Octavian Goga - Dascalita

Cand, tremurandu-si jalea si sfiala,
Un cant pribeag imbratiseaza firea,
Si-un trandafir crescut in umbra moare,
Si soare nu-i sa-i planga risipirea,
Eu plang atunci, caci tu-mi rasai in zare,
A vremii noastre dreapta mucenita,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnica, balaie dascalita.

Ca stralucirea ochilor tai limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestita,
Tu esti din leagan sora cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispita.
Cununa ta de zile si de visuri
Au impletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zapada,
Si mana nu-i atatea stiutoare.

Mosnegi, ceteti ai cartilor din strana,
Din graiul tau culeg invatatura,
E scrisa parca-n zambetele tale
Seninatatea slovei din scriptura.
In barba lor, carunta ca amurgul,
Ei strang prinosul lacrimilor sfinte,
Caci vad aievea intrupat ceaslovul
In vorba ta domoala si cuminte.

La tine vin nevestele sa-si planga
Feciorii dusi in slujba la-mparatul,
Si tu ascunzi o lacrima-ntre slove,
In alte tari cand le trimiti oftatul...
Si fete vin, sa le-nfloresti altita,
La pragul tau e plina ulicioara,
Si fetele isi sopotesc in taina:
"Ce maini frumoase are domnisoara!"

...Asa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zambind in calea ta, fecioara,
Iar capataiul somnului tau vitreg
De-un vis desert zadarnic se-nfioara.
Tu parc-auzi cum picura la geamuri
Un ciripit de pui de randunica
Si-un gand razlet iti infierbanta tampla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfanta frica.

Sfios, amurgul toamnei mohorate
Isi misca-ncet podoaba lui bolnava,
Ca din cadelniti fumul de tamaie,
Prelung se zbate frunza din dumbrava.
Tu stai in prag, si din fragar o frunza
La sanul tau s-a coborat sa moara,
Iar vantul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasa domnisoara...