” au reprezentat folclorul vâlcean la ,,Zilele Vâlcii”, eveniment ce a avut loc la Muzeul Satului – Bucureşti.

De asemenea, ,,Domniţele” au participat şi în judeţ, la diferite spectacole de folclor, şi anume:

- la ,,Cocoşul de Hurez” – Horezu;

- la ,,Brâul de Aur” – Bărbăteşti;

- la ,,Zilele Amărăştiului”;

- la ,,Hora Costumeleor” – Pietrari;

- la spectacolele de gală închinate zilelor de 1 Decembrie şi 24 Ianuarie, la Râmnicu-Vâlcea;

- la ,,Zilele Comunei Costeşti”, de Izvorul Tămăduirii.

Pe 11 mai 2007, ,,Domniţele” au onorat invitaţia Ambasadei Române de la Budapesta, reprezentând folclorul românesc cu ocazia ,,Zilei Europei”.

Un ,,curriculum vitae” cu greutate!

Iată, acum, câteva versuri ale STRIGĂTURILOR folosite de ,,Domniţe” la jocul lor⁸:

1. Hora ,,Domniţelor”

,,Frunză verde meri domneşti,

Nicăieri n-ai să găseşti ) – bis

Domniţe ca la Costeşti.

Când le vezi trecând la râu

Parcă sunt spice de grâu,

Când e zi de sărbătoare,

Se gătesc precum o floare.”

2. Floricica

,,Uite-acuş,acuş, acuş,

Floricica din căluş, ) – bis

Ce le place la mătuşi.

Hop’ şa, ) – bis

Iar-aşa, )

Mătuşă, nu te lăsa! )

Mai săltată, mai săltată,

C-aşa-i mândra învăţată,

Şi-nainte, şi-nainte,

Să ne ţie neica minte!

Hop’ şa, ) – bis

Iar-aşa, )

Mătuşă, nu te lăsa!” )

3. Sârba

,,Pe unde calcă urâtul,

Trei ani îmi plânge pământul,

Pe unde calcă frumosul,

Creşte iarba şi ovăzul.

Refren:

I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia! ) – bis

Pe picior să nu mă calci,

Numai cu ochiul să-mi faci,

Să nu mă calci pe picior,

Că eu ştiu de ce ţi-e dor.

Refren:

I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia! ) – bis

Vai de mine, ce mă fac,

Că mi-a dat dorul de cap ) – bis

Şi n-am haine să-l îmbrac.

Refren:

I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia! ) – bis

Săracul bărbatul meu,

Zice lumea că e rău,

Dar eu zic că este bun,

Că nu mi-a dat nici un pumn!

Refren:

I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia!” ) – bis

C. Tradiţii şi obiceiuri de Vară

1. Bâlciul din 15 august

Sărbătoarea ,,Adormirea Maicii Domnului” este praznic împărătesc, după cum afirmă P.C. Părinte Protopop Marin Ion, parohul bisericii parohiale Costeşti.

În cinstea Maicii Domnului⁹, pe lângă celelalte trei sărbători (Naşterea Maicii Domnului – 8 septembrie; Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie; Buna-Vestire – 25martie), ,,Adormirea Maicii Domnului” (15 august), în ordine cronologică anuală (conform Anului Bisericesc), este ultima, care comemorează încetarea vieţii pământeşti a celei ce a fost aleasă să nască pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

După rânduiala ortodoxă, Maicii Domnului i se aduce un cult de supracinstire (hiperdulie sau supravenerare); cultul de adorare i se aduce numai lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, Maica Domnului este cea mai apropiată de Tronul Sfintei Treimi, după ea urmând îngerii şi sfinţii – prietenii lui Dumnezeu. De aceea, într-una din cântările liturgice auzim un imn de laudă la adresa Maicii Domnului care zice: ,,Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără asemănare, decât Serafimii …”.

Se pare că în comuna Costeşti, cultul de supracinstire a Maicii Domnului a fost bine înţeles, deoarece putem remarca faptul că cele mai multe biserici construite aici au ca hram una din sărbătorile închinate Maicii Domnului, astfel:

- biserica Sfintei Mănăstiri Bistriţa – Olteană (hram ,,Adormirea Maicii Domnului” = 15 august);

- biserica parohială Costeşti (hram ,,Adormirea Maicii domnului”);

- biserica parohială Pietreni I - ,,Secături” (hram ,,Adormirea Maicii domnului”);

- biserica filială Pietreni I - ,,Grămeşti” (hram ,,Adormirea Maicii domnului”);

- biserica filială Pietreni I - ,,Ciorobeşti” (hram ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” = 21 noiembrie);

- biserica parohială Pietreni II - ,,Ţigănia” (hram ,,Naşterea Maicii Domnului = 8 septembrie);

- la cimitirul Ferigile, parohia Costeşti, capela are hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”.

După tradiţie, cu ocazia zilelor de hram, la bisericile respective se organizează, din vechime, şi o pomană, după modelul Mântuitorului, cu minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor: întâi hrana sufletească şi apoi cea trupească. Altfel spus, hramul unei biserici adună nu numai creştinii din parohie, ci şi pe alţii din vecinătăţi, doritori a participa la o slujbă ,,mai deosebită”, ca, apoi, să revină acasă hrăniţi şi sufleteşte, şi trupeşte.

Având în vedere că Sfânta Mănăstire „Bistriţa – Olteană” are peste 500 de ani de atestare documentară şi, de asemenea, luând în calcul că boierii Craioveşti (ctitorii săi) au înzestrat-o cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, încă din vechime s-a creat un adevărat pelerinaj al creştinilor din împrejurimi şi de pretutindeni la această mănăstire, cu ocazia marilor sărbători creştineşti. Acest aspect a trezit, la un moment dat, şi interesul comercial, apărând, în timp, şi aşa-numiţii negustori ambulanţi. Mai întâi, cu tămâie, icoane şi alte obiecte de cult, apoi cu tot felul de produse. Aşa a apărut bâlciul, care, la început, se desfăşura în incinta Mănăstirii Bistriţa şi, în timp, luând amploare, a fost împins la poarta acesteia şi din ce în ce mai jos, până când, de câteva bune decenii (probabil după ce spaţiul unde se desfăşoară actualmente a fost destinat ca izlaz comunal), se desfăşoară în poiana numită ,,Stog”. Această poiană este mărginită, în partea de apus, de albia râului Bistriţa, iar la răsărit de un vârf de deal împădurit, de formă piramidală aproape perfectă, un punct de reper inconfundabil pentru comuna Costeşti.

Locul în sine, unde se desfăşoară bâlciul, este pitoresc, oferă linişte, relaxare şi divertisment pentru cei ce doresc ieşire din cotidian, nu numai cu ocazia bâlciului, ci şi cu alte prilejuri, în perioada primăvară-toamnă.

Bâlciul din 15 august este un târg popular, organizatorul său fiind Primăria Costeşti. La el participă numeroase societăţi comerciale, din proprie iniţiativă.

Iată ce îşi amintea, în 1973, la 61 de ani, Elisabeta Petrescu, locuitoare a comunei Costeşti, sat Bistriţa, în legătură cu acest bâlci¹⁰: ,,E mult de când eram copii, dar nu pot să uit că tot timpul anului părinţii îmi spuneau: ,,dacă vei fi cuminte, o să te luăm la bâlci”. Aşteptam bâlciul ca pe o adevărată minune. Toată casa se pregătea: surorile îşi coseau costume noi, fraţii mai mari îşi aranjau opincile, părinţii îşi pregăteau vedre cu flori, bote, fluiere, iar cei din satele vecine – ulcioare de pământ ars, fără ţâţă, troci, linguri, fuse, mosoare, ce aveau să le vândă la bâlci, să le schimbe cu alte obiecte de care aveau nevoie. Şi aşteptând aşa, venea şi ziua mult dorită. Mergeam repede, iar picioarele desculţe pătrundeau adânc în praful drumului, ridicat de carele împovărate cu mărfuri şi de căruţele cu flăcăi şi fete care cântau. Bâlciul mă fermeca. Nu ştiam unde să mă uit, întâi şi întâi. Era unicul prilej de a vedea multă, foarte multă lume, multe mărfuri, oameni îmbrăcaţi în minunate costume populare.

La doina fluierului, se avântau în horă, la brâu şi la chindie, băieţii şi fetele mai mari”.

Un alt locuitor al comunei Costeşti, domnul profesor Stoican Aurelian, îşi aminteşte, cu nostalgie, de bâlciul tinereţilor sale …: ,,referitor la bâlciul anual prilejuit de ziua de 15 august, pot să spun că îşi are începuturile în micile activităţi cu caracter bisericesc ce se desfăşurau în preajma Mănăstirii Bistriţa. Călugării, prezenţi, cu această ocazie, aici, vindeau obiecte de cult. Mai târziu, a fost nevoie ca bâlciul să se extindă spre partea de sud a satului, respectiv Bistriţa de astăzi. Bâlciul de altădată se desfăşura după toate tradiţiile bâlciurilor româneşti, cu: tiribombe, care, de fapt, erau destul de arhaice, împinse de cetăţeni, de oameni plătiţi special, care stăteau undeva deasupra tiribombelor şi le împingeau cu eforturi adesea de nedescris. Apoi era fanfara Grigorache. Grigoreştii asigurau muzica spectacolului. Băuturile (mai ales vinurile, berea) erau la modă. Întâlneai, de asemenea, tot felul de jocuri de noroc. Foarte interesantă era vânzarea limonadei de culoare roşie, pe care trebuia să o cumpărăm şi apoi să o degustăm …”.

Între anii 1938 şi 1953, fanfara¹¹ Fabricii de Cherestea ,,Arnota”, condusă de trompetistul Vică Gheorghiu, şi care avea în componenţă pe Tache Grigorescu (corn), Gheorghe Istocescu – Boiericu (clarinet), Vasile Straticiuc, Gore Grigorescu (trompetă) şi Constantin Curelaru (tobă), acompania, cu cântecele sale specifice, zumzetul de furnicar al bâlciului de Sfânta Mărie Mare.

Bâlciul a rămas şi în memoria mea şi, vă mărturisesc sincer, ca o minune. Acolo, pe Stog, unde se desfăşura şi în vremea copilăriei mele, ca şi astăzi, de altfel, se aduna atâta lume, încât, uneori, mă întrebam cum de încape atâta popor acolo?!? …

Bâlciul constituia un prilej de întâlnire şi reîntâlnire a rudelor, a prietenilor, vecinilor. Tare frumos mai era! Îmi aduc aminte că, mică fiind, plimbându-mă, împreună cu mama şi cu sora mea, prin târg, ne-am întâlnit cu unele rude: mai întâi cu un văr primar al mamei, din satul Pietreni, după care, la scurt timp, cu părinţii acestuia, care ne întrebau, oarecum disperaţi, dacă nu cumva l-am văzut pe băiatul lor. Distractiv, nu? Pentru mine, la vârsta aceea, a fost!

Şi îmi amintesc, cu plăcere, cum, mică fiind, împreună cu sora mea, îmi cumpăram mărgele şi ineluşe, biluţe cu elastic, de prins părul, îngheţată, brăţări. Niciodată însă nu m-am urcat în vreo tiribombă, din pricină că mi-era tare-tare frică. Şi acum mă încearcă acest sentiment, când mă aflu în preajma unui astfel de …,,aparat” …

Acest bâlci îţi mai oferă prilejul de a te plimba prin locuri superbe: în locul numit ,,Între râuri”, să urci la ,,Peştera Liliecilor” (sau Peştera „Sfântului Grigorie Decapolitul”), la Arnota etc., etc., etc.. Dar, mai întâi de toate, să-ţi opreşti paşii în liniştea bisericii mari a Sfintei Mănăstiri Bistriţa, unde neapărat trebuie să treci de trei ori pe sub racla cu moaştele „Sfântuleţului” (Sfântul Grigorie Decapolitul), grabnic ajutător în boli şi suferinţe şi rugător neîncetat în faţa lui Dumnezeu pentru miluirea şi mântuirea sufletelor noastre.

Chiar în spatele mănăstirii¹² intri în cheile Bistriţei, în lumea prăpăstiilor şi a vâltorilor: tot muntele e crăpat de sus şi până jos, şi pe fundul acestei tăieturi, între înalţii pereţi de piatră, s-azvârle Bistriţa, vijelios bătându-şi nahlapii de stânci, c-un zgomot asurzitor. În peretele din dreapta, la o înălţime ameţitoare deasupra torentului, se deschide Peştera „Sfântului Grigorie Decapolitul”. O potecuţă cu trepte scobite în piatră te duce de-a lungul cheii, pe sub creasta muntelui, la gura unei vizuini înguste. Am fost şi eu acolo, am ajuns în faţa unei bisericuţe - ,,Sihăstria”, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul.

La un etaj superior, se afla o chilioară părăsită, cu icoane şterse, cu pereţii afumaţi, acoperiţi cu vechi pisanii¹³.

În interiorul peşterii, se găsesc cinci arcade sculptate de natură, de trecerea anilor, de origine carstică. Aceste arcade depăşesc măiestria omului, prin depunerile calcaroase şi de cochilii de melci, de scoici pietrificate, creându-se, astfel, o imagine superbă.

În incinta peşterii, zidurile asudă din cauza condensării vaporilor de apă.

În peşteră există o hrubă a liliecilor, unde, pe drept cuvânt, trăiesc aceste zburătore ale nopţii. Uneori, dacă sunt deranjaţi, ei fac mult zgomot, asemănător celui al clopoţeilor, agitându-se mereu, până ce, într-un final, ajung chiar în părul vizitatorilor.

Mai sunt acolo şi şoareci de apă, şi insecte mărunte, care urcă şi coboară pe pereţii peşterii.

Această peşteră este electrificată şi amenajată, astfel încât mulţi vizitatori apreciază acum valoarea ei.

Mărturisesc, sincer, că, atunci când eram mică, aşteptam această zi cu mare nerăbdare! Şi parcă timpul trecea atât de încet! … Unde mai pui că, în după-amiaza acelei zile, trebuia să dormim, de pe la 12⁰⁰ – 13⁰⁰, până la 16⁰⁰ – 17⁰⁰, când o porneam, pe cărări străjuite de tufe de zmeură, spre Stog. Ne îmbrăcam în cele mai frumoase haine aduse din Bucureşti, unde locuiam, păstrate, acolo, la bunici, sub altele, frumos aranjate, cum numai părinţii le puteau aranja, pe fundul valizei, ori chiar în dulapul din camera de oaspeţi. Şi era atât de încântător! … Atunci mâncam, pentru prima dată în anul respectiv, lubeniţă!

(1) -BĂNCILĂ, Vasile – DUHUL SĂRBĂTORII, Editura ANASTASIA, Bucureşti, 1996, pp.56-57

(2) -NICOLAU, Irina – GHIDUL SĂRBĂTORILOR ROMÂNEŞTI, Editura HUMANITAS,Bucureşti, pag.13, 22, 25

(3) – MILOSESCU, Pantelimon – DATINILE STRĂMOŞEŞTI DE CRĂCIUN ŞI ANUL NOU, EDITURA PENTRU TURISM, Bucureşti, 1990, pp.69-70

(4) – GRIGORESCU, Florin – în Revista LUMINA SLOVELOR, NR.6/2005, p.18

(5) – STANILĂ, Alexandra – în Revista LUNIMA SLOVELOR, nr.3/2002, p.23

(6) – învăţătoare MÂNDERCI, Floricica şi STĂNCĂLIE, Iolanda – în Revista LUMINA SLOVELOR, nr.3/2002, p.23

(7) – GRIGORESCU, Raluca – în Revista LUMINA SLOVELOR, nr.5/2004, p.10

(8) – versuri primite de la coordonatorul şi îndrumătorul formaţiei, doamna Floricica MÂNDRECI

(9) – cateheză primită de la P.C. Părinte Protopop Ion MARIN

(10) – în Revista LUMINA SLOVELOR, nr.1/1973

(11) – BONDOC, Dumitru – COSTEŞTI – VÂLCEA. 45 secole de istorie, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002

(12) - VLAHUŢĂ, Alexandru – ROMÂNIA PITOREASCĂ, Editura ION CREANGĂ, Bucureşti, 1985, pp.96-97

(13) – VLAHUŢĂ, Alexandru – ROMÂNIA PITOREASCĂ, Editura ION CREANGĂ, Bucureşti, 1985, pp.96-97

V. A COMUNA COSTEŞTI ÎN DATE GEOGRAFICE GENERALE

După cum aminteam în INTRODUCERE, sunt o descendentă a marii familii Istocescu. Mai exact, îmi am sorgintea în sânul familiei ISTOCESCU T. NICOLAE din Mlăci, unul dintre cei trei vestiţi ,,Frunzari”.

Comuna a cărei nepoată sunt, Costeşti, se află situată¹ în judeţul Vâlcea, în N-E Olteniei, într-o mică depresiune subcarpatică, la poalele munţilor Căpăţânii, fiind brăzdată de cursul superior al râurilor paralele Bistriţa şi Costeşti (ultimul fiind cunoscut şi sub numele de Pietreni)², pe o distanţă de 7 – 8 km, amândouă izvorând din adâncul Munţilor Zănoaga, străbătând ultimul şir calcaros, Buila, Arnota şi Bistriţa şi ieşind, în sfârşit, la lumină în depresiunea Bistriţei şi a Pietrenilor, de unde o apucă la vale³.

Teritoriul comunei are o suprafaţă totală de 100,2 km² (10921 ha) şi are în componenţa sa, satele Costeşti, Pietreni, Văratici şi Bistriţa.

Satul Costeşti are, în componenţa sa, cătunele Costeşti, (fost Gruşetu), Ferigile, Blezeni, Popeşti, Secături, Grămeşti.

Satul Pietreni cuprinde cătunele: Pietreni, Ciorobeşti, Gruieţe, Mejdini, Ruget.

Cătunele Văratici, Linia Vie, Mlăci şi Căline formează satul Văratici.

Satul Bistriţa este format din cătunele Bistriţa, Bolniceri (fost Mânăstireni), Pomeşti, Peri (fost Ţigănia).

Comuna, ca unitate teritorial-administrativă, a luat fiinţă în anul 1864, deşi este atestată documentar încă din 11octombrie 1512.

În anul 2001, comuna Costeşti avea o populaţie totală de 3681 de locuitori, învecinându-se astfel:

- la N cu comuna Malaia;

- la N-N-E cu oraşul Olăneşti;

- la S cu comuna Pietrari;

- la S-V cu comuna Tomşani;

- la E cu comuna Bărbăteşti;

- la V cu oraşul Horezu.

În centrul comunei Costeşti se găsesc ape minerale iodate, iar la sud, în Dealul Costeştilor, se află o carieră de nisip şi trovanţi de dimensiuni mari, unici în lume, formaţi în decurs de peste zece milioane de ani⁴. Cu aceştia s-a amenajat un Muzeu în aer liber, MUZEUL TROVANŢILOR.

(1), (2) – BONDOC, Dumitru - ,,Costeşti – Vâlcea. 45 secole de istorie.

Monogrefie”, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002

(3) – SACERDOŢEANU, Aurelian - ,,Inscripţii şi însemnări din Costeşti – Vâlcea”, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1935, p. 95

(4) – SĂRDĂRESCU, Maria-Eliza - ,,Comuna Costeşti – Repere geografice”, în Revista LUMINA SLOVELOR, revista Şcolii Generale Costeşti, judeţul Vâlcea, anul II, 2000, nr. 2, pag. 4

VI. LĂMURIRE

Aici mi-am petrecut fiecare vacanţă de vară, locuind, altfel, împreună cu părinţii şi sora, în oraşul Bucureşti. Aici, pe meleagurile costeştene, mi-am petrecut şi micile concedii de odihnă, adevărate perioade de refacere spirituală şi morală.

