Octavian Goga - Dascalul

Mosneag senin, cu tampla ta curata
O cer pe veci nadejdii mele paza.
Din soarele copilariei mele
Pe fruntea ta mai licareste-o raza.
In suflet simt cum negura se sfarma
Si se-mpleteste alba dimineata
Cand ochiul tau in inima-mi coboara,
Topind incet cetatea ei de gheata.

Azi, ca un sfant dintr-o icoana veche,
Bland imi rasai cu fata ta blajina,
Cu zambet bun, cu ochi cuminti si limpezi,
Stralucitori de lacrimi si lumina.
Cu tine-aduci atatea nestemate
Din ingropatul vremilor tezaur,
Si amintirea-n tara ei ma poarta,
Cu pas incet, in carul ei de aur...

Ma vad in pragul zilelor mai bune...
O casa-n deal, cu stresine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atata ras si-atata sanatate.
In frunte, tu pareai un mag din basme
Cand soarele, trecand peste fantana,
Bland patrundea prin strasina de paie
Si lumina bucoavna ta batrana.

Zadarnic cu campiile de gheata.
Vezi, astazi valul altei vieti ma poarta
Si-ntelepciunea altei lumi ma-nvata.
Dar sufletul si-acum isi are cuibul
Acolo sus, in satul de sub munte,
Unde si azi zambeste, impacata,
Curata cinste-a pletelor carunte.

Bucoavna ta, sub pragul de pe grinda,
Isi hodineste-nvatatura moarta,
Dar glasul tau si azi, la zi de praznic,
Toata povara greului o poarta.
Pierdut ascult troparul tau din strana
Si tainica si sfanta-mi pare clipa,
Pare ca duhul altei lumi m-atinge,
In zbor domol, pe frunte cu aripa.

Caci simt plutind prin fumul de tamaie
Sfintenia cantarii preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
Si-n ochii tai vad stralucind scanteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cararile pribege.