Am văzut locurile acestea cu ochi de copil, în foşnet de frunze şi de miros de fân … Apoi am simţit mirosul laptelui proaspăt, muls de la vacă, Joiţa sau Joiana … În final, am înţeles: aceste meleaguri sunt unele dintre acelea binecuvântate de Domnul pe pământ! Acest lucru, precum şi multiplele fire care mă leagă de acest colţ feeric de ţară m-au determinat să alcătuiesc acest material.

Comuna Costeşti a fost dăruită de Cel Atotputernic şi Creatorul lumii văzute şi nevăzute cu numeroase biserici, schituri şi sfinte mânăstiri, în care îţi poţi (re)găsi liniştea, pacea sufletească, în care te poţi ruga cu nădejde, credinţă şi speranţă în mai bine, mai bun, mai frumos.

Dacă vrei să fii mai aproape de Dumnezeu, sau să stai de vorbă cu Îngerii şi Sfinţii, te invit la o călătorie pe aceste meleaguri. Iar, pentru început, ca să fii pregătit şi să regreţi, din plin, dacă nu vei ajunge aici, voi prezenta, în cele ce urmează câteva bijuterii ale ortodoxiei, cu care localnicii se mândresc, în felul lor.

Îţi promit, de asemenea, în măsura în care voi fi sprijinită de oameni generoşi, să continui realizarea prezentării şi a celorlalte sfinte lăcaşuri de cult existente în zonă, precum şi multe alte informaţii utile şi interesante despre valorile comunei Costeşti: oameni şi locuri.

Îţi doresc (şi nu în ultimul rând!) multă sănătate, cititorule, pace, linişte sufletească, ,,ajutor de la Cel ce a făcut Cerul şi Pământul”!

NICOLETA Enculescu,

VII SPIRITUALITATE ŞI ARTĂ BISERICEASĂ

ÎN COMUNA COSTEŞTI, JUDEŢUL VÂLCEA

NICOLETA Enculescu,

- Bucureşti, 2007 -

VII - A

BISERICA ,,SECĂTURI”

1. NUME, AŞEZARE ŞI ACCES

Deşi nu se ştie, cu exactitate, de unde vine numele acestui sfânt locaş de cult, cu hram ce se prăznuieşte la 15 august (ADORMIREA MAICII DOMNULUI), se pare că monumentul a preluat denumirea de la o vâlcea situată la est de el, secată cu timpul.

Biserica parohială ,,Secături” este situată¹ în cătunul cu acelaşi nume al satului Costeşti, ridicată pe un promotoriu înverzit, în locul numit ,,la Dârlă”², între Valea Secăturilor şi Valea Lupului.

Spre biserică se poate ajunge³ parcurgând cei 150 m în pantă ai drumului cătunal, ce se desprinde spre dreapta, de la km 2 + 300, din drumul comunal DC 150 Costeşti – Pietreni.

(1), (3) – Bondoc, Dumitru - ,,Costeşti – Vâlcea. 45 secole de istorie.

Monografie”, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002

(1) – Sacerdoţeanu, Aurelian – INSCRIPŢII ŞI ÎNSEMNĂRI DIN COSTEŞTI - VÂLCEA, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, 1935, pag.95

2. DOCUMENT SI ISTORIE

Pe o piatră, recuperată la construcţia noii biserici şi încastrată pe latura sudică a temeliei pridvorului, se poate citi¹, în cifre slavone, anul 7176 (=1668), probabil anul ctitoriei unei şi mai vechi biserici din zid, construită pe vremea când Paisie era egumen al Mânăstirii ,,Bistriţa – Olteană”.

Despre biserica anterioară celei noi din Secături, se cunosc doar datele din inscripţia vechii pisanii a acesteia, ce a fost salvată şi încastrată în peretele nordic al altarului, la exterior: ,,Această sfântă biserică, unde se prăznuieşte hramul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, s-a zidit din temelie în zilele Pre Înălţatului Domn Io Constantin Alexandru Ipsilant – voievod, şi a Prea Sfinţiei Sale chir Nectarie, egumenul Mânăstirii Bistriţa, întru a sa vecinică pomenire, la leat 1803, august 21”.

Iată şi ,,pomelnicul ctitoricesc” al acestei biserici²:

POMELNICUL PREOTULUI MARIN FULGESCU

- VII: Marin preotul, Gheorghe, Maria, Hristia, Ecaterina, Maria, Constandin preotul, Stanca Ioan, Ilinca, Ecaterina, Maria.

Acest iubitor de Dumnezeu preot a dat 48 lei noi la policandru,la străini, la procoveţe şi la alte odoare, ca în veci să se pomenească.

- MORŢI: Isaia ieromonahul, Dumitra preoteasa, Stana preoteasa, Icnatie, Gheorghie, Maria preoteasa, Ioan, Maria, Constandina, Alisandru, Ioana, Ion, Cârstea preotul, Oprea,Păuna, Nistoru, Stan, Iacov, Mărin, Pantelimon Monahul, cu tot neamul lor.

POMELNICUL LUI DUMITRU AL LUI POPESCU:

-VII: Dimitrie, Maria, Gheorghe, Efimia, Maria, Andrei, Stana, Grigorie, Ioana, Maria, Păuna, Paraschiva

Aceşti iubitori de Dumnezeu au dat 20 lei noi la policandru, două sfeştnice împărăteşti, la străini şi la iconostas, şi la icoana cu două praznice, ca în veci să se pomenească. 1878

- MORŢI: Grigorie preotul, Stana preoteasa, Maria, Nicolae, Ioan

diaconul, Ioana diaconeasa, Nicolae, Constandin, Ilinca,

Elisaveta, Hristina, Ilena, Ioana, Ioan, Nicolae diaconul,

Romaniţa, Stana diaconeasa, Ioan – cu tot neamul lor.

POMELNICUL LUI TOMA, G. FLORESCU, 27 MAI 1874:

- VII: Toma, Maria, Adam, Ana, Procopie, Ana, Parascheva, Maria.

- MORŢI: Gheorghe, Ilinca, Flora, Stanca, Stana, Dima, Ioan preotul, Stana preoteasa, Stana preoteasa.

Pentru aceste nume s-a dat un galben la policandru şi zece lei la străini, ca în veci să se pomenească.

POMELNICUL LUI DUMITRU VOINEAG, 17 MAI 1874:

- VII: Dimitrie, Ioana, Dima, Păuna, Nistor, Paraschiva.

- MORŢI: Constandin, Păuna, Stanca, Ioana, Ioan, Nicolae.

POMELNICUL LUI GRIGORE POPA GRIGORE, 17 MAI 1874:

- VII: Grigorie, Păuna, Grigorie, Vasile, Vasilie, Dimitrie, Maria, Paraschiva, Grigorie, Rusanda.

- MORŢI: Grigorie preotul, Stana preoteasa, Constandina, Gheorghe, Romaniţa, Constandin, Maria, Matei, Stanca, Păuna, Ioan, Ioan.

POMELNICUL LUI STAN ILEA, 13 MAI 1874:

- VII: Constandin, Păuna, Dimitrie, Evdochia, Samfira, Ioan preotul, Maria preoteasa, Grigorie, Tudor, Nicolae, Dimitrie, Gheorghe.

- MORŢI: Stan, Maria, Constandin preotul, Ilina preotesa, Ilinca, Mihail diaconul, Ioana diaconeasa, Gheorghe, Stanca, Maria, Mihăil, Ioan, Maria.

POMELNICUL LUI DIMA VOINEAG, 14 MAI 1874:

- VII: Dima, Păuna, Dimitrie, Ioana, Ioan, Ilina

- MORŢI: Constandin, Păuna, Ioana, Dimitrie.

POMENICUL LUI DUMITRU CRECHIN:

- VII: Dimitrie, Dumitra, Ioana, Leontie, Filofteia

- MORŢI: Constandin, Maria, Constandin, Dumitru.

POMELNICUL MARIEI MIHALOU, 6 IUNIE 1869:

- VII: Nicolae, Păuna, Ilinca, Năstasia, Grigorie, Constandin, Ecaterina,

- MORŢI: Maria, Avram, Păuna, Nicolae, Mihail, Grigore, Ioana, Dumitru, Ilie, Anania, Ioan.

Pentru aceste nume a cumpărat Maria Mihăloaia icoana cu Sfânta Treime, cu un galben de aur, ca în veci să se pomenească.

DIONISIE, arhimandritul Bistriţei

POMELNICUL PREOTULUI CÂRSTEA FULGESCU:

- VII: Cârstea preotul, Opria preoteasa, Constandin, Păuna, Iosisfiu ieroschimonahul, Ioan preotul, Dumitra preoteasa, Gheorghie, Pătru, Ilie, Stana, Misail monahul, Grigore preotul, Stana preoteasa, Ilina, Dumitru

- MORŢI: Ionichie ieromonahul, Măria preoteasa, Stefan monahul, Stana, Pahomie, ieroschimonahul, Stanca, Gheorghie, Ancuţa, Ioan, Ioana, Tudor, Măria, Nicolae, Stanca, Nicolae, Lazăr, Apostol, Nicolae, Stanca – cu tot neamul lor.

POMELNICUL PREOTULUI IOAN FULGESCU:

Ioan preotul, Dumitra preoteasa, Alexandru, Maria, Ioan, Constandina, Marin, Ecaterina, Safta, Iosif ieroschimonahul, Oprea preoteasa, Mihail monahul, Cârstea preotul, Maria preoteasa, Pahomie ieroschimonahul, Mihail monahul, Constandina – cu fiii lor.

Constantin preotul, Maria preoteasa, cu fiii lor; Stanca, Nicolae, Ioan, Ilinca – cu tot neamul lor.

Acest preot, popa Ioan, slujitor al Sfintei biserici, a făcut averile pentru a sa pomenire, 1883

POMELNICUL LUI PARTENIE ZUGRAVUL:

Pafnutie monahul, Mardonia monahia, Mihail, Sofiia, Ionichie schimonahul, Ioana, Ilinca, Ionichia monahia, Iemfodora monahia, Ioan, Grigorie, Ilinca, stanca, Anania monahul, Manole.

Acest părinte a zugrăvit averile sfintei biserici cu un preţ mai jos, ca în veci să se pomenească. Februarie 1833.

POMELNICUL LUI GLIGORE ILIA:

Gligore, Dumitra, Ioan, Constandin, Dumitru, Rada, Ion, Dumitru, Grigore, Păuna, Păun, Mărina, Iuna, Niculae, Păuna, Măria, Nicolae, Paraschiva, Cordanca, Măriia, Tudor preotul, Stanca, Ilina preoteasa, Gligore preotul, Stana preoteasa.

Ioana, Ilia, Stana, Dumitru, Zmaranda, Ion, Opria, Ion, Gherghina, Gh., Ion preotul, Dumitru, Măria preoteasa, Danciu, Dumitru, Stanca, Măria.

Constandin preotul a zugrăvit tinda sfintei biserici – 1831.

POMELNICUL PREOTULUI CONSTANDIN:

- VII: Ion, Măria preoteasa, Nicolae, Dumitru

- MORŢI: Constandin preotul, Dima, Ilinca, Opria, Romaniţa, Dionisie preotul monah, Maria preoteasa, Pătru Maria, Ilie, Stana, Gligore, Safta, Nicolae, Meilă.

POMELNICUL PREOTULUI GH. BAZACA OT PĂUŞEŞTI:

- VII: Constandinu – şi tot neamul

- MORŢI: Gh. Preotul, Marica preoteasa, Damaschin ieroschimonahul, Magdalina.

POMELNICUL PREOTULUI IOAN NISTORESCU:

- VII: Ioan preotul, Nicolae preotul, Stana preoteasa, Măria

- MORŢI: Neofit ierodiaconul monah, Maria ierodiaconeasa, Ioan, Ilinca, Onu, Constandin, Nicolae preotul, Mihail ierodiacon, Ana

POMELNICUL PREOTULUI NICOLAE POPESCU:

- VII: Nicolae preotul, Stana preoteasa, Ioan preotul, Stana preoteasa, Măria,Ioana, Păuna, Maria.

POMELNICUL LUI DUMITRU POPA GRIGORE VOINEAG:

- VII: Dumitru, Maria, Gh., Ioana ierodiaconeasa, Ion, Ion, Stana, Elesaveta, Stana preoteasa, Grigore, Constandina, Romăniţa, Maria preoteasa, Păuna – cu tot neamul lor.

- MORŢI: Grigore preotul, Ion ierodiaconul, Gh., Nicolae, Ilinca, Ion, Nicolae ierodiaconul,Stana ierodiaconeasa, Maria, Constandin preotul, Floaria preoteasa, Gligore preotul ieroschimonahul, Ioana preoteasa, Anghel, Opriţa, Constandin preotul, Ion preotul, Zmăranda preoteasa – cu tot neamul lor. Iulie, 1858.

POMELNICUL LUI STAN POPA CONSTANDIN ILIA.

- VII: Păuna, Ioana, Ilie, Stan, Măria, Constandin, Rusanda, Ioan, Dumitru, Samfira, Isaia ieromonahul, Marin preotul, Stana preoteasa, Ioan, Stanca, Oprea, Nicolae – cu tot neamul lor.

- MORŢI: Constandin preotul, Ilina preoteasa, Stanca, Stana, Maria, Tudor, Constandina, Tudor, Dumitra preoteasa, Ioan, Alexandru.

POMELNICUL LUI NICOLAE MARCU FRUMUŞELU:

- VII: Nicolae, Dumitra, Ioan, Dumitru, Ioan, Marin,Nicolae, Nistor, Ioan, Gheorghe

- MORŢI: Marcu, Gh., Ioan, Maria, Maria, Floarea, Nicolae, Andronie, Ilinca, Ioan – cu tot neamul lor.

Lăcaşul de cult era acoperit cu şindrilă.

Biserica ,,Secături” din 1912 – 1919 s-a ridicat, pe locul vechii biserici din zid, de către Preotul arhimandrit Constantin Bistriceanu, egumen al Mânăstirii Bistriţa-Olteană³.

Cândva, între anii 1870-1880⁴, diaconul Ilie Popescu a dăruit bisericii ,,Ohctoihul cel mare”.

Preotul Ion Mihăilescu a fost cel care a dus la bun sfârşit construcţia acestui sfânt locaş de cult, salvând tot ce se mai putea salva din vechea construcţie.

(1) – Bondoc, Dumitru - ,,Costeşti-Vâlcea. 45 secole de istorie. Monografie”, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002

(2) – În ARHIVELE OLTENIEI, anul XV, 1933, nr. 65-66 (ianuarie – aprilie), p.92 (transcris de Aurelian Sacerdoţeanu)

(3) - DOSAR PRIMĂRIE

(4) – Bondoc, Dumitru - ,,Costeşti-Vâlcea. 45 secole de istorie. Monografie”, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002

3. DESCRIEREA ARHITECTURALĂ

Biserica, aşa cum arată ea astăzi, renovată în anii 1925, 1932 şi 1966, cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, este o biserică durată în zid, în plan triconic, în stil bizantin-brâncovenesc, a cărei forţă de atracţie o constituie cel de-al treilea registru al său, de la exterior, unde sunt zugrăvite chipuri de Sfinţi, Sibile, Filozofi, în panouri cu fundul adâncit, terminate la partea superioară cu câte un arc în plin cintru, astfel: Maica Domnului la răsărit, în dreptul Sfântului Altar, Sfântul Arhanghel Gavriil, Proorociţa Ana, Sibila Persica, un Înger – pe absidiola de sud a Sfântului Altar-, Sibila Samiea, Sibila Delfina, Sibila Himerie, Sibila Libina, Sibila Frichia, Filozoful Platon, Filozoful Filon, Filozoful Aristotel, Filozoful Ermis, Filozoful Solon, Filozoful Plutarh, Filozoful Deosien, Filozoful Apolon, Filozoful Afroditini, Filozoful Achidin, Sfântul Prooroc Solomon, Sfântul Prooroc David, Sfântul Pavel, Sfântul Petru, Sfântul Prooroc Aaron, Sfântul Prooroc Moise, Sfânta Muceniţă Alecsandra, Dreptul Melkidesec, Dreptul Trovit, Dreptul Iov, Dreptul Isus Navi, Filozoful Erifu, Filozoful Saitu, Filozoful Stoik, Filozoful Tuchitid, Filozoful Ipocratie, Sibila Tofica, Sibila Lefica, Sibila Tiburtina, Sibila Evropea, Sibila Helespondica, un Înger – pe absidiola de nord a Sfântului Altar-, Sibila Cameia, Sfânta Proorociţă Clida, Sfântul Arhanghel Mihail:

UNELE DIN ,,ZICERILE” SIBILELOR, FILOZOFILOR

ŞI ALE PROOROCILOR ZUGRĂVIŢI LA EXTERIOR

Potrivit ERMINIEI PICTURII BIZANTINE, tipărită după versiunea lui Dionisie din Furna, ediţie îngrijită, text îndreptat, completat şi indici de C. Săndulescu – Verna, cu o preacuvântare de Nicolae, mitropolitul BANATULUI, Editura Mitropoliei Banatului, 1979,

a) SIBILA PERSICA zice: ,,Iată va veni ziua cea prea-luminată, în care Domnul cel de veci, pentru păcatele tuturor, va fi trimis şi va vieţui (în lume) trupeşte. O domniţă îl va avea şi îl va hrăni la sânul său, că aşa este hotărâtă taina rânduielii dumnezeieşti”.

b) SIBILA SAMIEA spune: ,,Iată, va veni în lume către noi Domnul cel bogat din ceruri; se va naşte din stăpâna, Maica Fecioara, (căreia) se cade ca fiecine să-I dea laudă; îl vor cunoaşte îngerii, cerul şi pământul”.

c) SIBILA DELFINA zice: ,,O, omule, cunoaşte pe Domnul tău! Va veni prooroc pentru mântuirea ta: acela va lumina toată lumea cu învăţătura sa; cade-se dar ca fiecine să-şi aducă aminte de dânsul. Cu lucrare dumnezeiască se va naşte din fecioară şi va răcori inimile credincioşilor”.

d) SIBILA HIMERIE arată: ,,Fecioara, în veacul ce se iveşte, va fi întru stimă omului, noi toţi o vom cinsti, va ţine în mâini pe împăratul, căruia îi vor aduce daruri cei trei crai drept-credincioşi”.

e) SIBILA LIBINA spune: ,,Iată, … proorocul cel de hotar, de sus din nori, se va naşte din curată fecioară, şi pe noi ne va împăca cu Dumnezeu Tatăl”.

f) SIBILA FRICHIA zice: ,,Văzut-am pe Domnul cel mai înalt decât toţi, fiind foarte mânios spre lumea făcătoare de rele; vrut-a să piardă pe oamenii cei răi şi iarăşi va face frăţie cu dânşii; trimite-va pe îngerul său la fecioară ca să-l primească cu credinţă; mai înainte de veci, lui Dumnezeu îi este foarte drag ca să ia trup din fecioară şi să-l facă jertfă pentru ai săi, şi vrea să-i pună la bine pe oamenii cei curaţi, vieţuind veşnic”.

g) FILOSOFUL PLATON spune: ,,Cel bătrân tânăr şi tânărul bătrân, Tatăl e întru fiul şi fiul în tatăl; cel unul se împarte în trei şi cei trei sunt unul, fără de trup, care se întrupează şi se naşte făcător al pământului şi pământul l-a făcut cer”.

h) FILOSOFUL FILON spune: ,,Aceasta este fără de asemănare mai mare decât cerul; izvor neîncetat şi foc nemuritor, de care se cutremură cerurile, pământul şi marea, şi adâncul, tartarul şi demonii; şi este însuşi (a tot părinte, cel fără de) tată, întreit fericit”.

i) FILOSOFUL ARISTOTEL spune: ,,Firea naşterii lui Dumnezeu este fără de trudă, căci de la sineşi se înfiinţează însuşi Cuvântul”.

j) FILOSOFUL ERMIS spune: ,,S-a făcut din pământeni pogorând prea mare apă, pre neam a luat milă, pre cuvântul cel prea covârşit să-l înţelegeţi pricină”.

k) FILOSOFUL SOLON zice: ,,Cândva târziu, va veni cineva pe acest pământ de multe izvoade, şi fără de prihană se va face trup, cu dumnezeire; şi fără de şovăire pătimind, va sfărâma hotarul cel fără de vindecare al stricăciunii; si acesta se va face din pizma poporului necredincios, şi pe-o înălţime va fi răstignit şi el cu blândeţe le va pătimi pe toate, de bună voie suferindu-le”.

l) FILOSOFUL PLUTARH spune: „Lângă cel peste toate si fără de covârşire, nu se înţelege nimic în contrariu, cuvântul este de sineşi, iar nu de la altul. Şi limpede se făcu dovedirea cum că înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu cuprinde toate marginile pământului”.

m) FILOSOFUL APOLON zice: „Eu vestesc în treime pe unul singur Dumnezeu, care cârmuieşte dintru cele înalte, al căruia cuvânt este fără de moarte şi va fi zămislit întru neispitită fecioară, pentru că acesta va veni întocmai ca o săgeată purtătoare de foc, pe toată lumea o va vâna şi o va aduce în dar Tatălui. (Nu din sine-mi vorbesc a vorbi acestea, ci ceea ce era să vorbesc nu pot, fiindcă cu tărie sunt ţinut şi proorocesc nevrând)”.

n) SFANTUL PROOROC SOLOMON spune: Înţelepciunea şi-a zidit casă…”; „Gura celui drept rodeşte înţelepciune…”.

o) SFANTUL PROOROC DAVID zice: „Cât s-au mărit lucrurile tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”.

p) SFANTUL PROOROC MOISE spune: „Veseliţi-vă, ceruri, împreună cu el, şi vă închinaţi lui toţi îngerii lui Dumnezeu”.

q) FILOSOFUL TUCHITID spune: „Deci unul este Dumnezeu, lumină înţelegătoare şi a acestuia (este) cântarea cântării. Spre a înţelege, acesta pe toate le cuprinde întru unul, că nu este alt Dumnezeu, nu înger, nu înţelepciune, nu demon, nu-i altă fiinţă, ci numai (singur) Domnul este şi ziditor al tuturor, şi întru tot desăvârşit cuvânt; bun roditor din cel bun roditor, acesta, coborându-se deasupra firii, a făcut apă buna de rodire”.

r) SIBILA TIBURTINA zice: „Dumnezeu cel drept mi-a dat această vorbă mie, ca sa arăt lumii pe fecioara cea luminată, care va naşte pruncuşor in Betleem, şi fecioria aceleia nu se va vătăma. Sfântă este şi destoinică, şi va hrăni pruncul cu lapte de la sine”.

s) SIBILA EVROPEA zice: „În lume aşa va veni cuvântul cel din veci, ca să fie de folos credincioşilor săi: de la Dumnezeu din cer va fi trimis în pântecele fecioarei cele îmbunătăţite si va trece prin munţi şi prin văi mari, şi va fi aici nu puţină vreme”.

t) SIBILA HELESPONDICA zice: „Când am cumpănit despre ceva, (am pus) pe fecioara în mare cinste, ca fiind destoinică de acest dar al său, cu rânduiala Domnului celui înţelept. Şi va cumpăni Domnul pe slujnica sa cum va veni întru pântecele ei ca intr-o cămară; şi naşterea lui este foarte însemnată, aşa cum că tocmeala lui Dumnezeu este ascunsă oamenilor din naintea lui, că mare minune se va arăta, când va spune fecioara lucru ca acesta”.

u) SIBILA CAMEIA spune: „Acestea sunt cuvintele cele de pe urmă, sunt adevărate şi vor fi in veci, care ne însemnează nouă pe Împăratul şi ne făgăduiesc venirea lui în lume, care cu pace va locui cu noi şi va fi cu milă spre toată lumea; va primi pe el trup omenesc…, va lua pe fecioara de-i va fi lui maică…cu adevărat ne va întrece pe noi fecioara aceea cu destoinicia; pentru aceea aici va dobândi pe el Domnul său cel de sus din cer, în pântecele său cel curat”.

Potrivit ANEXEI NR.6 – Texte profetice din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, care pot fi scrise pe rulourile (cărţile) diferiţilor prooroci, drepţi şi patriarhi, a ,,Programului iconografic al bisericilor ortodoxe – Îndrumător pentru zugravii de biserici -” , alcătuit de Pr. prof. Ene BRANIŞTE, apărut în revista ,,Biserica Ortodoxă Română” , buletinul oficial al Patriarhiei Române, anul XCII, nr. 5 – 6 (mai – iunie), 1974,

DREPTUL TOVIT spune: ,,Preamăriţi acum pe Dumnezeu, căci eu mă înalţ la Cel ce m-a trimis, şi scrieţi intr-o carte toate cele ce s-au săvârşit”; ,,Că milostenia izbăveşte de la moarte şi nu te lasă să te pogori în întuneric”; ,,Popoare multe vor veni de departe în numele Domnului Dumnezeu cu daruri în mâini, cu daruri ce aduc Împăratului Cerului”.

DREPTUL IOV spune: ,,Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce pe pământ. Domnul a dat,Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvântat!”.

Filosofii¹ poartă costume de cavaleri medievali, alţii par, mai degrabă, nişte magicieni în veşminte lungi. Au coroană pe cap, simbol al maiestăţii spiritului, şi filacter desfăşurat, cu inscripţia profeţiei lor.

Sibilele au capul descoperit, pieptenătura înaltă, rochie lungă cu guler răsfrânt şi mâneci scurte până la cot, cingătoare cu pafta dublă de argint. Ele îşi etalează profeţiile pe suluri desfăşurate.

Filosofii şi sibilele² sunt singurii reprezentanţi ai lumii păgâne, dinaintea erei creştine, care s-au bucurat de cinstea de a fi reprezentaţi în pictura bizantină, de a figura pe suprafaţa exterioară a zidurilor bisericii, alături de persoane sfinte din Vechiul testament, ca unii care n-au făcut parte din biserică, dar care au dorit-o, au prevestit-o (deşi în chip nebulos), având deci un oarecare rol în pregătirea psihologică intelectuală a lumii, pentru venirea şi primirea lui Mesia.

Chipurile reprezentanţilor iluştri ai filosofiei păgâne demonstrează, totodată, zădărnicia înţelepciunii omeneşti de a realiza mântuirea neamului omenesc, ca fiind astfel ,,ruşinată” de simplitatea sau ,,nebunia” Evangheliei creştine, despre care vorbea Sfântul Apostol Pavel: ,,lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu” (I Corinteni 1, 17 – 30).

Monumentul, de o simplitate elegantă şi impunătoare, se compune dintr-un exonarthex (sau pridvor), închis cu geam pe laturile dinspre N – V şi S – V, ce se sprijină pe şase stâlpi dreptunghiulari, în faţă grupaţi şi pictaţi simetric, doi câte doi, de-a dreapta şi de-a stânga intrării, iar în spate – doi, câte unul (lat, cât doi stâlpi din faţă), de-a dreapta şi de-a stânga.

Stâlpii au capitele realizate în stil doric, fiind legaţi, între ei, prin arce în plin cintru şi prin tiranţi:

Pe cei doi stâlpi din spate, ce încadrează uşa principală de acces în biserică, sunt zugrăvite, în stânga, la nord-vest, imaginea Raiului, iar în dreapta, la sud-vest, Munca de veci.

Ampla panoramă a muncilor iadului³ este incomparabil mai dramatică, mai violentă, în linie şi culoare, decât liniştitul paradis din stânga pridvorului. Suferinţa are mai multe forme şi trepte decât fericirea.

Scena Muncii de Veci este împărţită în patru registre.

În colţul dinspre nord-vest, sus, apare Raiul, reprezentat sub forma unei grădini închise cu ziduri, ale căror capete sunt străjuite de turnuri, pe sub care curge o apă (simbolizând cele patru râuri ale Raiului: Fison, Gheon, Tigru şi Efrat).

Înăuntru, se ridică o serie de coline, pe care cresc copaci.

În colţul dinspre sud-vest, sus, apare, lângă o masă, pe care sunt aşezate Sfânta Evanghelie şi Sfântul Potir, Domnul nostru Iisus Hristos, Judecătorul lumii, alături de Cumpăna Dreptăţii, deasupra căreia apare zugrăvit Dumnezeu-Tatăl, Creatorul lumii văzute şi nevăzute.

Lângă colţul dinspre sud al mesei Dreptului Judecător, apare zugrăvit strămoşul Adam, bătrân încuviinţat, urmat de alţi drepţi, iar în colţul dinspre nord – apare strămoaşa noastră Eva, urmată de alte femei drept-măritoare creştine. Toţi stau în genunchi, căutând la Hristos.

Sub această scenă, apare Arhanghelul Mihail, trâmbiţând spre toată faţa pământului şi spre mare de foc.

În partea opusă, aproape de dreptele femei, dar cu faţa către pământ, apare un Înger.

Mai jos, sub Arhanghelul Mihail, apare zugrăvit focul nestins, ca o mare de foc, ce iese din gura balaurului celui atotmâncătorul, prin para focului fiind pictaţi ticăloşii păcătoşi, care ard veşnic.

Îl vedem pe Arie, în gura balaurului.

Jos, în partea de nord a scenei pictate, apare zugrăvit un om cu figura bărboasă, ce stă întins pe patul morţii. La căpătâi veghează soţia. Lângă ei apare Îngerul Domnului, care îi primeşte sufletul cu mâna dreaptă, în cealaltă având un filacter.

La picioarele omului şi după Îngerul Domnului, formând o adevărată scară (de unde şi numele de … ,,Scara Raiului”), stau reprezentanţii iadului, fiecare dintre ei purtând filactere desfăşurate în mâini. Ei aduc argumentele în favoarea aruncării sufletului celui mort în iad:

Raiul este o grădină cu ziduri închise, ale căror capete sunt străjuite de turnuri.

La poarta Grădinii Raiului stă Sfântul apostol Petru cu o cheie în mână, iar lângă el apare Sfântul arhidiacon Ştefan; cei doi sunt urmaţi de cele cinci fecioare nebune (care apar zugrăvite în partea de sus, înspre sud, a picturii), care vor să intre şi ele în Rai; apare tot aici şi un Înger.

Isac, Avraam şi Iacov stau în primul rând, având în dreapta pe tâlharul Dismas, cu crucea. Apare şi chipul lui Iisus, aşezat, simbolic, în coroana unui pom, Pomul Vieţii.

Avraam ţine în braţe sufletul lui Lazăr.

O ceată a sfinţilor se vede în stânga celor trei bărbaţi drepţi ai Vechiului Testament.

Apar, în Grădina Raiului, cele cinci fecioare înţelepte.

În rândul de sus, apare Maica Domnului, înconjurată de Arhangheli, Sfinţi şi Îngeri.

Maica Domnului, în picioare, stă în faţa unui scaun, peste care este aşezat un căpătâi (o pernă), şi se roagă:

Cei şase stâlpi susţin calota sferică de deasupra, unde apare zugrăvit Iisus Hristos Emanuel, calotă peste care se ridică turla ce serveşte şi de clopotniţă:

Iisus Hristos Emanuel este Iisus Hristos reprezentat copilandru, înveşmântat în hiton şi imation, stând în glorie, binecuvântând cu ambele mâini.

De asemenea, clădirea este alcătuită dintr-un pronaos, un naos cu două abside, una la sud şi alta la nord, fiecare având câte o fereastră, fără vitralii.

Lăcaşul de cult are un Altar, cu două absidiole (la nord: Proscomidiar, la sud: Diaconicon sau Veşmântar) şi o absidă la est.

Altarul are trei mici ferestre, fără vitralii.

Biserica are două turle, una pe naos şi alta pe pridvor.

Turla cea mare, poligonală, de pe naos, se ridică pe un tambur care, ca şi la Tismana, ori la Biserica Episcopală de la Argeş, este de secţiune octogonală. Turla are feţele tratate într-o serie de firide retrase succesiv către interior, separate prin colonete cu capitele realizate în stil doric, legate, la partea superioară, prin arcaturi.

Turla de pe pridvor este de formă pătrată, cu câte două ferestre pe fiecare latură, cu ancadramente de piatră la partea superioară a acestora, în formă de acoladă frântă, în manieră brâncovenească. Ea este acoperită cu o calotă sferică, fiind împărţită în două registre.

În primul registru este zugrăvită icoana hramului bisericii - ADORMIREA MAICII DOMNULUI.

Un brâu format dintr-un tor îngust şi un profil drept, ce încadrează un şir de cărămizi profilate, zidite pe cant, desparte primul registru de următorul, în care sunt practicate ferestrele.

Cornişa turlei este formată din două ciubuce, unul semicilindric şi unul subţire, îngust, de secţiune dreptunghiulară.

Turlele au, fiecare, deasupra lor, înălţată pe acoperişul de tablă zincată, câte o cruce în formă de ancoră. Ancora este un simbol al neclintirii, al solidităţii, al liniştii şi al fidelităţii. Ea simbolizeaza partea stabilă a fiinţei noastre, care ne permite să păstrăm o senină luciditate în faţa valurilor de senzaţii şi sentimente. Ancora este frecvent legată de speranţă, rămâne un sprijin în faţa dificultăţilor vieţii: ,,să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care să o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare” (Sfântul Apostol Pavel, ,,Epistola către Efeseni”,capitolul VI, versetul 19).

De altfel, se spune că şi biserica ar reprezenta o arcă (barcă, navă): ARCA LUI NOE, arca cea salvatoare.

Vedeţi ?!? Încă de la exterior, biserica ,,Secături” ne demonstrează complexitatea şi savoarea, frumuseţea simbolică a îmbinării sale armonioase. Veniţi! Vizitaţi-o! Nu veţi regreta!.

Aspectul exterior al clădirii este împărţit în trei registre:

Primul registru îl formează soclul, puternic şi înalt, larg profilat, pe care se ridică, maiestuos, biserica, fiind împărţit, la rându-i, în alte două registre, printr-un brâu format dintr-un şir de cărămizi profilate, zidite pe cant.

Registrul următor al bisericii, dominant ca înălţime, în care sunt practicate şi ferestrele, terminate semicircular cu un arc în plin centru, este decorat cu firide dreptunghiulare.

Acest registru conferă un plus de frumuseţe monumentului arhitectural.

Brâul ce desparte cel de al doilea registru de cel de al treilea este format dintr-un tor lat, sub forma unui semicilindru, dispus circular.

Cornişa clădirii, ca şi la turla de pe pridvor, este formată din două ciubuce, unul semicilindric şi unul îngust, subţire, de formă dreptunghiulară.

Acoperişul bisericii se prelungeşte intr-o streaşină amplă, cu căpriori ce îmbracă antablamentul construcţiei.

Faţadei dinspre apus a bisericii i s-a alipit un pridvor de formă dreptunghiulară, ce aduce o notă aparte în plastica monumentală.

Faţada pridvorului bisericii este împărţită în patru registre: soclul lăcaşului de cult; patru (din cei şase, câţi are) stâlpi de susţinere; un lat şi un larg arc în plin cintru, plus altele două mai mici, ce leagă stâlpii din dreapta şi din stânga intrării.

Al treilea registru al faţadei bisericii este despărţit de următorul printr-un tor lat, sub forma unui semicilindru, dispus circular, şi un profil drept.

Cel de al patrulea registru îl formează zona în care sunt zugrăvite două icoane, cea a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruinţă (la nord-vest) şi cea a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – izvorâtorul de mir (la sud-vest), icoane ce au ancadramente de piatră sculptată, tip ,,ramă de tablou”.

Două ciubuce subţiri, de secţiune dreptunghiulară, peste care se înalţă un profil drept, formează cornişa faţadei pridvorului bisericii.

Şase trepte duc la uşa principală de acces în interiorul bisericii (de la apus), uşă din lemn de nuc, sculptată, în stil brâncovenesc, de către meşterul local Dumitru P. Dumitrescu, şi donată de enoriaşul Ion Săldărescu⁴.

Uşa aceasta, de inspiraţie renascentistă, are ancadrament de piatră, terminat, la partea superioară, cu un arc în formă de acoladă. Sculptată linear, ea este formată din două canate, fiecare canat având câte două panouri sculptate, legătura între canate făcând-o un pilastru sculptat şi el ca şi celelalte părţi.

Motivul principal în sculptura uşilor este linia frântă, care dă un zigzag ce se împleteşte cu un altul, dând naştere unor romburi şi triunghiuri. Înlăuntrul lor apare un ornament floral (frunze de acant şi lalele stilizate).

Marginile laterale sunt sculptate în lung, ca şi benzile dintre panouri.

Patru trepte de acces duc la cea de a doua uşă de intrare a bisericii, decupată în peretele nordic al naosului.

Deasupra uşii principale de acces în biserică, se află pisania acesteia, pisanie semnată de pictorul Ilie Dumitrescu, cel ce, între anii 1918 – 1919, a zugrăvit această monumentală construcţie, în ulei de nucă:

,, Această Sfântă şi Dumnezeiască Biserică, unde se prăznuieşte hramul Adormirii Maicii Domnului, s-a construit din nou din temelie în 1912, luna iunie, în zilele M.S. Regelui Carol I, cu binecuvântarea P.S. S.P. Episcop al Râmnicului D.D. Ghenadie Georgescu; s-a făcut temelia şi zidul şi s-a întrerupt construirea în anul 1913, decretându-se mobilizarea cu Războiul Balcanic; s-a continuat lucrarea în anul 1914 şi 1915; până la 1916 s-a făcut acoperişul şi turla din mijloc şi s-a întrerupt construcţia prin decretul mobilizării cu Războiul European. În timpul războiului, s-a terminat construcţia, în anul 1917, şi s-a terminat definitiv în anul 1919, în zilele M.S. Regelui Ferdinand I şi P.S. S.P. Episcop al Râmnicului Antim Petrescu. S-a sfinţit la 1919, luna nov., 15, de către P.S. S.P. locotenent Alecsie S. Craioveanu al Râmnicului. Întreaga construcţie (…) şi toate împodobirile s-au făcut din osteneala şi cheltuiala ctitorilor şi donatorilor creştini, prevăzuţi în Inscripţiunea din interiorul bisericii”, din pronaos, de deasupra uşii de acces; sunt un număr de 116 persoane: Pr. Sacerdoţeanu, Pr. I. Mihăilescu, Gr. Stănescu, Gr. N. Voineag, Pavel Grigorescu, Procopie Cozmescu, Gheorghe Păunescu, Ilie Dumitrescu, Gheorghe Dârlă, I.M. Slabu, Gh. Istocescu, Ion D. Voineag, D. Nistor, Constantin D. Stănescu, Procopie T. Florescu, Gh. Cosmescu, V. Lăcraru, Maria Anghelescu, N. Iacovescu, Isaia Ionescu, T. Stănescu, Constantin Niţă, Calistrat Păunescu, Eftimie D. Sandu, D.A. Ilea, N.H. Culia, Danil Crăcană, Margareta Crăcană, Zamfir Ungureanu, Ana Predoiu, Constantin Hirizan, N. Călin Crăcană, Vasile al Popii, Gh. al Popii, N. Florescu, Constantin D. Crăcană, Filofteea C. Crăcană, I. şi N. Ciurea, C. Beleţescu, N. Beleţescu, I. Blidescu, Maria Cristescu, Ion N. Butoi, D. Duduca, N. Olariu, I.C. Dobrinescu, Ecaterina Copaci, Ion C. Copaci, Anghel Cârstoiu, Gheorghe Cârstoiu, Ion C. Beleţescu, Constantin C. Fulgescu, Gh. Mofanu, Popa Nicolae, I. C. Avram, N.I. Istocescu, Petru Ilea, N. Mihăilescu, Nistor Fulgescu, N.D. Popescu, fam. Dumitrescu, Elisabeta Istocescu, Caliopie Popescu, Elena N. Soghin, Ecaterina Crăcană, D. Ciorgan, C. Predoiu, I. Predoiu, Mihai Predescu, Ioana L. Predoiu, Maria Dârlă, Conatantin Robu, Anastasia C. Ciobanu, Toma Cheroneson, Pr. N. Lăzărescu, Pr. Constantin Pretulian, Ioachim Popescu, N. Huidu, Anton Stoicănescu, Pavel Dumitrescu, Mihai Popescu, Gh. Grigorescu, Ion Colniceanu, S. Colniceanu, D. Stănescu, Ileana Crăcană, N. Jidoveanu, I. Schiteanu, Danil Colniceanu, Ilarion Crăcană, Gheorghe Alecu, Grigore Castravete, Simion Balotescu, D.I.C. Duca (Bucureşti), Varvara - Monahia, Elena I. Georgescu (Horezu); Pr. Chesarie Popescu (Arnota), Maica Eftimia Popescu (Horezu), Cosma Perla (Tomşani), Alexandru Crăciun, V. Răducu, I. Diaconescu (Tomşani), Ion Gheorghe Chimiş, Gheorghe al Dumitrii (Bărbăteşti), I.A. Combrea (Romani), Ion Lăbău, Maria Lăbău, Ilie Sacerdoţeanu, Grigore T. Baros, Ion Ilea, Gheorghe Florescu, Gheorghe Diaconescu, Nicolae Loghin, Iulian Colniceanu, Victor Fulgescu.

(1),(3) – ANANIA, Valeriu - ,,Cerurile Oltului”, editată de Episcopia

Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1990

(2) – Preot profesor Dr. BRANIŞTE, Ene - ,,Liturgica generală”, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

Bucureşti,1993

(4) – BONDOC, Dumitru - ,,Costeşti – Vâlcea. 45 secole de istorie.

Monografie”, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002

4. PICTURA BISERICII. INTERIORUL

Pictura bisericii, restaurată prin grija Preotului-paroh Victor-Ovidiu Mureşan, impresionează prin claritate, precizie, colorit, tehnica execuţiei (echilibru compoziţional, rezolvat simplu, sobru, cu desen viguros¹) şi tematica abordată pe un fond roşu-grena, sfinţii apărând zugrăviţi în mari tablouri bine delimitate, în culori vii, dar totuşi calde, armonioase, care plac ochiului, dar, mai ales, sufletului.

Monumentul este pictat în stil bizantin.

Andrei Pănoiu observa, aici, influenţa picturii de şevalet ce ,,se resimte în încercările de reliefare a formelor, de suprapunere a culorilor după specificul uleiului, ca şi în tendinţa de a înscrie portretele în compoziţii încadrate în rame desenate”, pictorul fiind Ilie Calfa din Costeşti (p. 17, 23).

Iniţial biserica a fost pictată în ulei de nucă. În prezent, ea este pictată în ulei de in, protejată împotriva fumului, a umezelii, cu vernis. Pictura a fost restaurată de artistul Ţâvrea Gheorghe, locuitor al comunei Stroieşti, judeţul Vâlcea.

Figurile, aproape întotdeauna văzute din faţă, se prelungesc în ovale în care se deschid ochi mari ficşi, ce par că ar vedea mai departe decât oamenii obişnuiţi: privesc blajin şi melancolic; frunţile lor, obrajii şi bărbiile par a fi ale străbunicilor noştri, au în ele ceva uman, care încălzeşte, mângâie sufletul.

Din scenele pictate sub forma tablourilor lipseşte abundenţa de personaje biblice, dar este un desen excesiv de încărcat, de un hiperrealism naiv.

Pictorul a avut curajul să transpună pe zidurile bisericii chipul omului, care corespunde ideii de frumuseţe clasică, de a folosi culorile vii, de a da mai multă expresivitate personajelor biblice. Portretele sunt tratate intr-o manieră mai realistă, sunt mult umanizate.

Pentru costume şi accesoriile de costume s-a folosit mult auriul şi galbenul.

Paleta coloristică cuprinde nuanţe de albastru spectral, verde smarald, albastru cobalt rece + albastru ceruleum, brun + negru, roşu permanent, brun (umbră naturală), galben, ocru, alb de titan, alb + ocru + roşu vermillon, roşu carmin + violet (vişiniu), galben cu alb, roşu ciclam + alb, roşu vermillon, oranj + roşu vermillon, gri-albastru (albastru + oranj + alb), ocru + galben, ocru auriu, alb + ocru + verde, albastru de Prusia, roşu ciclam + oranj + verde, verde de China (verde + oranj),verde albăstrui, galben cu verde, ocru de crom, galben de crom închis, galben de crom deschis, verde de crom, albastru de crom închis, albastru ultramarin, negru de fum.

Icoanele au foiţă de aur.

Se remarcă linearitatea picturii practicate, grafismul decorativismul.

Copacii (din scena Raiului) şi florile ( ca motive vegetale) sunt redate după natură.

Este o pictură dominată de naturalism, mai ales în pridvor, unde avem şi un studiu de materiale (marmura), vegetale (viţa-de-vie).

Zugravii de ţară de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul veacului următor imprimă picturii murale din Ţara Românească o amprentă rustică, ce se caracterizează prin prospeţimea limbajului artistic, prin dezvoltarea spiritului narativ al compoziţiilor şi, mai cu seamă, prin introducerea, în temele religioase, a unor elemente desprinse din viaţa de toate zilele, reprezentări de animale reale sau fabuloase, scene de luptă, aspecte din mediul înconjurător, ori din cărţile populare, care cunoşteau atunci o mare răspândire. Aici, zugravul pute să-şi exprime mai bine personalitatea, avea toată latitudinea ,,să se joace”. Preoţimea tolera introducerea acestor fantezii pe faţadele lăcaşurilor, atât timp cât pictura interioară respecta canoanele. Este şi cazul bisericii ,,Secături”, unde artistul a zugrăvit, în pridvor, pe arcele ce susţin calota turlei, simbolurile zodiacale ale celor douăsprezece luni ale anului, în medalioane rotunde, încadrate de motivul floral (crinul stilizat) şi cel al viţei-de-vie, astfel:

- la E – Balanţa; la SE – Săgetătorul şi Scorpionul; la S – Capricornul; la SV – Vărsătorul şi Peştii; la V – Berbecul; la NV – Gemenii şi Taurul; la N – Racul; la NE – Leul şi Fecioara.

Acestea sunt simboluri paleocreştine, ce se constituie într-o decoraţie murală de inspiraţie italienească de secol XV – XVIII.

Pe pandantivii (unghiurile formate de arcele stâlpilor) din pridvor apar zugrăvite simbolurile celor patru Sfinţi Evanghelişti: la SE – omul (simbolul Sf. Evanghelist Matei), la SV – leul (simbolul Sf. Evanghelist Marcu), la NV – viţelul (simbolul Sf. Evanghelist Luca), la NE – vulturul (simbolul Sf. Evanghelist Ioan).

După părerea preoţilor Nicolae Chifăr şi Petre Semen (,,Icoana. Teologie în imagini”, Editura CORSON, Iaşi, 1999), viţa-de-vie, în antichitatea iudaică, era simbolul speranţei, al dăruirii şi al unei vieţi tihnite. Prin ea se exprimă foarte plastic ideea de providenţă.

Pentru perioada de după venirea lui Hristos, aceasta arată că orice roadă spirituală este condiţionată de păstrarea credinţei în Mântuitor şi mai ales de rămânerea în dragostea Lui. Căci, spune Mântuitorul: ,,Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul al XV-lea, versetele 5-6).

Peştele este simbolul lui Hristos, conform informaţiei transmise de istoricul Tertulian, care zice: ,,Sed nos pisciculi secundum nostrum Jesum Christum in aqua nascitur, nec aliter quam in acqua permanendo salvi sumus” (”NOI, PEŞTII – creştinii – NE NAŞTEM ÎN APĂ CA HRISTOS, NU NE MÂNTUIM ALTFEL DECÂT ÎN APĂ”, adică prin mântuirea lui Hristos la botez).

Se pare că motivul major pentru care creştinismul a folosit simbolul peştelui, este sensul celor cinci litere greceşti cuprinse în cuvântul ihtis = peşte. Acest termen este alcătuit, într-adevăr, din iniţialele unei forme scurte de rugăciune pe care creştinii o rosteau frecvent în perioada persecuţiilor. Formula acestei rugăciuni, mai mult mărturisire de credinţă, era aceasta: ,,Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”. Din iniţialele acestei rugăciuni-mărturisire de credinţă, creştinii au formulat cuvântul pe care îl foloseau ca pe ,,o parolă” de recunoaştere între ei.

Balanţa simbolizează dreptatea lui Dumnezeu, care, la timpul potrivit, îl va răsplăti pe fiecare după faptele sale.

Crinul este simbolul purităţii Celei mai presus de fire.

Acanta simbolizează depăşirea greutăţilor, a piedicilor, biruinţa.

Berbecul⁵ simbolizează forţa originară ce trezeşte omul şi lumea; asigură refacerea ciclului vital; reprezintă iniţierea, fiind înzestrat cu grai şi raţiune; el simbolizează forţa psihică şi sacră. Simbolizează, înainte de orice, zvâcnetul, energia, independenţa şi curajul.

Forma spiralată a coarnelor sale vorbeşte, o dată în plus, despre ideea de evoluţie şi întăreşte valoarea de deschidere şi de iniţiere.

Săgetătorul: Săgeata cu care se identifică Săgetătorul înfăptuieşte sinteza dinamică a omului zburând către transformarea sa, prin cunoaştere, din animal, în fiinţă spiritualizată.

Scorpionul evocă starea din timpul sărbătorii Tuturor Sfinţilor, din vremea căderii frunzelor, a ceasului de pe urmă al vegetaţiei, a întoarcerii materiei brute la haos, în aşteptarea humusului care pregăteşte renaşterea vieţii.

Capricornul exprimă răbdarea, prudenţa, perseverenţa, iscusinţa, realizarea, simţul datoriei.

Vărsătorul: acest semn cu rezonanţă acvatică trimite la generozitate, la deschidere spre universal, la dăruire sufletească. Aerul din Vărsător impune lumea afinităţilor elective, care face din noi nişte fiinţe trăind într-o comunitate spirituală şi aflate în centrul sferei universale. Materia intimă a acestui tip zodiacal este fluidă, uşoară, eterată, volatilă, transparentă, respirând în întregime o limpezime spirituală aproape angelică. Vărsătorul poartă darul detaşării de sine, unit cu seninătatea şi generozitatea însoţită de altruism, de simţul prieteniei, de devotamentul social.

Gemenii exprimă un amestec al lumii de dincolo, precum şi dualitatea oricărei fiinţe sau dualismul tendinţelor acesteia, fie ele spirituale sau materiale, diurne sau nocturne. Sunt o expresie a zilei şi a nopţii, a aspectelor inefabile şi telurice, o împreunare într-un tot a cosmosului şi omului. Atunci când simbolizează opoziţiile interne din om, şi lupta pe care acesta trebuie s-o dea ca să le depăşească, gemenii capătă o semnificaţie sacrificială: necesitatea unui refuz, a distrugerii sau supunerii, a abandonului unei părţi de sine, în vederea triumfului celeilalte.

Taurul sugerează ideea de putere şi de pornire irezistibilă; este simbolul forţei creatoare. Zodiei Taurului îi este asociată simbolistica materiei prime, a substanţei iniţiale, asimilabile cu pământul ca element, cu glia-mamă.

Racul înseamnă retragerea spre sine, sensibilitatea, timiditatea şi tenacitatea, reculegerea necesară înaintea oricărei acţiuni.

Leul exprimă bucuria de a trăi, ambiţia, orgoliul şi elevaţia.

Fecioara reprezintă o lume care se diferenţiază, se particularizează, se selecţionează, se cerne, se reduce, se despoaie, îşi dă limite precise; reprezintă o dispoziţie generală pentru a reţine, a controla, a stăpâni şi a se disciplina; este simbolul unui caracter serios, conştiincios, scrupulos, rezervat, sceptic, metodic, legat de principii, de reguli, de consemnuri, sobru, cu sensibilitate şi iubitor de responsabilitate, muncitor, întors către lucrurile dificile, greu de făptuit, ingrate sau penibile, vizând să satisfacă, înainte de toate, un sentiment de securitate; simbolizează conştiinţa născând din confuzie, precum şi naşterea spiritului.

În interiorul bisericii, pe peretele vestic ( în pronaos ), sunt zugrăvite , în dreapta, în două medalioane rotunde, chipul preotului Ion Constantinescu (jos) şi cel al P.S. Gherasim – episcop al Râmnicului (sus), iar în partea stângă, într-un mare tablou, regele Ferdinand.

La fel, pe acelaşi perete vestic al pronaosului, la cafas, în dreapta, apare zugrăvit, într-un mare tablou, maestrul Andrei Brădeanu, iar în stânga – preotul-paroh Mureşan Victor-Ovidiu.

Imediat cum intri, în partea stângă, vezi o scară din lemn ce duce la cafasul ce se sprijină pe un arc format de doi stâlpi laterali.

Deasupra cafasului, se ridică un arc în plin cintru.

Împreună cu alţi doi stâlpi din interiorul bisericii, care despart pronaosul de naos, formează o boltă sferică, unde este zugrăvită, sus, Maica Domnului, împrejurul său fiind scrise cuvintele: ,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”.

Mai jos sunt zugrăvite: ceata Sfinţilor Arhangheli, ceata Sfintelor Cuvioase, ceata Sfinţilor Apostoli, ceata Sfinţilor Prooroci, ceata Sfinţilor Îngeri, ceata Sfinţilor Cuvioşi şi, din nou ceata Sfinţilor Apostoli, împreună cu ceata Sfinţilor Prooroci.

În arcul ce sprijină cafasul, sunt zugrăviţi doi îngeri alături de înscrisul: ,,Întăreşte, Doamne, Sfânt locaşul acesta şi dreapta credinţă a drept-măritorilor creştini în vecii vecilor. Amin.” (înspre est)

De-a dreapta şi de-a stânga, pe stâlpi, spre răsărit, sunt zugrăviţi Sfântul Cuvios Danil Stâlpnicul (în dreapta) şi Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul (în stânga).

Pe peretele nordic al pronaosului, sunt zugrăviţi Sfinţii Cuvioşi Grigorie Decapolitul şi Antonie cel Mare, Sfintele Muceniţe Marina şi Filofteea, Sfânta Muceniţă Marina fiind ispitită de diavol.

Deasupra acestui registru, este zugrăvită scena reprezentând Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Pe peretele sudic al pronaosului, sunt zugrăvite Sfintele Cuvioase Elisaveta şi Parascheva precum şi Sfintele Muceniţe Ecaterina şi Varvara.

Mai sus este zugrăvită scena Schimbării la Faţă a Mântuitorului

Scenele zugrăvite sunt despărţite, de-a lungul pronaosului şi al naosului, pe ambele laturi, nordică şi sudică, de două toruri late, ce încadrează o bandă lată, cenuşie.

Pe arcele ce sprijină bolta, sunt zugrăvite chipuri de sfinţi, în medalioane rotunde: Sfântul Cuvios Isidor, Sfântul Cuvios Alexie, Sfânta Cuvioasă Domnica, Sfânta Cuvioasă Eufrosina, Sfânta Muceniţă Tecla, Sfântul Cuvios Fevroniu, Sfânta Muceniţă Teodora, Sfânta Cuvioasă Maria, Sânta Cuvioasă Epifania, Sfânta Cuvioasă Evdochia, Sfânta Cuvioasă Magdalia, Sfântul Cuvios Stelian, Sfântul Cuvios Teodosie, Sfântul Cuvios Nichifor, Sfântul Ioan Botezătorul, precum şi: scena Înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, scena Pironirii pe Cruce a Mântuitorului, scena Înfăţişării Domnului nostru Iisus Hristos înaintea lui Pillat.

În interiorul arcului ce sprijină cafasul, sunt zugrăviţi, pe laturi, Sfântul Cuvios Sava (în stânga) şi Sfântul Cuvios Eftimie (în dreapta), iar în centru – Ochiul Atoatevăzător al Puternicului Tată Ceresc.

Pe fiecare latură, nordică şi sudică, pronaosul are câte două ferestre.

În partea dreaptă, la SV, imediat cum intri în pronaos, se deschide o uşă, ce te lasă să pătrunzi în pangar.

Pe stâlpii ce despart pronaosul de naos, sunt zugrăviţi: Sfântul Arhanghel Gavriil şi Sfinţii Mucenici Mina şi Eustaţiu, în dreapta; Sfântul Arhanghel Mihail şi Sfinţii Mucenici Haralambie şi Nicodim, în stânga.

Pe pandantivii formaţi de arcele celor patru stâlpi din pronaos, sunt zugrăviţi Sfinţii Cuvioşi Damian, Ioan Damaschin, Ioan Cucuzel şi Cozma.

Pe bolta sferică a turlei de pe naos, apare zugrăvit chipul lui Iisus Hristos – Pantocrator, înconjurat de înscrisul: ,,Doamne, Doamne, caută din Cer şi din Locaşul Tău cel Sfânt şi vezi şi cercetează viea aceasta, pre care au sădit-o puternica Dreapta Ta, şi o binecuvântează pre dânsa”.

Urmează, apoi, zugrăviţi, Heruvimi, Serafimi, Arhangheli, Îngeri.

În următorul registru, mai jos, sunt zugrăvite următoarele scene:

- la SE – Sfânta Treime la Mamvri;

- la SV – Moise primind tablele legii;

- la NV – scara lui Iacov;

- la NE – Moise privind rugul aprins şi nemistuind.

Tot în acest registru, la est, la sud şi la vest, sunt practicate ferestre.

În următorul registru, cel de la baza turlei, apare zugrăvită ,,Dumnezeiasca Liturghie” (,,Liturghia cerească” sau ,,îngerească”), adică slujba săvârşită în ceruri de către Mântuitorul, ca Mare Arhiereu, înconjurat de Arhangheli şi Îngeri.

În naosul bisericii, sunt zugrăviţi Sfinţii Mucenici Trifon, Mercurie şi Teodor Tiron, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruinţă – la sud, precum şi scena ,,Deisis”, la sud-est.

Scena ,,Deisis” Îl reprezintă pe Iisus Hristos în postură de Mare Arhiereu, înconjurat, de-a dreapta şi de-a stânga, de Sfântul Ioan Botezătorul şi de Mama Sa, Fecioara Maria.

Iisus este îmbrăcat în bogate veşminte de Mare Arhiereu, cu mitră pe cap, omofor peste sacos, ţinând o carte în mâna stângă şi binecuvântând cu dreapta, toate semnele şi însemnările arătându-L în ipostaza de ,,Domn biruitor şi slăvit, judecător peste cei vii şi peste cei morţi, al cărui ultim cuvânt pecetluieşte destinele omeneşti de după sfârşitul veacurilor”.

Este o pictură bizantin-realistă, sugerând Judecata în dinamica ei duhovnicească.

Tot în naos, dar la N şi la NE, apar zugrăviţi Sfinţii Mucenici Nestor, Procopie, Pantelimon (la N) şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – izvorâtorul de mir, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, întocmai cu Apostolii, la NE.

Sus, în naos, în al treilea registru zugrăvit al bisericii în interior, la S-S-E, ochiul vizitatorului va descoperi scena Naşterii Pruncului Sfânt, iar la N-N-E – scena Învierii lui Iisus Hristos.

Există un simţ acut al echilibrului, al proporţionalităţii compoziţiei picturale a sfântului locaş de cult, cum lesne se poate observa!

Turla de pe naos se sprijină pe patru arce, unde apar zugrăvite, în medalioane rotunde, chipurile Sfinţilor Mucenici Filimon, Trofim, Sevastian, Partenie, Emilian, Cornetie, Victor, Michenţiu, Longin, Iulian, Leon Ilie, Teodor Stratilat, Hariton, Luchian, Calistrat, Lavru, Ioan cel Nou de la Suceava, Flor şi Ioanitie.

La mijloc, între Sfinţii Mucenici Victor şi Michenţiu, pe arcul de deasupra tâmplei, zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos.

Pe pandantivii formaţi de arcele pe care se sprijină turla cea mare, de pe naos, sunt zugrăviţi cei patru Sfinţi Evanghelişti, cu simbolurile lor: Matei cu un om, Marcu cu leul, Luca cu viţelul, Ioan cu vulturul.

Primul registru pictat din interiorul bisericii îl formează o compoziţie de influenţă iudaică (a templului iudaic): faldurile, lambriurile unei perdeluţe, pe care sunt desenate mici cruciuliţe. Ea simbolizează atât Sfânta Mahramă, cât şi unirea, comunitatea credincioşilor ortodocşi din Biserică în timpul rugăciunii, al slujbei Sfintei Liturghii.

Mahrama Sfintei Veronica este un simbol al Domnului Iisus Hristos. Numele său⁷ este legat de o faptă de credinţă a unei femei care a înmânat Domnului Hristos o mahramă ca să-şi şteargă chipul plin de sânge şi sudoare pe când străbătea drumul calvarului. Se spune că după ce şi-a şters chipul asudat cu mahrama pe care i-a înmânat-o acea binecredincioasă cu numele Veronica, aceasta s-a imprimat profund pe acea pânză, formând, conform tradiţiei, cea dintâi icoană nefăcută de mână omenească, foarte preţioasă pentru creştini.

Catapeteasma (tâmpla) bisericii, un iconostas de tip brâncovenesc, este împărţită în mai multe registre.

În primul registru, de jos, sunt pictate buchete de flori.

În al doilea registru, se află, la NE, icoana hramului bisericii, ADORMIREA MAICII DOMNULUI, uşa diaconească (realizată din lemn, sculptată în motiv vegetal, având, în centru, icoana Sfântului Arhanghel Gavriil, iar deasupra icoana Tatălui Ceresc), icoana Mântuitorului, ca Împărat şi Mare Arhiereu.

Iisus este reprezentat tronând, binecuvântând cu mâna dreaptă, iar cu cea stângă susţinând Evanghelia deschisă. El poartă un sacos albastru, cu doi vulturi bicefali aurii pe genunchi, tivit cu aur şi cu omofor de aur. Pe cap, are o coroană împărătească, de aur, cu caboşoane. Tronul, monumental, de aur, este bogat ornamentat. Nimbul incizat are în câmpul său cruciger.

Urmează Uşile Împărăteşti, sculptate în lemn, practicându-se motivul vegetal – frunze şi flori de acant, viţă-de-vie.

La mijlocul Uşilor Împărăteşti, se află pictată icoana Bunei-Vestiri: în dreapta se află Maica Domnului, iar în stânga – Sfântul Arhanghel Gavriil.

În josul Uşilor Împărăteşti, sunt pictate, în medalioane rotunde , chipurile Sfinţilor Prooroci Solomon (în dreapta) şi David (în stânga).

Urmează, în acelaşi registru, icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe.

Maica Domnului este reprezentată tronând, având pruncul pe genunchi şi Îl susţine cu mâna stângă, fiind acoperită cu maforion roşu-violaceu.

Mâna dreaptă o ţine protector pe umărul lui Iisus. Ea poartă o palla şi o bonetă albe-verzui.

Iisus binecuvântează cu dreapta şi ţine în mâna stângă un rotulus, poartă hiton şi himation. Tronul este de aur, bogat ornamentat.

Nimburile incizate au pe câmp ornamente, în afara celui al lui Iisus, care este cruciger.

După această icoană, urmează a doua uşă diaconească, sculptată ca şi prima, în lemn, cu motiv vegetal, în mijloc avându-l pe Sfântul Arhanghel Mihail, iar deasupra lui fiind zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos.

Distingem, în acelaşi registru, icoana Sfântului Ierarh Nicolae.

Lângă icoana hramului bisericii, se află icoana ce-i reprezintă pe Sfinţii Arhangheli Gavriil şi Mihail, care-L ţin, în mijlocul lor, pe Iisus Hristos, al cărui chip este reprezentat într-un medalion rotund, iar din Ceruri, de pe un nor, priveşte la ei Dumnezeu-Tatăl.

Lângă icoana Sfântului Ierarh Nicolae, la NE, se află icoana Sfântului Mare Prooroc Ioan, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Domnului.

În unghiurile formate de stâlpii ce susţin catapeteasma, care sunt legaţi între ei prin arce în formă de acoladă frântă, sunt pictate chipurile unor îngeri, deasupra Icoanelor Împărăteşti.

Urmează două brâie ce despart registrul al doilea de cel de al treilea.

Primul brâu este format din două toruri înguste, ce încadrează o bandă lată, unde sunt aplicate frunze de acant şi mici cruciuliţe, toate lucrate, migălos, în lemn.

Al doilea brâu este un tor lat, pictat în motiv vegetal: floarea soarelui, frunze de acant, viţă-de-vie.

În cel de al treilea registru al tâmplei, se află pictate icoanele marilor praznice împărăteşti - ,,Praznicarele” – în centrul lor, plasată deasupra Uşilor Împărăteşti, aflându-se icoana ,,Cinei celei de Taină”: ,,Naşterea Maicii Domnului”, ,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, ,,Buna-Vestire”, ,,Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos”, ,,Întâmpinarea Domnului”, ,,Intrarea în Ierusalim”, ,,Pogorârea la iad”, ,,Înălţarea Domnului”, ,,Sfânta Treime”, ,,Schimbarea la Faţă”, ,,Adormirea Maicii Domnului”.

În al patrulea registru, sunt pictate chipurile celor doisprezece Sfinţi apostoli, înfăţişaţi în picioare, orientaţi spre icoana centrală a Mântuitorului-învăţător: Sfântul Apostol Toma, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Apostol Tadeu, Sfântul Apostol Matia, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol Petru, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, Sfântul Apostol Simon, Sfântul Apostol Vartolomeu, Sfântul Apostol Iacov, Sfântul Apostol Filip (privite de la N la S).

În registrul al cincilea, sunt zugrăvite chipurile a doisprezece Prooroci, având-o, în mijlocul lor, pe Maica Domnului – Orantă.

Proorocii sunt orientaţi spre icoana centrală, purtând în mâini rulouri cu versete din profeţiile lor mesianice. Ei sunt, de la N la S: Sfântul Prooroc David, Sfântul Prooroc Ilie, Sfântul Prooroc Zaharia, Sfântul Prooroc Iezechiel, Sfântul Prooroc Gedeon, Sfântul Prooroc Solomon,Sfântul Prooroc Isaia, Sfântul Prooroc Elisei, Sfântul Prooroc Ieremia, Sfântul Prooroc Aaron, Sfântul Prooroc Daniil.

Cel de al treilea şi de al patrulea registru au icoanele încadrate între colonete cu baze şi capitela realizate în stil doric, legate între ele prin arce în formă de acoladă frântă (al patrulea registru), deasupra cărora sunt aşezate mici cruci, iar în unghiurile formate de arce – toate sculptate în lemn.

Suporturile bazelor colonetelor registrelor al treilea şi al patrulea le formează brâurile alcătuite din câte un tor îngust şi un profil drept, ori din două toruri şi un profil drept.

Urmează un brâu format din două toruri (unul îngust şi unul lat) şi un profil drept.

În cel de al cincilea registru, numai icoana Maicii Domnului este încadrată de colonete cu baze drepte şi capitele realizate în stil doric, colonete legate între ele printr-un arc sub formă de acoladă frântă.

Icoana Domnului nostru Iisus Hristos, din cel de al patrulea registru, este încadrată de colonete legate între ele printr-un arc în plin cintru.

În registrul al şaselea, se află dispuse, în centrul tâmplei, şi anume: icoana Maicii Domnului, icoana Sfintei Treimi şi Icoana Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.

Cele trei icoane sunt încadrate, la dreapta şi la stânga, de sculpturi în lemn cu motiv vegetal: spicul de grâu, flori şi frunze de viţă-de-vie şi acant, ciorchini de struguri.

Următorul registru al catapetesmei îl formează Crucea pe care este pictat răstignit Iisus Hristos, Cruce încadrată de aceleaşi sculpturi în motiv vegetal, care pornesc de mai jos.

În Naos, lângă catapeteasmă, se află pictată, deasupra icoanei Sfântului Mare Prooroc Ioan, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Domnului, icoana Sfintei Ana cu Maica Domnului în braţe, iar deasupra icoanei Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – icoana Sfântului Ioachim.

Primele două registre ale tâmplei bisericii ,,Secături” sunt durate în zid, următoarele – în lemn.

Pe cei doi stâlpi care despart pronaosul de naos, cu faţa spre vest, se află, în dreapta, la sud, icoana Mântuitorului, iar în stânga, la nord, icoana Sfântului Ierarh Nicolae.

fotografie 12 pagini

SFÂNTUL ALTAR

Calota semisferică de deasupra Sfântului Altar îi are pictaţi, sus, pe Tatăl Ceresc şi pe Maica Domnului cu Pruncul Sfânt în braţe, aşezată pe tronul Dumnezeiesc – supranumită ,,Cea mai înaltă decât cerurile” -, înconjurată de Îngeri şi de Sfinţii Arhangheli Gavriil (în dreapta) şi Mihail (în stânga).

La baza calotei, de jur-împrejur, sunt pictate, în medalioane rotunde, chipurile unor Sfinţi ierarhi, ca: Partenie, Antipa, Porfirie, Sofronie, Metodie etc.

Mai jos, în registrul următor, sunt pictaţi: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Antonie (în stânga); Sfântul Ierarh Grigorie, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (în dreapta).

La Proscomidiar, la NE, în al treilea registru, se află zugrăvit ,,Christ-copil în potir” sau ,,Dătătorul de Viaţă”, ori ,,Izvorul Vieţii”, adică Iisus înfăţişat frontal, adolescent văzut până la mijloc, stând într-un potir şi binecuvântând lumea cu ambele mâini.

În registrul inferior (al patrulea), ca şi în pronaosul şi naosul bisericii, este zugrăvit acel giulgiu despre a cărei semnificaţie am mai vorbit în paginile anterioare.

Scenele mari, în care sunt zugrăviţi Sfinţii Ierarhi, au chenare turquoise, pictate în motiv vegetal (frunze stilizate de acant).

Motivul vegetal este redat cu fineţe.

Sfinţii Ierarhi sunt zugrăviţi înveşmântaţi în sacos şi omofor, cu capetele descoperite şi înconjurate de obişnuitul nimb luminos, numai Sfântul Chiril, în calitate de Patriarh al Alexandriei, este înfăţişat purtând pe cap o mitră simplă (ca un fes catolic), cu crucea albă în dreptul frunţii.

Proscomidiarul (sau Pastoforionul) şi Diaconul (Schevofilachionul sau Veşmântarul) comunică cu sfântul Altar prin deschideri în formă de arcade.

(1), (2) – PĂNOIU, Andrei - ,,Pictura votivă din nordul Olteniei”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968

(3) – BOTEZ-CRAINIC, Adriana - ,,Istoria artelor plastice2, volumul I,

E.D.P. R.A., Bucureşti, 1995

(4) – CREŢEANU, Radu - ,,Zugravii din Teiuş”, în MAGAZIN ISTORIC,

1970, nr.12, p.14 – 19

(5) – CHEVALIER, Jean; GHEERBRANT, Alain - ,,Dicţionar de simboluri”, vol. I + II + III, Editura ARTEMIS, 1994

(6), (7), – Pr. CHIFAR, Nicolae; Pr. SEMEN, Petre - ,,Icoana. Teologie în

imagini”, Editura CORSON, Iaşi, 1999

5. CÂNTĂREŢI AI BISERICII, DIN TRECUT ŞI ASTĂZI

Haralambie Puică;

Ion Stănescu;

Gică Puica;

Sorin;

Ciobotea Ion – angajaţi ca şi cântăreţi;

Vică,

Torica Puica,

Leana lui Dodu – cântăreţi liber-prfesionişti;

Florin-Ştefan Popescu – în prezent, student la Facultatea de Teologie

Ortodoxă, Universitatea de Stat din Craiova,

Judeţul Dolj

6. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

A. Volume

1. ANANIA, Valeriu – Cerurile Oltului, Editura Episcopală a

Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1990

2. BONDOC, Dumitru – Costeşti – Vâlcea. 45 secole de istorie.

Monografie, Editura Offsetcolor, Râmnicu-Vâlcea, 2002

3. BOTEZ-CRAINIC, Adriana – Istoria Artelor Plastice, volumul I,

Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1995

4. Pr. Prof. Dr. BRANIŞTE, Ene – Liturgica generală, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

Bucureşti, 1993

5. CHEVALIER, Jean; GHEERBRANT, Alain – Dicţionar de

simboluri, volumele I, II, III, Editura Artemis, 1994

6. Pr. CHIFAR, Nicolae; Pr. SEMEN, Petre – Icoana. Teologie în

imagini, Editura Corson, Iaşi, 1999

7. CREŢEANU, Radu – Zugravii din Teiuş, Bucureşti, 1970

8.

9. DIONISIE DI FURNA – Erminia picturii bizantine, Mitropolia

Banatului, 1979

10. Dosar Primărie – Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, 2001

11. PANOIU, Andrei – Pictura votivă din nordul Olteniei, Editura

Meridiane, Bucureşti, 1968

B. Studii

1. Pr. prof. BRANIŞTE, Ene – Programul iconografic al bisericilor

ortodoxe - îndrumător pentru zugravii de biserici, în

,,Biserica Ortodoxă Română”, anul XCII, nr. 4-6

(mai – iunie, 1974)

2. CHIVU, Alexandru – Trovanţii, în ,,Jurnalul Naţional”, anulXIV,

nr. 4037, din 24.07.2006

3. CRETEANU, Radu – Zugravii din Teiuş, în ,,Magazin istoric”,

an 1970, nr.12, p.14 – 19

4. SACERDOŢEANU, Aurelian – Inscripţii şi însemnări din

Costeşti - Vâlcea, în ,,Buletinul Comisiunii Monumentelor

Istorice”, 1935, p.95

VII. - B

BISERICA ,,GRAMEŞTI”

Construită în stil florentin, biserica ,,Grămeşti” din comuna Costeşti, satul Pietreni, cătunul Grămeşti, a fost zidită de Mitropolitul Ştefan I, în anul 1664, al cărui portret degradat de vreme se mai vedea, încă, în 1974, şi fusese executat cu un an sau doi înaintea morţii sale, după cum ne informează Alexandru Efremov în lucrarea sa, ,,Primul peisaj de concepţie occidentală în pictura de icoane din Ţara Românească”. Era un portret psihologic, ce ni-l înfăţişa pe mitropolit având un chip cu trăsături de mare fineţe, cu o privire inteligentă şi pătrunzătoare, învăluită în tristeţea înţelepciunii vârstei.

Biserica aceasta este cea de a doua ctitorie personală a Mitropolitului Ştefan I, care şi-a petrecut aici anii tinereţii.

Pisania bisericii, săpată în lemn, sună aşa: ,,Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, acest Sfânt hram dumnezeiesc s-a ridicat în slava şi cinstea Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cu trudă de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Chir Ştefan. S-a zidit din temelie până la săvârşire în zilele lui Io Grigorie – voievod, în anul 7173 (=1664). Am scris eu, popa Stan”.

Conform memoriei locului, primul preot care a slujit aici a fost Dobrin Popescu, căruia i-a urmat ,,popa Stan”.

În cimitirul din spatele bisericii, sunt înmormântaţi preoţii Dima şi Gheorma Popescu.

Alţi preoţi care au slujit aici sunt: preotul Mihăilă (numele său este consemnat într-un document din anul 1730), preotul Nicolae Gheorma (amintit într-un act din 1834), preotul Marin Fulgescu (numele său apare într-un act din 1888), preotul Ion Mihăilescu (a slujit aici, până în anul 1935), preotul Constantin T. Constantinescu (a slujit în perioada 1930 - 1940), Preotul Ion S. Constantinescu (a slujit aici din 1941 până în 1982).

În prezent, din 1983, slujeşte aici, fiind paroh, preotul Victor-Ovidiu Mureşan¹.

Schitul ,,Grămeşti”, monument istoric de categorie valorică B, bun de patrimoniu cu codul 39BO261, este mărginit, la sud, de o vâlcea străjuită de o plantaţie de molid şi de pin la circa 100 m pe partea dreaptă a drumului comunal DC 150 Costeşti – Pietreni şi este situat la 3,1 km faţă de centrul comunei Costeşti, judeţul Vâlcea².

Biserica s-a ridicat pe fundaţiile unei alte biserici, mult mai vechi, de la începutul secolului al XVII-lea, al cărei preot a fost Dobrin Popescu (1).

Biserica, de tip hală, este construită în plan dreptunghiular, fără abside laterale, având dimensiunile de 15 x 5,60 x 5,80 m; cele trei încăperi rituale ale sale (pronaosul, naosul şi altarul) sunt monumentalizate prin acoperirea lor cu bolţi în leagăn, deşi au înălţimea de 4 m la cheie³.

Zidită pe o pantă de teren foarte înclinată, are soclul (din piatră de calcar făţuită) înalt de 2,5 m spre vest – la pridvor – şi numai de aproximativ 50 de cm la altar.

De la soclu în sus, biserica întreagă este durată în lemn de stejar, folosindu-se tehnica îmbinării prin chertare⁴, în coadă de rândunică, subansamblurile fiind fixate, perfect, cu ajutorul unor cuie de lemn.

Biserica, solid construită din grinzi de stejar de 10 cm grosime, se păstrează în forma originală, cu excepţia lărgirii ferestrelor⁵.

Radu Creţeanu, în articolul său, intitulat ,,Un egumen al Tismanei. Mitropolitul Ştefan I al Ungrovlahiei”, apărut în revista MITROPOLIA OLTENIEI nr.1-3/1977, observă că planul bisericii, cu pronaosul lărgit faţă de naos, precum şi cu pridvorul mare, sprijinit pe şapte stâlpi frontali şi doi laterali, este un plan arhaic, foarte rar întâlnit în Ţara Românească.

Nivelul pardoselii e ridicat de la pământ cu aproximativ 2 m, pe care îi urci pe câteva trepte de piatră, aşezate lateral. Ultima treaptă conduce într-un ,,podestru”⁶ cu două arcade şi colonete elegante ca proporţie, acoperite de o prelungire de polată.

Pridvorul este deschis, având 9 stâlpi ciopliţi în patru laturi teşite, decoraţi cu capiteluri în stil doric la partea superioară, ce se îmbină în cap cu grinzile tăiate în acoladă, pe care se sprijină brâul zimţat⁷. Brâul susţine un rând de grinzi transversale, pe care se aşează elementele cosoarbei, care susţin căpriorii. Doi stâlpi suplimentari susţin palierul scării.

Pridvorul este pardosit cu piatră de râu. El este susţinut, în părţile laterale, de câte două acolade, iar în faţă de cinci, cu deschidere de 0,85 m, egale.

Pisania de deasupra uşii de acces în pronaosul bisericii este încrustată într-o frumoasă sculptură.

Chenarul usii este sculptat în stil ţărănesc, folosindu-se motive populare; e artă pur românească, aceeaşi pe care o face ciobanul în munte, când, numărându-şi zilele ce le mai are până să coboare la vale, crestează răbdător, înflorind frumos, furca pe care o va dărui logodnicei lui; aceeaşi artă pe care o face ţăranul împodobindu-şi lada de zestre sau stâlpii prispei şi ai porţilor care-i ornamentează casa; aceeaşi artă pe care o fac femeile în lungile seri de iarnă, când îşi înflorează iile sau fotele.

Uşa are un ancadrament lat, alcătuit din mai multe benzi paralele, lucrate în frânghie răsucită, motive geometrice variate şi semne solare⁹.

Pronaosul şi naosul sunt acoperite cu bolţi semicilindrice, realizate din scânduri late, bolta naosului având două travee despărţite şi susţinute de arce semicirculare, aşezate pe console¹⁰.

Pereţii laterali ai celor două încăperi sunt din dulapi groşi de un alt de palmă, dintr-o singură lungime de grindă şi îmbinaţi în coadă de rândunică.

Naosul are, pe latura sudică, două ferestre, fără vitralii, iar pe latura nordică doar o singură fereastră, fără vitralii, lângă care este aşezată mica sobă din tablă ce încălzeşte lăcaşul în zilele friguroase, cu ajutorul lemnelor.

Altarul este pentagonal cu trei dintre laturi de 1,60 m, iar celelalte două de câte 2,30 m; este acoperit, în prima travee, de o boltă semicilindrică ce se racordează¹¹, pe trei laturi, la calota traveei terminale, prin panouri oblice, din scânduri. Aici, la 1910, se vedea pictura unui superb Pantocrator.

Pereţii pronaosului, naosului şi altarului se susţin prin îmbinările bârnelor¹², până la înălţimea de 2 m. La această înălţime, pe pereţi, sunt aşezaţi, curmeziş şi paralel, din doi în doi metri şi ceva, grinzi care poartă pe capetele lor exterioare, profilate, paralel cu lungul pereţilor, cosoroaba, care şi ea susţine construcţia acoperişului şi greutatea învelitorii.

La altar, sunt şi două jumătăţi de arcuri care susţin cosoroaba, prin nişte capete de grinzi în felul consolelor, profilate, susţinute în exterior de contrafişe, prinse în îmbinări de cepuri în pereţi şi în consolă, iar în interior, servă arcului, la naştere, ca cuzinet, pernă sau consolă.

Celelalte arcuri dublouri sunt, la partea de jos, prinse cu cuie de lemn şi ieşite cu profil simplu, contraventându-se în pereţii laterali prin împingerea şi greutatea grinzilor aşternute pe arcurile bolţilor.

La altar, streaşina o atingi cu mâna la 2 m, pe când în faţă a la 4 m. În exterior, streaşina a largă, de aproximativ 1,50 m.

Bolta cilindrică¹³ este destul de înaltă, întărită prin tiranţi şi arce dublou.

Spre nord, în exteriorul Altarului, este construită o nişă de bârne, acoperită cu scânduri de stejar groase, pentru Proscomidiar, de formă triunghiulară, ingenios scoasă afară ca o colivie sprijinită pe două console profilate.

Grinda de sus, ieşită în formă de cornişă¹⁴, este sculptată cu zimţi, imitând, în mărime naturală, brâul de cărămidă în zimţi.

Acoperişul bisericii este ,,în patru ape frânte cu poală”¹⁵ acoperit cu şiţă de stejar la E şi N, iar la S şi V – cu şiţă de brad.

Cea mai importantă restaurare a bisericii este cea din 1938.

Monumentul de arhitectură bisericească nu are turlă şi nici clopotniţă.

În interior, se pare că biserica a fost pictată succesiv de către zugravul Bogdan, în tempera, la 1668¹⁶, de către popa Stan, la 1688, tot în tempera, (care s-a semnat: ,,popa Stan păcătosul”), de către Gheorghe (III) ,,zugraf”, la 1774, în tempera, aceeaşi persoană care pictează, în 1779, o icoană mare a Maicii Domnului cu Pruncul, pe care se consemnează următoarele: ,,Această sfântă şi dumnezeiască icoană s-au făcut cu toată cheltuiala lui Lazăr di pi vale. Gh. Zugraf. 7287 (1779)”.

Icoana aceasta se află astăzi deasupra intrării în naos.

Cu ajutorul zugravului Bogdan, pictor local, probabil acelaşi Bogdan cel îngropat acolo¹⁷, Mitropolitul Ştefan I a făcut icoanele de la altar în 1666, iar prăznicarele în 1668. Execuţia şi coloritul erau dintre cele mai interesante. Dar au fost înlocuite cu altele noi, dăruite de un enoriaş, în prezent pictura neavând valoare artistică deosebită.

Tâmpla bisericii este din lemn. Ea este alcătuită din trei registre.

Baza tâmplei este durată în zid, practicându-se, la acest nivel, ca motiv pictural, cel vegetal: flori stilizate în mari amfore.

În primul registru, de la N la S, se văd icoanele reprezentându-i pe: Sfântul Ierarh Nicolae (la N-N-E), Sfinţii Grigorie Decapolitul şi Mihail (episcop de Synnade) – refăcută; Maica Domnului a Patimilor; Uşile Împărăteşti; Iisus Pantocrator; Adormirea Maicii Domnului (icoana de hram) şi o altă icoană (la S-S-E), reprezentând tot Adormire Maicii Domnului.

Dintre acestea, atrag, în mod deosebit , atenţia:

1. Icoana de hram¹⁸, cu dimensiunile de 92 x 68 x 5 cm, care poartă inscripţia de donaţie cu anul executării ei: ,,7174 = 1665 / 1666”. Ea este interesantă nu numai datorită inscripţiei ei, ci şi iconografiei complexe a subiectului, precum şi a apariţiei lui Cosma Melodul, indicat într-o inscripţie în limba greacă, în timp ce celelalte sunt în limba slavă (titlul) şi în limba română cu litere chirilice (cea de donaţie). Această îmbinare de inscripţii în cele trei limbi este extrem de semnificativă pentru epocă. Acum, de fapt, se introducea limba română în tipăriturile vremii, însuşi Mitropolitul Ştefan fiind primul traducător al ,,Crezului” în limba română.

Această icoană este realizată intr-o iconografie complexă, cum precizam mai sus, desfăşurându-se, în partea superioară, pe un fond de aur şi arhitecturi stilizate, iar în partea de jos – un verde-închis.

În primul plan, este redată Maica Domnului, culcată pe catafalc, ornat cu draperii şi ornamentat cu aur şi caboşoane, înconjurată de apostoli, ierarhi şi mireni, dintre care doar Apostolii Petru şi Pavel, precum şi cei patru ierarhi au nimburi de aur. În faţa catafalcului, se află două sfeşnice. Scena cu tăierea mâinilor lui Jephonias lipseşte.

În centrul compoziţional, într-o mandorlă dublă – prima striată cu aur, a doua înstelată -, este reprezentat Iisus, ţinând sufletul Maicii Domnului în braţe, înconjurat de îngerii din mandorla înstelată.

Pe tunelul înstelat, într-o mandorlă tot înstelată, purtată de doi îngeri în zbor, se află Maica Domnului, care înmânează Apostolului Toma brâul său. Deasupra ei, este reprezentat, printr-un semicerc striat cu aur, Raiul cu uşile deschise.În colţurile de sus, sunt redaţi doi îngeri în zbor, purtându-i, pe câte un nor, pe apostoli.

Deasupra clădirii din stânga apare semifigura Sfântului Cosma Melodul, cu un rotulus desfăşurat, indicat printr-o inscripţie cu roşu în limba greacă:

,, Ο ΑΓИΟC ΚΟCΜΑS Ο МОЇΝΤN ”

În partea superioară, pe fond de aur, cu litere roşii, în limba slavonă, este indicată tema icoanei iar în parte de jos, pe un fond verde-închis, cu roşu, în limba română cu litre chirilice, se află inscripţia de donaţie făcută în anul 7174 (= 1665 / 1666).

Rama icoanei, lăsată din grosimea blatului, are un profil triplu, este aurită şi are o dungă roşie pe margini.

Valoraţia carnaţiei este realizată prin treceri succesive de culoare, de la brun-oliv pentru umbre, la ocru şi roşu pentru părţile luminate, trăsăturile chipurilor fiind destul de acuzate. Stratul pictural, realizat în tempera, are ca suport un strat de grund şi două blaturi de lemn de tei întărite pe spate cu două traverse.

Icoana este, ca stil şi iconografie, de inspiraţie pur bizantină. La fel şi icoanele cu Iisus Hristos Pantocrator şi Maica Domnului a Patimilor.

2. Figura donatorului, Mitropolitul Ştefan I, se află pictată în colţul din stânga, jos, al icoanei cu Sfinţii Grigorie Decapolitul şi Mihail, episcop de Synnade.

Icoana aceasta este extrem de importantă, pentru că reprezintă doi sfinţi ale căror moaşte se găseau în imediata apropiere: moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se află la Mănăstirea Bistriţa-Olteană, aduse încă din secolul al XV-lea de familia Craioveştilor, iar la Arnota, după cum precizează Paul din Alep, se află ,,mâna dreaptă a Sfântului Mihail episcop de Synnade, sfânt protector împotriva lăcustelor”, donată mănăstirii de Matei Basarab.

Ideea de a reuni, într-o compoziţie, doi sfinţi onoraţi în zonă, este cu atât mai semnificativă pentru epocă, cu cât o asemenea inovaţie, din câte se ştie până la ora actuală, este unică în iconografia românească. Ambii sfinţi au fost luptători pentru cultul icoanelor în perioada iconoclastă.

Sus, în centrul icoanei, pe fondul unui halou albăstrui cu striaţii, este redat Iisus Emmanuel, binecuvântând cu ambele mâini. El are un nimb cruciger aurit, un hiton roşu cu striaţii de aur şi monograma cu roşu.

În partea stângă, este redat Sfântul Grigorie Decapolitul,cu păr şi barbă castaniu-închis, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând în cea stângă un rotulus desfăşurat, cu o inscripţie în limba slavonă, care se poate traduce astfel: ,,Luaţi povara mea care uneori (va fi) învăţătură de minte”. El poartă haine călugăreşti formate dintr-un stihar încins cu o frânghie gri-albăstrui şi o rasă maronie.

În partea dreaptă a icoanei, se află figura Mitropolitului de Synnade, Mihail, redat cu părul şi barba cărunte. El binecuvântează cu mâna dreaptă, iar cu cea stângă susţine un tomus aurit. Odăjdiile sale sunt: un hiton (stihar) gri-verzui, un epitrahil aurit, decorat cu negru şi ciucuri roşii, o nabederniţă aurie, cu desene geometrice roşii şi verzui, un sacos (felon) roşu şi un omofor alb cu cruci negre, împodobit în parte de jos cu o bandă roşie cu desene aurite. Fondul icoanei, în parte superioară, este aurit, iar în cea inferioară este de culoare verde-închisă. Aureolele ambilor sfinţi sunt aurite, având un contur poansonat.

În dreptul umerilor, pe un fond de aur cu litere roşii, în limba slavonă, sunt indicate numele fiecăruia.

Jos la picioarele Sfântului Grigorie Decapolitul, se află figura miniaturală a donatorului, îngenuncheat, nimeni altul decât Mitropolitul Ungrovlahiei, Ştefan I, cu mâinile ridicate a rugăciune. El poartă o mitră de aur ornamentată, un sacos alb polistravion, un stihar roşu, ornamentat floral, şi mânecuţe aurii. În spatele lui, la nivelul capului, cu litere roşii pe un fon verde-închis, apare următoarea inscripţie în limba română, cu litere chirilice, ce se traduce prin; ,,Mitropolitul Kir Ştefan”.

Tot în partea de jos, pe un fond verde-închis, între cele două personaje principale ale icoanei, cu litere roşii, în limba greacă, se află şi o inscripţie a zugravului, ce se traduce prin: ,,De mâna mea, a smeritului Ioan, 1669”.

Valoarea carnaţiei este realizată prin suprapunerea succesivă a straturilor de culoare, de la brun pentru umbre, la ocru pentru părţile luminate, cu accente de alb.

Cutele veşmintelor sunt indicate cu culoare peste culoare, cu alb şi negru.

Rama icoanei are un profil dublu şi aurit, la care s-a aplicat o altă ramă, tot în trepte, aurită şi cu margini roşii, de 1,5 cm.

Stratul pictural este realizat în culori tempera, având ca suport un strat de grund aplicat peste blaturile de lemn.

Suportul din lemn de esenţă tare este format din două scânduri întărite pe spate cu două traverse.

Icoana pe care o vedem în biserică este o copie nouă, originalul aflându-se într-o colecţie particulară: dr. R. Popescu din Râmnicu-Vâlcea.

3. În icoana Maicii Domnului a Patimii, Maica Domnului Îl ţine pe Pruncul Hristos în partea stângă şi are capul uşor înclinat spre El. Îi susţine trupul cu mâna stângă, iar în cealaltă ţine mâna stângă a Pruncului, cu degetele îndreptate spre El. Pruncul îşi are capul cu faţa spre credincioşi. Apare un înger, care are în mâna dreaptă o cruce şi se află deasupra umărului drept al Prea Sfintei Fecioare. Îngerul ţine în mâinile sale simbolurile sfintelor Patimi ale lui Iisus Hristos, suliţa şi buretele. Icoana are un fond auriu, aureolele Sfintelor Persoane, precum şi cea a îngerului fiind incizate. Veşmintele Sfintelor Persoane sunt pictate în nuanţe de verde, verde-închis, cafeniu, coral, roşu închis, roşu indian sienna.

Pentru îngeri, s-a folosit roşul aprins.

4. În icoana Iisus Hristos – Pantocrator, de 93 x 68 x 3 cm, ca dimensiuni, eleganta figură a lui Iisus se detaşează pe fondul de aur al icoanei.

Hristos binecuvântează cu mâna dreaptă şi ţine Sfânta Evanghelie in stânga. Cartea este deschisă, având câteva cuvinte scrise. Capul lui este înconjurat de o aureolă mare. Faţa, gâtul şi umerii sugerează extraordinara Sa putere şi măreţie, potrivit numelui ce s-a dat acestei reprezentări: ,,Atotstăpânitorul”.

Expresia chipului este a Legiuitorului şi Judecătorului atotvăzător şi sobru, dar milostiv.

După scriitorul bisericesc din secolul al XII-lea, Nikolas Mesaritis, Mitropolit al Efesului Asiei Mici, Pantocratorul priveşte persoanele din biserică, iar ,,pentru cei care au conştiinţa curată, ochii Săi sunt plini de bucurie şi plăcuţi vederii, iar pentru cei care sunt acuzaţi de acest tribunal lăuntric, ochii sunt mânioşi şi greu de privit, chipul fiind aspru şi sever”. Capul este înconjurat de păr des, care se revarsă peste umărul stâng ca un izvor, împărţit în două. Fruntea este maiestuoasă, plină de înţelepciune şi putere.

Ochii migdalaţi şi plini de pace privesc cu bunăvoinţă şi condescendenţă către cei smeriţi, dar cu asprime la cei răi şi mândrii.

Nasul, subţire şi drept; gura simplă; mustaţa, lăsată în jos, firesc, în manieră asiatică, exprimă blândeţe; barba, simetrică, uşor împărţită la capăt. Gâtul, lat şi puternic; partea de piept din apropierea gâtului este descoperită.

La Iisus, s-a folosit albastrul-verzui pentru himation (veşmântul exterior) şi roşul pentru hiton (tunică). Sunt nuanţe delicate, blânde, potolite, exprimând sobrietate şi stăpânire interioară.

Nimbul cruciger al lui Iisus Hristos este realizat în relief plat, aurit.

În dreptul umerilor Săi, se află semifigurile Intercesorilor: Maica Domnului poartă un maforion roşu-vişiniu, iar Ioan Botezătorul o melotă ocru-brun şi himation verde-închis. Aureolele lor sunt indicate prin punctare. Amândoi sunt reprezentaţi cu mâinile întinse în semn de rugă.

Rama este în relief.

Valoraţia carnaţiei este realizată prin suprapuneri succesive de culoare, de la brun-oliv pentru umbre la ocru, roşu şi blicuri la părţile luminate.

Este o pictură în tempera.

Sunt scoase în evidenţă, aici (şi nu numai!), printr-un desen precis, degetele mâinii Sale drepte, cu care binecuvântează în felul Bisericii Ortodoxe. Unirea degetului Inelar cu cel mare aminteşte de unirea în Hristos a celor două naturi, divină şi umană, celelalte trei degete simbolizând Sfânta Treime.

Degetele, prin poziţia lor, schiţează monogramul grecesc al lui Hristos (IC, XC) înscris pe toate icoanele.

5. Sfântul Ierarh Nicolae este pictat pe un fond albastru, în straie grena, pe un jilţ verde, aurit pe margini. Este redat frontal, tronând. Jilţul pe care stă are spătar înalt, sculptat în stil brâncovenesc. Cu mâna dreaptă, Sfântul binecuvântează, iar cu cea stângă susţine pe genunchi Evanghelia deschisă. Sfântul poartă odăjdii arhiereşti în nuanţe de roşu (bordo, rubiniu, roz-alb) şi albastru-cobalt, cu epitrahil în nuanţe de azuriu şi mov, cu margini aurite. Apare aureola de aur.

Valoraţia carnaţiei aste realizată prin suprapunerea succesivă a straturilor de culoare, de la maroniu pentru umbre, la ocru şi roz pentru lumini.

Stratul pictural este realizat în culori tempera.

Uşile Împărăteşti au, la partea lor superioară, în locul crucii, zugrăvit, într-o mică icoană, chipul lui Iisus Hristos tânăr, binecuvântând.

Mai jos, însprenord, apare pictat Arhanghelul Gavriil, iar sub el – Sfântul Prooroc David, unde domină culorile închise şi mai puţin închise; negrul, albastru-Prusia, oranj + roşu, vermillon, roşu vermillon, alb + ocru + roşu vermillon, roşu-carmin + violet, gri-albăstrui, frez, auriu.

În partea de sud, apare Maica Domnului, primind ,,vestirea” cea bună, adusă de Arhanghelul Gavriil, iar sub Fecioara Prea Sfântă, este pictat Sfântul Proroc Solomon, pentru a cărui tunică s-au folosit nuanţe de verde-închis, iar pentru himationul său – vermeil şi frez. El are, la gât, o margine cu motive populare.

Maica Domnului este îmbrăcată într-un hiton pentru care s-a folosit, ca şi culoare, nuanţe de verde, iar pentru himation – nuanţe de roşu (fiesta, vermeil, purpuriu). Sunt veşminte lungi, care îi lasă descoperită doar faţa, gâtul şi mâinile.

Reiese, din reprezentarea Maicii Domnului, mirarea şi prudenţa, modestia şi smerenia. Ea stă în picioare, ,,parcă salutând porunca Împărtului”.

Arhanghelul Mihail are o mişcare iute: tocmai a coborât din cer, iar înfăţişarea lui este înfăţişarea unei slugi pline de râvnă, credincioase în împlinirea misiunii pe care i-a încredinţat-o Stăpânul Său. Picioarele îi sunt mult depărtate, parcă ar alerga. Mâna sa dreaptă, cu o mişcare puternică, se întinde către Fecioara Maria; îi comunică vestea plină de bucurie de la Stăpânul lui, Taina Iconomiei Dumnezeieşti. Expresia chipului său este solemnă, bărbătească. Aripile sale sunt aurii, pline de lumină (realizate cu foiţă de aur).

Arhanghelul poartă tunică şi himation.

În fundalul scenei Bunei-Vestiri, apar clădiri, pentru care s-a folosit un amestec gri-maltez, gri-lavandă, sânge albastru, aquamarine, ciclamen, parma, roz, ruginiu etc..

Aureola Sfântului Arhanghel Gavriil, ca şi cea a Maicii domnului, sunt aurii (realizate cu foiţă de aur) şi au o margine roşiatică; la fel şi cele ale Proorocilor David şi Solomon. Marginile Uşilor Împărăteşti, ca şi cele ce delimitează imaginile picturale ale acestora, sunt, de asemenea, aurii.

Canatul din mijloc al uşii dinspre sud are pictat un motiv vegetal în parte inferioară, iar în parte superioară – un motiv popular, ca pe iile femeilor.

Himationul Arhanghelului are o nuanţă închisă, sobră, pentru tunică folosindu-se rubiniul şi bordoul.

Acolada de deasupra Uşilor Împărăteşti este şi ea pictată, practicându-se aceleaşi motive ca şi la brâul ce desparte primele două registre, în aceleaşi nuanţe de culori. Frumos, nu? Artă, cu adevărat, măiastră!

Urmează un brâu format dintr-un profil lat, pictat cu motive vegetale (frunze şi flori stilizate), pentru care s-au folosit culori, ca: albastrul cobalt, griul, verdele-Suffield UIC 32, cristal, opal, roşu chinezesc etc..

Pentru acolada de deasupra Uşilor Împărăteşti s-au folosit nuanţe de roşu vermillon, oranj + roşu vermillon, verde smarald, verde de China (verde + oranj).

Tot în primul registru, apare, la S-S-E, o icoană reprezentând Adormirea Maicii Domnului. În mijlocul planului frontal se află Maica Domnului întinsă pe un pat, adormită, cu mâinile încrucişate pe piept. La capul Maicii Domnului se află sfântul Apostol Petru. În partea opusă, stă Sfântul Apostol Pavel. Un alt Sfânt Apostol, probabil Sfântul Apostol Andrei, stă la dreapta Apostolului Pavel, aplecat, privind la Maica Domnului cu tristeţe. Lângă fiecare dintre cei trei se află alţi Apostoli şi Ierarhi, astfel: patru Apostoli şi un Ierarh în spatele Sfântului Apostol Petru, un Apostol în dreapta Sfântului Andrei şi trei în spatele Sfântului Pavel, precum şi un Ierarh.

În spatele Sfântului Andrei la mijloc, se află Hristos într-o mandorlă aurie (cu foiţă de aur) a slavei. Este încadrat de câte doi îngeri, şi în stânga, şi în dreapta. Hristos ţine cu amândouă mâinile sufletul Mamei Sale, sub forma unui prunc înfăşat. El şi Maica Domnului – atât trupul, cât şi sufletul ei – sunt reprezentaţi cu aureole aurii, realizate cu foiţă de aur, la fel ca la îngeri, apostoli şi ierarhi.

Ierarhii, care se recunosc datorită crucilor mari de pe veşmintele lor, ţin deschise Sfintele Evanghelii.

Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc înfăşat, trebuie spus²⁰ că este zugrăvit astfel, pentru a simboliza faptul că, atunci când a murit, duhul ei s-a născut la o nouă viaţă, la viaţa cerească.

Apare Atonie sau Jehonias, având mâinile tăiate cu sabia de către un înger (Arhanghelul Mihail, cel mai probabil), în faţa patului pe care este aşezată Maica Domnului.

Scena cu acest on constituie un detaliu apocrif, ce aminteşte că sfârşitul vieţii Maicii Domnului pe pământ este o taină ascunsă a Bisericii, care nu trebuie expusă profanării: inaccesibilă vederii celor din afară, slava Adormirii Maicii Domnului poate fi contemplată numai în lumina lăuntrică a Tradiţiei.

Paleta coloristică cuprinde nuanţe de ocru, alb, galben, albastru, auriu habana, portocaliu etrusc, sienna, sienna arsă.

Registrul al II-lea al catapetesmei cuprinde următoarele prăznicare, de la N la S: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Buna-Vestire, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Aducerea la Templu a Domnului, Botezul Domnului, Cina cea de Taină, Intrarea în Ierusalim, Invierea Domnului, Înălţarea la Cer, Sfânta Treime, Schimbarea la Faţă, Adormirea Maicii Domnului.

Registrul al III-lea al catapetesmei cuprinde icoanele Sfinţilor Apostoli, astfel (de la N la S): Sfântul Apostol Toma, Sfântul Apostol Marcu, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol Petru; Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Matei, Sfântul Apostol Simon, Sfântul Apostol Bartolomeu, Sfântul Apostol Filip.

Deasupra icoanei reprezentând CINA CEA DE TAINĂ, se ridică Sfânta Cruce pe care este pictat răstignit Iisus Hristos.

Pe arcul în plin cintru de deasupra tâmplei, sunt pictaţi Sfinţii Prooroci, ale căror nume vă invit să le descoperiţi singuri. Veţi putea, desigur, să faceţi acest lucru numai venind aici! Vă aşteptăm! .

Altarul, pentagonal, are numai Proscomidiar; nu are picturi, existânddoar câteva icoane: două la Proscomidiar – una cu Maica Domnului şi Domnul nostru Iisus Hristos mic, alta reprezentându-l pe Domnul nostru Iisus Hristos rugându-se - la N-E – Sfântul Grigorie Decapolitul iar la est – două icoane ale lui Iisus Hristos – Pantocrator, ce încadrează o fereastră, fără vitralii.

Vă spuneam că deasupra icoanei reprezentând CINA CE DE TAINĂ, din registrul PRĂZNICARELOR, se înalţă Sfânta Cruce pe care este pictat răstignit Iisus Hristos. Ei bine, de-a dreapta şi de-a stânga ei, la molenii, sunt pictate două icoane, ce amintesc, în mică măsură, de icoana ÎMPĂRATUL GLORIEI (Pietà) de la Biserica Schitului Ciocanul, din Bughita de Jos, judeţul Argeş, icoană de secol XVI, dar numai în ceea ce priveşte o parte din personaje, şi anume Maica Domnului şi Apostolul Ioan tânăr, sau Sfântul Ioan Bogoslovul. Aici, la Grămeşti, Maica Domnului este în partea dinspre nord, iar Sfântul Ioan la sud.

Cele două icoane cu Iisus Hristos – Pantocrator, din Altar, de la Răsărit, prezintă, frontal, monumentala figură a lui Iisus Hristos care, cu mâna dreaptă, schiţează gestul binecuvântării, iar cu cea stângă ţine Sfânta Evanghelie deschisă. El este înveşmântat în hiton roşu-închis şi himation albastru. Fondul este pictat în nuanţe de albastru: albastru ceruleum.

Nimbul de aur este realizat din două nuanţe: galben-crom şi galben citron + alb.

(1), (2), (4), (7), (10), (11), (15) – BONDOC, DUMITRU – Costeşti – Vâlcea. 45 secole de istorie. Monografie, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002

(3) – Prof. emerit, Dr.doc. IONESCU, Grigore – Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura ACADEMIEI R.S.R., Bucureşti, 1982, p.73

(5), (9), (13) – CREŢEANU, Radu – Un egumen al Tismanei. Mitropolitul Ştefan I al Ungrovlahiei, în revista MITROPOLIA OLTENIEI, nr.1 – 3/1997

(6), (12) – GHIKA-BUDEŞTI, Nicolae – Câteva biserici de lemn din Oltenia, în BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, anul 1926, p.16, p.17

(8) – DRĂGHICEANU, Virgil – Vechea biserică din lemn Grămeştii – Vâlcii, în BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, anul III (1910), p.114

(14) – DRĂGHICEANU, Virgil – Monumentele Olteniei. Raportul al II-lea, în BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, anul III (1933), fascicula76, nr. din aprilie – iunie

(16) – CREŢEANU, Radu – Zugravii din judeţul Vâlcea, în REVISTA MUZEELOR ŞI MONUMENTELOR ARTISTICE, seria MONUMENTE ISTORICE, nr.2/1980, p.89

(17) – SACERDOŢEANU, Aurelian – RAPORT DESPRE STAREA ACTUALĂ A MONUMENTELOR ISTORICE DIN COMUNA COSTEŞTI, JUDEŢUL VÂLCEA, in Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, nr. 30, an 1937, fascicula 91

(18) – EFREMOV, Alexandru – Icoane româneşti, Editura MERIDIANE, Bucureşti, 2002

VII. - C

BISERICA PAROHIALĂ COSTEŞTI,

- Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea -

Durată în zid, începută în anul 1913, sub preotul Nicolae Sacerdoţeanu, şi terminată în anul 1937, când preot era Ioan Angelescu, BISERICA PAROHIALĂ COSTEŞTI, cu hramul ADORMIREA MAICII DOMNULUI, este construită de meşteri sârbi, având un pridvor deschis, sprijinit pe patru stâlpi de piatră, doi dintre ei angajaţi în zidul de la vest al monumentului:

Biserica Parohială Costeşti este împărţită, la exterior, în trei registre. Primul registru îl constituie soclul monumentului, executat cu rafinament artistic¹, din gresie fasonată poligonal:

Un brâu format dintr-un tor, ce înconjoară biserica, desparte primul registru de cel de-al doilea:

În al doilea registru, sunt practicate ferestrele, ce alternează cu firide oarbe, panouri mari dreptunghiulare, terminate la partea superioară cu arcuşoare cu aspect de denticuli.

Şi ferestrele sunt practicate în panouri mari, dreptunghiulare, terminate, la partea superioară, cu acuşoare cu aspect de denticuli; în plus, ele, ferestrele, au ancadramente de piatră sculptate:

Ancadramentele ferestrelor formează panouri dreptunghiulare, ce le delimitează de restul construcţiei, cu un pervaz larg profilat în afară, format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară, dând impresia unei simplităţi şi purităţi clasice.

Ferestrele se termină, la partea superioară, cu un arc în plin cintru.

Un brâu ce înconjoară biserica, format din două ciubuce de secţiune dreptunghiulară, un profil plan şi un tor semicilindric, de forma unei frânghii răsucite pe alocuri, separă registrul de mijloc de cel de-al treilea (şi ultimul!), care se termină numai la pridvor, cu binecunoscutele arcuşoare cu aspect de denticuli.

În registrul al treilea , sunt practicate firide oarbe, simple, dreptunghiulare, fără nimic spectaculos în ele, probabil de inspiraţie occidentală.

Urmează cornişa, formată dintr-un ciubuc subţire, de secţiune dreptunghiulară, un tor, un profil drept şi un ciubuc lat, de secţiune dreptunghiulară, fiecare ieşind mai în afară decât cel de dedesubtul său. Atablamentul este simplu, fără sculpturi, îmbrăcat de căpriorii ce susţin acoperişul:

Faţada pridvorului este elementul de atracţie al clădirii. Ea este împărţită în trei registre.

În cel de al doilea registru apar, pictaţi, la N - Sfântul Apostol Pavel, iar la S – Sfântul Petru, în mari tablouri dreptunghiulare, terminate, la partea superioară, cu câte două arce în plin cintru, legate printr-un denticul:

În registrul al treilea, sunt zugrăvite cinci icoane, în centru, deasupra arcului în plin cintru care leagă cei doi stâlpi din faţă ai pridvorului, fiind zugrăvită icoana hramului: ADORMIREA MAICII DOMNULUI:

Deasupra Sfântului Apostol Pavel este zugrăvit Sfântul Arhanghel Mihail, urmat de un înger, iar după icoana hramului, din registrul al treilea, este zugrăvit un alt înger, căruia îi urmează Arhanghelul Gavriil, care este pictat deasupra Sfântului Apostol Petru.

Uşa de acces în biserică este sculptată în stil brâncovenesc, în lemn², de meşterul local Dumitru P. Dumitrescu, în anul 1937, cu sprijinul financiar al preotului de atunci, Ioan Angelescu. Se termină la parte superioară cu un arc în plin cintru:

Două chenare pe margini cu ornament în formă de spirală închid o serie de şase panouri.

Legătura între canate o face un pilastru, sculptat şi el în linii curbe şi frânte.

Spirala este compusă dintr-o serie de zale ce se leagă unele de altele, prin inele sau brăţări, lăsând ca spaţiile goale să fie întregite prin flori şi frunze stilizate.

Acelaşi ornament împodobeşte benzile ce despart panourile. Panourile au formă dreptunghiulară, aşezate vertical, încadrate de câte o ramă sculptată, formată de o dantelărie de linii curbe şi frânte, ce se întretaie între ele în chip elegant.

Panourile uşii sunt sculptate în acelaşi mod ca şi chenarele ce le mărginesc: multe spirale compuse dintr-o serie de zale ce se leagă unele de altele prin inele sau brăţări, spaţiile goale dintre ele fiind întregite prin flori şi frunze stilizate:

Părţile laterale ale cadrului – uşorii de piatră - , încearcă a ne înfăţişa linia şerpuită, mlădios şi simetric, în dreapta şi în stânga, a unui lujer de plantă, din care se desprind frunze de acant.

În partea de deasupra arcului în plin cintru al uşii, chenarul de piatră respectă acelaşi ornament, îmbogăţindu-se, însă, şi cu flori simple, deschise, ca nişte rozete.

Uşorii de piatră sunt încadraţi, la rându-le, de panouri zugrăvite în motiv vegetal, ce-şi revarsă, de o parte şi de alta, ramurile înfrunzite, presărate cu flori mari, îmbobocite, dar şi cu lungi spirale compuse din multe serii de zale, spaţiile goale ale unora fiind întregite prin frunze stilizate, altele prin vrejuri înlănţuite, ceea ce sugerează ideea de vitalitate, de creştere organică, pe care trebuie să o inspire o adevărată operă de artă, ca orice manifestare a vieţii.

Acest belşug de podoabe este minunat distribuit şi motivele se succed în mod firesc, alternând fără confuzie, deoarece repetarea lor este făcută limpede şi armonic, cu un deosebit simţ al echilibrului şi al justei proporţii. Decoraţiunea apare astfel variată şi interesantă, mulţumită admirabilei repartiţii a desenului, mulţumită limpezimii cu care se prezintă celor ce o admiră:

Arcele formate de stâlpii care alcătuiesc pridvorul şi susţin calota sferică deasupra căreia se înalţă turla ce serveşte şi de clopotniţă sunt zugrăvite în nuanţă de albastru (albastru ceruleum), aducând aminte de cerul înstelat.

Pe pandantivii formaţi la îmbinarea celor patru arce, sunt pictaţi îngeri, în nuanţe de ocru şi ocru + alb.

Pe arcul de deasupra treptelor de intrare, este pictat ochiul Atotvăzător şi pururi veghetor al Puternicului Dumnezeu – Tată, în nuanţe de galben crom, galben citron + alb şi galben citron + verde.

Sub arcele din stânga şi din dreapta pridvorului, sunt montate alte arce, ce sunt împodobite cu decoraţiuni zugrăvite, având ca motiv central câte o floare mare, stilizată, din care pornesc, în sus şi în jos, vrejuri înfrunzite, ce se mlădiază, încovoindu-se ritmic şi formând, astfel, zalele unei noi spirale. Ele par evoluţia firească a vegetaţiei, întărind şi mai mult impresia unui ansamblu organic, în care viaţa pulsează cu vigoare.

Marginile arcelor din pridvor, pe interior, sunt zugrăvite în nuanţe de roşu + sienna naturală, verde oliv-închis, verde oliv-deschis.

Pe calotă este pictat Dumnezeu-Tatăl, în Ceruri, în nuanţe de galben citron + verde, ocru auriu, ocru + sienna, gri deschis, alb.

Pe arcul de deasupra uşii de acces in biserică, este zugrăvit Duhul Sfânt.

Deasupra uşii de acces în biserică, se află pisania monumentului, ce sună aşa: ,,Această dumnezeiască biserică s-a realizat cu osârdia şi jertfa tuturor enoriaşilor acestei parohii, precum şi cu bunăvoinţa altor cucernici creştini, având concursul autorităţilor superioare şi al instituţiilor economice şi administrative din comună. S-a pus temelia ei în anul 1913, luna septembrie, de către Prea Sfinţitul Episcop Eparhior Ghenadie Grigorescu, paroh fiind preotul Nicolae Sacerdoţeanu şi iniţiatorii C. Angelescu cu Bălintecu şi H. Huidu, iar în anul 1937 s-a sfinţit de către Prea Sfinţitul Episcop Vartolomeu al Eparhiei Râmnicului şi Noului Severin, iar în ziua de 15 august, paroh fiind preotul Ioan Angelescu, epitrop Severian Constantinescu, Ioachim Popescu şi Anton Stoicănescu.

Constructor: Simon Cârstan.

Pictori – Ştefan-Emil Panţel şi Constantin Iliescu, din Râmnicu-Vâlcea.

Casier: Chiriac A. Stoican.

În anul 1981, s-a executat restaurarea picturii murale, sub păstorirea Prea Sfinţitului Episcop Iosif al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, paroh fiind preotul Ion Marin”.

La data de 22.11.1981, după terminarea restaurării³, s-a resfinţit de către Prea Sfinţitul Gherasim.

În continuare, pisania glăsuieşte aşa:

,,Pictorul principal restaurator: Ion Neagoe”. El a fost ajutat⁴ de pictoriţa Gabi Stoian, fiică a satului.

Placa pe care a fost scrisă pisania bisericii, ,,s-a executat cu cheltuiala domnului Crăcană Alexandru – consilier şi epitrop al parohiei în această perioadă”.

În anul1979, întragul edificiu s-a acoperit cu tablă⁵, prin grija preotului paroh de atunci, Constantin T. Constantinesu.

Din 1986, Biserica Parohială Costeşti dispune de încălzire centrală.

De ce a durat atâta timp până la finalizarea construcţiei? Datorită războaielor, dar şi a greutăţii pe care o întâmpinau constructorii în ceea ce priveşte procurarea materialelor⁶. Astfel, etapele construcţiei au fost următoarele:

- între 1913 şi 1918, sub preotul Nicolae Sacerdoţeanu, s-a ridicat soclul şi zidăria până la ferestre;

- între 1918 şi 1937, sub preotul Ioan Angelescu, s-a ridicat restul clădirii, pictându-se şi în interior.

De proporţiile unei adevărate catedrale, construcţia, în plan treflat, are dimensiunile următoare: 35 m lungime şi 14 m lăţime; are patru turle, dispuse sub formă de cruce, una, mare, pătrată, pe pridvor, două, mai mici, pe pronaos şi una mare, pe naos:

Turla de pe pridvor, pătrată, este împărţită în două registre, printr-un brâu format dintr-un tor şi un profil plan, peste care se înalţă baza stâlpilor, legaţi prin arce în plin cintru.

Primul registru are câte trei ferestre pe fiecare din cele patru laturi ale sale, terminate printr-un arc în plin cintru. Numai la faţadă, fereastra din mijloc are un ancadrament de piatră sculptată, ca şi ferestrele din registrul al doilea, de la exterior, al bisericii.

Registrul al doilea al acestei turle are, pe fiecare din cele patru laturi, câte trei locaşuri pentru ferestre, formate de 12 stâlpi de piatră cu capitele realizate în stil doric, stâlpi legaţi prin arce în plin cintru.

Cornişa turlei este formată dintr-o succesiune de arcuşoare cu aspect de denticuli, deasupra cărora este dispus un brâu format dintr-un profil plan şi un ciubuc, dispus semicircular, de forma unei frânghii răsucite.

Urmează atablamentul, simplu, fără sculpturi, îmbrăcat de căpriori.

Cele două turle de pe pronaos, de dimensiuni mai reduse, poligonale, au ferestrele dispuse în panouri retrase (arcaturi suprapuse), ce se termină, la partea superioară, cu arcuşoare cu aspect de denticuli. Aceste turle se înalţă pe baze pătrate. Cornişele turlelor sunt sculptate în piatră, sculptură ce aminteşte de o adevărată dantelărie.

Turla de pe naos, octogonală, de dimensiuni mari, se ridică pe un tambur, octogonal şi el. Ea are ferestrele dispuse în panouri retrase succesiv către interior, panouri ce se termină, la partea superioară, prin arce în plin cintru.

Cornişa acestei turle este formată din arcuşoare cu aspect de denticuli, un profil plan şi un ciubuc dispus semicircular, sub forma unei frânghii răsucite.

Biserica are două abside laterale (una la N, una la S) şi una la Sfântul Altar, de formă circulară.

În partea de S-E a Sfântului Altar, este decupată o uşă ce dă în curtea bisericii. Accesul se face prin urcarea câtorva trepte de piatră.

În faţa bisericii, la intrarea principală, în partea dinspre S-V, se vede o cruce, cunoscută sub numele de ,,CRUCEA DE SUDOS”, a cărei inscripţie a fost descifrată şi transcrisă de istoricul Aurelian Sacerdoţeanu⁷, care sună aşa:

,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Ridicatu-s-a această cinstită şi de viaţă făcătoare cruce întru lauda Sfântului Nicolae, de robul lui Dumnezeu Antonie Arhimandritul, proegumenul Bistriţii, în zilele prea luiminatului Domn Io Constantin Nicolae – Voievod. Octombrie, 30 ziu, vă leat 7263 (=1756).

Pomeni gospodi: Antonie Arhimandrit, Ilarion Arhimandrit, Ioanichie ierodiacon, Magdalina monahia, Dumitra, Oprea, Ionu, Nicolae, Stana, Nicolae ieromonah, Sava ieromonahul, Matei preot, Neaga preoteasa, Constantin, Grigorie preotul, Ion, Gheorghie preotul, Toma, Stanca, Ioanichie monah, Pârvul, Maria, Mihul ierodiaconul, Pelaghiia, Ilarion monahul”.

PICTURA BISERICII. INTERIORUL

Interiorul bisericii este pictat în trei registre.

În primul registru, tema picturală o constituie ,,perdeluţa”, pe care, dacă vă mai amintiţi, am întâlnit-o şi la Biserica Parohială Pietreni I ,,Secături”:

Urmează un brâu pictat, ce desparte primele două registre:

Al doilea registru ne descoperă privirii sfinţi pictaţi în mari tablouri, după cum urmează:

- în Naos:

- la N-E: Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena;

- la N-V: Sfinţii Mari Mucenici Sebastian, Eustaţiu şi Dimitrie

- la S-E: Scena Deisis;

- la S-V: Sfinţii Mari Mucenici Gheorghe, Mina şi Trifon.

Tablourile sunt încadrate atât de chenare de tip ramă, cât şi de pictură în motiv vegetal.

Deasupra Sfintei Cruci ce-şi înalţă fruntea de pe catapeteasmă, pe arcul ce sprijină şi el turla de pe naos, este pictată Sfânta Mahramă.

Pe pandantivii formaţi de arcele pe care se sprijină turla de pe naos, apar zugrăviţi chipurile Sfinţilor Evanghelişti.

Turla de pe naos este zugrăvită în trei registre, astfel: sus, pe calota sferică, apare chipul lui Iisus Hristos – Pantocrator, pe norul slavei, înconjurat de Sfinţii Îngeri, cu înscrisul: ,,Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o Dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea”.

În registrul al doilea, de mijloc, sunt zugrăviţi opt Sfinţi Apostoli.

În ultimul registru, cel de la baza turlei, este pictată scena Liturghiei îngereşti.

În naos, pe semicalota absidei de la S, este pictată scena Naşterii Mântuitorului, iar pe semicalota absidei de la N este reprezentată Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos.

Aceste scene apar pictate în registrul al III-lea, fiind despărţite de cel de-al doilea registru printr-un brâu format dintr-un tor lat cu profil convex, un profil plan, un tor lat cu profil concav, un tor lat cu profil convex, un ciubuc de secţiune dreptunghiulară, un tor lat cu profil concav, un ciubuc de secţiune dreptunghiulară.

În pronaos, pe calota sferică, apare pictată Sfânta Treime, iar pe pandantivii formaţi la îmbinarea arcelor stâlpilor ce o susţin, sunt zugrăviţi chipuri de îngeri.

Pe arcul dinspre est, pe care se sprijină calota, apar zugrăvite, în medalioane rotunde, chipurile unor Sfinţi Cuvioşi, astfel:

- la N-E: Sfântul Cuvios Teodor;

- la E: Sfântul Cuvios Maxim;

- la S-E: Sfânta Cuvioasă Eufrosina.

Cum intri în pronaos, pe peretele cu uşa principală de acces în clădire (la V), de o parte şi de alta a acesteia, în mari tablouri, sunt realizate:

- în dreapta: portretul Episcopului Vartolomeu;

- în stânga : portretul Episcopului Iosif, realizat de meşterul Ion Diaconu, fiu al satului, portret ce l-a acoperit, din 1981, pe cel al Sfântului Ierarh Nicolae, care, şi acesta, la rândul său îl acoperise pe cel al M.S. Carol al II-lea, regele României.

În registrul al II-lea, din interior, al bisericii, în pronaos, mai vedem pictaţi pe: Sfântul Ioachim, Sfântul Cuvios Pahomie, Sfântul Cuvios Atanasie, Sfânta Mc. Ecaterina, Sfântul Macarie, Sfânta Prea Cuvioasa Maica noastră Parascheva (la S); Sfânta Ana Sfânta Cuvioasă Macrina, Sfântul Sava, Sfânta Mc. Filofteea, Sfântul Cuvios Chiril, Sfântul Efrem Sirul (la N).

În cel de al treilea registru pictat al pronaosului, apare în dreapta, Sfânta Treime, iar în stânga, cu înscrisul ,,în drum spre Golgota”, DRUMUL CRUCII.

În parte nordică a pronaosului, în imediata apropiere a uşii principale de acces, poţi zări o scară ale cărei trepte te conduc la cafas. Acesta⁹ este încăpător şi original, aidoma unui mini-amfiteatru.

Pe arcul dinspre V, care susţine calota sferică din pronaos, apare o pictură cu motiv vegetal.

- Altarul

Altarul are şi Proscomidiar, şi Diaconocon, cu o uşă ce dă în curtea bisericii.

Pe calota sferică din Sfântul Altar, este zugrăvită Maica Domnului.

La sud este zugrăvit Sfântul Atanasie, la S-E Sfântul Ierarh Spiridon, la est Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Ioan, la nord-est Sfântul Cuvios Grigorie, la nord Sfântul Ierarh Vasile cel Mare.

CATAPETEASMA

Catapeteasma, din zid, are patru registre, descoperind privirii următoarele icoane:

a. în primul registru

- la sud, lângă catapetesamă, se află chipul Sfântului Grigorie Decapolitul;

- urmează Icoana hramului, ADORMIREA MAICII DOMNULUI (o foarte interesantă pictură, cum n-am mai văzut prin alte părţi. Veniţi să o vedeţi şi dumneavoastră!);

- uşa diaconească, unde este zugrăvit Sfântul Arhanghel Gavriil;

- icoana împărătească a Domnului nostru Iisus Hristos Pantocrator.

Această icoană pune în evidenţă înfăţişarea cutremurătoare a Dreptului Judecător.

Capul lui Iisus Hristos este înconjurat de o aureolă în nuanţe de galben crom.

Expresia chipului Său este cea a Legiuitorului şi Judecătorului Atotvăzător şi sobru, dar milostiv.

Este o icoană a lui Iisus Hristos – CEL VECHI DE ZILE, un Iisus cu părul şi barba albe:

- Uşile Împărăteşti, cu scena Bunei-Vestiri la mijloc, iar în jos, sub ea, în N, în medalion rotund, Proorocul David; la S, tot în medalion rotund, apare chipul Proorocului Solomon:

Icoanele Uşilor Împărăteşti sunt încadrate de o frumoasă sculptură, practicându-se motivul vegetal (frunze şi flori de acant). Este o sculptură în stil bizantin-brâncovenesc.

Se utilizează foarte mult auriul, atât la Uşile Împărăteşti cât şi mai sus, la catapeteasmă.

- icoana împărătească a Maicii Domnului cu pruncul Iisus în braţe.

Maica Domnului este redată printr-o înfăţişare gravă şi maiestuoasă:

- uşa diaconească, cu Sfântul Arhanghel Mihail;

- icoana Sfântului Ierarh Nicolae:

- lângă catapeteasmă, la nord este zugrăvit Sfântul Ioan Botezătorul.

Un brâu format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară, încadrat de două profile plane, despart primul registru de cel de al doilea, în care găsim icoanele marilor praznice (de la N la S ): Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Buna-Vestire, Naştere Domnului nostru Iisus Hristos, Întâmpinarea Domnului; Botezul Domnului; Cina cea de Taină; Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului; Învierea Domnului nostru Iisus Hristos; Înălţarea Domnului; Pogorârea Sfântului Duh, Schimbarea la Faţă; Adormirea Maicii Domnului.

Un brâu format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară desparte registrul al doilea de cel de al treilea, în care sunt aşezate icoanele Sfinţilor apostoli, după cum urmează (de la N la S): Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Sfântul Apostol Bartolomeu, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol Pavel; Sfânta Treime, Sfântul Apostol Petru, Sfântul Apostol Filip, Sfântul Apostol Tadeu, Sfântul Apostol Toma, Sfântul Apostol Iacob, Sfântul Apostol Simon Zilotul.

Un brâu format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară desparte şi acest registru, al treilea, de următorul, al patrulea, în care apar, în medalioane rotunde, Sfinţii Prooroci, pe care vă invit să-i descoperiţi singuri!

Acest al patrulea registru este despărţit de Sfânta Cruce cu Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos, de către un brâu format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară.

La baza crucii apare pictat, într-o icoană, Dealul Golgota.

În stânga Sfintei Cruci (la N), este o icoană ce-l reprezintă pe Sfântul Evanghelist Ioan, iar în dreapta (la S) – icoana Maicii Domnului. Aceste icoane se mai numesc şi ,,molenii”.

Cele două personaje sfinte sunt reprezentate cu faţa către Crucea Răstignirii, aplecaţi către ea.

Şi crucea, şi cele două molenii, sunt încadrate¹⁰ de o interesantă sculptură, în lemn traforat, practicându-se motivul viţei-de-vie şi a strugurelului.

Viţa-de-vie exprimă dogma generatoare a martiriului şi speranţelor; viţa-de-vie încărcată cu struguri sugerează ideea că bunul creştin trebuie să lucreze în via Domnului, spre a produce fructe de sanctitate; ramurile viţei cu struguri reprezintă sângele Domnului Hristos; spicele (întâlnite la Biserica ,,Secături”) reprezintă Trupul Domnului Hristos.

Icoanele catapetesmei sunt despărţite prin cadre în basorelief¹¹. Ele se termină, în registrele al doilea şi al treilea, la partea superioară, cu arce în plin cintru, deasupra cărora, în spaţiul rămas liber până acolo unde începe brâul delimitator, sunt practicate motive florale, aplicate în interiorul unor spirale compuse dintr-o serie de zale, ce se leagă unele de altele în al doilea registru; un şir de romburi, al căror mijloc este gol, romburi dispuse de-a lungul catapetesmei în grupuri de câte două, după care urmează o steluţă sau o floare (corola unei flori, mai exact!).

În registrul al patrulea, între medalioanele rotunde în care sunt pictate chipurile proorocilor, sunt dispuse frunze stilizate de acant.

Primul brâu al catapetesmei este şi el interesant, în sensul că aici se practică un motiv geometric, ce aminteşte de iile femeilor: două şiruri paralele de linii frânte (sau în zigzag), ce intercalează un şir de curbe, neunite.

Atât Jilţul Arhieresc, cât şi tetrapodul, sunt sculptate în lemn, în stil brâncovenesc, de Dumitru P. Dumitrescu, încă din 1937¹².

Icoanele din primul registru al catapetesmei sunt ornamentate, pe ramă, cu aceleaşi tipuri de linii: curbe, neunite; linii întrerupte groase; linii continue groase - ondulate.

Icoana împărătească a Maicii Domnului cu Pruncul este o icoană NIKOPOIA. Maica Domnului este redată frontal, tronând într-un jilţ de culoare azurie, purtând rochie de nuanţă albastră şi mafrion roşu. Ea Îl ţine pe genunchi pe Iisus, care binecuvântează cu mâna dreaptă.

Valoraţia carnaţiei este realizată prin suprapunerea succesivă a straturilor de culoare, de la brun-verzui pentru umbre, la ocru şi roşu pentru părţile luminate.

Blicuri fine formează accentele.

Cutele hainelor sunt redate prin negru şi alb.

Icoana Sfântului Ierarh Nicolae, tronând: aici, monumentala figură a Sfântului Nicolae este redată frontal. Cu mâna dreaptă, sfântul schiţează gestul binecuvântării, în mâna stângă ţinând o carte închisă, cu scoarţele negre-verzulii. El poartă un stihar în nuanţe de negru-albăstrui, cu mânecuţe roşiatice, un felon în nuanţă de roşu şi un omofor în nuanţe de alb, gri, roşu etc., cu cruci roşii-maronii.

Valoraţia carnaţiei este realizată prin suprapunerea succesivă a straturilor de culoare, de la brun verzui pentru umbre, la ocru pentru lumini, cu accente făcute cu alb.

Sfântul Nicolae are pe cap o mitră în nuanţe de roşu, cu caboşoane.

Marginile Uşilor Împărăteşti sunt ornamentate şi ele cu aceleaşi motive care s-au practicat şi la brâiele ce separă registrele catapetesmei: linii subţiri ondulate (vezi primul brâu).

PICTURA BISERICII

PALETA COLORISTICĂ

Paleta coloristică cuprinde două tonuri de ocru + brun, alb, sienna arsă, ocruri, albastru de cobalt deschis, verde de pământ, griuri (brun + alb), galben crom, galben citron + alb, albastru ceruleum, sienna, ocru cu nuanţă de oliv, roşu carmin, vişiniu, galben citron + verde (nuanţă de oliv), ocru auriu, ocru + sienna, ocru + alb.

La exterior, ni se descoperă privirii o pictură perfect anatomică.

Se observă linia picturală, moliciunea culorii, o anume rezervă de culori. În interior, pictura este realizată dintr-o linie sigură.

Paleta coloristică cuprinde nuanţe de roşu, griuri, albastru, galben-crom etc..

Este o pictură de tipul impresionismului.

Icoanele sunt pictate în manieră expresionistă.

Pictura bisericii s-a realizat în stilul lui Gheorghe Tattarescu. De fapt, ornamentele de încadrare a portretisticii iconografice denotă vizibil stilul acestui mare artist român.

PREOŢI ŞI CÂNTĂREŢI AI SFÂNTULUI LOCAŞ DE CULT,

DIN TRECUT ŞI PREZENT

- Prea Sfinţiţii Părinţi

1. Nicolae Sacerdoţeanu (1913 -1818);

2. Ioan Angelescu (1918 – 1937);

3. Constantin T. Constantinescu (1937 – 1981);

4. Ion Marin (din 1981).

- Cântăreţi

1. Gică Stănescu;

2. Gheorghe Pistol – tatăl;

3. Gheorghe Pistol – fiul.

BIBLIOGRAFIE

A. VOLUME

(1), (2), (3), (4), (5), (6), (8), (9), (10), (11), (12)

- BONDOC, Dumitru – COSTEŞTI – VÂLCEA. 45 SECOLE DE

ISTORIE, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002, p.232

- EFREMOV,Alexandru – ICOANE ROMÂNEŞTI, Editura

MERIDIANE, Bucureşti, 2002

B. STUDII. Articole

(7) – SACERDOŢEANU, Aurelian – art. INSCRIPŢII ŞI ÎNSEMNĂRI DIN

COSTEŞTI – VÂLCEA, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice,

an 1935, p.109

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

A. VOLUME

1. ANANIA, VALERIU - CERURILE OLTULUI, Editura Episcopală a Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1990

2. BĂNCILĂ, VASILE – DUHUL SĂRBĂTORII, Editura ANASTASIA, Bucureşti, 1996

3. BONDOC, DUMITRU – COSTEŞTI – VÂLCEA. 45 SECOLE DE ISTORIE, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002

4. BOTEZ-CRAINIC, ADRIANA – ISTORIA ARTELOR PLASTICE, vol.I, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1995

5. Pr. Prof. Dr. BRANIŞTE, ENE – LITURGICA GENERALĂ, Editura INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, Bucureşti, 1993

6. CAVARNOS, CONSTANTINE – GHID DE ICONOGRAFIE BIZANTINĂ, Editura SOPHIA, Bucureşti, 2005

7. CHEVALIER, JEAN şi GHEERBRANT, ALAIN, - DICŢIONAR DE SIMBOLURI, vol. I – III, Editura ARTEMIS, 1994

8. Pr. CHIPAR, NICOLAE; Pr. SEMEN, PETRE – ICOANA. TEOLOGIE ÎN IMAGINI, Editura CORSON, Iaşi, 1994

9. DIONISIE DIN FURNA – ERMINIA PICTURII BIZANTINE, Mitropolia Banatului, 1979

10. DOSAR PRIMĂRIE, Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, 2001

11. EFREMOV, ALEXANDRU – ICOANE ROMÂNEŞTI, Editura MERIDIANE, Bucureşti, 2002

12. Profesor emerit, Dr. docent IONESCU, GRIGORE – ARHITECTURA PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE-A LUNGUL VEACURILOR, Editura ACADEMIEI R.S.R., Bucureşti, 1982

13. MILOSESCU, PANTELOMON – DATINILE STRĂMOŞEŞTI DE CRĂCIN ŞI ANUL NOU, EDITURA PENTRU TURISM, Bucureşti, 1990

14. NICOLAU, IRINA - GHIDUL SĂRBĂTORILOR ROMÂNEŞTI, Editura HUMANITAS, Bucureşti, 1998

15. PĂNOIU, ANDREI - PICTURA VOTIVĂ DIN NORDUL OLTENIEI, Editura MERIDIANE, Bucureşti, 1968

16. USPENSKY, LEONID şi LOSSKY, VLADIMIR – CĂLĂUZIRI ÎN LUMEA ICOANEI, Editura SOPHIA, Bucureşti, 2003

17. VLAHUŢĂ, ALEXANDRU – ROMÂNIA PITOREASCĂ, Editura ION CREANGĂ, Bucureşti, 1985

B. STUDII, ARTICOLE

1. Pr. Prof. BRANIŞTE, ENE – PROGRAMUL ICONOGRAFIC AL BISERICILOR ORTODOXE – ÎNDRUMĂTOR PENTRU ZUGRAVII DE BISERICI, în BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ, anul XCII, nr.5-6/1974

2. CHIVU, ALEXANDRU- TROVANŢII, în JURNALUL NAŢIONAL, anul XIV, nr.4037/24.07.2006

3. CREŢEANU, RADU – UN EGUMEN AL TISMANEI. MITROPOLITUL ŞTEFAN I AL UNGROVLAHIEI, în MITROPOLIA OLTENIEI, nr.1-3/1997

4. CREŢEANU, RADU – ZUGRAVII DIN JUDEŢUL VÂLCEA, în REVISTA MEZEELOR ŞI MONUMENTELOR ISTORICE, SERIA MONUMENTE ISTORICE, nr.2/1980

5. CREŢEANU, RADU – ZUGRAVII DIN TEIUŞ, în MAGAZIN ISTORIC, nr.12/1970

6. DRĂGHICEANU, VIRGILO – MONUMENTELE OLTENIEI. RAPORTUL AL II-LEA, în BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, anul XXVI, 1993, fascicula 74, nr. din aprilie – iunie

DRĂGHICEANU, VIRGIL – VECHEA BISERICĂ DE LEMN DIN COSTEŞTII VÂLCII, în BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, anul III (1910)

GHIKA-BUDEŞTI, NICOLAE – CÂTEVA BISERICI DE LEMN DIN OLTENIA, în BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, anul 1926

SACERDOŢEANU, AURELIAN – INSCRIPŢII ŞI ÎNSEMNĂRI DIN COSTEŞTII VÂLCII, în BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, 1935

SACERDOŢEANU, AURELIAN – RAPORT DESPRE STAREA ACTUALĂ A MONUMENTELOR ISTORICE DIN COMUNA COSTEŞTI, JUDEŢUL VÂLCEA, în BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, nr.30, an 1937, fascicula 91

C. REVISTE

Revista LUMINA SLOVELOR, a Şcolii generale cu clasele I-VIII Costeşti, nr.1/1973, nr.3/2002; 5/2004 şi 6/2005